Clasicii literaturii universale



Yüklə 2,68 Mb.
səhifə36/36
tarix17.08.2018
ölçüsü2,68 Mb.
#71539
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36

36*

567


amîndouă felurile, fuga era cu neputinţă. Iluminat de acea înspăimîntătoare sete de libertate, care preface pră­păstiile în şanţuri, grilajele de fier în împletituri de ră­chită, un schilod în atlet, un anchilozat în pasăre, tîm-penia în instinct, instinctul în inteligenţă şi inteligenţa în geniu, Thenardier născocise şi înjghebase Ia repezeală un al treilea fel de evadare ? Nu s-a ştiut niciodată nimic despre asta.

Minunile unei evadări nu se pot şti totdeauna. Omul care scapă este, repetăm, un inspirat; e ceva de stea şi de fulger în tainica lucire a fugii ; năzuinţa spre libertate nu e mai puţin surprinzătoare decît zborul către sublim ; se spune de cîte un hoţ evadat : „Cum a putut să sară peste cutare acoperiş ?" în acelaşi fel cum se spune de Corneille : „Unde a găsit el acel Qu'il mourăt ?" '

Oricum, scăldat în sudori, ud de ploaie, cu veşmintele sfîşiate, cu mîinile julite, cu coatele însîngerate şi ge­nunchii zdreliţi, Thenardier ajunsese pe ceea ce copiii numesc, în graiul lor figurat, muchea zidului ruinat, pe care se culcase cît era de lung, şi acolo îl lăsaseră pu­terile. Un povîrniş drept, la înălţimea celui de-al treilea cat, îl despărţea de pavajul străzii.

Funia pe care o avea era prea scurtă. Aştepta acolo sus, palid, istovit, fără nici o speranţă, ocrotit încă de întuneric, zicîndu-şi că nu mai e mult pînă la ziuă, spăi-rnîntat de gîndul că va auzi peste cîteva minute orologiul din apropiere, de la Saint-Paul, bătînd ora patru, ceas la care trebuie să se facă schimbul santinelei, şi că o vor găsi adormită sub acoperişul spart ; privea cu groază la adîncimea teribilă, la lumina felinarelor, la pavajul ud şi negru, acel pavaj dorit şi înspăimîntător care însemna şi moartea şi libertatea.

Se întreba dacă cei trei complici ai săi de evadare izbutiseră, dacă îl auziseră şi dacă aveau să-i vină în ajutor. Asculta. In afară de patrulă, nimeni nu trecuse pe

1 Replică dramatică din tragedia Horaţiu de Corneille. Tatăl celor trei Hora(i, primind ştirea că şi ultimul său fiu a fugit din faţa curiaţilor, întrebat ce-ar fi voit să facă fiul împotriva a trei duşmani. a răspuns: Qu'il mour-ăt! (Să fi muriţi)

568


stradă de cînd se afla acolo. Aproape toate căruţele zar­zavagiilor din Montreuil, din Charonne, din Vincennes şi Bercy' trec spre hală prin strada Saint-Antoine.

Orologiul bătu patru. Thenardier tresări. După cîteva clipe izbucni în închisoare zarva speriată şi nedesluşită care urmează după descoperirea unei evadări : zgomotul uşilor trîntite, scrîşnetul din ţîţîni al grilajurilor, gălăgia corpului de gardă, strigătele răguşite ale temnicerilor, izbitura paturilor de puşcă pe pavajul curţilor ajungeau pînă la el. Prin ferestrele zăbrelite ale dormitoarelor se vedeau lumini urcînd şi coborînd, o torţă alerga pe creş­tetul Clădirii-Noi, pompierii de la cazarma vecină fuse­seră chemaţi. Căştile lor, pe care torţa le lumina prin ploaie, se mişcau într-un du-te-vino pe acoperişuri. In acelaşi timp, Thenardier zărea dinspre Bastilia o dungă palidă albind lugubru marginea cerului. El se afla pe coama unui zid lat de două şchioape, întins în ploaie între două prăpăstii, la dreapta şi la stînga, neputîndu-se clinti, ameţit de spaima unei căderi posibile şi de gro­zăvia unei arestări sigure, iar mintea, ca limba unui clo­pot, i se zbătea între cele două gînduri : „Mort dacă pic, prins dacă rămîn".

In acest zbucium cumplit, cu toate că strada era încă întunecată de tot, văzu deodată un om care se furişa de-a lungul zidurilor şi care, venind dinspre strada Pavee, se oprise în fundătura deasupra căreia Thenardier era parcă atîrnat. Acest om fu ajuns din urmă de un altul, care mergea cu aceeaşi grijă, apoi de al treilea, apoi de al patrulea. Cînd se adunară toţi la un loc, unul dintre ei ridică clanţa porţii din gardul de uluci şi intrară cu toţii în curtea în care era baraca. Se aflau chiar sub Thenar­dier. De bună seamă că oamenii aceştia aleseseră fundă­tura asta ca să poată vorbi fără să fie văzuţi nici de trecători, nici de santinela care păzeşte ferestruica din poarta închisorii La Force, la cîţiva paşi de acolo. Tre­buie să spunem, însă, că ploaia silea santinela să stea în

1 Localităţi din estul Pari$ului, într-o regiune legumicolă care ali­menta capitala.

gheretă. Thenardier, neputînd să le desluşească feţele, îşi ciuli urechile la vorba lor, cu încordarea deznădăjduită a nenorocitului care se simte pierdut.

Lui Thenardier îi trecu pe dinaintea ochilor ceva care aducea a speranţă : vorbeau în argou.

Primul zicea încet, dar desluşit:

— Să ne cărăbănim ! Ce paştem aciulea ?
Al doilea răspunse :

— Băltăgeşte de stinge saltul măscărişului.» O să


treacă sticleţii, e colo o liftă cu cange ; ne împachetează
aicişea.

Numai cuvintele aciulea şi aicişea, care amîndouă în­seamnă aici, luminară mintea lui Thenardier. După aciu­lea îl recunoscu pe Brujon, care era o haimana de bariere, iar după aicişea pe Babet, care, între alte multe meserii, avusese şi pe aceea de vînzător pe picior în cartierul Temple.

Argoul străvechi al marelui secol nu se mai vorbeşte decît la Temple, şi Babet era chiar singurul care îl mai vorbea curat. Fără aicişea, Thenardier nu l-ar fi recunos­cut, fiindcă îşi schimbase glasul cu totul.

Acum intervenise şi al treilea :

— Nu e mare grabă, să mai aşteptăm puţin. De unde
ştim că n-are nevoie de noi ?

După aceste vorbe, care nu erau decît franţuzeşti, The-nardier recunoscu pe Montparnasse, care înţelegea toate argourile, dar găsea că e mai elegant să nu vorbească nici unul.

Cît despre al patrulea, acesta tăcea, dar umerii lui laţi îl dădeau de gol. Thenardier nu şovăi. Era Gueulemer.

Brujon răspunse aproape răstit, dar tot cu glas scăzut :

— Ce tot dai cu papagalul ? Tapiţerul n-a putut face
rost de crampă. Nu cunoaşte meşteşugul, asta e ! Să-şi
odgonească ghiocul, să-şi secere steagurile ca să tupileze
o împleteală, să pună buline în groasă, să-i ardă un
hîrţog, să tupileze caruble, să-şi secere tarii, să clatine
împleteală în jos, să se şteargă, să se cerşetorească, tre-

1 Plouă cu găleata.

§79

buie să fie căpos pentru aşa ceva. N-a putut bătrînul, nu ştie să vulpuiască !i

Babet adăugă, tot în acelaşi înţelept argou clasic pe care îl vorbeau Poulailler şi Cartouche şi care este, pe lîngă argoul îndrăzneţ, nou, colorat şi riscat de care se folosea Brujon, ceea ce este limba lui Racine pe lîngă limba lui Andre Chenier :



  • Tapiţerul tăuşa o fi fost făcut castană pe scară.
    Trebuie să fie dat ; şi el e cîrlan. S-o fi lăsat jos în ham
    de vrun globan sau chiar de vrun bidiviu, care i-o fi pus
    căpăstru. Ciuleşte bleaga, Montparnasse, auzi Imvuiala
    aia în colegiu ? Ai văzut toate stelele alea ? A căzut, asta
    e 1 O să înghită douăzeci de lungi. Nu mi-e piftie, nu
    sînt un piftios, asta se glăveşte, dar noi să se spăloim
    puţin că altfel o s-o înghiţim. Nu te ardeia, vino cu noi,
    hai să sugem împreună o borţoasă !2

  • Nu se lasă prietenii la ananghie, mormăi Mont­
    parnasse.

  • Eu îţi vrăjesc că e bolnav ! reluă Brujon. La ceasul
    care croncăne, tapiţerul nu plăteşte o chioară. Nu mai
    avem nimic de vulpuit. Să ne topim. Mi se tot pare că
    un sticlete m-a şi prins în greblă.3

Montparnasse nu se mai împotrivea decît foarte slab ; fapt este că aceşti patru oameni, devotaţi ca toţi bandiţii,


1 Ce ne tot spui acolo ? Hangiul n-a putut să evadeze. Nu cuneaşte
meşteşugul, asta e! Să-şi sfîşie cămaşa şi să-şi taie cearşaful ca să
facă o funie, să găurească uşa, să-şi fabrice acte de identitate false,
chei de asemenea false, să-şi reteze fiarele, să dea drumul funiei în
jos, să se ascundă, să se schimbe, trebuie să fii isteţ pentru aşa ceva I
N-a putut bătrînul, nu ştie să lucreze !

2 Hangiul tău o fi fost prins asupra faptului. Trebuie să fii şiret.
E doar un ucenic. S-o fi lăsat dus de vrun copoi sau chiar de vrun poli­
ţist adevărat, care i-o fi întins vro cursă. Ascultă, Montparnasse, auzi
strigătele de la închisoare ? Ai văzut toate luminările alea ? A fost
prins, asta e I O să scape cu douăzeci de ani de puşcărie. Nu mi-e
frică, nu sînt un fricos, e lucru ştiut, dar nu mai e nimic de făcut,
trebuie s-o luăm din loc, altfel o păţim. Nu-ţi face sînge rău, vino
cu noi, hai să dăm pe gît împreună o sticlă cu vin I

3 I(i spun eu că l-au prins I In momentul de fată, hangiul nu mai
face doi bani. N-avem nici o putere. Degeaba stăm aici. Mereu am
senzaţia că un sergent de stradă a şi pus mîna pe mine I

671


Care riu se părăsesc niciodată unii pe alţii, dăduseră ffr-coale toată noaptea închisorii La Force, cu toată primej­dia, în speranţa de a vedea pe Thenardier arâtîndu-se pe culmea unui zid. Dar noaptea care se făcea tot mai aprigă — era o ploaie de parcă turna cu găleata şi care pustiise toate străzile — frigul care îi răzbise, hainele ude, încălţămintea ruptă, zgomotul neliniştitor care izbuc­nise în închisoare, orele care treceau, patrulele întîlnite, nădejdea pierdută, teama care îi cuprindea, toate acestea îi îndemnau să se retragă. Montparnasse însuşi, care era oarecum ginerele lui Thenardier, o lăsa mai moale. O clipă, două să mai fi trecut, şi-ar fi fost plecaţi. Thenar­dier gîfîia sus pe zid ca naufragiaţii Meduzei pe pluta lor, văzînd corabia cum se pierde în zare.

Nu îndrăzni să-i strige ; chemarea auzită de cine ştie cine ar fi stricat totul, dar îi trecu prin minte un gînd, ultimul gînd, o lumină ; luă din buzunar capătul de funie al lui Brujon, pe care îl deznodase de pe zăbrelele coşu­lui Clădirii-Noi şi îl aruncă pe locul închis cu uluci.

Funia căzu la picioarele lor.


  • O văduvă ! ' exclamă Babet.

  • Impleteala mea ! constată Brujon.

  • Hangiul e sus, zise Montparnasse.

Ridicară ochii. Thenardier îşi lungi niţel gîtul în jos.

  • Repede ! şopti Montparnasse. Ai capătul celălalt al
    funiei, Brujon ?

  • Da.

  • înnoadă amîndouă capetele I O să i-o aruncăm, el o
    s-o prindă de zid şi o să coboare.

Thenardier îşi luă inima în dinţi şi spuse cu voce ceva mai tare : ~ Sînt îngheţat.

  • Te dezgheţăm noi.

  • Nu mă mai pot mişca.

  • Dâ-ţi drumul să aluneci, că te prindem noi

  • Mi-au degerat mîinile.

  • Leagă funia de zid.

1 O funie.

572


  • N-o să pot.

  • Trebuie să se urce unul din noi, grăi Montparnasse.

  • Trei etaje ! se miră Brujon.

Un horn vechi de tencuială, care slujise la o sobă din baracă, se urca de-a lungul zidului şi ajungea aproape pînâ la locul unde se găsea Thenardier. Acest coş, foarte coşcovit şi crăpat, s-a surpat după aceea, dar i se văd încă urmele. Era foarte îngust.

■— S-ar putea urca pe-aici, arătă Montparnasse.



  • Pe hornul ăsta ? izbucni Babet. Un urs' ? Ni­
    ciodată ! Ar trebui un mînz 3.

  • Ar trebui un plod, reluă Brujon.

  • Unde să găsim un ţînţar ? obiectă Gueulemer.

  • Aşteptaţi, zise Montparnasse. Am eu o chestie.

întredeschise binişor poarta gardului de uluci, se în­credinţa că nimeni nu trecea pe stradă, ieşi cu grijă, închise din nou poarta în urma lui şi plecă alergînd în­spre Bastilia.

Se scurseră şapte-opt minute, pentru Thenardier şapte-opt mii de secole ; Babet, Brujon şi Gueulemer aşteptau cu dinţii încleştaţi. Poarta se deschise din nou, în sfîrşit, şi Montparnasse, gîfîind, apăru cu Gavroche de mînă. Strada era tot pustie din pricina ploii.

Gavroche intră în curte şi se uită la mutrele acestea de bandiţi cu mare linişte. Apa i se scurgea din păr. Gueu-iemer se îndreptă spre el cu vorbele :

— Puştiule, eşti bărbat ?

Gavroche ridică din umeri şi -răspunse :

— Un plod ca mine e un urs, şi urşii ca voi sînt plozi !


—■ Bine scuipă mînzul! exclamă Babet.

— Plodul păpuşesc nu e vulpuit din puf băltăgit',


adăugă Brujon.

  • De ce aveţi nevoie ? îi întrebă Gavroche.
    Montparnasse răspunse :

  • Să te caţeri prin hornul ăsta.

  • Cu văduva asta, continuă Babet.

1 Un om.

2 Un copil.

' Mucosul ăsta parizian nu e făcut din paie pîouste.

573


  • Şi să fereci împleteala *, adăugă Brujon.
    -— Pînă pe suitul suişului, reluă Babet.

  • La popul vîrnei2, lămuri Brujon.

  • Şi pe urmă ? zise Gavroche.

  • Atît, rosti Gueulemer.

Ştrengarul cercetă funia, hornul, zidul, ferestrele şi făcu din buze un zgomot dispreţuitor, care nu se poate exprima în cuvinte, dar care înseamnă :

  • Fleac !

  • Sus e un om pe care îl salvezi, reluă Montparnasse.

  • Ce zici ? întrebă Brujon.

— Fleţ mai eşti ! răspunse copilul ca şi cum întrebarea
i se părea prostească, şi îşi scoase încălţămintea.

Gueulemer apucă pe Gavroche de braţ, îl sui pe aco­perişul barăcii, ale cărei scînduri putrede se lăsară în jos sub greutatea puştiului, şi îi dădu funia pe care Brujon o înnodase cît lipsise Montparnasse. Ştrengarul se îndreptă spre hornul în care era uşor de intrat, fiindcă lîngâ acoperiş avea o spărtură largă. In clipa cînd fu să urce, Thenardier, care vedea că i se apropie scăparea şi viaţa, se aplecă peste marginea zidului ; cea dinţii lucire â zorilor îi înăibea fruntea scăldată în sudoare, umerii obrajilor gălbejiţi, nasul ascuţit şi sălbatic, barba că­runtă zbîrlită, aşa că Gavroche îl recunoscu.

— îa te uită ! exclamă el. E tata !... Eh, n-are a face !
Şi apucînd funia în dinţi, începu hotărît urcuşul. Ajunse

pe creasta şandramalei, încalecă pe zidul vechi ca pe un cal şi înnodă funia de crucea de sus a ferestrei.

După o clipă, Thenardier se afla în stradă.

De cum atinse pavajul, de cum se simţi în afară de orice primejdie, nu mai fu nici istovit, nici îngheţat, nici nu mai tremura ; împrejurările groaznice prin care abia trecuse se risipiră ca un fum, întreaga lui minte fio­roasă şi ciudată se trezi din nou, lucidă şi liberă, gata s-o ia singură înainte. Iată care fu primul lui cuvînt:

— Şi acum, pe cine avem de mîncat ?

Să legi frtnghia sus La pervazul ferestrei

574

iSj-are nici un rost să lămurim înţelesul unui cuvînt atît de înspăimântător de limpede, care înseamnă totodată a ucide, a asasina, a jefui. A mînca, pe-adevăratul înţeles : a înfuleca.



  • Să ne dăm după vreun colţ, propuse Brujon. Să
    isprăvim în doi timpi şi trei mişcări şi să ne despărţim
    numaidecît. Era o trebşoară de făcut în strada Piumei,
    o stradă pustie, o casă singuratică, o grădină cu grilaj
    şubred şi numai femei.

  • Bun ! De ce nu ? întrebă Thenardier.

  • Zîna ta •, Eponine, a fost să vadă chestia, răspunse
    Babet.

  • Şi i-a adus lui Magnon un pesmete, adăugă Gueule-
    mer. Nimic de vulpuit acolo.

  • Zîna nu e fîeaţă, zise Thenardier. Totuşi, ar mai
    trebui să vedem.

  • Da, da — spuse Brujon — e de văzut.

în tot acest timp, nici unul nu-l mai băga în seamă pe Gavroche, care, cît timp ţinu convorbirea lor, stătuse pe una din pietrele gardului ; aşteptă cîteva clipe ca tată-său să se întoarcă spre el, apoi se încălţă şi zise :

— S-a sfîrşit ? Mai aveţi nevoie de mine, bătrînilor ?


Aţi scăpat de încurcătură. Am şters-o! Mă duc să-mi
deştept plozii.

Şi plecă.

Cei cinci oameni ieşiră unul cîte unul de după gard. După ce Gavroche pierise la colţul străzii Ballets, Babet îl luă pe Thenardier deoparte.


  • Ai văzut mînzul ? îl întrebă el.

  • Ce mînz ?

  • Mînzul care s-a căţărat pe zid şi ţi-a adus frînghîa,

  • Nu prea.

  • Ei bine, nu ştiu ce să zic, dar mi se pare că e
    fiu-tău.

— Ei aş l exclamă Thenardier. Crezi t>
Şi plecă.

Fata ta.

575

577

CUPRINSUL

CARTEA A ŞASEA P E T I T-P I C P U S

Pag.

I, Ulicioara Picpus, numărul 62 .... 5



II. Comunitatea religioasă a lui Martin Verga . 9

III. Asprimi 16



  1. Bucurii 18

  2. Distracţii ,.,...,.. 21
    VI. Schitul , . 27

VII. Cîteva siluete din umbră 30

VIII. Post corda, lapides 32



  1. Un secol sub văl de călugărită .... 34

  2. Obîrşia închinării veşnice 37

XI. Siîrşitul mănăstirii Petit-Picpus .... 38

CARTEA A ŞAPTEA PARANTEZA

I. Mănăstirea, idee abstractă ..... 41

II. Mănăstirea, fapt istoric 41



  1. In ce condiţii putem respecta trecutul ... 44

  2. Mănăstirea din punct de vedere al principiilor 47




  1. Rugăciune 49

  2. Bunătatea desăvîrşită a rugăciunii . , . 50
    VII. Ce măsuri trebuie să luăm cînd facem

mustrări 53

VIII. Credinţă, lege , . . 54

57S

Pag CARTEA A OPTA

CIMITIRELE PUN STAPINIRE PE CE LI SE ADUCE

I. In care se vorbeşte de felul cum se intră

în mănăstire 57

II. Fauchelevent în fata greutăţilor .... 65


  1. Maica Innocente 67

  2. In care Jean Valjean pare să-l îi citit pe

Austin Castillejo 80

V. Nu-i de ajuns să fii beţiv ca să fii nemuritor . 86


VI. Intre patru scînduri 93

VII. Unde se va afla originea zicalei „Să nu-ţi

pierzi legitimaţia" ...... 95

VIII. Un interogatoriu trecut cu bine .... 103

IX. In mănăstire 106

PARTEA A TREIA : MARIUS



GARTEA INTII PARISUL CERCETAT IN MIEZUL SAU

I. „Parvulus" .117

II. Cîteva semne particulare 118


  1. Are pe vino-ncoa 119

  2. Poate fi folositor .121




  1. Hotarele lui ,122

  2. Puţină istorie ......... 124

VII. Ştrengarul parizian şi-ar avea locul în

castelele Indiei 127

VIII. In care vom citi un cuvînt fermecător al

ultimului rege ........ 129



  1. Sufletul de altădată al Galiei .... 131

  2. „Ecce Paris, ecce homo" ...... 132

XI. A glumi, a domni ........ 138

XII, Viitorul mocnind în popor 142

XIII. Micul Gavroche 143

Pag. CARTEA A DOUA

MARELE BURGHEZ

I. Nouăzeci de ani şi treizeci şi doi de dinţi . 146
II. La aşa stăpîn, aşa casă 148


  1. Luc-Esprit . 149

  2. Spre o sută de ani 150




  1. Bascul şi Nicoletta 152

  2. In care se va ipomeni de Magnon şi de

cei doi copii ai ei 153

VII. Regulă : se primeşte numai seara .... 155

VIII. Două surori care nu seamănă una ou alta . 156

CARTEA A TREIA BUNICUL ŞI NEPOTUL

I. Un salon de altădată 159

II. Unul dintre strigoii roşii ai timpului . . . 163



  1. „Requiescant" 170

  2. Sfîrşitul tîlharului 180

V. Ca să ajungi revoluţionar e bine să mergi

la biserică 183

VI. Ce se întîmplă cînd te întîlneşti cu un epitrop 185

VII. Vreo fustă .192

VIII. Marmura împotriva granitului .... 197

CARTEA A PATRA PRIETENII A.B.C.-ULU1

I. Un grup care era pe cale să intre în istorie . 203
II. Discursul funebru pentru Blondeau, de

Bossuet 219



  1. Uimirea lui Marius 222

  2. Sala din fund a cafenelei Musain . . . 225




  1. Orizontul se lărgeşte 233

  2. „Res angusta" 238

579


II. III. IV.

V.

VI. VII


VIII.

IX.
580

CARTEA A CINCEA BINEFACERILE NENOROCIRI


I.

II.


III.

IV. V. VI.



Marius nevoiaş ,

Marius în sărăcie . . .

Marius creşte

Domnul Mabeuf

Sărăcia, soră bună a mizeriei ....
înlocuitorul

CARTEA A ŞASEA CONJUNCŢIA A DOUA STELE



I

. Porecla, un mod de formare a numelor

de familie

„Lux facta est"

Joc de lumina al primăverii ....

începutul unei boli grele

Tot felul de trăsnete cad pe capul coanei

Bougon . ■

Prizonier .

Aventurile literei „U" lăsată în voia pre­
supunerilor

Chiar şi invalizii pot fi fericiţi . . . .


Eclipsa

CARTEA A ŞAPTEA P A T R O N-M I N E T T E



I.

II.


III.

Minele şi minerii

La fund ..,,..,...

Babet, Gueulemer, Claquesous şi Mont-

parnasse

IV. Alcătuirea bandei

CARTEA A OPTA SĂRACUL CEL PĂCĂTOS

I. Marius, căutînd o fetită cu pălărie, găseşte un om cu şapcă . . . » ■

Pag.


241 243

246 251


255 258

264


267 270

271


274 275

278 280 282

285 288

289 292


296


581



Pag-

ÎI. Descoperire < . 298



III. „Quadrifrans" 300

  1. O floare în mocirlă ,305

  2. Ferestruica providenţei 312

VI. Fiara în vizuina ei 314

VII. Strategie şi tactică ,319

VIII. O rază de lumină 323


  1. Jondrette e gata să plîngă 325

  2. Tariful cabrioletelor de piaţă e doi franci ora 329
    XI. Mizeria îşi oferă serviciile suferinţei . . 332

XII. Cum a fost întrebuinţată moneda de

cinci franci a domnului Leblanc . . . 335

XIII. „Solus cum solo, in loco remoto, non

eogitabuntur orare Pater Noster" . ■ . 340

XIV. In care un poliţist dă două pistoale

unui avocat ,,...... 343

XV. Jondrette îşi face tîrguielile .... 347

XVI. In care vom regăsi un cîntec pe o arie

englezească, la modă în 1832 .... 350



XVII. Cum a fost întrebuinţată moneda de

cinci franci a lui Marius 353

XVIII. Cele două scaune ale lui Marius stau

fată-n fată 358

XIX. Cîod răscoleşti mocirla 359

XX. Capcaryj . . , 364

XXI. Ar trebui arestate mai întîi victimele . . 390

XXII. Copilul care tipa într-un capitol anterior . 393

PARTEA A PATRA: IDILA DIN STRADA PLUMET ŞI EPOPEEA DIN STRADA SAINT-DENIS

CARTEA INTH CITEVA PAGINI DE ISTORIE

I. Retezat din rădăcină ....... 399

II. Cusătură proastă 405



  1. Ludovic-Filip 409

  2. Crăpături sub temelie 418


444 450 455 458

464


469

471


475

480


485

488


493

504 506


515

517 520
582

V. Fapte din care izvorăşte istoria şi pe care istoria nu le cunoaşte . . . VI. Enjolras şi locotenenţii lui .

CARTEA A DOUA EPONINE

I. Cîrnpul Ciocîrliei

II. Cum se nasc crimele în cloaca închisorilor



  1. Moş Mabeuf are vedenii

  2. Vedenia lui Marius

CARTEA A TREIA CASA DIN STADA PLUMET

I, Casa tainelor

II. Jean Valjean în garda naţională . . . .


  1. Foliis ac frondibus ,

  2. Gratiile se schimbă . . .....

V. Trandafirul îşi dă seama ce e o armă de luptă
VI. Bătălia începe

VII. O tristeţe mai adîncă decît alta ....


VIII. Cătuşele

CARTEA A PATRA

AJUTORUL DE JOS POATE FI AJUTORUL DE SUS

I. Răni pe din afară, vindecare pe dinăuntru .


II. Mătuşa Plutarque poate explica un feno­
men fără să se încurce

CARTEA A CINCEA

AL CĂREI SFIRŞIT NU SEAMĂNĂ CU ÎNCEPUTUL

I. Singurătatea îmbinată cu cazarma .

II. Temerile Cosettei

III. Toussaint comentează şi ea .



  1. O inimă sub piatră

  2. Cosette după scrisoare .....
    VI. Bătrînii sînt făcuţi ca să plece cînd trebuie

CARTEA A ŞASEA GAVROCHE

I. O poznă a vîntului ştrengar ....


II. In care Gavroche cel Mic trage foloase
de pe urma Iui Napoleon cel Mare .
III. Peripeţiile evadării

534


537 561
Yüklə 2,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin