Instituția Prefectului – Informare despre demararea lucrărilor la CHE Piatra-Neamț și golirea lacului Bâtca
Instituţia prefectului a fost înştiinţată, în cursul lunii trecute, de către SC Hidroelectrica SA Sucursala Hidrocentrale Bistriţa, cu privire la două lucrări ce urmează a fi efectuate, în perioada martie – aprilie a.c., şi anume:
– lucrarea de înlocuire a unor secţiuni de grătare la camera de încărcare a hidrogeneratorului nr.2 la Centrala Hidroelectrică (CHE) Piatra Neamţ
– lucrări de retehnologizare a CHE Piatra Neamţ
Având în vedere faptul că executarea primei lucrări necesită golirea acumulării Piatra-Neamţ, ceea ce poate genera efecte în rândul populaţiei, Instituţia prefectului s-a implicat în problema demarării lucrărilor.
Astfel, imediat după înştiinţare, Instituţia prefectului a organizat două întâlniri cu reprezentanţi ai SC Hidroelectrica SA- Sucursala Hidrocentrale Bistriţa, Administraţiei Bazinale de Apă Siret Bacău, Consiliului Judeţean, Primăriei municipiului Piatra Neamţ, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Agenţiei de Protecţie a Mediului, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Compania Judeţeană APASERV, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, SC PETROCART SA.
S-a discutat despre necesitatea executării lucrărilor, având în vedere multitudinea defectelor specifice înregistrate în ultima perioadă, cât şi motivat de faptul că lipsesc o parte din barele grătarelor de la camera de încărcare a hidrogeneratorului nr.2, fapt ce favorizează accesul unor elemente plutitoare sau aflate în imersie, de dimensiuni mari, în circuitul hidraulic al hidrogeneratorului, ceea ce ar putea produce defecţiuni ale echipamentelor.
Totodată au fost discutate atât condiţiile de demarare a lucrărilor – obţinerea tuturor avizelor necesare, inclusiv de la custodele ariilor protejate – cât şi cele de efectuare a lucrărilor propriu zise – golirea acumulării Piatra Neamţ, pentru lucrarea de înlocuire a unor secţiuni de grătare la camera de încărcare a hidrogeneratorului nr.2 la Centrala Hidroelectrică.
De asemenea acest subiect a fost dezbătut şi în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din data de 21 februarie.
„Pe această tema am avut mai multe întâlniri de analiză. Începerea lucrărilor presupune respectarea cel puţin a două condiţii esenţiale pe care am insistat – cele de legalitate şi cele sociale. Mai precis este vorba atât despre obţinerea tuturor avizelor legale necesare începerii lucrărilor cât şi despre găsirea de soluţii tehnice necesare alimentării cu apă a celor 9 localităţi care ar fi afectate de începerea lucrării de înlocuire a grătarelor. Lucrarea de retehnologizare de la Stejaru nu presupune oprirea alimentării cu apă a cetăţenilor. De altfel, instituţia noastră a făcut un demers scris către Administraţia Bazinală de Apă Siret Bacău prin care am solicitat să emită avizul de începere a lucrărilor doar după îndeplinirea acestor două condiţii esenţiale. Până în prezent nu au fost demarate lucrările” a spus prefectul Niculina Dobrilă. /Ziar Piatra Neamț, http://www.ziarpiatraneamt.ro/institutia-prefectului-informare-despre-demararea-lucrarilor-la-che-piatra-neamt-si-golirea-lacului-batca
Sucevenii cu apă la robinet și canalizare, robi cu acte în regulă la ACET
In această situație s-a ajuns după ce legislația a indicat că, dacă autoritățile publice locale vor să acceseze fonduri europene, trebuie să accepte un operator unic. La Liteni, comunitatea a reușit să introducă apă curentă în 40% din locuințele noului oraș și să asigure canalizarea aferentă. Contravaloarea serviciilor era încasată potrivit puterii financiare a cetățenilor. De la anul, afacerea va fi preluată de firma ACET, condusă de Stefan Groza, iar toți cetățenii orașului Liteni vor trebui să plătească facturile către ACET. Instituțiile publice din localitate – școli, grădinițe, cămine culturale – scutite până acum de la plata apei și canalizării vor avea aceeași soartă. La Vicovu de Sus, Stefan Groza a promis că va asigura în cadrul Asociației Județene de Apă și Canalizare (AJAC), condusă de el, finanțare europeană prin programul “POEMI”
Prin modificarea Legii 51 a serviciilor comunitare de utilități publice – alimentare cu apă, canalizare, salubrizare, transport public local și iluminat public, toate comunele, orașele și municipiile din România, dacă doresc să acceseze fonduri guvernamentale sau europene pentru înființarea ori dezvoltarea unor servicii publice de acest gen, trebuie să își constituie propriile firme care să se supună acelorași principii prezentate în Legea 31/1990 a societăților comerciale sau, dacă nu, să apeleze la entități deja existente. Acest subiect a mai fost abordat în mass-media, dar un caz special din județul nostru apreciem că poate să fie tratat separat, mai ales că este vorba despre servicii care țin de multe ori, prin absența lor, primele pagini ale ziarelor în toată țara. Este vorba despre apa curentă și canalizare.
Potrivit Legii 51, în județul Suceava singurul operator care are la îndemână instrumentele tehnice și puterea asumată necesară pentru a mai gestiona conductele de apă și canalizare este ACET SA Suceava. Entitatea economică izvorâtă acum mai puțin de 20 de ani din fostul RAUCL Suceava a fost transformată în societate comercială câțiva ani mai pe urmă, responsabilă de furnizarea de apă și servicii de canalizare în orașul reședință de județ. Profitând de un culoar favorabil, ACET, entitate condusă de un veșnic Stefan Groza – care, după caz, s-a dovedit ba încurcat în planurile sale de crize politice locale ori naționale, ba lovit de vicisitudinile naturii, de boli, de neînțelegerea celor din jurul său – a ajuns într-o poziție foarte profitabilă. ACET SA Suceava, entitate izvorâtă dintr-o fostă secție a IJCL Suceava a devenit acum operator unic pentru rețelele de apă și canal din județul nostru, cu consecințele pe care le vom descrie mai jos, prezentate chiar de primarii unor localități importante din județ, incluse, fără voia actualilor edili, în grupa “orașelor”. Este vorba despre Liteni și Vicovu de Sus.
Banii din exploatarea rețelei de apă și canalizare din Liteni, realizată din fonduri proprii, trebuie acum cedați ACET-ului
Primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii, a descris cum a încercat să transforme localitatea în oraș, deși nu semăna, de când a preluat funcția de primar, prin prisma asigurării serviciilor minime de apă și canalizare. “Incepând cu anul 2007, rețelele de apă și canalizare au fost exploatate de Primăria orașului Liteni, prin serviciile de apă și canalizare, în conformitate cu Legea 51, care permitea ca această activitate să fie operată direct de servicii din cadrul Primăriei, în gestiune directă, autoritatea locală fiind operator. Noi am acționat în litera și spiritul Legii 51 și am pus în mișcare investițiile de apă și canalizare în orașul Liteni. O rețea veche de aducțiune de apă am modernizat-o și am transformat-o într-un sistem viabil pentru orașul Liteni, de apă și canalizare. Liteniul are rezolvată în proporție de 40% problema furnizării apei potabile în oraș și într-un procent asemănător, sistemul de canalizare”, a explicat primarul Onisii.
El a arătat că odată cu modificarea la începutul acestui an a Legii 51 a serviciilor comunitare de utilități publice – alimentare cu apă, canalizare, salubrizare, transport public local și iluminat public -, compartimentele funcționale din subordinea primarului trebuie modificate în servicii cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local. Aceste servicii (un fel de societăți comerciale, n.r.), dacă le-ar face administrația locală, ar trebui să cheltuiască o grămadă de bani, ar trebui să fie alimentate cu bani pentru capitalul social și să asigure un minim de dotări cu care să funcționeze.
Orașul Liteni fiind chiar de la început în Asociația Județeană de Apă și Canalizare (AJAC), se știa că a fost desemnat ca operator regional, SC ACET SA din Suceava. “Obligatoriu, în termen de 12 luni de la intrarea legii în vigoare, trebuie să ne conformăm și să predăm aceste activități de apă și canal, instalații de alimentare cu apă și de canalizare, cu tot inventarul și personalul ce le deservește, operatorului regional – ACET Suceava”, a explicat primarul Liteniului.
El consideră că pentru populația orașului Liteni nu va fi ușor. Fiindcă ACET, fiind societate comercială, constituită pe principii de eficiență economică, din tarifele la apă și canalizare va trebui să își susțină activitatea economică, iar prețurile vor fi altele. Plus că o societate comercială lucrează și cu o cotă de profit. Mai intervine și TVA-ul și toate aceste costuri vor fi facturate utilizatorului. ACET va lua partea de operare, dar toate instalațiile de alimentare cu apă și de canalizare sunt în proprietate publică, iar obligația de a le întreține revine unității administrativ – teritoriale orașul Liteni. Cheltuielile de întreține, extindere, dezvoltare, rămân la orașul Liteni. ACET va prelua strict partea de operare. Rămâne dezvoltarea în competența administrațiilor publice locale. ACET va opera efectiv, va prelua apa, o va trata și o va distribui clienților, încasând contravaloarea serviciilor prestate – apa distribuită și volumul de canalizare, preluat de la populație.
“De-a lungul anilor s-au făcut eforturi mari pentru configurarea și apoi reconfigurarea rețelelor de alimentare cu apă, prin puterile proprii. După delegarea serviciilor de apă și canal către ACET, rolul de a dezvolta aceste sisteme va revine tot administrației publice locale. Tot autoritatea locală va băga bani în dezvoltarea ori modernizarea lor. Tot noi trebuie să dăm bani, să accesăm programe, doar că încasările vor merge la ACET”, a punctat Tomiță Onisii.
Anul trecut, Primăria Liteni încasa 500.000 de lei din serviciile de apă și canalizare, fiind scutite la plată instituțiile publice
Anul trecut Primăria Liteni încasa până în 500.000 de lei vechi pentru serviciile de apă și canalizare de la abonați. Nu se plătea apa pentru unitățile publice – unități școlare, Casa de Cultură, unitățile medicale și alte spații publice, iar din momentul în care afacerea va fi preluată de ACET, după luna ianuarie 2018, aceste facturi vor fi plătite către operatorul unic și vor fi majorate.
Procesul de predare a rețelelor de apă și canal ale Liteniului către ACET va cuprinde mai mulți pași. In Liteni s-au alocat în anii trecuti bani pentru dezvoltarea localității. Atunci când nu s-au putut obține fonduri guvernamentale sau europene, edilii din Liteni au căutat să rezolve problemele comunității cu bani din visteria proprie. Astfel, s-a ajuns ca în orașul Liteni să fie instalată una dintre cele mai folositoare instalații de distribuție a apei din toate orașele nou înființate după 2000.
“Nu știu cu cât va crește prețul la apă și canalizare, pentru că cei de la ACET și-l fundamentează în mod unic, firma ACET fiind singurul operator regional în județul Suceava. Dar trebuie să precizăm un lucru: la nivelul județului Suceava, alimentarea cu apă este asigurată, în toate localitățile, în jur de 27%. Orașul Liteni are asigurat acest serviciu în jur de 40%. Aceste servicii sunt funcționale, iar noi le-am dezvoltat an de an. Am investit bani, le-am modernizat calitativ , atât în ceea ce privește calitatea apei, cât și a serviciilor, fiind recomandat Liteniul ca model de bună practică de către toate entitățile ce au făcut verificări la noi. Sunt alte UAT-uri care și-au făcut astfel de sisteme, dar nu sunt în stare să le opereze. Noi le operăm zi de zi de zece ani, le-am adus pe anumite standarde. Nu doresc să ne comparăm cu alte orașe din regiunea noastră, precum Dohasca, Broșteni, chiar cu Vicovu de Sus, unde procentul este mult mai mic în ceea ce privește asigurarea apei potabile față de orașul Liteni”, a mai precizat primarul Onisii.
La Vicovul de Sus, ACET promite că face treabă pe cheltuiala comunității, dar deocamdată vrea să încaseze doar facturi pentru servicii nefăcute
Primarul orașului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor, a recunoscut că și în localitatea pe care o diriguiește situația este asemănătoare.
“Si la Vicovul de Sus, în perioada 2000 – 2004, printr-un program guvernamental finanțat de o firmă denumită Sonel Bonel, din Israel, s-a configurat pentru prima dată o rețea de 9 kilometri de alimentare cu apă, cu hidranți și cișmele, având o capacitate de 900 de metri cubi pe zi, cu patru stații de pompe și una de clorinare. Lungimea rețelei de apă potabilă acoperea aproximativ 18% din necesarul UAT Vicovu de Sus, cu o populație atunci de 14.000 de locuitori. In decursul anilor, în noul oraș Vicovu de Sus, populația a crescut la 16.000 de locuitori. Nu am putut însă accesa alte fonduri europene pentru extinderea rețelei de apă sau pentru înființarea unei stații de epurare, cu atât mai puțin pentru realizarea unei rețele de canalizare”, a declarat primarul Schipor.
Aceste dotări urbane elementare, spune Gheorghe Schipor, lipsesc și în ziua de astăzi în orașul Vicovu de Sus. “De-a lungul anilor, din 2004, am extins din fonduri proprii pe o lungime de 3 kilometri de drum național și județean rețeaua de apă. Fără niciun centimetru de canal”, a adăugat primarul. Extinderea nu s-a făcut în Bivolărie – localitate componentă a orașului Vicovu de Sus, acolo unde primarul Gheorghe Schipor își dorește investiții în infrastructură.
“In momentul de față, facem parte din AJAC și așteptăm să fie aprobat master-planul pentru a vedea investițiile în rețelele de apă și canalizare în orașul Vicovu de Sus și în Bivolărie”, a declarat primarul Gheorghe Schipor. Dacă va fi pus în aplicare, va însemna o investiție de circa 33 de milioane de euro, va asigura o rețea de peste 85 de kilometri de aducțiuni de apă. Canalizarea nu intră deocamdată în discuție, dacă nu cumva ACET va impune micului oraș Vicovu de Sus, ca și micului oraș Liteni, imperative prin care li se va cere să se conformeze legislației în vigoare și să dea Cezarului ce este al Cezarului, adică societății conduse de Stefan Groza. Dacă nu, se vor face legi pe care micile comunități locale vor trebui să le respecte, pentru ca ACET Suceava să intre în istorie ca operator unic, micile orașe să intre în faliment administrativ, iar conducerea ACET să savureze victoria, beneficiind de sprijin european și parlamentar, de care se folosește din plin.
“POEMI”, oferta ACET pentru finanțarea din banii altora a serviciilor de apă și canalizare în județul Suceava
Primarul orașului Vicovu de Sus a explicat că de mai mulți ani s-au făcut demersuri pentru a se obținere fonduri pentru realizarea unor proiecte de apă și canalizare, realizate în Vicovu de Sus. “Acestea au fost depuse la Asociația Județeană de Apă și Canal (AJAC), dar și la ACET, desemnat operator unic pentru apă și canal în județ. Le-am cerut să găsim o cale prin care să nu fie pusă o presiune pe cetățenii din Vicovu de Sus cu costurile pe metru cub la apă și montarea apometrelor. Am avut discuții cu domnul Groza (Stefan Groza, directorul general al ACET SA Suceava, n.r.) în cadrul AJAC, iar el a spus că vor începe lucrări de investiții prin programul “POEMI” pentru apă și canal în localitățile sucevene pe care ACET le gestionează ca operator unic în județ.” Discuția primarului de la Vicovu de Sus s-a purtat, cu directorul Stefan Groza, acum un an și jumătate. In toamna acestui an (2017, n.r.) ar urma să fie semnat un master-plan pentru rețelele de apă și canal, care va putea fi folosit cel mai devreme în anul 2018 de cele 14 localități din județul Suceava încă membre ale AJAC, entitate coordonată de neînlocuibilul Stefan Groza.
Programul “POEMI” este considerat ca o glumă de către edilii celor 14 localități membre în AJAC, măcar pentru lipsa de inspirație în ce privește numele, ACET SA dovedind și aici că e capabil să se ocupe de orice altceva decât de lucruri la care acest gen de asociere lingvistică i-ar putea duce cu gândul pe beneficiarii serviciilor de apă și, mai ales, de canalizare. /Obiectiv de Suceava, http://www.obiectivdesuceava.ro/local/sucevenii-cu-apa-la-robinet-si-canalizare-robi-cu-acte-in-regula-la-acet/
Dostları ilə paylaş: |