Cod-f-pc-4 revista presei 11-23 august 2011


Un loc II şi două locuri III la concursul de idei pentru reamenajarea falezei Mureşului



Yüklə 0,61 Mb.
səhifə42/58
tarix29.10.2017
ölçüsü0,61 Mb.
#20974
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   58

Un loc II şi două locuri III la concursul de idei pentru reamenajarea falezei Mureşului


Lucrările din cadrul concursului de idei pentru reamenajarea falezei Mureşului au fost prezentate astăzi presei de către primarul Gheorghe Falcă şi arhitectul şef al Aradului, Radu Drăgan. După ce au fost analizate toate lucrările juriul a decis că niciuna nu merită locul I. Asta pentru că, după cum au declarat Gheorghe Falcă şi Radu Drăgan, la fiecare lucrare a existat o planşă care a luat un punctaj sub 7. Aşa se face că s-a acordat doar un loc II şi două locuri III. Cei care s-au situat pe locul II au acumulat 390 de puncte din totalul de 500 iar cele două echipe de pe locul III au obţinut 385 de puncte. Câştigătorii vor fi premiaţi în cadrul Zilelor Aradului în zona pietonală amenajată între Teatru şi Primărie. Lucrarea situată pe locul II se referă la o amenajare a falezei Mureşului la fel ca cea a Cetatăţii Aradului iar în ceea ce priveşte cele două locuri III, primarul Falcă a precizat că sunt două planşe foarte diferite „una care a tratat o dimensiune mai modernistă şi una o dimensiune ma exactă a amenajării falezei Mureşului”. Tot Gheorghe Falcă a ţinut să menţioneze faptul că Primăria va face studii de fezabilitate pe tronsoane, urmând să preia diferite puncte din planşele prezentate. ”Toţi concurenţii au constatat că Parcul Copiilor ar trebui mutat în zona Maranata, unde ar trebui construită şi o parcare şi au fost de acord cu studiul de fezabilitate privind poziţionarea pistei de biciclişti” – a declarat edilul. www.arq.ro – AR – Corina Huţan

Proiectele pentru amenajarea falezei Mureșului, sub așteptarile autorităților


Juriul concursului de soluții urbanistice pentru amenajarea falezei Mureșului a decis să nu acorde premiul I pentru proiectele trimise, deoarece niciunul dintre cei care au întocmit proiectele nu a îndeplinit, în totalitate, cerințele administrației locale. În aceste condiții, juriul a acordat doar un premiu doi și două premii trei. Conform reprezentanților juriului, câștigătorul locul al doilea a obținut pentru proiectul său 390 de puncte din maximul de 500. În opinia reprezentanţilor administrației locale, în proiectul clasat pe locul al doilea a fost foarte bine punctată plecarea din cetatea Aradului, cu preluarea de elemente din Cetate. Cel care a întocmit proiectul a propus realizarea unei pasarele pietonale în formă de X, cu două zone, una pentru pietoni şi una pentru biciclişti, în zona centrală a oraşului. De asemenea, în proiectul câştigător se mai regăseşte un ponton-staţie vaporetto şi mai multe alveole cu bănci. La mijlocul distanţei dintre Primărie şi Piaţa Drapelului, în imediata vecinătate a Tribunalului, autorul acestui proiect a prevăzut o parcare cu 700 de locuri. Între Podul Traian şi Porth Arthur s-a propus amenajarea unui parc şi a unor zone de pontoane pentru pescuit. Tot în zona Porth Arthur s-a propus amenajarea unui pod pietonal şi a unei staţii de vaporette. Pe porţiunea de mal corespunzătoare Falezei Sud, în zona străzii Cărămidarilor, s-a propus

amenajarea unui parc, cu loc de joacă pentru copii, mese pentru diferite jocuri, o staţie pentru vaporete şi un pod pietonal. Prin acest pod ar trebui să se facă legătura cu o zonă de terenuri sportive şi o scenă destinată spectacolelor. Una dintre variantele agreate de juriu, prezentată într-un proiect clasat pe locul al treilea, a fost cea a iluminatului arhitectural pe timp de noapte a falezei Mureşului, dar și amplasarea de terase plutitoare şi amenajarea de zone pentru plimbare şi contemplare. „Juriul, analizând toate proiectele, nu a acordat locul I, pentru că la fiecare lucrare a existat o planşă care a luat un punctaj sub 7. S-au acordat două locuri III, pentru două planşe diferite, una care tratează o dimensiune mai modernistă, iar una tratând o dimensiune mai exactă a

falezei Mureşului. De zilele oraşului, cei trei câştigători vor fi premiaţi“, a spus Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. Primăria va concretiza sub formă de studii de fezabilitate pe zone, câteva aspecte relevante din toate proiectele premiate. „Concurenţii au constatat că în actualul Parc al Copiilor, ca şi poziţie, există o concurenţă între tinerii care sunt în apropiere în liceele de pe strada Dragalina şi oamenii care vin cu copiii în parcul respectiv. De aceea, aproape toţi participanţii la concurs au poziţionat Parcul Copiilor în Parcul Europa”, a menționat primarul Falcă. Acesta a mai adăugat că din toamna acestui an se va lucra la elaborarea studiilor de fezabilitate şi se vor gândi soluţii de finanţare pentru amenajarea falezei Mureșului. Propuneri diverse. La concursul de soluţii organizat de Primăria Arad s-au prezentat zece proiecte, dar unul a

fost descalificat, deoarece a conţinut 16 planşe faţă de 8, câte au fost solicitate. Printre propunerile care se regăsesc în proiecte se numără și amenajarea unui loc de joacă, tip cetate, realizarea unui muzeu al satului, care nu există în acest moment în Arad, crearea

unei zone skateboard, amenajarea de lagune de apă. Unul dintre cei care au trimis proiecte a propus construirea de poduri pietonale şi pasarele pentru biciclete, care să lege zonele aglomerate ale oraşului de Cetatea Aradului, dar şi amenajarea unui loc de spectacole, cu posibilităţi de acoperire, în parcul din spatele Primăriei. De asemenea, un alt participant la concurs a propus realizarea unei pieţe multifuncţionale cu posibilităţi de amenajare pentru adunări publice, în zona 300, din cartierul Micălaca. Un alt concurent şi-a imaginat faleza Mureşului ca pe un loc cu blocuri turn, cu 20 de etaje, ceea ce, în opinia administrației locale, contrasta cu zona istorică din apropiere. În acest proiect a fost inclusă o salbă de construcţii înalte, moderniste, care nu se pot realiza atât din cauza legislaţiei, cât şi din cauza cursului neregulat al râului Mureş. O altă soluţie a propus construirea unui pod peste Mureş la capătul străzii Andrei Şaguna, a unui club nautic cu loc de joacă pentru copii şi teren de sport în zona 300 din Micălaca, dar şi construirea a două pasarele pietonale, dar şi a unui turn belvedere în Parcul Europa. www.actualitati-arad.ro – AR – Paula Bulzan


Yüklə 0,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   ...   58




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin