Cod-f-pc-4 revista presei 11-23 august 2011


Un gospodar din Păiuşeni şi-a amenajat propriul sistem de alimentare cu apă de băut



Yüklə 0,61 Mb.
səhifə44/58
tarix29.10.2017
ölçüsü0,61 Mb.
#20974
1   ...   40   41   42   43   44   45   46   47   ...   58

Un gospodar din Păiuşeni şi-a amenajat propriul sistem de alimentare cu apă de băut


Petrişor Crişan este unul din cei mai gospodari locuitori ai comunei Chisindia. Crişan locuieşte în satul Păiuşeni, având casa la poale de deal înconjurată de un peisaj mirific. Deşi locuieşte într-un sat de deal, Petrişor Crişan a reuşit să îşi asigure prin forţe proprii tot confortul necesar în gospodărie. Astfel, având un izvor cu apă rece de munte în propria-i grădină, a reuşit să-l amenajeze şi să capteze apa acestuia într-un bazin de 8.000 de litri. Apoi, prin cădere, apa ajunge până în casă unde folosită la toate necesităţile gospodăreşti. Surplusul de apă se varsă din bazin se varsă într-un mic lac cu peşti pentru necesarul familiei. Gospodarul din Păiuşeni este cunoscut în comuna sa şi ca unul din cei mai mari crescători de animale. La ora actuală deţine circa 20 de vaci, dar şi alte animale. Anul acesta a fost premiat de Primăria Chisindia la „Târgul Codrenilor”, manifestare populară anuală organizată în zonă. Crişan Petrişor a primit din partea juriului premiul pentru „Cea mai frumoasă vacă”, semn al hărniciei de care a dat dovadă în ultimii ani. Observator – AR – nesemnat

Angajaţii Companiei de Apă au muncit 24 de ore din 24 la remedierea avariei de pe Renaşterii


Neajunsurile cauzate consumatorilor casnici din oraş după ce magistrala de alimentare cu apă de pe strada Renaşterii a fost avariată, la primele ore ale dimineţii de duminică, de muncitorii care lucrează la reabilitarea părţii carosabile, au fost eliminate. Timp de trei zile, o echipă de muncitori ai Companiei de Apă a fost mobilizată şi a muncit, la foc continuu, pentru a remedia stricăciunile la conducta de alimentare, în urma cărora o serie de pagube materiale, deocamdată necontabilizate precis, au fost cauzate atât furnizorului local cât şi locuitorilor din cartiere şi din localităţile învecinate municipiului. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii conducerii Companiei de Apă, cei 30 de angajaţi care au muncit la remedierea avariei toată duminica şi de Sfânta Maria urmează să fie recompensaţi cum se cuvine pentru efortul lor. „Echipele noastre lucrează fără întrerupere pentru a remedia avaria de pe strada Renaşterii de la producerea acesteia, care a avut loc duminică, la ora şase dimineaţa. Au fost trimişi la faţa locului cei mai buni muncitori ai Companiei de Apă, care au lucrat duminică până în jurul orelor 17 şi au revenit la muncă luni, de Sfânta Maria, când ar fi trebuit să beneficieze legal de o zi liberă. Intervenţia de luni a început la ora cinci dimineaţa, iar oamenii au lucrat fără întrerupere până marţi, la ora şase dimineaţa. Am decis să îi recompensăm cu prime pe angajaţii care au reuşit să remedieze situaţia”, precizează Gheorghe Bănăţean, directorul Companiei de Apă. Avaria la magistrala de apă a cauzat pagube însemnate: Conform datelor puse la dispoziţie de conducerea furnizorului local, lucrările de remediere a avariei de la magistrala de apă de pe strada Renaşterii au fost îngreunate după ce muncitorii Companiei de Apă au descoperit că spărtura, având un diametru de aproximativ un metru, cauzată de drumari la magistrala de alimentare cu apă, se învecina cu un segment de conductă vechi de peste 30 de ani, a cărui dimensiune nu se încadra în normele actuale. „Practic, din pricina acelei conducte vechi, oamenii noştri s-au văzut puşi în situaţia de a remedia o avarie la avarie. Astfel, pe lângă lucrările de închidere a vanelor din amontele şi din avalul zonei de avarie, au trebuit găsite şi soluţiile cele mai bune pentru asigurarea porţiunii de conductă care nu corespundea, ca dimensiuni, standardelor actuale”, mai explică Gheorghe Bănăţean. Directorul Companiei de Apă estimează că pagubele cauzate de avaria care a lăsat, duminică, municipiul fără apă sunt imense. „Deocamdată, pierderile pricinuite de avaria de pe strada Renaşterii nu au fost calculate, însă ele ar putea fi însemnate. În primul rând, este vorba despre pierderile de apă, apoi despre costurile necesare procurării materialelor cu care s-a intervenit şi cele aferente utilajelor şi pompelor care au funcţionat non-stop în zonă şi, bineînţeles, sumele care le vor fi plătite oamenilor care au lucrat fără oprire”, încheie Bănăţean. Glasul Aradului – AR – Monica Tulcan

Aradul fără apă! Lichidul vieţii a înregistrat vânzări record în supermarket-uri şi magazine


Arădenii au luat cu asalt supermarket-urile şi magazinele duminică dimineaţa, după ce o conductă magistrală a Companiei de Apă Canal a suferit o avarie şi întreg oraşul şi alte câteva localităţi din împrejurimi au rămas fără apă. Oamenii au cumpărat mii de litri de apă, lăsând goale rafturile magazinelor, disperaţi că nu au cu ce face de mâncare şi cu ce se spăla. Primele care au dispărut de pe rafturi au fost bidoanele de 10 litri, apoi cele de 5 litri, pentru ca, în final, să se dea o adevărată bătălie pentru apa plată îmbuteliată la 2 litri. De asemenea, începând cu ora 10, a început un adevărat exod spre Ştrandul Neptun. Sute de mii de locuitori din Arad şi din împrejurimi nu au avut nici apă caldă şi nici apă rece... NEWS AR – O.T.

Aradenii, fara apa la robinete


ARAD. O conductă de apă de înaltă presiune din cartierul Micălaca s-a spart în această dimineaţă. Municipiul Arad plus alte câteva localităţi au rămas fără apă. Strada Renaşterii a fost inundată din cauza conductei sparte. Compania de Apă-Canal a închis furnizarea apei în tot municipiul Arad pentru a se putea lucra la avarie. Locuitorii municipiului precum şi cei din localităţile Şofronea, Sânpaul, Horia, Vladimirescu, Mândruloc, Cicir şi Fântânele, nu au apă în acest moment. În pericol de a rămâne fără apă este şi localitatea Zădăreni, acolo unde localnicii au trecut deja la folosirea rezervei de apă. Muncitorii companiei de Apă-Canal intervin pe strada Renaşterii cu motopompe pentru scoaterea apei. Nu există pericol ca apa de pe stradă să intre în casele locuitorilor. Un echipaj al ISU Arad este la faţa locului însă nu a fost nevoie de intervenţia acestuia. Supermarket-urile au fost luate cu asalt de arădeni. Cel mai vândut produs fiind apa. Contactat telefonic, directorul Companiei Apă-Canal Arad, Gheorghe Bănăţean, a dat asigurări că furnizarea apei va fi reluată în scurt timp,cel mai probabil în jurul orei 12,00. Avaria, la un pas de bulversa tot Aradul. Compania de Apă Arad a anunţat faptul că avaria de la magistrala de alimentare cu apă a municipiului Arad s-a produs duminică, 14 august, în jurul orei 06:00, în zona străzilor Renaşterii – Abrud. Compania a precizat faptul că s-a intervenit imediat pentru izolarea şi remedierea avariei, dar că, urmare a scăderii de presiune în reţea a fost afectată funcţionarea uzinelor de apă şi implicit alimentarea cu apă pe raza municipiului şi dincolo de ea. Reprezentanţii Companiei de Apă au estimat că în jurul prânzului se va putea relua alimentarea cu apă în cartierele municipiu, dar nu peste tot. Totuşi, aproape de ora 12.00, strada Renaşterii era încă pe porţiuni acoperită de apă. Localnicii au precizat, însă, că de dimineaţă nivelul apei era mult mai ridicat. Echipele de intervenţie lucrează şi acum la evacuarea apei deversate şi la remedierea conductei avariate iar conducerea Companiei de Apă susţine că pentru această operaţiune a fost mobilizat tot personalul şi toate utilajele disponibile şi că se fac toate eforturile pentru rezolvarea situaţiei in cel mai scurt timp. Între timp, cozile la apa din supermarketuri cresc. Primăria Arad susţine că monitorizează îndeaproape toată operaţiunea, directorii şi angajaţii cu responsabilităţi în domeniu fiind şi ei, cu toţii, de dimineaţă, pe teren. Primarul Gheorghe Falcă a precizat că problemele vor fi remediate graţie soluţiilor aplicate de Companie şi că tocmai prin acestea s-a evitat o situaţie extrem de dificilă. De dimineaţa, în primele momente de după avaria la cea mai importantă conductă de apă din oraş s-a pus, se pare, printre altele, problema închiderii şi evacuării ştrandului şi se făceau calcule privind procurarea de apă pentru populaţie. Ulterior, lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Din informaţiile pe care le deţinem, apa potabilă va întârzia să revină în robinetele arădenilor din imediata vecinătate a zonei unde s-a produs avaria până diseară. O oră până la reluarea furnizării apei în Arad. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, acţionarul majoritar al Companiei de Apă Arad, reluarea furnizării apei va avea loc în aproximativ o oră, mai exact în jurul orei 14.00. Magistrala de apă de 1.200 de milimetri pe care s-a produs avaria a fost se spune reparată (zona cu probleme a fost izolată şi s-a trecut pe un alt circuit de furnizare a apei pentru a se putea lucra la partea afectată), dar acum se aşteaptă creşterea presiunii pentru reluarea frunizării apei către propulaţia din municipiu şi din cele zece localităţi arondate, rămase şi ele fără apă. Singura zonă care va avea pe mai departe de suferit şi unde furnizarea apei calde şi reci nu va fi reluată este zona Renaşterii – Abrud, acolo unde, în fapt, s-a produs avaria. Reprezentanţii CJA au ţinut să precizeze că, în pofida situaţiei extrem de neplăcute pentru cetăţeni, creată de avaria la magistrala de apă, pacienii Spitalului Judeţean nu au avut de suferit, unitatea având propriul rezervor de apă. Renaşterii şi Abrud, fără apă până la noapte. Cel puţin până diseară, locuitorii de pe străzile Renaşterii şi Abrud vor rămâne fără apă. Ghinionul locuitorilor de aici constă în faptul că avaria la magistrala de apă a oraşului s-a propus tocmai în această zonă. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Arad, care monitorizează situaţia de pe teren, după ce furnizarea apei va fi reluată în toate celelalte zone ale oraşului şi în localităţile arondate (fapt posibil prin schimbarea circuitului de furnizare a apei), se va trece la înlocuirea ţevii sparte. Ca atare, furnizarea apei nu va fi reluată pe cele două străzi decât undeva spre noapte, potrivit estimărilor mai marilor Companiei de apă. Cât priveşte celelalte zone ale oraşului, aici apa va reveni în robinete în jurul orei 14.00, dar presiunea va fi iniţial scăzută. Se anticipează faptul că în aproximativ două ore de la momentul reluării furnizării apei reci şi calde, presiunea va reveni la normal. Jurnalul Arădean – AR -

Yüklə 0,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   40   41   42   43   44   45   46   47   ...   58




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin