cântarea nr. 32
auzita-i despre-un tânăr care
se păstra curat în babilon
înţeleptul care dat la fiare
a făcut din groapă un amvon
nu mă tem de nimeni
deşi nu-s daniel
în lume cu mine
e acelaşi dumnezeu
tinerel bălai cu chip de soare
pe păşuni din harfa lui cânta
pentru oi luptase el cu fiare
inimă de împărat avea
nu mă tem de nimeni
deşi nu-s david eu
că-n lume cu mine
tare-i dumnezeu
auzita-i despre-un altul care
pentru fecioria lui curată
a răbdat chiar ani de închisoare
dar acum e-o carte adevărată
nu mă tem de nimeni
deşi nu-s iosif eu
că-n lume cu mine
e-acelaşi dumnezeu
voi care purtaţi frumosul nume
fiţi şi voi o carte de mai sus
căci cuvântul scripturi ne spune
că-ndată vă-ntâlniţi cu Isus
nu mă tem de nimeni
deşi nu-s tare eu
că-n lume cu mine
tare-i dumnezeu .
AMIN.
cântare nr. 33
când m-ai întâlnit
domnul meu iubit
nu ştiam că vrei viaţa să mi-o iei
în cerescul rai şi-alte căi să-i dai
şi să mi-o ridici toată de aici
când mai întâlnit
domnul meu iubit
nu te cunoşteam însă presimţeam
că iubirea mea tu vei rămânea
şi pentru vecii scopul ei să fi
când m-ai întâlnit
domnul meu iubit
mâna tu mi-ai dat şi m-ai ridicat
din adânc amar pe-nălţimi de har
ca să-ţi pot cânta veşnic slava ta.
AMIN.
cântarea nr. 34
dă-mi doamne harul tău
să-ţi pot sluji mereu
să merg pe calea ta ajută-mă
prin mila ta doRESC
mereu să te urmez
să-ţi fac doar voia ta ajută-mă
ajută-mă pe drum
o tu Isuse bun
s-ajung cu bine-n ţara ta
vânturi de vor sufla
valuri de vor veni
cu tine eu voi birui -ajută-mă !
harul tău minunat
pe care ni l-ai dat
îmi dă mereu puteri pe calea mea
m-ajuţi când mi-e mai greu
PRin mâna ta mereu
căci tu mă ocroteşti şi mă păzeşti
dar tu mă ocroteşti
mereu mă sprijineşti
îmi dai puterI pe calea mea
Isus te vreau păstor
doar tu-mi dai ajutor
din inimă te chem cu dor -vino Isus !
mă simt mereu iubit
de cel ce s-a jertfit
îmi dă mereu puteri pe calea Sa
el mi-a dus crucea mea
o cât a fost de grea
Isus nu voi uita iubirea ta
Isuse ai murit
pentru noi te-ai jertfit
o cât de mult tu m-ai iubit
astăzi noi te slăvim
cu tine vrem să fim
în împărăţia ta -ajută-ne !
AMIN.
cântarea nr. 35
curând apare domnul
pe norii cerului
Isus hristos mesia
e fiul omului
[: va reveni cum ne-a promis
să-şi ia mireasa sa
în veci de veci cu îngerii
cânta-vom osana :]
vine Isus pe norii cerului
să-şi ia cu el pe veci mireasa lui
vine Isus cu toţi îl aşteptăm
vine Isus pe nori-l întâmpinăm
căci vom uita de toate
de pe acest pământ
nu vom mai avea lacrimi
NIMICA de pierdut
[: acolo-n ţara sfântă
pe veci ne-om bucura
nu va mai fi durere
doar pace vom avea :]
de aceea vino doamne
cu toţi te aşteptăm
căci la a ta venire
pe nori te-ntâmpinăm
[: şi morţii din morminte
atunci vor învia
când trâmbiţa suna-va
spre cer ne-om înălţa :]
noi ştim căci domnul vine
pe nori albi în curând
ne va lua cu el
de-aici de pe pământ
[: spre porţile ierusalimului
noi am pornit
căci lumea cu al ei păcat
luptând am biruit :]
AMIN.
cântarea nr. 36
de ce-i atâta întristare
dureri atâtea pe pământ
greu inima ades mă doare
o, vino doamne mai curând
opreşte-te o clipă lângă mine
şi vezi-mi starea mea cea grea
nu mă lăsa
durerea ce m-apasă este mare
şi nu mi-o ştie nimenea
de ce-s atâtea obstacole în cale
atâta plâns şi-atât oftat
greu inima ades mă doare
o, vino Isuse minunat
voi înţelege dar nu acuma
de ce-s atâtea pe pământ
greu inima ades mă doare
o, vino Isuse mai curând
când noi vom fi cu toţi în slavă
pe tine te vom lăuda
şi vom intra cu sfinţi-n slavă
şi suferinţa noi o vom uita .
AMIN.
cântarea nr. 37
ca văduva săracă din sarepta
decurge uneori viaţa ta
când scade untdelemnul şi făina
atunci ţi-e încercată credinţa
chiar dacă plânsul ţi-e mai lung pe cale
şi n-ai primit răspunsul AŞTEPTAT
tu roagă-te ca ilie a-7-A OARĂ
ŞI VEI PRIMI RĂSPUNS NE-NTÂRZIAT
NU TE-NGRIJORA NICI CÂND PE A TA CALE
ROAGĂ-TE MEREU CA SĂ AI RĂBDARE
NU TE-NGRIJORA DE VALURILE VIEŢIi
ÎN CURÂND APAR ŞI ZORIi DIMINEŢIi
ATUNCI CÂND ÎNCERCAREA ESTE MARE
SE VEDE CE AI TU DIN DUMNEZEU
ŞI CHIAR DE CAZI O CLIPĂ-N DISPERARE
EL NU TE LASĂ SINGUR, EŞTI AL SĂU
ÎN FIECARE ZI EL MILIARDE
DE OAMENI ÎI HRĂNEŞTE NE-NCETAT
OR CUM DE TE-AR UITA STĂPÂNUL
CĂCI EL PE TOŢI ŞI TOATE LE-A CREAT
ÎNCREDINŢeAZĂ-ŢI SOARTA-N MÂNA SFÂNTĂ
VEI BIRUI A ‘NCERCĂRILOR OCEAN
CĂCI CEL CE ESTE MAI PRESUS DE CERURI
ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT E SUVERAN
ARUNCĂ ASUPRA LUI ÎNGRIJORAREA
ORICE POVARĂ ASTĂZI DĂ-I-O LUI
DESCHIDE-ŢI INIMA ŞI CREDE-N DOMNUL
CĂCI EL POARTĂ POVARA ORIŞICUI.
AMIN.
CÂNTAREA NR. 38
eu ştiu că domnul m-a creat
după făptura sa,
el e olarul inimiI,
el ştie ce e-n ea.
cântă, inimă, şi spune
marea minune
la toată lumea
de dragostea domnului !
eu ştiu că domnul este sfânt,
noi nu-l putem vedea.
el e lumina ochilor,
e-n viaţa mea şi-a ta.
eu ştiu că domnul e aici,
mă ţine să nu cad.
el e cu noi la orice pas,
ne scapă din necaz.
eu ştiu că domnul e păstor ,
e-al meu mântuitor.
şi munţii de s-ar clătina,
el poartă grija mea.
AMIN.
Dostları ilə paylaş: |