IOHANNIS: Protestul împotriva despăduririlor abuzive este legitim
Preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat că protestele împotriva defrişărilor este un legitim, anunțând includerea pe ordinea de zi a CSAT a discutării acestei probleme și luarea măsurilor necesare pentru stoparea fenomenului. „Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrișărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT. Sunt convins că vom reuși nu doar să stopăm fenomenul, dar și că instituțiile statului îi vor identifica și trage la răspundere pe cei vinovați” a spus Iohannis.
Sâmbătă au avut loc a Alba Iulia şi alte 13 localităţi din ţară şi 4 din străinătate vor avea loc proteste pentru salvarea pădurilor din România.
Preşedintele Iohannis a fost acuzat de protestatari de de întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie se mai arată în anunțul de mobilizare
Înainte de protest reprezentanţi ai societăţii civile au elaborat o petiţie cu 10 cereri către cei care conduce ţara:
Organizatorii mitingul au transmis un comunicat cu 10 revendicări pe care le cer guvernanţilor:
Societatea civilă, conştientă fiind de proporțiile și implicațiile catastrofale ale recoltării ilegale a lemnului, favorizată de derapajele funcționale ale instituțiilor statului, a ales să răspundă prompt și ferm. Pădurile României sunt un bun de interes public, național şi european. Tratarea şi exploatarea pădurilor fără concordanţă cu interesul naţional este contrară interesului Statului Român, societății și aduce grave prejudicii securității naţionale.
În conformitate cu drepturile constituționale şi drepturile conferite de tratatele internaţionale la care România este parte, solicităm:
1. Stoparea tăierilor ilegale.
”Exploatarea forestieră ilegală reprezintă o problemă globală de interes internațional major. Această problemă constituie o amenințare gravă pentru păduri, întrucât contribuie la procesul de despădurire și de degradare a pădurilor, responsabil pentru aproximativ 20% din emisiile globale de CO2, amenință biodiversitatea și subminează gestionarea pădurilor și dezvoltarea durabilă, inclusiv viabilitatea comercială a operatorilor care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația aplicabilă. Aceasta contribuie, de asemenea, la deșertificare și la eroziunea solului și poate exacerba fenomenele meteorologice extreme și inundațiile. În plus, exploatarea forestieră ilegală are implicații sociale, politice și economice, deseori subminând progresul către o bună guvernanță și amenințând mijloacele de subzistență ale comunităților locale dependente de păduri, și poate fi asociată cu conflicte armate”
2. Menţinerea şi îmbunătăţirea implementării programului ”Radarul Pădurilor”.
Se impun îmbunătăţiri ale sistemului informatic şi procedural, dar mai ales controlul efectiv în teren şi monitorizarea riguroasă din partea instituţiilor de control abilitate.
Există încă numeroase “portiţe de scăpare”:
Comercianţii folosesc codul unic generat de sistemul “radarul pădurilor” de mai multe ori în aceeaşi zi, chiar dacă sunt opriţi de poliţie pentru control, deoarece poliţia nu obişnuieşte să completeze rubrica dedicată care ar dovedi că transportul a fost oprit.
Poliţia nu răspunde tuturor solicitărilor de oprire a transporturilor, iar când o face adeseori cantitatea de lemn încărcată și transportată este mai mare decat cea scriptică, înscrisă în avizul de însoțire și aferentă codului unic generat. Diferența dintre valoarea înscrisă şi cea reală reprezintă lemn tăiat ilegal, acesta ajungând până la 30% din volumul total transportat. În acest caz, poliția, neavând competențe pentru verificarea cubajului lemnului transportat, bifează transportul ca fiind legal.
3. Protecția Pădurilor Virgine, Cvasivirgine și a Parcurilor Naționale.
Asigurarea unei protecţii eficiente a Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine din România prin instituirea „Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine”, ca instrument de evidenţă şi gestiune prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Pentru recunoaşterea valorii excepţionale şi asigurarea protecţiei pe termen lung, pădurile virgine şi cvasivirgine se vor include după caz în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervaţii ştiintifice şi/sau integrarea acestora în zonele de protecţie strictă a parcurilor naţionale şi parcurilor naturale.
4. Deblocarea dosarelor de corupţie din domeniul forestier
Mii de dosare penale pentru săvârşirea infracțiunilor silvice privind tăierile ilegale, transportul sau comecializarea lemnului fără documente de provenienţă, se află blocate în sertarele procuraturii sau DNA-ului, alături de dosarele privind fapte de braconaj, corupţie, retrocedări și puneri ilegale in posesie. Peste acestea se suprapun dosarele achizițiilor ilegale, ale licitațiilor trucate și ale investițiilor fictive din partea instituţiilor publice.
5. Întărirea instituțiilor cu atribuții de control în silvicultură
Creşterea capacităţii instituţiilor cu atribuţii de îndrumare şi control prin asigurarea: (i) dotărilor adecvate, (ii) personalului dimensionat şi calificat corespunzator, (iii) salariilor motivante, (iv) procedurilor de control eficiente si transparente.
6. Elaborarea Strategiei Naţionale Forestiere şi finanțarea Programului National de Împăduriri
Din anul 2011 România nu mai are o Strategie Naţionala Forestieră. Fără o strategie asumată, înseamnă că mergem „la întâmplare”, în funcţie de interese şi orgolii de moment.
Suprafaţa împădurită a României este sub media europeană (27 % faţă de 32%) şi departe de optimul evaluat în studiile privind schimbările climatice/deşertificarea (40%).
În ultimii 10 ani, media suprafeţei împădurite a fost de 4.000 ha/an, în condiţiile în care Codul Silvic prevede obligativitatea împăduririi a 2 milioane ha până în 2035. Elaborarea şi finanţarea Programului Naţional de Împăduriri prevăzut de Codul Silvic este o prioritate naţională.
Orice program de împăduriri sau creare a perdelelor forestiere este sortit eşecului atât timp cât subvenţia pentru folosinţa agricolă este de sute de euro/ha, iar pentru folosinţa forestieră este zero. Se impune suplimentarea sumei alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală plăţilor directe pentru suprafeţele forestiere.
7. Instituirea de măsuri antimonopol în industria lemnului, eliminarea abuzurilor de poziţie dominantă şi de monopol, precum şi reguli de valorificare a lemnului în beneficiul dezvoltării durabile a comunităților locale
Enunţarea în Codul Silvic (lege organică) a principiilor ce vor sta la baza legislaţiei subsecvente pentru exploatarea şi valorificarea masei lemnoase (din pădurile aflate în proprietate publică), astfel încât să conducă la dezvoltarea sectorului de prelucrare superioară a lemnului în România şi creearea unei pieţe concurenţiale echilibrate în beneficiul dezvoltării durabile a comunităţilor locale:
a) valorificarea superioară a masei lemnoase;
b) sprijinirea dezvoltării rurale prin promovarea prelucrării locale a masei lemnoase;
b) stimularea valorii adăugate şi menţinerea/crearea de noi locuri de muncă;
c) instituirea de măsuri antimonopol;
d) respectarea drepturilor comunităţilor locale;
e) alocarea lemnului de foc cu prioritate pentru comunităţile locale;
e) conservarea şi ameliorarea biodiversităţii şi serviciilor de mediu;
f) transparenţa vânzării şi comercializării masei lemnoase.
(Transpunerea practic a principiilor directoare din Strategia Europeană Forestieră)
8. Plăți compensatorii pentru proprietarii de păduri cu rol de protecţie sau incluse în arii protejate ori situri Natura 2000
Instituirea unui sistem funcţional de plăţi compensatorii pentru proprietarii privaţi de pădure care să compenseze integral veniturile nerealizate de proprietari prin restricţiile impuse prin lege pentru exercitarea rolului de protecţie. Plata contravalorii efectelor funcţiilor de protecţie pentru proprietarii de păduri trebuie să ia în considerare şi beneficiarii direcţi sau indirecţi ai serviciilor de mediu.
9. Finanțarea adecvată a sectorului forestier pentru menținerea echilibrului între protecție și exploatare.
Pădurea, care este principalul factor creator de mediu sănătos şi de luptă împotriva schimbărilor climatice, este tratată de legislaţia fiscală ca un poluator, fiind impozitată prin taxe de mediu şi taxe pe resurse naturale. În programele de finanţare ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi ale Fondului pentru Mediu, domeniul pădurilor a fost practic exclus.
Se impune alocarea adecvată a fondurilor bugetare, extrabugetare şi europene pentru sectorul forestier şi gestionarea adecvată a Fondului pentru Mediu în scopul maximizării rolului protectiv al pădurilor.
10. Oprirea proiectului de modificare a Legii vânătorii şi fondului cinegetic – legea masacrării dreptului de proprietate şi a faunei!
În forma actuală, legea vânătorii încalcă principii constituționale privind dreptul de proprietate și prevederi naționale care transpun directive europene:
încălcarea dreptului de proprietate, prin confiscarea vânatului și activității de vânătoare în favoarea „gestionarilor consacrați” și instituirea de „drepturi de servitute”, de liber acces pentru vânători.
neasigurarea regimului de protecție pentru 5 specii de păsări sălbatice, prin prelungirea perioadei permise pentru vânătoare.
Neasigurarea regimului de protecție pentru speciile de interes cinegetic din ariile protejate, prin eliminarea măsurilor de management și evaluare corespunzătoare.
Petiția ”Salvează pădurea”
http://de-clic.ro/salveaza-padurea-ia-drujba-din-mana-schwe…
Comunicatul și petiția ”Salvează pădurea” privind stoparea tăierilor ilegale şi adoptarea Codului Silvic, fără amendamentele prezidenţiale, sunt susținute de societate civilă alături de:
2Celsius
Agent Green
Bankwatch România
Greenpeace România
Institutul pentru Dezvoltare și Inovare
Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu
Coaliția pentru Mediu
EcoCivica
Asociația E-JUST
Environmental & Social Change UK
Federația Coaliția Natura 2000
Fundația Terra Mileniul III
Grupul de inițiativă civică Sebeș
Mai Mult Verde
NeuerWeg Sighișoara
Nostra Silva
Prima Natura
Rețeaua Mining Watch România
Rețeaua Energy Justice România
România Curată
Asociația T.E.S.L.A
Transilvania Verde
Asociaţia România Vie” se arată în respectiva petiţie.
”Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive, aşa cum ne indică chiar gestul recent al preşedintelui Klaus Iohannis de întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie se mai arată în anunțul de mobilizare dat înainte de protest. /Apulum AB, http://www.ziarulapulum.ro/iohannis-protestul-impotriva-despaduririlor-abuzive-este-legitim-0039204
Klaus Iohannis consideră legitim protestul împotriva despăduririlor abuzive: Instituțiile statului îi vor identifica și trage la răspundere pe cei vinovați
În timpul zecilor de proteste împotriva tăierilor abuzive de pădure care au încins sâmbătă, 9 Mai, întreaga țară, președintele României Klaus Iohannis a făcut o declarație prin care anunță că “această gravă problemă a defrișărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT)”
“Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrișărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT. Sunt convins că vom reuși nu doar să stopăm fenomenul, dar și că instituțiile statului îi vor identifica și trage la răspundere pe cei vinovați”, a afirmat Klaus Iohannis. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. /Unirea AB, http://www.ziarulunirea.ro/klaus-iohannis-considera-legitim-protestul-impotriva-despaduririlor-abuzive-institutiile-statului-ii-vor-identifica-si-trage-la-raspundere-pe-cei-vinovati-324518.html
Concurs pentru o tabără „Junior Ranger“ în Parcul Natural Lunca Mureşului
Pro-Park - Fundaţia pentru Arii Protejate lansează concursul naţional „Junior Ranger“, destinat copiilor din clasele V-VIII din orice parte a ţării. Câştigătorii vor participa la taberele „Junior Ranger“, organizate în 5 dintre cele mai interesante arii protejate din ţară, între care şi Parcul Natural lunca Mureşului.
Pentru a putea participa la competiţie, copiii trebuie să-şi formeze o echipă de 15-20 membri, cu un profesor coordonator, care să realizeze împreună un proiect, pe care să-l înscrie în competiţie până cel târziu în data de 5 iunie 2015. Proiectul realizat poate să fie sub forma de eseu scris, înregistrare video sau un colaj de fotografii. Materialul filmat poate reda o scenetă de teatru, reportaje jurnalistice, dezbateri, interviuri, etc., pe una din temele propuse în regulament, sau echipa poate concepe o temă proprie legată de una sau mai multe arii protejate din România. Echipele câştigătoare, împreună cu profesorul coordonator, vor beneficia de transport, cazare şi masă gratuite.
Cazarea se va face la Centrul de Vizitare Ceala, în perioada 17-21 august, unde copiii vor avea parte de nenumărate surprize ce implică biciclete, tiroliană, excursii de orientare prin natură, premii surpriză şi nu în ultimul rând acordarea la final a unei diplome Junior Ranger!
Fiecare tabără va avea 2 animatori pregătiţi să ofere copiilor o aventură de neuitat alături de minim alte 3 persoane adulte ce se vor ocupa de toată desfăşurarea taberei. De asemenea, copiii vor avea alături de ei şi un Ranger de la Administraţia Parcului Natural lunca Mureşului. Celelalte arii protejate în care se vor organiza tabere pe parcursul verii, pe lângă Parcul Natural lunca Mureşului, sunt: Parcul Naţional Retezat, Muntele Mare, Munţii Trascău şi Parcul Natural Bucegi. Regulamentul concursului poate fi consultat pe pagina de internet www.luncamuresului.ro
www.arq.ro/AR, http://www.arq.ro/concurs-pentru-o-tabara-junior-ranger-in-parcul-natural-lunca-muresului
Vrei să mergi într-o tabără gratuită? Fă-ți o echipă și intră în concurs.
Copii din clasele V – VIII, din județul Arad, se pot înscrie până în data de 5 iunie 2015, într-o competiție în urma căreia câștigătorii vor petrece 5 zile în tabăra intitulată „Junior Ranger”. Organizatorul evenimentului, Fundația Pro-Park pentru Arii Protejate va organiza această tabără în perioada 17 – 21 august, la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Lunca Mureșului din Pădurea Ceala unde pe lângă cazare și masă, câștigătorii se vor bucura de nenumărate surprize ce implică biciclete, tiroliană, excursii de orientare prin natură, premii surpriză şi nu în ultimul rând acordarea la final a unei diplome Junior Ranger. Acest concurs se desfășoară la nivel național în 5 dintre cele mai interesante arii protejate precum Parcul Natural Lunca Mureşului, Parcul Naţional Retezat, Muntele Mare, Munţii Trascău şi Parcul Natural Bucegi
Condiții de participare
„Pentru a putea participa la competiţie, copiii trebuie să-şi formeze o echipă de 15-20 membri, cu un profesor coordonator, care să realizeze împreună un proiect, pe care să-l înscrie în competiţie până cel târziu în data de 5 iunie 2015. Proiectul realizat poate să fie sub forma de eseu scris, înregistrare video sau un colaj de fotografii. Materialul filmat poate reda o scenetă de teatru, reportaje jurnalistice, dezbateri, interviuri, etc., pe una din temele propuse în regulament, sau echipa poate concepe o temă proprie legată de una sau mai multe arii protejate din România. Echipele câştigătoare, împreună cu profesorul coordonator, vor beneficia de transport, cazare şi masă gratuite”, a declarat Paul Hac, directorul Parcului Natural Lunca Mureșului Arad. Regulamentul concursului poate fi consultat pe pagina de internet www.luncamuresului.ro. /Jurnalul Arădean/AR
http://www.aradon.ro/vrei-sa-mergi-intr-o-tabara-gratuita-fa-ti-o-echipa-si-intra-in-concurs/1533371
Parcul Natural Lunca Mureşului – în concursul naţional „Junior Ranger“
Fundaţia pentru Arii Protejate lansează concursul naţional „Junior Ranger“, adresat copiilor din clasele V-VIII din orice parte a ţării. Câştigătorii vor participa la taberele „Junior Ranger“, organizate în cinci dintre cele mai interesante arii protejate din ţară, între care şi Parcul Natural Lunca Mureşului.
Pentru a putea intra în competiţie, copiii trebuie să-şi formeze o echipă de 15-20 membri, cu un profesor coordonator, împreună cu care să realizeze un proiect.
Proiectul poate fi sub formă de eseu scris, înregistrare video sau colaj de fotografii. Materialul filmat poate reda o scenetă de teatru, reportaje jurnalistice, dezbateri şi interviuri, pe una din temele propuse în regulament, sau echipa poate concepe o temă proprie legată de una sau mai multe arii protejate din România. Proiectul poate fi înscris în competiţie până cel târziu în data de 5 iunie 2015.
Echipele câştigătoare, împreună cu profesorul coordonator, vor beneficia de transport, cazare şi masă gratuite. Cazarea se va face la Centrul de Vizitare Ceala, în perioada 17-21 august, unde copiii vor avea parte de nenumărate surprize precum plimbări cu biciclete, tiroliană, excursii de orientare prin natură şi nu în ultimul rând acordarea la final a unei diplome Junior Ranger. Fiecare tabără va avea doi animatori şi un Ranger de la Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului. Celelalte arii protejate în care se vor organiza tabere pe parcursul verii, pe lângă Parcul Natural Lunca Mureşului, sunt: Parcul Naţional Retezat, Muntele Mare, Munţii Trascău şi Parcul Natural Bucegi. /Glasul Aradului/AR, http://glsa.ro/arad/197775-parcul-natural-lunca-muresului-in-concursul-national-junior-ranger.html
- REVISTA PRESEI -
Administraţia Naţională "Apele Române"
Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România,
Tel. : 021. 311.01.46, 021. 315.13.01; Fax: 021.312.21.74, 021.312.37.38
Dostları ilə paylaş: |