Cod-f-pc-4 revista presei 11-23 august 2011


„Let’s Do It, Romania! Situatia cartarii in judetul Cluj



Yüklə 0,61 Mb.
səhifə18/58
tarix29.10.2017
ölçüsü0,61 Mb.
#20974
1   ...   14   15   16   17   18   19   20   21   ...   58

„Let’s Do It, Romania! Situatia cartarii in judetul Cluj


Echipa de organizare locală a județului Cluj a realizat consolidarea datelor cu privire la situația curentă a cartării in județul Cluj. Astfel, până în data de 15 August la ora 16:00 au fost alocate doar 28 de zone de cartare dintr-un total de 714 în județul Cluj. Dintre zonele alocate au fost parcurse 18, pe suprafața cărora au fost identificate 84 de mormane de gunoi. Acestora se adaugă Câmpia Turzii, care a fost cartată în totalitate şi unde au fost găsite 12 mormane. În ceea ce priveşte numărul voluntarilor implicaţi, în decursul a trei weekenduri au participat aproximativ 20 de cartatori, atât biciclişti, cât şi posesori de autovehicule. Având în vedere procentul foarte mare de zone de cartare încă nealocate, echipa locală de organizare îşi doreşte să sublinieze importanţa etapei de cartare pentru Ziua Curăţeniei Naţionale din 24 Septembrie. Informațiile colectate in această etapa sunt esențiale pentru organizarea zilei de curățenie. Drept urmare, dorim să facem încă un apel către clujenii iubitori de natură pentru a se mobiliza în următoarele două săptămâni (în special la sfărșit de săptămână) în vederea parcurgerii unei suprafeţe cat mai mari din judetul Cluj. Vor avea loc, aşadar, în fiecare zi de Sâmbătă a lunii August (20, respectiv 27 August) acţiuni de cartare organizată cu întâlnire la ora 9:00 în urmatoarele locații: Cluj-Napoca – parcarea de la Polus Center - Turda – parcarea din sensul giratoriu de langa fabrica de bere. Cei care vor să se implice, dar nu pot participa alături de noi în cadru organizat au opţiunea de a carta individual, accesând linkul http://www.letsdoitromania.ro/vreau-sa-particip şi parcurgând pasii indicaţi. NapocaNews

Clujenii nu se inghesuie la voluntariat: 20 de persoane la „Let’s Do It, Romania!”


Un număr de 20 de voluntari au asigurat până acum cartarea zonelor cu gunoaie din Cluj, în cadrul campaniei Let's Do It Romania, în 28 de zone din totalul de 714. Au fost identificate 84 de mormane de gunoi, care se adaugă celor 12 mormane găsite în zona Câmpiei Turzii. "Având în vedere procentul foarte mare de zone de cartare încă nealocate, echipa locală de organizare îşi doreşte să sublinieze importanţa etapei de cartare pentru Ziua Curăţeniei Naţionale din 24 septembrie. Informațiile colectate in această etapa sunt esențiale pentru organizarea zilei de curățenie", spun organizatorii. Aceştia fac un apel către clujenii iubitori de natură pentru a se mobiliza în următoarele două săptămâni pentru a parcurge judeţul. Astfel de acţiuni de cartare vor avea loc în fiecare sâmbătă din luna august în parcarea de la Polus Center şi în parcarea din sensul giratoriu de lângă fabrica de bere din Turda./ Ziua de Cluj

Se intorc ploile: maine sunt prognozate tunete si fulgere. Si miercuri se asteapta averse


După câteva zile cu soare, se aşteaptă ploi, ba chiar e posibil că cadă grindină. În regiunile din vestul, nord-vestul şi centrul ţării şi în zona de munte temporar înnorările se vor accentua marţi şi local vor fi averse, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi 20 l/mp. La Cluj, marţi va ploua, mai ales în cursul după-amiezii, când se aşteaptă tunete şi fulgere. În termometre vor fi cel mult 25 de grade. Miercuri dimineaţă sunt prognozate averse de ploaie, vântul se va intensifica uşor şi vor fi 24 de grade în cel mai cald moment al zilei/ Ziua de Cj

Voluntarii de la „Let’s Do it, Romania!’ cauta gunoaiele din Cluj


Clujenii care s-au săturat să mai vadă mormane de gunoaie, aruncate în apă sau la marginea drumului, pot da o mână de ajutor în calitate de voluntari, la elaborarea Hărţii Deşeurilor, în cadrul programului „Let's Do it, Romania!". Voluntarii se întâlnesc astăzi, începând cu ora 9:00, în parcarea de la Polus Center, după care se vor deplasa pe teren pentru a identifica mormane de deşeuri. Cartarea gunoaielor din județ va avea loc în fiecare sâmbătă din luna august. În cadrul ediției de săptamâna trecută, voluntarii au reușit să acopere 12 zone de cartare. Obiectivul final, spun organizatorii, ar fi să se acopere toate cele 700 de zone de cartare din județul Cluj. Pentru a putea participa la cartare, participanţii trebuie să aibă un mijloc de transport, indiferent că este vorba de autoturism, motocicletă sau bicicletă, un aparat de fotografiat şi un dispozitiv GPS, pe care organizazatorii îl pot pune la dispoziţia participanţilor. „Cartarea presupune determinarea mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi stabilirea coordonatelor acestora cu ajutorul GPS-ului, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special. Obiectivul final al cartarii este Harta Deşeurilor, instrumentul cheie pentru organizarea voluntarilor pentru ziua de curăţenie. Harta Deşeurilor va sta la baza Registrului Naţional al Deşeurilor, gîndit ca un instrument de monitorizare a zonelor cu probleme din România, util pentru autorităţi şi organizatori", se arată pe site-ul oficial „Let's Do It, Romania!". / /Adevarul CJ

O jumatate de milion de tone de pirite afecteaza solul si apele!


Asociaţia Revoluţionară “22 Decembrie 1989” Baia Mare a depus, în 31 iulie a.c., o adresă la forurile competente în materie de mediu, solicitînd cîteva răspunsuri de interes pentru locuitorii municipiului. În esenţă, revoluţionarii doreau să ştie: 1. Deţine Romaltyn SA soluţie de cianură în incinta societăţii sau în alte locuri din judeţ? 2. În ce grad afectează sănătatea oamenilor şi starea mediului ambient substanţele reziduale aparţinînd societăţii Romaltyn? 3. Se mai găsesc pe teritoriul judeţului iazuri cu reziduuri toxice? 4. Depozitul cu 500.000 de tone de pirite cu conţinut de arsen de la Flotaţia Centrală este periculos pentru viaţa cetăţenilor şi pentru mediu? După şase zile, comisarul şef al Gărzii de Mediu, Călin Crişan, a oferit Asociaţiei “22 Decembrie 1989” un răspuns în şase puncte: 1. Romaltyn Mining SA deţine în incinta uzinei soluţie de cianură de sodiu rămasă de la data sistării activităţii, păstrată în rezervoare adecvate, în condiţii de siguranţă; 2. Apele cantonate în iazul Aurul au un conţinut de cianuri de sub 0,1 miligrame/litru, limita admisă fiind 1mg/l, concentraţie la care flora şi fauna nu sînt afectate; 3. Din datele deţinute, în prezent nu există, în Maramureş, alte iazuri cu ape conţinînd cianuri; 4. Cele 500.000 tone de pirite cu conţinut de arsen, depozitate pe amplasamentele Flotaţiei Centrale, în mai multe halde neamenajate, afectează solul, precum şi apele freatice şi de suprafaţă (foto); 5. Nu există un studiu care să cuantifice care este aportul respectivelor halde la poluarea existentă în zonă, avîndu-se în vedere că, în apropiere, se află iazul central de decantare şi cel de la Tăuţii de Sus; 6. Garda de Mediu Maramureş nu deţine date de monitorizare a calităţii apelor freatice şi de suprafaţă din zona menţionată. /Graiul Maramuresului

Yüklə 0,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   14   15   16   17   18   19   20   21   ...   58




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin