Directorul SGA Suceava, sancţionat cu avertisment scris pentru bâlbâieli în transmiterea de informări
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Corneliu Vornicu, a fost sancţionat cu avertisment scris de superiorii săi ierarhici pentru erori în raportarea de informări pe fluxul sistemului informaţional.
După cum a explicat Emil Vamanu, directorul executiv al Administraţiei Bazinale de Apă Siret Bacău, instituţia care coordonează activitatea SGA Suceava, s-au constatat neconcordanţe în transmiterea unor date operative către Prefectura Suceava şi Administraţia Naţională „Apele Române".
„La Prefectura Suceava erau transmise o serie de date în plus faţă de cele raportate pe fluxul sistemului informaţional. Datele erau corecte, însă problema este că nu au ajuns la timp în ambele părţi. Domnul director a fost avertizat să-şi facă ordine din acest punct de vedere, să impună o anumită disciplină. Asta a fost tot".
Contactat telefonic, directorul SGA Suceava a spus doar că nu vrea să comenteze în nici un fel această sancţiune. Măsura vine după ce în luna ianuarie a acestui an prefectul Sucevei, Florin Sinescu, l-a apostrofat pe Corneliu Vornicu, precizând că acesta „nu a venit cu toate temele făcute" la şedinţa Colegiului Prefectural. S-a întâmplat după ce Corneliu Vornicu a prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural un raport cu privire la calitatea apelor subterane şi de suprafaţă din judeţul Suceava. Din raport a reieşit faptul că doar 22% din apele uzate deversate în cursurile de apă sunt epurate, motiv pentru care prefectul a solicitat informaţii suplimentare legate de această problemă. După răspunsul primit, Florin Sinescu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că „directorul SGA nu a venit cu toate temele făcute şi de aceea am solicitat să avem o imagine foarte clară a acestei probleme". /Monitorul de Suceava
Editorial - Potopul
Românul a ajuns din nou sub vremi.
Dacă despre iarnă ştiam că vine pe furiş, nici primăvara nu mai este ce a fost odată. De câţiva ani, instalarea anotimpului verde este însoţită de inundaţii masive în aproape toată ţara. Şi în 2013 am păţit la fel. Până acum, zeci de mii de hectare de teren agricol au fost afectate; mii de oameni au rămas izolaţi; sute de gospodării au fost distruse, iar multe drumuri şi poduri au suferit stricăciuni semnificative.
Dar suprizele neplăcute abia de acum încep. Căci imediat ce potopul se va fi domolit, vom descoperi că nici un sinistrat nu are asigurare, deşi aceasta ar fi trebuit să fie obligatorie; că multe case au fost construite în albiile secundare ale râurilor, deşi nu aveau autorizaţie; că, în spatele lucrărilor hidrotehnice de mântuială, se ascund şmenurile politicienilor; că toate canalele de scurgere erau blocate din pricina gunoiului şi a cadavrelor animalelor de casă încă nedepistate de fabricanţii de mezeleuri naturiste; că formarea torentelor a fost favorizată de tăierile masive de păduri din zonă, de către persoane absolut necunoscute; că, în vreme ce pompierii şi jandarmii se luptau eroic cu viiturile devastatoare, locuitorii satelor afectate comentau în cârciumi ultimele apariţii editoriale. Sau explicau teoria relativităţii celor mai tineri, în replică, la fel ca în fiecare an, guvernul şi ministerul Mediului anunţă măsuri radicale de combatere a unor astfel de evenimente catastrofale. Se face vorbire de strategii globale de prevenire, de acţiuni de împădurire ce vor fi demarate în toată ţara, dar şi de pedepse groaznice pentru cei care se fac vinovaţi de trafic ilegal de masă lemnoasă. Cu toate acestea, exact în acelaşi timp, afli - dacă nu asculţi doar manele - că în Bihor (judeţ lovit de inundaţii) tocmai a fost ştearsă de pe faţa pământului o rezervaţie naturală. Pentru că bogaţii locului şi-au conectat piscinele din faţa vilelor direct la un izvor de apă termală, două micuţe, dar uluitoare vieţuitoare, aparţinând unor specii endemice, care se bălăceau într-un lac din apropiere, au dispărut pentru totdeauna. în pofida strigătelor disperate de ajutor ale unor oameni de bine - căci există şi dintr-ăştia - cei care puteau să oprească măcelul vorbeau la televizor despre Băsescu.
Pentru că este tot mai greu de aflat unde se termină responsabilitatea autorităţilor şi unde începe cea a omului simplu, altceva merită comentat. De peste 20 de ani, asistăm la încălcarea totală a legilor şi a regulilor, şi de sus în jos, dar şi - cu aceeaşi frenezie - de jos în sus. Când suma fărădelegilor şi cârdăşia transpartinică încep să-şi producă efectele nefaste, populaţia şi politicienii plâng, se miră, se indignează sau se scârbesc de-a binelea! în cele din urmă, concluzia e întotdeauna aceeaşi: vremurile sunt vinovate! /Obiectiv de Suceava
A început evaluarea pagubelor inundaţiilor
La drumul judeţean de la Nereju au început lucrările pentru reluarea circulaţiei
Comisiile care au mers în teren pentru evaluarea pagubelor inundaţiilor au găsit drumuri stricate, poduri şi podeţe luate de ape, ziduri de sprijin afectate, alunecări de teren. La Năruja, Vidra, Poiana Cristei, Fitioneşti, Tulnici, Reghiu, Bîrseşti, Dumitreşti, Bogheşti au ploile au provocat o mulţime de probleme. La Năruja, zidul de sprijin a fost afectat în mai multe puncte, iar pe drumul judeţean se circulă chiar şi pe un sigur fir. La Bîrseşti sunt 14 case în pericol, potrivit situaţiei prezentate. De asemenea, la Poiana Cristei se ajunge cu dificultate în satele Tîrîtu şi Pietreanu din cauza distrugurii drumurilor şi a podeţelor. În comuna Tulnici aproape 200 de familii din satul Coza au rămas izolate, din cauza distrugerii unui pod din tuburi. La Nereju, raul Zăbala a distrus din nou DJ 205 D, la fel ca anul trecut. “Cu toată bunăvoinţa administraţiei judeţene, dacă nu se vor efectua lucrări la albia raului atunci lucrările la drum nu vor fi eficiente. Este unul dintre cele mai importante drumuri din judeţ, care face legătura cu 15.000 – 20.000 de oameni”, a spus Romeo Iordache, şeful Serviciului de drumuri din Consiliul Judeţean Vrancea, la şedinţa de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Acesta a precizat că s-au solicitat fonduri pentru terminarea investiţiei. Reprezentantul CJ a afirmat că o soluţie pentru podurile stricate de ape ar fi amplasarea temporară de poduri militare din fier, care au şi fost solicitate celor de la armată. Petrică Dogaru, primarul din Dumitreşti, a adus la cunoştinţa Comisiei Judeţene că în satul Motnău drumul este afectat şi se circulă cu dificultate. “Pe raul Ramnic sunt necesare urgent lucrări de deviere a apei”, a spus primarul din Dumitreşti. Acesta a solicitat prezenţa unei comisii care să evalueze situaţia din comună, care astăzi ar trebui să se deplaseze la faţa locului. /Ziarul de Vrancea, http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/91546-a-inceput-evaluarea-pagubelor-inundatiilor.html
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ CRIȘURI
Dostları ilə paylaş: |