cântarea nr. 39 este drumul cruci când ascultând îndemnu-ţi dulce zilnic îţi urmăm cântând iar când vin peste noi încercări şi nevoi harul tău ne este de ajuns tu ne porţi roditori dinspre noapte spre zori cu nădejdea-n sfântul tău răspuns ce nădejdi ne umple viaţa când privim încrezători scumpă a fost făgăduinţa după stratul gros de nori ce lumină fericită ne învăluie din plin când pe aripi de credinţă ne-nălţăm spre mai senin fericirea noastră-ntreagă du-ne tu din slavă-n slavă până-n vârful cel de sus.
AMIN.
cântarea nr. 40
binecuvântată-i viaţa împreună cu Isus când îţi luminează Faţa pacea domnului de sus
pocăinţă, pocăinţă tu ne-apropiI către cer unde dragostea-i deplină
şi-unde lacrimile pier
nu este copilăria
MAI PLĂCUTĂ DOMNULUI
CA ACEIA-N CARE-S PRUNCI
NELIPSIŢI DIN CASA LUI
CE FRUMOASĂ-I TINEREŢEA
CU Isus SĂ O TRĂIEŞTI
ŞI PRIN EL ORICE ISPITĂ
POŢI MEREU S-O BIRUIEŞTI
CÂND POVARA BĂTRÂNEŢII
VREA SĂ TE APESE-N JOS
DUHUL SFÂNT TE-NTINEREŞTE
ŞI-ŢI DĂ ARIPI SPRE HRISTOS.
AMIN.
CÂNTAREA NR. 41
DACĂ VEI AVEA ÎN VIAŢA TA NECAZURI ÎNCERCĂRI
DOAMNE TE-AŞ CHEMA MEREU
DACĂ VEI AVEA ÎN VIAŢĂ MULTE MARI ŞI LUNGI DURERI
DOAMNE TU M-AI ALINA
DOMNUL E CĂLDURA INIMI CE BATE ACUM
DOMNUL E PĂRINTELE MEU BUN
LÂNGĂ TINE DOAMNE VOI FI NEÎNVINS MEREU
NEÎNVINS MEREU
DE E GREU PE DRUMUL VIEŢIi TALE CE VEI FACE ATUNCI
DOAMNE TE-AŞ STRIGA MEREU
CÂND ISPITA GREA TE VA AJUNGE CUI TE VEI RUGA
DOAMNE TU EŞTI VIAŢA MEA
dacă vei cădea cumva pe cale te vei ridica
doamne tu eşti tăria mea
dacă singur vei ajunge-n viaţă cin-te va salva
tu vei fi nădejdea mea
DE VEI FI BOGAT ÎNTREAGA-ŢI VIAŢĂ TE VEI BUCURA
DOAMNE TU EŞTI BUCURIA MEA
DE VEI FACE NUMAI BINE ŞI DOAR RĂU VEI CĂPĂTA
DOAMNE TU EŞTI VIAŢA MEA.
AMIN.
CÂNTAREA NR .42
[: LUPTĂ BISERICĂ
LUPTĂ NU DA N-APOI
PLINĂ DE DUHUL SFÂNT
ÎNAINTE CU AVÂNT :]
LUPTAŢI , LUPTAŢI RUGAŢI-VĂ
DE DUHUL SFÂNT UMPLEŢI-VĂ
PE DOMNUL Isus AŞTEPTAŢI
ÎN DRAGOSTE VĂ ÎMBRĂCAŢI
LUPTAŢI , LUPTAŢI RUGAţI-VĂ
DE DUHUL SFÂNT UMPLEŢI-VĂ
ÎN DOMNUL Isus VĂ-NTĂRIŢI
ÎN RUGĂCIUNE STĂRUIŢI
[: LUPTĂ BISERICĂ
PRIN VÂNT FURTUNĂ GREA
Isus ESTE CU NOI
Nici un PAS NU DA-NAPOI :]
[: LUPTĂ BISERICĂ
SPRE CER MEREU PRIVIŢI
CHIAR DACĂ LUPTA-I GREA
ÎNAPOI NOI NU VOM DA :]
AMIN.
CÂNTAREA NR . 43
DE CE NU RĂSPUNZI CÂND TE CHEAMĂ
DE CE NU DESCHIZI CÂND EL BATE
E Isus E MIELUL DIVIN
CE PACEA ŢI-O DĂ EL DIN PLIN
O SCAPĂ-ŢI VIAŢA ŞI NU MAI PRIVI
ÎN URMĂ ŞI NU TE-OPRI
ALEARGĂ LA Isus ŞI SCAPĂ LA MUNŢI
GRĂBEŞTE-TE CA SĂ AJUNGI
de ce nu răspunzi când te cheamă
cu glasul său dulce de mamă
opreşte-te o clipă din drum
priveşte la rănile lui
e sânge ce spală păcatul
putere nu are un altul
iubire şi viaţă dă-n dar
urcând pe-al golgotei altar
Din rane găsim alinare
în zile de grea încercare
şi lacrimi le şterge duios
când cerul ne e întunecos
aşteaptă că vin vremuri grele
uşoară nu-i viaţa în ele
c-aşa este scris în cuvânt
că vin strâmtorări pe pământ
şi spune-mi atunci unde oare
afla-vei aici vreo scăpare
când domnul Isus va fi dus
în slava fără de apus.
AMIN.
cântarea nr. 44
pentru cei ce i-am iubit
sus pe cruce răstignit
între doi tâlhari şi hoţi am murit
pentru treizeci de arginţi
cu copii şi cu părinţi
m-aţi vândut preoţilor ca să mor
oile mele ce v-am făcut eu vouă
în loc să veniţi crucea să-mi fi luat
cunună de spini mi-aţi dat
[: m-aţi dus la calvar ca să mor pentru voi
şi să fiţi voi mântuiţi :]
iuda oişoara mea
ca să-ţi umpli punga ta
m-ai vândut tu la duşmani pentru bani
te-am nedreptăţit cumva
sau mi-am luat dragostea mea
atunci când prin sărutat lor m-aţi dat
pe bani ce ţi-ai cumpărat
funie de spânzurat
şi-ai ajuns tu lor de râs cum stă scris
e târziu să te căieşti după ce păcătuieşti
lacrimile curgeau râu dar e târziu.
AMIN.
cântarea nr. 45
Isus e viu ce bucurie
Isus trăieşte CU-adevărat
întreaga lume azi să ştie
Isus hristos a înviat
piatra şi sigiliul care
fost-au puse pe mormânt
s-a văzut că nu-s în stare
să-l ţină veşnic în pământ
Isus e viu ce bucurie
viaţă nouă el ne-a dat
cu el trăim noi pe vecie
cu cel din morţi ce-a înviat
am înviat cu el şi noi
sperăm să-nviem odată
în ziua mare de apoi
în ziua cea minunată.
AMIN.
cântarea nr. 46
auZI ciocanele cum bat,
acolo sus pe deal ciudat;
bat ciocanele mereu
în fiul sfânt de dumnezeu…
pentru mine, pentru tine
pentru noi, la golgota, ciocanele bat…
pentru mine, pentru tine,
pentru noi domnul Isus viaţa şi-a dat !
bate ciocanul cuiele
să-i pironească mâinile;
aşa de tare au bătut
de sus în cer, s-a auzit…
şi la picioare i-au bătut
cuie LA fiul său preasfânt;
aşa de tare au bătut
că toată lumea-A auzit…
când crucea grea aU ridicat,
cu cel ce-a fost nevinovat,
cu suliţa-n coastă i-au dat,
sânge i-a curs, nevinovat.
sfinţii DIn cer, toţi s-au uIMit
şi, LA golgota, au privit;
CU EI ŞI BUNUL DUMNEZEU
PRIVEA CUM MOARE FIUL SĂU.
AŞA PE CRUCE CUM A STAT,
LA TATĂL SFÂNT, EL A STRIGAT :
„IARTĂ-I, TU, TATĂ, CEL PREA NALT,
CĂCI EI NU ŞTIU ASTĂZI CE FAC !…”
degeaba ei l-au pironit
chiar moartea domnu-a BIRUIT
curând , curând va reveni
să-şi ducă acasă ai săi copii…
AMIN.
cântarea nr. 47
[: e viu e viu :] mormântul lui e gol
[: e viu e viu :] a-nviat domnul meu
[: e viu e viu :] în toată splendoarea
ne duce la fericire
maria ucenicii grăbesc alerg la el
în zori de dimineaţă le zice îngerul
duceţi vestiţi tuturor din morţi el a-nviat
credeţi şi să vă bucuraţi
maria stă şi plânge ar vrea să ştie ce-i
dar iată o minune Isus naintea ei
ce mare fericire „rabuni ! ” zice ea
şi noi în cer îl vom vedea.
AMIN.
Dostları ilə paylaş: |