Cod-f-pc-4 revista presei 12 martie 2013 cuprins


Primăria Municipiului Hunedoara începe curăţenia de primăvară



Yüklə 314,76 Kb.
səhifə24/24
tarix02.08.2018
ölçüsü314,76 Kb.
#66077
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   24

Primăria Municipiului Hunedoara începe curăţenia de primăvară


Administraţia locală a municipiului Hunedoara dă startul curăţeniei de primăvară. În perioada 11 martie-5 aprilie, toţi cetăţenii municipiului Hunedoara trebuie să realizeze curăţenia de primăvară. Societăţile comerciale, instituţiile, asociaţiile de proprietari, agenţii economici şi cetăţenii municipiului Hunedoara au obligaţia de a participa la întreţinerea şi curăţenia clădirilor, curţilor, căilor de acces, străzilor, drumurilor, şanţurilor şi a zonelor verzi limitrofe. De asemenea, în această perioadă cetăţenii vor trebui să deratizeze spaţiile şi zonele deţinute. Celor care nu au posibilităţi tehnice şi resurse umane pentru executarea lucrărilor, Primăria Hunedoara le vine în ajutor, contra cost. Resturile vegetale rezultate în urma desfăşurării curăţeniei de primăvară vor fi ridicate şi transportate de către agenţii economici specializaţi pentru această activitate. /Glasul Hunedoarei HD,

http://www.glasul-hd.ro/Prim%C4%83ria-Municipiului-Hunedoara-%C3%AEncepe-cur%C4%83%C5%A3enia-de-prim%C4%83var%C4%83_4_6007.html

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET


Teme ABA

Digul râului Suceava are nevoie urgentă de consolidare în zona fostelor sere ILF


După ce au fost realizate lucrări pe două porţiuni, în zona ştrandului şi în dreptul Bazarului din municipiul reşedinţă de judeţ, digul râului Suceava trebuie consolidat cât mai urgent în zona fostelor sere, pe aproximativ două sute de metri. Digul de protecţie al râului Suceava are nevoie de lucrări urgente de consolidare în dreptul serelor fostei întreprinderi de Legume şi Fructe (ILF), pe o porţiune de aproximativ două sute de metri. Conform datelor spe­cialiştilor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, linia de apărare din zona serelor este singura care a rămas vulnerabilă, după ce în ultimii doi ani au fost fina­lizate alte două lucrări foarte importante. Din cauza inundaţiilor din 2010, linia de apărare a râului Suceava din zona municipiu­lui reşedinţă de judeţ a fost afectată în patru puncte. Digul de apărare din zona ştrandu­lui a fost refăcut în 2011, fiind vorba de lucrări pe o porţiune de 220 de metri, iar la a doua porţiune vulnerabilă, în drep­tul Bazarului, s-a lucrat în 2012. Referitor la ultima lucrare, care a presupus întărirea apărării Bazarului în caz de inundaţii, s-a lucrat pe o porţiune de 180 de metri.

În vara lui 2012, în zona Bazar, constructorii au rea­lizat o deviere a cursului apei pentru a face posibilă lucrarea de refacere a digului, după care au început efectiv conso­lidarea, care s-a făcut cu soluţii moderne şi tehnologii noi, folosindu-se saci cu balast stabilizat.



Lucrarea de refacere a digului necesită peste 500.000 de lei

În momentul de faţă, linia de apărare a râului Suceava are breşe în zona fostelor sere, pe o distanţă de aproximativ două sute metri, şi pe o porţi­une mai mică, în aval de podul Iţcani. Vasile Păcurari, inginer-şef în cadrul Sistemului de Gospodărie a Apelor (SGA) Suceava, a precizat că urgentă este prima lucrare, cea din zona serelor, unde în caz de precipitaţii abundente ar fi risc de inundare. Deoarece bugetul alocat Apelor Române pentru lucrări de acest gen pentru 2013 nu a fost încă stabilit, iar listele cu lucrările de investiţii nu au fost aprobate, demararea lucrărilor este deocamdată incertă. Conform datelor comunicate de Administraţia Bazinală de Apă „Siret" Bacău, investiţia în refacerea digului de pe râul Suceava, în zona serelor, necesită 504.052 de lei, fără TVA.



Lucrările de consolidare realizate până acum pe râul Suceava, în punctele vulnera­bile din zona municipiului reşedinţă de judeţ, au fost

Râul Dorna, ieşit din matcă din cauza aglomerării unor sloiuri de gheaţă


Problemele se înregistrează la limita localităţilor Poiana Stampei şi Coşna, echipaje de pompieri şi lucrători ai Sistemului de Gospodărire al Apelor monitorizând zona Râul Dorna a inundat ieri dimineaţă un hectar de păşune pe raza satului Podu Coşnei, în comuna Coşna, la limita cu Poiana Stampei. Problemele au apărut din cauza formării unor aglomerări de sloiuri de gheaţă, pe fondul încălzirii vremii şi căde­rilor de precipitaţii. Apa revărsată a fost aproape de a inunda şi o pensiune din zonă, ajungând până la aproximativ zece metri de aceasta. Problemele au apărut după ce gheaţa de pe o serie de afluenţi ai râului Dorna s-a desprins şi a ajuns pe cursul principal, unde s-au format aglome­rări de sloiuri. Ca urmare a acestor aglomerări de gheaţă a fost inundat aproximativ un hectar de păşune, pe malul stâng al râului Dorna. Imediat în zonă s-au deplasat echipa­je de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, spe­cialişti de la Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Suceava şi lucrători ai Comitetului Local pen­tru Situaţii de Urgenţă Coşna. "Problemele au apărut pe fondul temperaturilor mai ridicate din ultimele zile şi al cantităţilor relativ mari de precipitaţii, 15 litri pe metru pătrat în 24 de ore, căzute înainte de producerea inundării", a expli­cat plutonierul major Dan Moroşanu, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. Iniţial s-a luat în calcul varianta detonării sloiurilor, însă deoarece nu era vorba de un pod com­pact de gheaţă, s-a renunţat la această idee. Ieri după-amiază, două utilaje lucrau pe râul Dorna, pentru înde­părtarea aglomerărilor de gheaţă, în punctele critice. În cazul care va fi nevoie, se va încerca protejarea zonelor cu case prin crearea de diguri cu saci de nisip. Prima intervenţie în zona cu probleme a fost efectuată ieri dimineaţă, din jurul orei 7.00, de un pompier de la Detaşamentul Vatra Dornei, aflat în timpul liber. Plutonierul Florin Mînz, localnic din Coşna, a intervenit cu un buldo-excavator al primăriei locale. /Monitorul de Suceava

Pericol de inundaţii la Podul Cosnei


Ieri după-amiază, în jurul orei 15, pompierii militari de la ISU, reprezentanţii Siste­mului de Gospodărire a Apelor şi ai Consiliului Local pen­tru Situaţii de Urgenţă Coşna au hotărât intervenţia cu un utilaj în albia râului Dorna pentru deblocarea cursului de aglomerările de gheaţă. Temperaturile primăvăratice şi precipitaţiile căzute în ultimele zile în zona Poiana Stampei - Coşna, unde dumi­nică a plouat şi cu 15 l/mp, au dus la desprinderea gheţii de pe pârâurile Bancu şi Teşna, afluenţi ai Dornei, sloiurile aglomerându-se în zona satului Podul Coşnei. Râul Dorna a ieşit din matcă, fără să afecteze deo­camdată gospodării, dar a inundat circa un hectar de păşune pe malul stâng al apei. Semnalul a fost bine interpretat de autorităţi, astfel că, pe lângă monitorizarea întregului curs de apă, până când va trece pericolul de inundaţii, s-a luat decizia intervenţiei pentru scoaterea sloiurilor periculoase. /Crai Nou (Suceava)

Prima inundaţie din acesta primăvară a avut loc la Poiana Stampei


În urma temperaturilor ridicate din ultima perioadă şi a precipitaţiilor căzute în zona Poiana Stampei - Coşna s-a desprins gheaţa de pe afluenţii râului Dorna astfel, s-a format o aglomerare de gheţuri pe râul Dorna în urma cărora un hectar de păşune a fost inundat.

Din fericire nici o gospodărie nu a fost afectată

Cum în ultima perioadă temperaturile au fost mai ridicate şi cantităţile de precipitaţii relativ mai mari, de 15 litri/mp în 24 de ore, în zona Poiana Stampei - Coşna, s-a desprins gheaţa de pe afluenţii râului Dorna, în special de pe pâ­raiele Bancu şi Teşna, formându-se o aglo­merare de gheţuri pe râul Dorna, în aval de confluenţa cu pârâul Teşna, în zona comunei Coşna, sat Podu Coşnei. In urma acestor aglomerări de gheaţă a fost inundat aproximativ un hec­tar de păşune, pe malul stâng al râului Dorna. Din fericire nu au fost afectate gospodării. La faţa locului sunt reprezen­tanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava şi ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Coşna, urmând a se interveni cu utilaje pentru deblocarea albiei râului Dorna. Aceştia vor monitoriza zona până la înlăturarea pericolului. /Obiectiv de Suceava

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT

Teme ABA

Cod galben de inundatii pe raurile Barzava si Moravita din Timis


Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Bârzava și Moravița, atât în județul Timiș, cât și în Caraș-Severin. Avertizarea intră în vigoare luni seara. Avertizarea cod galben emisă de INHGA va intra în vigoare luni, la ora 22. Potrivit hidrologilor, există riscul ca în aceste bazine hidrografice să se producă viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care însă nu vor produce pagube semnificative. Autorităţile locale din zonele vizate trebuie însă să fie în stare de alertă şi să sesizeze imediat depăşirea cotelor de atenţie. /Tion.Ro, http://www.tion.ro/cod-galben-de-inundatii-pe-raurile-barzava-si-moravita-din-timis/1259541

Teme similare

Fără frontieră clară cu Serbia! Taierile ilegale au scăpat de sub control pe o zona “ moartă”


Tăierile ilegale din rezervaţia naturală Balta Nera-Dunăre din Parcul Natural Porţile de Fier, dar şi cele de pe teritoriul Serbiei au scăpat de sub control. Unul dintre motive, pe lângă tupeul celor care își permit să încalce Legea, ar fi granița incertă care desparte cele două țări. Cei care au sesizat că este posibil ca tăierile să fie provocate de incertitudinea în ce privește trasarea granițelor celor două țări sunt voluntarii ONG-ului GEC Nera. De altfel, ca să lămurească problema, aceștia au transmis o adresă conducerii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. „Pe timpul verificărilor au existat diferenţe de opinie între reprezentanţii poliţiei de frontieră din România şi cei din Serbia privind traseul pe teren al liniei de frontieră, astfel că, fără a avea informaţii clare privind acest traseu, conform procesului-verbal al ultimei întâlniri a Comisiei mixte  româno – sârbe privind delimitarea/rectificarea liniei de frontieră, am putea ajunge la concluzia că tăierile se produc în zone care practic nu sunt controlate de poliţia de frontieră din cele 2 ţări”, spune Cornel Popovici Sturza, președintele ONG-ului GEC Nera.

Ce spun frontieriștii

Deși mai marii Poliției de Frontieră au fost sesizați de neclaritățile din teren, de care se lovesc inclusiv angajații lor, aceștia susțin că ar exista o delimitare foarte clară în arhive, însă harta nu este actualizată, întrucât alte instituții de ocupă de acest aspect. „Zona fiind inundabilă și inundată atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Serbiei, se află porțiuni adiacente liniei de frontieră unde semnele de frontieră se observă cu dificultate, acestea fiind acoperite uneori de apă”, susțin oficialii Biroului de Informare și Relații Publice din cadrul IGPF. Până ca frontieriștii români și sârbi să sesizeze bornele acoperite cu apă, rezervația naturală este decimată, fără ca cineva să ia măsuri. /Express de Banat, http://expressdebanat.ro/fara-frontiera-clara-cu-serbia-taierile-ilegale-au-scapat-de-control-pe-zona-moarta


Teme de mediu

Probleme cu gunoiul


Vechea problemă a gunoiului din zona turistică de la Poale de Semenic, Brebu Nou-Gărâna, se află din nou în atenţia localnicilor. Aceştia se plâng de faptul că nu au unde depozita deşeurile, din lipsa unor tomberoane adecvate. Administraţia locală Brebu Nou susţine însă, că această problemă de mediu a fost rezolvată. Potrivit primarului, Iosif Gabriel Bordea, 700 de pubele au fost transportate din Munchen, Germania, în comuna cărăşeană. Tomberoanele urmează să fie împărţite localnicilor din Brebu Nou şi Gărâna, unii dintre ei folosindu-se deja de acestea. Gunoaiele vor fi ridicate în fiecare zi de marţi de angajaţii firmei SC Ecologica Văliug SRL, serviciu delegat de Primăria Brebu Nou. /Radio Reşiţa, http://www.radio-resita.ro/probleme-cu-gunoiul

ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEȘ-VEDEA


Teme ABA

Debite în limite normale


Pentru astăzi şi mâine meteorologii au emis cod portocaliu şi galben de inundaţii pe mai multe râuri din ţară. Din fericire, în Argeş nu sunt probleme deosebite şi asta datorită faptului că la munte temperaturile sunt încă scăzute, aşa că procesul de topire a zăpezii se face lent, ceea ce permite debitelor de apă să rămână în limite normale./ Argeş Tv, http://www.argestv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=8929&catid=1&Itemid=8

Teme similare

Azi şi mâine vremea în Argeş va fi caldă, însă de miercuri noapte până vineri vântul se va intensifica şi va ploua posibil în aversă


Vremea se va răci… Aceasta este vestea, cam neplăcută, ce-i drept, pe care ne-a dat-o Carmen Dima, meteorolog previzionist la minicentrul de prognoză meteo Piteşti. La această dată, o serie de formaţiuni depresionare activează în aproape întreg continentul european şi generează diverse fronturi atmosferice. Azi şi mâine, vremea va fi caldă, cu înnorări temporare care vor determina pe alocuri ploi slabe şi vânt moderat, iar presiunea atmosferică va fi în creştere. Valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 11 şi 14 grade Celsius, iar cele minime – între 3 şi 6 grade Celsius. De miercuri noapte până vineri, în urma pătrunderii unui ciclon de origine mediteraneeană, cerul va fi mai mult acoperit, vântul se va intensifica, presiunea atmosferică va fi în scădere şi va ploua posibil în aversă. Local, se pot acumula cantităţi semnificative de apă, posibil să ajungă la peste 15-20 l/mp, şi vor fi condiţii de producere a descărcărilor electrice. În această perioadă temperatura aerului va scădea uşor până spre 11 grade Celsius în jumătatea sudică a judeţului şi la 8-9 grade în zona de nord, iar noaptea mercurul termometrelor va coborî, în general, între 0 şi 5 grade Celsius. La munte, vremea va fi, de asemenea, închisă, cu precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vântul va prezenta intensificări susţinute şi local cantităţile de apă pot fi de peste 20 l/mp. Sfârşitul de săptămână va fi caracterizat de o vreme predominant închisă şi în răcire faţă de zilele anterioare. Valorile termice vor avea maxime cuprinse, în general, între 4 şi 7 grade Celsius şi minime între -6 şi -2 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, se va înregistra o uşoară creştere a presiunii atmosferice şi vor fi precipitaţii temporare mixte, dar neînsemnate cantitativ. Şi la munte vremea continuă să se răcească, temporar va ninge şi vântul va mai scădea în intensitate, devenind moderat. De altfel, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă în tot judeţul, iar pe alocuri e posibil să se producă polei. Pe baza materialelor de care dispunea minicentrul la această dată, se pare că debutul săptămânii viitoare va fi marcat de o încălzire a vremii, cer parţial noros şi posibile precipitaţii slabe. / Argeşul, http://ziarulargesul.ro/9615-vremea-in-arges-se-raceste-in-urmatoarele-zile.html

Teme de mediu

Bancomatul Verde pentru PET-uri


21.893 de PET-uri au fost colectate, în numai o săptămînă, de la de­mararea programului Bancomatul Verde.  Campania de colectare a PET-uri­lor şi dozelor de alumi­niu, lansată la nivel na­ţional în urma acordului de voluntariat semnat între Ministerului Me­diului şi Schimbărilor Climatice şi Asociaţia Marilor Reţele Comer­ciale din România, Green Group, continuă. La nivel naţional există în func­ţiune 19 aparate în marile centre comerciale care au co­lectat doar într-o săptămînă peste 20.000 de PET-uri în ur­mătoarele oraşe: Bucureşti, Pi­teşti, Bacău, Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta Turnu Se­ve­rin şi Constanţa. Pînă la sfîr­şitul lunii martie vor funcţiona 40 de automate de colectare, la ni­vel naţional şi vor putea fi găsite în reţelele naţionale de hyper­marketuri Cora, Auchan şi Car­re­four. La iniţia­tiva Ministerului Mediului şi Schim­­bărilor Cli­matice a fost sem­nat acordul de vo­luntariat dintre A­so­ciaţia Marilor Re­­ţele Comerciale din România, Green Group şi MMSC. În luna noiembrie 2012 au fost de­marate negocieri comer­ciale dintre companiile private în ve­derea amplasării apa­ratelor au­tomate de preluare a de­şeurilor în incinta marilor maga­zine. Acest proiect se realizează prin instalarea unor automate pentru pre­lua­rea dozelor de PET şi aluminiu în marile centre comerciale, con­sumatorul primi­nd în schimb un voucher, ce poa­te fi folosit ca discount la cumpă­răturile efec­tuate în magazine. La iniţia­tiva Ministerului Me­diului şi Schimbărilor Clima­tice a fost semnat acordul de voluntariat dintre Asociaţia Ma­rilor Reţele Comerciale din Româ­nia, Green Group şi MMSC.  / Curierul Zilei, http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=45275&Itemid=375

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ OLT


Teme similare

Poliţiştii au efectuat recent o razie pe cursul râului Olt, pentru combaterea braconajului piscicol


Au fost depistaţi doi braconieri, care foloseau pentru pescuit metode ilegale. Primul este un bărbat de 43 de ani din Olteţ, care a fost prins cu 5 plase de pescuit în Olt, deşi plasele monofilament sunt ilegale. Cel de-al doilea are 45 de ani şi este din Voila. Acesta deţinea două triunghiuri din plasă monofilament cu care voia să pescuiască ilegal. Ambii braconieri sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de deţinere ilegală şi utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale. /Radio Mureş BV, http://www.radiomures.ro/stiri/poli_i_tii_au_efectuat_recent_o_razie_pe_cursul_raului_olt_pentru_combaterea_braconajului_piscicol.html

la Prundeni s-a declanşat luna curăţeniei şi înfrumuseţării


A intrat în obişnuinţă ca, înaintea sărbătorilor pascale, cetăţenii din Prundeni să-şi cureţe şi să-şi igienizeze propriile locuinţe, dar şi faţadele din faţa porţilor, să-şi cureţe şanţurile, să-şi vopsească pomii şi gardurile, dând localităţii un aspect urban. Este mândria fiecărui gospodar ca propria locuinţă să fie cât mai arătoasă, cât mai frumoasă. Este chiar o concurenţă între gospodari. La rândul său, primarul Ion Horăscu, prin serviciul său de specialitate, intervine la toaletizarea şi cosmetizarea pomilor de pe marginea drumurilor, decolmatarea rigolelor, dar şi colectarea pământului rezultat din această acţiune. După cum se cunoaşte, localitatea Prundeni se întinde pe 20 de kilometri de-a lungul DN 64 şi DJ 645, traseu foarte circulat, iar această acţiune este de durată, asta înseamnă că odată declanşată acţiunea, ne spunea tânărul viceprimar Ionuţ Călin, de Sfintele Paşti comuna va arăta tot mai frumos. Totodată, recent s-a încheiat şi completarea becurilor arse la sistemul de iluminat public. /Vocea Vâlcii, http://www.voceavalcii.ro/2013/03/11/la-prundeni-s-a-declansat-luna-curateniei-si-infrumusetarii/
Amuzan, în acțiune!

Noul comisar șef de mediu, în teren, pentru verificarea sesizărilor ieri, în Orlești



La doar câteva zile de la numirea în fruntea Gărzii de Mediu Vâlcea, comisarul șef Ilie Amuzan nu a pierdut vremea, ci s-a deplasat în teritoriu pentru verificarea sesizărilor depuse la instituție. Dacă zilele trecute, a fost verificată o sesizare legată de existența unor vetre vechi, ce au ars, ieri, șeful Mediului s-a aflat în comuna Orlești, privind o sesizare legată de cursul apelor din zonă. „În prima zi, am făcut cunoștință cu colectivul, am luat act de programul acțiunilor pe 2013, iar, în timpul zilei, am verificat și o sesizare legată de niște vetre vechi, ce au ars undeva pe teritoriul Râmnicului. Am constatat că sarcina de a remedia problema nu revine Gărzii de Mediu, ci ține de domeniul public, cei care trebuie să asigure paza sunt gardienii publici, fapt pentru care am și trimis primarului municipiului o adresă, în acest sens. Azi (n.r. ieri, 11 martie), mă voi deplasa în localitatea Orlești, pentru a verifica o sesizare legată de cursul apelor din zonă”, a declarat, pentru „Curierul de Vâlcea”, Ilie Amuzan, cms. șef Garda de Mediu. Întrebat ce obiectiv are din noua postură, Amuzan a precizat că „doresc să se simtă că am venit, să am parte de un colectiv unit, bun. Venirea mea, practic, să fie un plus pentru județ și, de ce nu, să fim apreciați și la nivel central, respectând litera legii”. /Curierul de Vâlcea,

http://www.curierul.ro/index.php?/economie/amuzan-in-aciune.html

la Costeşti extinderea reţelei de alimentare cu apă este o prioritate anul acesta


La începutul acestui an, noul primar al comunei Costeşti, social-democratul Toma Peştereanu, reuşeşte să promoveze obiective de investiţii care se doresc extrem de importante pentru localitatea Costeşti. Este vorba de extinderea reţelei de apă potabilă, infrastructura, reabilitarea căminului cultural şi finalizarea bazei sportive. „Eu nu vreau să încep lucrări, pentru ca apoi să am surpriza de a nu reuşi să le finalizez, dar, în această perioadă, am patru investiţii legate de comunitatea noastră, pe care trebuie să le închei. Pe primul loc este finalizarea bazei sportive, proiect depus din anul 2009 pe Ordonanţa 7, apoi avem reabilitarea şi modernizarea căminului cultural, cu finanţare din bugetul local. Al treilea proiect stringent pentru comunitate este extinderea reţelei de alimentare cu apă din satul Pietreni, pe o lungime de 600 de metri. Această extindere vreau să o ataşez de obiectivul prins pe HG 577, care demarează în prezent în localitate, şi anume extinderea reţelei de apă potabilă în satul Bistriţa. Lucrările la acest obiectiv sunt realizate în acest moment în proporţie de 85%. Lucrarea acoperă necesarul de apă curentă pentru aproximativ 350 de gospodarii, se întinde pe o lungime de 14 kilometri şi are o valoare de 27 de miliarde de lei. Pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă în satul Pietreni am nevoie şi de instalarea unei pompe de apă, deoarece este o zonă foarte înaltă. În acest sat sunt 20 de gospodării care solicită introducerea reţelei de alimentare cu apă, fapt pentru care am insistat să promovăm acest proiect. Proiectul este o dorinţă a mea şi până în toamnă trebuie să-l finalizez. Al patrulea proiect este reabilitarea şi modernizarea drumului în satul Pietreni, pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, pe care-l vom depune tot pe HG 577. În acest moment, obiectivul este în faza de documentaţie, fiind pregătit pentru postarea pe SEAP. Importantă este alimentarea cu apă şi apoi ne vom axa pe infrastructura drumurilor comunale rămase. Acestea sunt patru mari bătălii pe care vreau să le duc.”, a ţinut să aprecieze primarul localităţii Costeşti, Toma Peştereanu. /Impact Real,

http://www.impactreal.ro/2013030314275/La-Costesti-extinderea-retelei-de-alimentare-cu-apa-este-o-prioritate-anul-acesta.html


- REVISTA PRESEI -

Administraţia Naţională "Apele Române"

Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România,



Tel. : 021. 311.01.46, 021. 315.13.01; Fax: 021.312.21.74, 021.312.37.38


Yüklə 314,76 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   24




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin