Cod-f-pc-4 revista presei 12 martie 2013 cuprins


Hidrocentrala Racoviţa va fi gata în acest an



Yüklə 315,27 Kb.
səhifə4/24
tarix07.01.2019
ölçüsü315,27 Kb.
#91741
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24

Hidrocentrala Racoviţa va fi gata în acest an


Lucrările la amenajare a hidrocentralei Racoviţa, începute în anul 1990, au fost reluate de Hidroelectrica, în ritm susţinut, abia după 2006 şi vor fi finalizate în acest an. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, până în prezent, au fost alocate circa 125 milioane euro, iar lucrările necesare punerii în funcţiune a hidrocentralei în trimestrul IV 2013 mai înseamnă un efort investiţional de circa 20 milioane euro. Investiţia este realizată în proporţie de peste 90%. Hidrocentrala Racoviţa face parte din Amenajarea Hidroenergetică a râului Olt, pe sector Cornetu-Avrig, formată din 5 centrale. Racoviţa este centrala amonte din cadrul sectorului, având o putere instalată de 31,5 MW şi o energie medie de proiect în anul hidrologic mediu de 74 GWh/an.  Problema existenţei unor poduri de cale ferată în aval de hidrocentrala Racoviţa, care condiţionau punerea în funcţiune a centralei, a fost rezolvată ca urmare a demersurilor administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, la Ministerul Transporturilor, care şi-a asumat finanţarea construirii unui nou pod de cale ferată. /Bursa, http://www.bursa.ro/hidrocentrala-racovita-va-fi-gata-in-acest-an-200725&s=companii_afaceri&articol=200725.html

Gaze de Şist: Americanii ne presează să le dăm bogăţiile subsolului


Americanii au început ofensiva în România pentru deblocarea exploatării gazelor de şist, extrem de contestată de societatea civilă autohtonă, dar şi din Uniunea Europeană, din cauza tehnologiei folosite, considerată poluantă. Interesant de remarcat este faptul că autorităţile române de cel mai înalt grad susţin gazele de şist, dar, oficial, cer studii privind impactul asupra mediului. În ultima perioadă, se constată în UE o schimbare de opinie din partea guvernanţilor, gazele de şist fiind o contraofertă extrem de puternică la gazele naturale venite din Rusia. “Cred că siguranţa naţională se asigură prin diversitatea resurselor”, a declarat consilierul prezidenţial Iulian Fota, luni, la conferinţa “European Unconventional Gas Developments”, organizată de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei şi Atlantic Council. Indirect, consilierul prezidenţial s-a arătat un susţinător al gazelor de şist, pentru care a găsit numai avantaje. “Folosirea gazului neconvenţional este mult mai puţin poluantă decât ce se utilizează la ora actuală, cum ar fi cea a cărbunelui. Gazul necovenţional, cel puţin în Statele Unite, este ieftin şi a repornit industria, după cum se doreşte şi la noi. Va fi dificil să reindustrializăm România dacă nu oferim posibilitatea achiziţiei de gaz ieftin”, a declarat Iulian Fota. 

Populaţia, neştiutoare

 Potrivit acestuia, cel mai mare impediment este reprezentat de faptul că populaţia nu înţelege problema gazelor de şist. “Gazul neconvenţional este relativ o noutate, iar populaţia este departe de a înţelege aceste aspecte. Nu există tehnologie fără anumite costuri sau riscuri, dar, dacă riscurile există, trebuie să le minimizăm”, a spus Fota. Consilierul prezidenţial a atras atenţia că România nu va trece la faza de exploatare a acestor resurse decât dacă se va dovedi că sunt resurse importante. “Un studiu recent arată că, dacă va creşte cantitatea de gaze neconvenţionale, va creşte şi independenţa energetică, iar preţul va scădea. O ţarăcare, din potenţial importator, se poate transforma în potenţial exportator, poate schimba anumite aspecte strategice în zonă”, a adăugat Iulian Fota, referindu-se la România.



Lobby princiar 

Compania americanăChevron dispune de trei licenţe petroliere de explorare şi exploatare a gazelor de şist la Bârlad, lângă Vama Veche şi Băile Felix. Chiar dacă premierul Victor Ponta s-a declarat susţinător al gazelor de şist, Guvernul a stopat explorările din zonele turistice, rămânând valabilă doar cea din Moldova. Conferinţa de luni a fost dominată de americani, care au susţinut profitabilitatea gazelor de şist. Chiar şi Prinţesa Lia, soţia Prinţului Paul, prezentă la conferinţă, s-a declarat o susţinătoare a gazelor de şist, precizând că “nu este pe statul de plată al Chevron”. De altfel, reprezentantul Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a punctat avantajele acestor resurse, care au făcut din SUA exportator de gaze şi au provocat schimbări pe această piaţă. “Societatea trebuie să decidă dacă suportă riscurile”, a completat Butcher.  /Puterea, http://www.puterea.ro/articol/gaze_de_sist_americanii_ne_preseaza_sa_le_dam_bogatiile_subsolului



Teme de mediu

Canadienii de la Carpathian Gold vor să deschidă trei exploatări de aur şi cupru în Hunedoara


Compania Samax România, parte a grupului canadian Carpathian Gold, vrea să deschidă trei exploatări de aur şi cupru în judeţul Hunedoara, care vor genera pe parcursul a 20 de ani investiţii de până la 1,2 miliarde de dolari, potrivit prefectului de Hunedoara, citat de Mediafax. Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că o firmă înregistrată în România cu capital canadian vrea să deschidă trei exploatări de aur şi cupru în judeţul Hunedoara. "Nu este vorba despre o fostă exploatare, ci despre una nouă. Zăcământul de la Rovina conţine cantităţi importante de aur şi cupru, 120 de tone de aur şi 100.000 de tone de cupru. Canadienii de la Samax, o firmă românească cu capital canadian, au făcut prospecţiunile necesare şi au găsit cantităţi importante de aur şi cupru, dânşii dorind exploatarea acestor zăcaminte. Exploatarea de la Rovina se va găsi pe raza a trei comune: Crişcior, Bucureşci şi Buceş şi va fi o investiţie de mare amploare, pe parcursul a 20 de ani se va investi între 850 de milioane de dolari şi 1,2 miliarde de dolari, cu crearea a 600 de locuri de muncă în exploatarea propriu-zisă şi încă 1.400 de locuri în servicii", a declarat prefectul Sorin Vasilescu. Potrivit acestuia, metoda de exploatare va fi prin flotaţie, fără să se folosescă cianuri, şi va rezulta un aliaj de cupru cu aur, fiind vorba despre "două mine de suprafaţă în regim de carieră şi una de subteran, prin mijloace moderne care presupun prăbuşirea minereului şi extragerea lui în totalitate prin metode care nu s-au folosit până acum în România"."Perioada de avizare anunţată de investitori ar fi undeva la patru-cinci ani. Investitorul a subliniat la întâlnire că în perioada următoare se deschide o activitate economică similară în Brazilia, iar profitul obţinut acolo se va investi în România", a declarat şeful Cancelariei prefectului de Hunedoara, Dan Terteci. Samax România este înregistrată în Baia Mare şi a avut, la finele anului 2010, un profit de 1.650 de lei, cu 39 de salariaţi, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Samax România este deţinută indirect de Carpathian Gold, prin compania Samax Romania Limited, înregistrată în Insulele Virgine. Pe lângă concesiunea din România, Carpathian mai deţine o licenţă de explorare/exploatare minieră în Brazilia. În 2011, Samax a raportat către Ministerul Finanţelor venituri de 30,46 milioane lei, similare cu valoarea cheltuielilor. Concesiunea de la Rovina este situată în Munţii Apuseni, la circa 20 de kilometri de Roşia Montană. /Antena3, http://www.antena3.ro/romania/canadienii-de-la-carpathian-gold-vor-sa-deschida-trei-exploatari-de-aur-si-cupru-in-hunedoara-206474.html

/Adevărul, http://adevarul.ro/economie/afaceri/carpathian-gold-vrea-deschida-trei-exploatari-aur-cupru-hunedoara-1_513df12000f5182b85f51088/index.html


Yüklə 315,27 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin