Cod-f-pc-4 revista presei 12 martie 2013 cuprins


Proteste de amploare și pași spre referendum



Yüklə 315,27 Kb.
səhifə23/24
tarix07.01.2019
ölçüsü315,27 Kb.
#91741
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   24

Proteste de amploare și pași spre referendum


Aproximativ 500 de reghineni de toate vârstele au participat joi la marșul de protest împotriva fabricii de clei. Întâlnirea protestatarilor s-a desfășurat în strada Gării, în zona grupului Școlar Petru Maior, la ora 14, 30. Cu măști de gaze pe față și pancarte reghinenii au pornit apoi spre centrul orașului scandând ,,Jos cu fabrica de clei!”, ,,Aer poluat cancer, garantat!”. Odată ajunși în centrul orașului cei prezenți și-au continuat protestul în fața primăriei până în jurul orei 18. Se impune referendum. Primarul municipiului Reghin, Maria Precup împreună cu câțiva consilieri USL au ieșit din sediul administrației locale și au vorbit cu protestatarii. Maria Precup a declarat jurnaliștilor prezenți că se interesează permanent de această chestiune, consultă cetăţeni, dar şi specialişti, se documentează cu privire la alte fabrici asemănătoare din lume. Primărița spune că este conştientă de amploarea pe care o are această chestiune, și tocmai de aceea se simte nevoită să acţioneze în mare cunoştinţă de cauză şi perfect legal. Cea mai bună soluţie, în opinia sa, este organizarea unui referendum care va releva poziția reghinenilor în această controversă. /Punctul MS, http://punctul.ro/2013/03/11/proteste-de-amploare-si-pasi-spre-referendum/

Curăţenia de primăvară. Când începem "să trecem la treabă”?


"Din bube mucegaiuri şi noroi/iscat-am frumuseţi şi treburi noi”, spunea marele nostru poet Tudor Arghezi, într-unul din poemele sale, încercând să scoată în evidenţă munca şi lucrarea omului peste veacuri. După o iarnă autentică, frumoasă şi sănătoasă, care a încântat târgumureşenii cu zăpada curată, aer proaspăt, frig moderat, dar suficient să stopeze "bubele”, încet, dar sigur, s-a topit zăpada şi au apărut celelalte "bube”, care după vânturile uscate din ultimul weekend au împânzit oraşul. Cartierele Aleea Carpaţi, 22 Decembrie, Cornişa, Dâmbu şi probabil şi altele au arătat ca malul Mureşului după "Peninsula”. Nu caut pricină serviciului de salubritate, pentru că "măturile” lor lucrează după programul stabilit şi în limita posibilităţilor. Ar fi momentul, însă, să se preocupe în timp oportun şi de modernizare, în faza de "protecţie” a deşeurilor colectate de pe domeniul public, până la transportarea acestora la depozitele de gunoi. "Omul face şi vântul desface”, nu ar trebui să zădărnicească munca (şi plata) depusă pentru curăţirea domeniului public. Am pomenit deunăzi de punguţa care "nu-i de doi bani”, dar, concret, soluţia nu funcţionează. Se pare că unora le este mai "scumpă” decât sudoarea lucrătorilor. Primăvara "a năvălit” peste noi, si daca vor veni ploile prognozate pentru martie şi aprilie vom avea bube, mucegaiuri si noroi cu carul. Ne-am invatat sa avem un oras curatel si cochet, dorim sa vedem frumuseti si treburi noi, deci e nevoie sa trecem la treaba. In aceasta perioada ar trebui stranse si colectate resturile de vegetatie ramase din toamna tarzie de anul trecut, ar trebui sa lucreze roabele si lopetile pentru nivelari in spatiile verzi, unde s-au facut "lucrari noi”, ar trebui reimprospatate gardurile vii care contin inca vechituri si arbori forestieri hidosi, ar trebui finalizate toaletarile la arborii ornamentali si ar trebui refacut gazonul unde a fost deteriorat din diferite motive.
Cine s-o faca? Cand s-o faca? Pe ce bani s-o faca? Toate acestea sunt inca tema galcevii dintre Primarie si federatia asociatiilor de proprietari. Legea 24/2007 stabileste clar atributiunile in domeniul administrarii spatiilor verzi, indica si sursa de finantare, dar din unele motive, mai mult sau mai putin inteligibile, prevederile nu se recunosc in teren. Natura "isi vede de treaba” si ne vom trezi cu bube mucegaiuri si noroi, cand ar trebui sa vedem frumuseti si treburi noi, chiar in preajma sfintelor Sarbatori de Pasti.
Ar fi bine ca cei care au atributiuni concrete (si iau salarii) pentru organizarea si coordonarea curateniei de primavara (platita de altfel si prin taxe percepute odata cu plata impozitelor) sa-si adopte programele si efortul la conditiile meteorologice si sa nu se cramponeze de datele inscrise in programe. In tarile mai cu "dare de mana” (ca sa nu spun civilizate), dupa topirea zapezii si ghetii, carosabilul, trotuarele, aleile pentru circulatia pietonala se spala cu detergenti, unii folosesc dezinfectante si aromatizante, iar straturile pentru flori sunt protejate pentru a impiedica ridicarea prafului şi eroziunea produsă de vânt. Aşa scapă ei de bube, mucegaiuri şi noroi, urmând ca fără efort prea mare să işte frumuseţi şi treburi noi. Le vedem, le auzim, le admirăm, dar nu ştiu cât, şi ce mai aşteptăm să le si implementăm?! Să trecem la treabă!

/Cuvântul Liber MS, http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=68427

Hunedorenii sunt chemaţi la curăţenia de primăvară


Administraţia locală a municipiului Hunedoara va pune la dispoziţie localnicilor care vor să participe la acţiunile de igienizare şi curăţenie a zonelor din faţa blocurilor lor unelte de grădinărit, dar şi var şi seminţe de iarbă. Asociaţiile de proprietari din Hunedoara sunt chemate să participe la acţiunile de curăţenie începând din această săptămână şi până la începutul lunii aprilie, conform unei dispoziţii a primarului.
"Societăţile comerciale, instituţiile, asociaţiile de proprietari, agenţii economici şi toţi cetăţenii municipiului Hunedoara sunt obligaţi să participe la întreţinerea şi curăţenia clădirilor, curţilor, căilor de acces, străzilor, drumurilor, rigolelor, şanţurilor şi a zonelor verzi limitrofe. Resturile vegetale rezultate în urma desfăşurării curăţeniei de primăvară, vor fi ridicate şi transportate de către agenţii economici specializaţi pentru această activitate", a comunicat Primăria Hunedoara. De asemenea, asociaţiile de locatari şi firmele mai trebuie să asigure şi deratizarea spaţiilor deţinute.

/Ziarul Hunedoreanului HD, http://nou.zhd.ro/article/hunedorenii-sunt-chema%C5%A3i-la-cur%C4%83%C5%A3enia-de-prim%C4%83var%C4%83


Yüklə 315,27 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   24




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin