Teme ABA Pericol de inundaţii pe Tur şi Barajul Călineşti
Barajul de la Calinesti-Oas se deverseaza controlat. În judeţ, în trei zile au căzut precipitaţii cât pentru o lună . Codul portocaliu de precipitaţii şi pericol de inundaţii pentru judeţul Satu Mare a expirat în seara zilei de luni, 11 martie, la ora 20. În intervalul pentru care a fost valabil codul portocaliu, Instituţia prefectului a mobilizat şefii instituţiilor vizate a interveni în caz de calamităţi. Precipitaţiile căzute în trei zile echivalează cu cele aferente unei luni. A ieşit cu ei pe teren duminică 10 martie, iar luni, 11 martie, a convocat o întâlnire pentru a pune la punct unele detalii referitoare la intervenţie. A urmat apoi o vizită în zonele în care apele au fost mari în cursul zilei de duminică. Concluzia vizitei în teren este că apele sunt în scădere, dar se impun măsuri menite a putea interveni rapid şi cu maximă eficienţă dacă va fi cazul.
Convocarea celulei de criză
În dimineaţa zilei de luni, 11 martie, prefectul Eugeniu Avram, a convocat la o discuţie concretă şefii unor instituţii care au sarcini de a interveni în caz de calamitate. Printre cei prezenţi la această convocare îi menţionăm pe Adrian Ştef – preşedintele Consiliului Judeţean, col. Iulian Burz – inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, col. Gheorghe Avram – inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, comisar şef Constantin Taloş – inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Viorel Pribilean – inginer şef al Electrica, Vasile Andrieş – directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Adrian Bucureştean – directorul Autorităţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Satu Mare, Bekessyi Elisabeta – directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului, Cosmin Dorle – şeful Serviciului Juridic al Prefecturii Satu Mare, Sorin Martin Vereş – directorul Cancelariei prefectului, alţi invitaţi. Vasile Andrieş, directorul SGA Satu Mare a menţionat că în noaptea de duminică spre luni nivelul râului Someş a crescut cu aproximativ 100 de centimetri. Cantitatea de precipitaţii măsurată în special la staţiile din zona Oaş a fost de aproximativ 87 de litri/metrul pătrat în 72 de ore. La barajul de la Călineşti-Oaş au fost o serie de probleme cu deversarea ca urmare a acumulării unor cantităţi apreciabile de flacoane din material plastic. S-a menţionat şi faptul că anumite cursuri de apă sunt colmatate, iar banii pentru intervenţie lipsesc. Reprezentanţii ANIF au informat participanţii asupra cadrului legislativ aberant în care îşi desfăşoară activitatea. Unitatea nu mai prestează activităţi de prevenire a inundaţiilor, ci de desecare. Pornirea pompelor se poate face contracost. Întrebarea firească este cea referitoare la persoana sau instituţia care suportă costurile de funcţionare inclusiv în caz de urgenţă. Numai cele trei pompe pornite la Halmeu, Turulung şi Porumbeşti consumă în 24 de ore energie electrică în valoare de 14.000 de lei. Cine va plăti aceşti bani? Sumele necesare ar trebui asigurate sub forma fondurilor pentru situaţii de urgenţă. Subiectul a rămas deschis. S-a promis intervenţia până la nivel de minister, inclusiv formularea unei propuneri de modificare a cadrului legislativ. /Informatia Zilei,
http://www.informatia-zilei.ro/sm/stireazilei/in-judet-in-trei-zile-au-cazut-precipitatii-cat-pentru-o-luna/
Un mort şi aproape 1000 de hectare de terenuri agricole sub ape
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-a reunit în şedinţă ieri dimineaţă, la ora 9. Prefectul Eugeniu Avram a convocat responsabilii cu apărarea împotriva inundaţiilor, pentru a stabili un set concret de măsuri pentru prevenirea revărsării apelor şi pentru o analiză a situaţiei din judeţ. După-amiaza, membrii Comisariatului s-au deplasat în teritoriu, pentru a evalua situaţia.
Problema legii de funcţionare a ANIF, din nou în prim-plan
Şedinţa de la Prefectură a repus pe tapet problema legii de funcţionare a ANIF, instituţie sabotată de conţinutul unei ordonanţe guvernamentale, care îi împiedică pe reprezentanţii Agenţiei să intervină pentru evacuarea apelor de pe terenurile agricole, în lipsa unui contract cu fiecare dintre proprietari. “E o prostie”, a exclamat preşedintele Consiliului Judeţean, care a afirmat că va discuta problema la Bucureşti.
Reprezentanţii ANIF au discutat şi problema finanţării Agenţiei, care nu poate suporta costurile de funcţionare a staţiilor de pompare, nici măcar pentru situaţiile de urgenţă, solicitând, pentru a putea deconta energia electrică consumată în timpul intervenţiilor de urgenţă, alocarea de bani din fondul pentru calamităţi. Preţul electricităţii pentru cele trei staţii de pompare pornite de ANIF este de 15.000 de lei pe zi.
Pericolul de la Oţeloaia
Barajul de la Oţeloaia a fost la un pas de revărsare, după ce nivelul apei a depăşit cota de atenţie. “Mai lipseau 50 de centimetri şi dădea pe dinafară”, a precizat, în cadrul şedinţei, directorul ANIF Satu Mare, Adrian Bucureştean. Acesta le-a atras atenţia oficialilor prezenţă că barajul nu a fost conceput pentru a reţine acumulări: “Mecanismele sunt vechi, iar dacă nu reuşeam să deschidem clapeta pentru evacuarea apei din baraj, am fi avut inundaţii. Dacă lăsăm evacuarea deschisă, pericolul inundaţiilor este anulat”. Acesta a solicitat sprijin din partea Instituţiei Prefectului pentru blocarea eventualelor presiuni politice, generate de golirea permanentă a barajului. Preşedintele CJ Adrian Ştef a contestat soluţia propusă de ANIF, întrucât barajul este locul de desfăşurare al tradiţionalului festival de folclor de la Oţeloaia. Ştef a apreciat însă timpii buni de reacţie ai Agenţiei, respectiv ai primarului, care a sesizat situaţia de la baraj.
Prefectul a cerut monitorizarea barajelor
Prefectul Eugeniu Avram a solicitat monitorizarea tuturor barajelor aflate în administrarea ANIF, a primăriilor comunale, respectiv Direcţiei Silvice: “Vreau acte scrise între ANIF, primării, Direcţia Silvică, să ştim concret cine şi ce responsabilităţi are”, a spus Eugeniu Avram. În finalul şedinţei, directorul ANIF a rezumat succint problemele la zi ale Agenţiei: “Pe mine mă interesează acum să achite cineva curentul şi eventualele stricăciuni la cele trei staţii de pompare pe care le-am pornit, de la Batarci, Tarna Mare şi Gherţa”. Adrian Bucureştean a atras atenţia că pericolul de inundaţii este accentuat de colmatarea canalelor de colectare a apelor interne, care fac imposibilă scurgerea apei spre staţiile de pompare.
Turul – ameninţător la Călineşti
Potrivit estimărilor oficialilor ISU, peste 900 de hectare de teren agricol se aflau ieri după-amiază sub ape. În aval de barajul de la Călineşti-Oaş, viitura de pe Tur a acoperit hectare întregi de terenuri agricole.
Drumul judeţean care leagă localităţile Călineşti şi Gherţa a fost şi el afectat de revărsări. Situaţia a fost generată de faptul că un canal colector situat pe marginea drumului este colmatat, iar primăria comunei Gherţa nu a putut interveni din pricina unui proprietar, care şi-a depozitat materiale de construcţii în canal. Prefectul a cerut în şedinţa de Consiliu Local din Gherţa, convocată pentru ieri, remedierea de urgenţă a situaţiei.
În localitatea Drăguşeni, Turul, ieşit din matcă, a atins proporţii uriaşe. Ieri după-amiază, oamenii priveau cu îngrijorare spre diguri, întrebându-se dacă acestea vor suporta presiunea. La Turulung, în zona SP1, drumul a fost acoperit de apă pe o distanţă de câţiva metri.
Apa a pătruns în curţi
Prefectul Eugeniu Avram a afirmat că situaţia din judeţ s-ar fi putut înrăutăţi, în lipsa intervenţiei prompte a responsabililor pentru situaţii de urgenţă. “Au fost câteva locuinţe afectate, dar apa a pătruns mai mult în curţi. Dacă nu acţionam să impunem să pornească staţiile de desecare, pornite din dispoziţia mea – am forţat un pic nota, fiind vorba despre o situaţie de urgenţă – ne puteam trezi cu inundaţii grave. Nu neapărat la terenuri, erau deja drumuri de acces care puteau să fie blocate şi aveam inundaţii puternice la locuinţe. Monitorizăm şi ţinem situaţia sub control”, a afirmat prefectul, care a precizat că evaluarea pagubelor va fi cunoscută abia mâine dimineaţă, după ce primăriile vor finaliza raportările către secretariatul Comisariatului Judeţean.
Bătrână înghiţită de ape la Bocicău
O femeie în vârstă de 77 de ani, Ivanichi Erzsebet, a fost luată de viitură, în zona localităţii Bocicău, comuna Tarna Mare. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, femeia a ieşit să clatească haine pe mal chiar dacă ştia de viitură. Solul de pe marginea apei, îmbibat, s-a surpat sub femeie, iar aceasta a fost luată de ape. Până la închiderea ediţiei, corpul femeii nu fusese depistat de echipele de căutare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţie. Femeia locuia împreună cu fiica.
“Doamna s-a dus de bunăvoie la malul apei şi a luat-o valul. Femeia nu a fost surprinsă de ape. Pe mine mă interesează dacă autorităţile şi-au făcut treaba sau nu, să nu fi venit apa şi să o ia. Nu a fost surprinsă de ape”, a declarat prefectul Eugeniu Avram./Gazeta de Nord-Vest,
http://www.gazetanord-vest.ro/2013/03/11/un-mort-si-aproape-1000-de-hectare-de-terenuri-agricole-sub-ape/
/Informaţia Zilei,
http://www.informatia-zilei.ro/sm/actualitatea/o-batrana-in-varsta-de-77-de-ani-s-a-inecat-in-paraul-tarna-mare/
Dostları ilə paylaş: |