Cod-f-pc-4 revista presei – aprilie 2017 cuprins


Floreștenii plătesc consultața, iar dacă Primăria a pierdut prima dată finanțarea, AFIR explică a doua oară unde este greșeala



Yüklə 142,49 Kb.
səhifə10/28
tarix09.01.2022
ölçüsü142,49 Kb.
#96385
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   28

Floreștenii plătesc consultața, iar dacă Primăria a pierdut prima dată finanțarea, AFIR explică a doua oară unde este greșeala


Primăria comunei Florești își încearcă norocul pentru a doua oară în accesarea de fonduri europene pentru proiectul „Modernizare strada Eroilor”. La ședința de Consiliul Local Florești din 14 februarie s-a aprobat întocmirea documentațiilor și inițierea procedurilor pentru mai multe proiecte printre care și acesta. Atunci, angajatul din primărie, Marius Manu și Primarul comunei au adus acuzații grave AFIR. Acuzații care sunt respinse de AFIR și care ne explică pentru a doua oară de ce a pierdut Primăria finanțarea și întreaga procedură de accesare a fondurilor.

Pentru că Primăria Florești încearcă să atragă fonduri europene pentru acest proiect a doua oară, consilierul local Doru Matei a cerut să se facă o paralelă între suma cerută acum și cea plătită data trecută pentru serviciile de consultanță. Nu de alta, dar de data aceasta s-au cerut 50.000 lei, ceea ce consilierului i s-a părut a fi o sumă cam mare.

Marius Manu a explicat că este o sumă estimativă, însă nu a răspuns clar consilierului și nu a spus care a fost suma plătită data trecută, pentru consultanță.

Un milion de euro este valoarea estimată a proiectului, (suma maximă ce poate fi finanțată), a explicat primarul.

La întrebarea „Același proiect a fost depus și anul trecut? (n.red. nu este vorba despre anul trecut ci 2015)”, Marius Manu a explicat:

„Anul trecut a fost depusă o variantă care din păcate a fost declarată neeligibilă la care noi am făcut contestație, nu ni s-a răspuns. Am mai făcut contestații la minister tocmai în vederea acestei contestații la care nu am primit răspuns. Nu am primit răspuns nici de la minister. Deci sunt niște motive, din punctul meu de vedere pur subiective pentru care proiectul nu a fost declarat eligibil”.

Chiar așa? Cum este posibil să nu se răspundă unor contestații? Dar mai ales, cum se face că atât AFIR cât și ministerul au răspuns tuturor solicitărilor în baza Legii 544/2001 făcute de publicația noastră?

AFIR susține că „Solicitantul a contestat neeligibilitatea proiectului, cererea acestuia fiind respinsa.”

Intervine primarul comunei care vrea să informeze până la capăt:

„Nu a fost vorba de neeligibilitate ci a fost vorba de acel tertipul la care au procedat cei de la AFIR în sensul în care cu 20 de ore înainte de termenul depunerii ofertelor au schimbat caietul de sarcini”.

S-ar părea că nu a fost o ședință de Consiliu Local ci scena de audiențe pentru rolul de „cățeluș cu părul creț” .

Și ca să fie mai convingători, Marius Manu și primarul comunei Florești au pornit în tandem și după bâlbâieli, au reușit să explice celor prezenți că într-o zi de vineri,

„trebuiau depuse ofertele iar joi seara s-a schimbat documentația în ceea ce privește caietul de sarcini. Motiv pentru care 99,99% dintre proiectele care au fost depuse au fost declarate neeligibile. Probabil acolo, din câte am înțeles eu există și o cercetare pe rol pentru chestia asta”

Marius Manu adaugă:

„Da, și avem răspuns pe chestia asta din partea lor. La ora nouă s-a dat drumul la finanțare în variantă electronică. La depunerea proiectelor la nouă și două minute nu mai existau bani în toată țara. Deci în două minute. Nouă în varianta electronică pe care am depus-o, ne-a trebuit un sfert de oră să depunem proiectul. Tocmai de asta noi am făcut adresă la instituțiile statului ca să cerceteze, am primit și răspunsul și în urma răspunsului și a demersurilor noastre pe care le-am făcut, în noul ghid pe care se depune acum nu mai există varianta asta de „primul venit și primul sosit”, ai cinci zile la dispoziție și apoi se evaluează fiecare proiect”.

Ei bine, pentru că acuzațiile aduse sunt destul de grave, în primul rând dorim să îi explicăm domnului Marius Manu că nu se spune „primul venit, primul sosit” pentru că ar fi și culmea să fie primul venit, sosit al doilea. Eventual „primul venit, primul servit”. Nu putem explica procedura de „cercetare pe rol” fără ca „cercetatul” să știe că este cercetat.

AFIR ne-a dat un punct de vedere pe care îl veți putea citi integral, mai jos. Asta penru că știm deja că floreștenii care locuiesc în zona strazii Eroilor consideră că ar fi mai bine ca Valea Sânaslăului să fie acoperită și să nu stea plină de gunoaie căci Primăria, deși este obligației ei, o curăță poate o dată pe an. Și este normal ca floreștenii să înțeleagă de ce sunt făcute proiecte pentru accesare fonduri „atât de bune” încât de câțiva ani discutăm de modernizarea străzii Eroilor dar nu se întâmplă. Plus că plătesc pentru consultanță și alte cele necesare.

Pentru început, AFIR explică modul în care sunt evaluate proiectele, procedura de evaluare iar toate acestea sunt afișate pe site-ul instituției.

Procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile disponibile prin PNDR 2014-2020 cuprinde mai multe etape, selectia proiectelor pentru finantare fiind doar una dintre acestea. Reglementarea acestui proces are la baza asigurarea egalitatii de sanse a solicitantilor dar si respectarea legalitatii si oportunitatii distribuirii fondurilor europene nerambursabile. Ca si regula generala, finantarea se acorda in urma evaluarii calitatii proiectelor depuse si in functie de indeplinirea criteriilor de selectie specifice fiecarei submasuri. Pe langa clasificarea proiectelor, criteriile de selectie au in vedere asigurarea indeplinirii obiectivelor finantate de Program, acordarea finantarii fiind prioritizata si din acest punct de vedere. Pentru a se asigura principiul egalitatii de sanse pentru toti cei care au pregatit proiecte si vor sa le depuna pentru a primi finantare, in primele 5 zile calendaristice din fiecare etapa de depunere a proiectelor nu se aplica plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea totala a fondurilor solicitate prin proiectele depuse. Prin aceasta masura este evitat principiul „primul venit-primul servit”. Totodata, o alta prevedere din Regulamentul procesului de selectie se refera la stabilirea unui termen de minim 7 zile calendaristice de la publicarea formei finale a Ghidul Solicitantului pe pagina oficiala de internet a Agentiei, www.afir.info si pana la deschiderea sesiunii de primire a Cererilor de Finantare. Acest termen are ca scop transparetizarea procesului de primire a proiectelor, si familiarizarea solicitantilor de fonduri cu conditiile specifice submasurilor accesate.Pe scurt, prima etapa este cea privind depunerea proiectelor de catre solicitantii de fonduri europene si, dupa constatarea conformitatii proiectelor depuse, urmeaza stabilirea eligibilitatii acestora de catre AFIR, in baza criteriilor de eligibilitate. Doar proiectele eligibile intra in procesul de selectie, cele selectate fiind finantate dupa contractare. Criteriile de eligibilitate sunt stabilite prin PNDR 2020, si anume prin fisele tehnice specific fiecarei masuri. Ulterior, acestea sunt detaliate in Ghidul solicitantului. De asemenea, toate aceste documente, inclusiv rapoartele de selectie sunt disponibile pe www.afir.info„.

Apoi, AFIR ne mai explică încă o dată de ce a pierdut Primăria comunei Florești finaințarea, data trecută (în 2015):

„Proiectul depus de comuna Floresti nu a ajuns in etapa de selectie pentru finantare, fiind declarat neeligibil.

Astfel, comuna Floresti a depus in noiembrie 2015 o cererea de finantare prin submasura 7.2 – Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica pentru proiectul „Modernizare strada Eroilor, Comuna Floresti”. Proiectul prevedea inchiderea Vaii Sanislaului si construirea unei a treia benzi de circulatie, suprafata carosabila ajungand astfel la o latimea peste 10 metri. Lucrarile de modernizare prevazute in proiect constau in structura rutiera drum, pista de biciclisti, trotuare, semnalizare rutiera, asigurarea scurgerii apelor, bransamente retele si acoperirea Vaii Sanislaului. In urma verificarii, proiectul a fost declarat neeligibil, neindeplinind-se mai multe criteriile de eligibilitate. Ca si exemplu, pentru extinderea drumului cu o banda, nu s-au prezentat documente de proprietate pentru latimea de drum necesara extinderii, iar proiectul nu respecta normele tehnice specifice modernizarii drumurilor din spatiul rural (ex: STAS 10144/1 – 1990, – norma tehnica privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile rurale care precizeaza ca „strazile principale sunt strazi cu doua benzi de circulatie pentru trafic in dublu sens”). Conform inventarului domeniului public, strada Eroilor are latimea 8 m, iar lucrarile se pot executa doar pe latimea din inventarul domeniului public, iar proiectul propune lucrari care maresc suprafata carosabila la 10,5 metri”.

O parte din această problemă a fost să zicem, rezolvată. Este clar, Valea Sânaslăului este inclusă în inventarul domeniului public și mai mult, în ședința Consiliului Local Florești din 23 februarie a fost aprobată înscrierea în CF. Deci, dovada proprietății se poate face.

AFIR încheie răspunsul cu:

De asemenea, facem precizarea ca atat AFIR, prin structurile proprii, cat si Ministerul Agriculturii, verifica, evalueaza si testeaza permanet modul in care functioneaza procesele si procedurile de lucru pentru implementarea PNDR. Mai mult, Agentia a fost si este in permanenta auditata atat de organisme ale Ununii Euorpene, cat si de cele ale statului roman, care au ca atributii specifice asigurarea implementarii corecte, echitabile si in conformitate cu legislatia europeana si nationala a PNDR. Agentia nu face in acest moment obiectul vreunei anchete a autoritatilor abilitate in ceea ce priveste desfasurarea sesiunii de primire a proiectelor din cursul anului 2015. /Cluj 24h.ro, http://cluj24h.ro/florestenii-platesc-consultata-iar-daca-primaria-pierdut-prima-data-finantarea-afir-explica-doua-oara-unde-este-greseala/



Yüklə 142,49 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin