Cod-f-pc-4 revista presei 12 martie 2013 cuprins


Lucia Varga vrea ca în caz de inundaţii şi secetă primarii şi prefecţii să acţioneze ca la carte



Yüklə 315,27 Kb.
səhifə16/24
tarix07.01.2019
ölçüsü315,27 Kb.
#91741
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   24

Lucia Varga vrea ca în caz de inundaţii şi secetă primarii şi prefecţii să acţioneze ca la carte


Însoţită de directorul general adjunct pentru Investiţii al ministerului pe care îl conduce, Ioan Oprean, şi în prezenţa prefectului Claudiu Pop, ministrul Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, Lucia Varga, s-a întâlnit vineri cu membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, din care fac parte şi primarii localităţilor din judeţ, pentru a le prezenta "Manualul primarului", o broşură ce cuprinde toate obligaţiile legale ale acestora şi toate procedurile ce trebuie îndeplinite în caz de inundaţii şi de secetă. 22 de legi într-o singură broşură "În acest an, în prima parte, vom avea fenomene - sperăm locale - de ploi masive, iar în a doua parte de secetă, iar de buna cunoaştere şi respectare a procedurilor ce trebuie urmate în asemenea cazuri depind vieţile şi bunurile oamenilor", şi-a justificat ministrul demersul, precizând că la nivel naţional participă la zece asemenea întruniri ale Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, iar în Bihor a vrut să vină deoarece judeţul are atât zone afectate de inundaţii, cât şi zone expuse secetei. "Am prezentat primarilor procedurile de intervenţie, care sunt distincte, în funcţie de codurile instituite - galben, portocaliu, roşu - elaborate împreună cu domnul ministru Dragnea (n.r. - Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale) şi domnul Stroe (n.r. - ministrul de Interne). Manualul a fost elaborat pe baza experienţei acumulate după inundaţiile din 2005, când eram secretar de stat la Ministerul Mediului, iar acum l-am actualizat completându-l cu prevederile nou-apărute, cum sunt cele din Directiva-cadru (n.r. - a Uniunii Europene) privind inundaţiile. Vor fi instrumente de lucru foarte utile pentru membrii Comitetelor Judeţene şi Locale pentru Situaţii de Urgenţă, şi vor fi explicate şi distribuite tuturor primăriilor în cursul lunii martie", a explicat Lucia Varga.

Curăţaţi albiile râurilor! Aceasta a mai spus că tot în această lună a dispus luarea de măsuri concrete pentru prevenirea inundaţiilor, sprijinind cu utilaje administraţiile locale care trebuie să salubrizeze cursurile de apă, pentru înlăturarea deşeurilor şi materialelor lemnoase. "Din experienţa anilor trecuţi am constatat că deşeurile şi materialele lemnoase creează adevărate blocaje în zona podurilor, inundând gospodăriile oamenilor şi distrugând aceste lucrări", a spus Varga. De asemenea, ministrul a afirmat că a dispus şi inventarierea localităţilor din întreaga ţară care în situaţii de secetă au recurs la transportul apei cu cisternele, pentru a lua din timp măsuri de natură să asigure alimentarea cu apă a acestor localităţi în modalităţi mai eficiente, mai rapide şi mai puţin costisitoare. / eBIHOREANUL, http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/lucia-varga-vrea-ca-in-caz-de-inundatii-si-seceta-primarii-si-prefectii-sa-actioneze-ca-la-carte--106788.html


Consolidarea malului pentru viitoarea parcare subterană din centru, prioritară pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor


Aflat vineri la Oradea împreună cu ministrul Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii Lucia Varga, directorul general adjunct responsabil cu investiţiile în acest minister, Ioan Oprean, a oficializat o veste bună pentru edili, dar şi pentru orădenii care resimt criza locurilor de parcare din centrul oraşului. Bani pentru centru Potrivit lui Oprean, după ce anul trecut au fost finalizate lucrările de investiţii la pârâul Adona, la amenajarea hidrografică de la Suplacu de Barcău, la Ginta şi pe Crişul Mic, anul acesta Ministerul are pe lista de priorităţi şi patru proiecte mari din Bihor. "Avem pe lista de priorităţi finalizarea lucrărilor pe Crişul Repede în Oradea şi de la intrarea în Bihor până la intrarea în Aleşd, pe Crişul Negru, la acumularea de la Corbeşti (n.r. - comuna Dobreşti) şi regularizarea Văii Nimăieşti în amonte de Beiuş şi Budureasa", a anunţat Ioan Oprean într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu ministrul Lucia Varga. Oprean a precizat că Ministerul are un portofoliu de peste 300 de investiţii în derulare, unele începute înainte de 1989, motiv pentru care, la un buget egal cu cel din anul trecut, s-a adoptat o altă strategie pentru finalizarea lor. "Proiectele cu peste 80% grad de finalizare vor fi terminate în acest an cu fonduri de la guvern, pentru a putea ca lucrările să-şi atingă scopul, acela de a apăra oamenii şi bunurile lor de inundaţii în special, proiectele realizate în proporţie de 50% urmează să le finalizăm în următorii trei ani, iar celor sub 50% le vom asigura cofinanţare, urmând ca execuţia lor să se facă în principal din fonduri europene", a explicat oficialul din Minister. În ceea ce priveşte consolidarea malului stâng al Crişului Repede în zona centrală a Oradiei, între sinagoga ortodoxă şi Podul Ferdinand, Oprean a anunţat că, deşi acesta este un proiect nou, la care nu s-a lucrat în proporţie de 50%, el va fi finanţat de la Minister pentru a fi încheiat în acest an, tocmai pentru că altfel ar ţine în loc şantierul parcării subterane pe care Primăria o va realiza în colaborare cu compania RDS&RCS. La finele anului trecut, lucrările la acest obiectiv au fost oprite după ce câteva luni fuseseră derulate în regim de "voluntariat" de către firma Repcon, în sensul că aceasta a acceptat să lucreze fără a avea nicio garanţie că îşi va primi banii astfel cheltuiţi. Lucrări la ralanti Tot în judeţul Bihor, a mai anunţat Oprean, vor primi finanţare de la Minister lucrări precum cea de reabilitare a barajului Leşu, care trebuiau începute în urmă cu mai mulţi ani, şi care se va desfăşura cu fonduri în principal provenite dintr-un credit de la Banca Mondială. În schimb, ministrul Lucia Varga a anunţat că alte categorii de "investiţii", precum amenajarea unui nou sediu al Inspectoratului Teritorial pentru Vânătoare şi Regim Silvic (instituţie care în prezent funcţionează într-un apartament), nu vor fi luate în considerare la finanţare, pentru că banii de care dispune Ministerul vor fi orientaţi spre lucrări considerate mai importante şi care afectează categorii mai mari de beneficiari decât funcţionarii. "Am primit documentaţia pentru asigurarea finanţării amenajării unui nou sediu al ITRSV, dar pe noi ne interesează în primul rând nu amenajarea de sedii, ci susţinerea unor lucrări de amenajări hidrografice şi forestiere. Preferăm, tot în Bihor, să amenajăm un drum forestier pe care trec zilnic microbuze cu şcolari", a spus Lucia Varga. Aceasta a mai adăugat că, deşi instituţia pe care o conduce are acelaşi buget ca şi anul trecut, a decis schimbarea strategiei de investiţii, astfel încât acestea să nu mai rămână în nelucrare perioade mari de timp şi să-şi atingă scopurile pentru care au fost proiectate. "Până acum s-au făcut multe peticiri, din păcate, nu lucrări integrate. La cursurile de apă, de pildă, nu s-a început cu corecţia torenţilor, ci s-a început cu regularizarea albiilor", a exemplificat ministrul. / eBIHOREANUL, http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1-41/consolidarea-malului-pentru-viitoarea-parcare-subterana-din-centru-prioritara-pentru-ministerul-apelor-si-padurilor-106782.html


Yüklə 315,27 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   24




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin