Cod-f-pc-4 revista presei 1 februarie 2013 cuprins


Rovana Plumb: Prioritatea mea la Ministerul Mediului este de a pune banii europeni la lucru (interviu)



Yüklə 138,12 Kb.
səhifə16/37
tarix10.01.2022
ölçüsü138,12 Kb.
#101734
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   37

Rovana Plumb: Prioritatea mea la Ministerul Mediului este de a pune banii europeni la lucru (interviu)


Atragerea banilor europeni intr-un procentaj cat mai mare, precum si dezvoltarea de noi proiecte care vizeaza dezvoltarea unui mediu inconjurator cat mai prietenos si curat reprezinta puncte importante ale agendei Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice /MMSC/ pe anul 2013. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a vorbit, intr-un interviu acordat AGERPRES, despre viitorul unor programe deja consacrate (‘Casa Verde’ si ‘Rabla’), despre noutatea privind Timbrul de mediu, despre alocarea bugetara din acest an pentru ministerul pe care il conduce, dar si despre rolul extrem de important pe care il are eco-educatia in promovarea unui mod de viata cat mai sanatos.

AGERPRES: Doamna ministru, incepeti anul 2013 cu o serie de planuri si responsabilitati. Care sunt, in viziunea dumneavoastra cele mai importante puncte de pe agenda de lucru? Rovana Plumb: Cea mai mare prioritate a mea la Ministerul Mediului este aceea de a pune banii europeni la lucru. De aceea, programele noastre nu se bazeaza, in primul rand pe banii primiti prin bugetul de stat, ci mai ales pe fondurile atrase prin POS Mediu, care trebuie sa ajunga la comunitati, in proiectele atat de necesare acestora. Dintre ele, ma gandesc in primul rand la cele 44 de contracte ce vizeaza lucrari de constructie a infrastructurii de apa si canal, in toate judetele tarii. In paralel, se deruleaza si 22 de contracte vizand infrastructura de colectare si gestionare a deseurilor, o alta prioritate absoluta a ministerului. Reciclarea este un punct slab al Romaniei, iar la acest capitol s-au strans in anii trecuti multe nerealizari. Ne luptam cu un decalaj important fata de Uniunea Europeana si de aceea ne vom uni fortele cu diversi parteneri din domeniul economic pentru a impulsiona puternic acest domeniu. La initiativa Ministerului Mediului, in toamna anului trecut au fost puse bazele unui proiect prin care in centrele comerciale vor fi amplasate aparate de reciclare a sticlelor de plastic si dozelor de aluminiu, in schimbul carora cetatenii vor primi un tichet valorificabil in magazin. In plus, vrem sa finalizam Strategia Nationala pentru Schimbarile Climatice, sa implementam Strategia Nationala privind conservarea biodiversitatii 2013 – 2020. Revitalizarea Deltei Dunarii prin managementul adaptativ este o directie importanta de actiune. In Delta, tot anul trecut, am creat o structura de control unica – numita Comisariatul Deltei – ce reuneste toate organismele care pana acum actionau separat si necoordonat. Acum vom incepe sa punem la lucru aceasta structura si sa obtinem rezultate.

AGERPRES: Vorbeati la un moment dat despre necesitatea unei schimbari in ceea ce priveste modul de derulare al Programului ‘Rabla’. La ce noutati v-ati gandit si cand preconizati reinceperea unei noi etape?

Rovana Plumb: Ne dorim ca Programul ‘Rabla’ sa continue si in anul 2013. In ceea ce priveste desfasurarea programului, vrem sa-l eficientizam si sa identificam solutii mult mai bune pentru proprietarii de masini vechi. Desigur, forma finala a programului va fi stabilita doar dupa aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli, pentru anul 2013, al Administratiei Fondului pentru Mediu. Voi prezenta viziunea integrata asupra proiectului atunci cand aceasta va fi evaluata din toate punctele de vedere.

AGERPRES: Cat priveste ‘Casa verde’, dupa un an 2012 de ‘stand-by’ si doar cu o alocare financiara in vederea platii unor contracte mai vechi, ce pregateste Ministerul Mediului pentru 2013 pe acest segment?

Rovana Plumb: Programul ‘Casa Verde’ nu numai ca este benefic mediului, dar este si unul dintre cele mai populare programe desfasurate de Administratia Fondului pentru Mediu. Drept urmare, ne dorim lansarea unor noi sesiuni, insa o decizie clara va fi luata in perioada urmatoare. La ora actuala, exista in analiza peste 10.000 de dosare depuse in anul 2011, continuandu-se in acelasi timp plata proiectelor deja implementate.

AGERPRES: Vorbim despre proiecte de mediu, de protectie a mediului, de programe educationale, intr-un cuvant despre promovarea unei Romanii mai verzi. Pentru asta, insa, este nevoie de un buget consistent care sa faca posibila punerea in aplicare a acestor planuri. Care sunt doleantele dumneavoastra in privinta bugetului pe 2013 la Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice si care sunt asteptarile in acest sens? Despre ce suma vorbim in acest an pentru Mediu?

Rovana Plumb: Alocarile bugetare reflecta viziunea Guvernului cu privire la prioritati. Este un buget foarte echilibrat, care stimuleaza puternic investitiile, care favorizeaza un domeniu extrem de subfinantat in ultimii ani – Sanatatea – si care pregateste cel mai ambitios proces de atragere a fondurilor europene din istoria de sase ani a Romaniei in UE. Tocmai de aceea, la Ministerul Mediului nu ne bazam pe alocarile bugetare, ci ne construim proiectele pe posibilitatile de atragere a banilor europeni.

Ultimele luni au marcat o intensificare a eforturilor pentru o mai buna absorbtie a fondurilor europene, reflectata in rezultate concrete. Astfel, daca in mai 2012 gradul de absorbtie pe POS Mediu era de 4,2%, la jumatatea lui ianuarie 2013 gradul de absorbtie se afla la 12,88%. In privinta sumelor, in proiectul de buget pe anul 2013, pentru Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice sunt prevazute alocari bugetare in suma de 2,209 miliarde lei, repartizate pe urmatoarele domenii: gospodarirea apelor (390,583 milioane lei), protectia mediului (peste 1,671 miliarde lei), activitatea de meteorologie (45,405 milioane lei), silvicultura, piscicultura (101,311 milioane lei).

AGERPRES: Un alt deziderat in acest an este reprezentat de noua forma a atat de controversatei taxe auto. Concret, cum se va schimba modalitatea de calcul a taxei?


Rovana Plumb: Timbrul de mediu repara formulele gresite ale taxelor auto din ultimii ani, este prima formula ce vizeaza in mod real poluarea si se adapteaza la realitatea din Romania. Prin noul timbru de mediu, se impune mult mai clar principiul ‘poluatorul plateste’. Se taxeaza mai ales emisiile generate de masina. Pana acum, in formula de calcul domina capacitatea cilindrica, dar aceasta este oricum taxata deja prin impozitul local. Noul timbru de mediu va fi o taxa de mediu mult mai autentica, pentru ca se calculeaza, in principal, in functie de emisia de CO2 (luate in calcul in intregime pentru timbru, fata de 30% in legea in vigoare), inscrisa in cartea de identitate a masinii sau documentele de omologare. Pe scurt, noul timbru mentine cote similare celor din prezent pentru masinile cu tehnologie Euro 5 (in multe cazuri cotele scad, iar in unele cazuri cresc), si mareste cotele pentru masinile cu tehnologii Euro 4 si Euro 3. Pentru masinile cu tehnologii mai slabe (Euro 2, Euro 1 si non-Euro), pentru ca vorbim de masini mai vechi, cu durata mult mai mica de functionare, timbrul de mediu va scadea. Aici este o diferenta importanta fata de taxa actuala, care nu includea scaderi importante la acest capitol si se ajungea ca, pentru masini foarte vechi, sa fie virtual imposibila vanzarea din cauza valorilor foarte mari ale taxei. As vrea sa mai spun inca o data: Romania nu va fi invadata de masini second hand foarte vechi (non-Euro), din simplul motiv ca acestea reprezinta un procent foarte mic in totalul importurilor de autoturisme second hand din Romania! Adevaratul pericol de poluare este reprezentat de masinile Euro 3 si Euro 4, care vor fi in circulatie mai mult timp, si care vor fi taxate mai mult. Pentru masinile cu tehnologie Euro 6, precum si pentru masinile hibride si electrice, Timbrul este zero! Deci, statul roman ofera acest stimulent celor care doresc achizitionarea de astfel de masini. Ne-am inspirat din modele functionale in spatiul comunitar, dar am luat in calcul conditiile specifice Romaniei – puterea de cumparare si nivelul de trai, in primul rand. Timbrul de mediu este in linie cu reglementarile europene, adaptat realitatii romanesti si tine cont de toate fatetele acesteia.

AGERPRES: In plan extern, la nivelul Comisiei Europene, care mai sunt infringement-urile pe care Romania trebuie sa le rezolve in acest an? Ne mai putem astepta la mustrari din partea forului european pe alte teme legate de mediu, in 2013?

Rovana Plumb: De la preluarea mandatului, din mai 2012 si pana in prezent, am reusit rezolvarea a 14 din cele 15 infringementuri preluate de la guvernarea PDL. In aceasta perioada, am construit o relatie foarte buna cu Comisia Europeana si comisarii de resort sau cei cu care colaboram frecvent, astfel incat comunicam foarte bine. Chiar daca pot aparea anumite intarzieri birocratice ori neclaritati, ele sunt solutionate foarte simplu, datorita acestui dialog foarte bun. Proba relatiei noastre excelente cu Comisia au fost progresele foarte mari in absorbtia de fonduri pe POS Mediu.

AGERPRES: Crearea zonei Lacului Vacaresti ca arie urbana protejata se va concretiza in acest an? In ce stadiu se afla acest proiect?

Rovana Plumb: Reprezentantii National Geographic, alaturi de specialistii Academiei Romane, coordoneaza in aceasta perioada studiul de fundamentare stiintifica. Odata cu finalizarea studiului, va urma procedura in vigoare privind acest tip de proiect. Conform procedurii, ministerului ii revine rolul de a analiza acest studiu odata finalizat, alaturi de alte documente. Fiecare etapa a acestui parcurs va fi anuntata public. Stiu ca este un proiect de mare interes pentru bucuresteni in primul rand, si el are tot suportul meu. Ma bucur ca partenerii nostri de la National Geographic, cei care se ocupa coordonarea acestei etape, au adus in atentia publica un loc atat de special al Capitalei si al Romaniei.

AGERPRES: Care mai sunt proiectele noi avute in vedere, mai ales pe partea de eco-educatie?


Rovana Plumb: Educatia ecologica este pentru mine o prioritate personala. In 2012 am incheiat un protocol cu Ministerul Educatiei pe care, impreuna cu partenerii nostri Environ, Ecorom, EcoTic si altii, am inceput deja sa-l punem in aplicare. El vizeaza invatarea grijii fata de natura prin joc, adica printr-o formula foarte accesibila celor mici. Urmarim sa familiarizam cat mai multi copii cu principiile ecologiei si ale stilului de viata prietenos fata de mediu. Vrem ca acesti copii, de la cele mai mici varste, sa invete ce inseamna protectia naturii, ce inseamna colectare selectiva, cum se pune in practica si sa duca aceste deprinderi mai departe in scoala, in mediul social, acasa. Ei reprezinta generatiile de maine si ei trebuie sa stie sa traiasca in armonie cu mediul. Pregatim cetatenii ‘eco’ de maine, pentru ca si Romania anilor viitori sa fie cat mai ‘verde’. /Eco Magazin, http://www.ecomagazin.ro/rovana-plumb-prioritatea-mea-la-ministerul-mediului-este-de-a-pune-banii-europeni-la-lucru-interviu/

PRESA LOCALĂ



ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BUZĂU- IALOMIŢA

Yüklə 138,12 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   37




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin