Teme similare TOP SCUMPIRI: Tarifele la apă şi canalizare au crescut de 37.000 ori din 1990
INS a transmis o serie de date care arată cu cât au crescut preţurile reglementate din România din 1990 şi până acum. Neluând în considerare rata inflaţiei, Institutul a constat că există preţuri care s-au majorat şi de 37.000 de ori din 1990 până astăzi. Topul este condus de apă şi salubritate, gaze, căldură şi electricitate, scrie Mediafax.
Din topul primelor 10 categorii de produse şi servicii cu cele mai mari scumpiri înregistrate în 2011 comparativ cu octombrie 1990, de când există date comparbile pe indicele preţurilor de consum, mai mult de jumătate sunt tarife din sectorul public şi preţuri controlate sau reglementate de stat. Dacă rata inflaţiei a fost de 375.288,6%, tarifele la apă, canalizare şi salubritate au crescut în această perioadă cu 3.713.336%, adică de peste 37.000 de ori faţă de preţurile din 1990, şi indică cea mai mare scumpire din ultimii 20 de ani.
Concomitent, tarifele la gaze naturale şi gaze lichefiate au urcat de peste 12.000 şi 15.000 de ori, iar preţul biletelor CFR s-au scumpit de aproape 9.000 de ori. Faţă de octombrie 1990, energia termică s-a scumpit de 8.500 de ori, iar energia electrică de aproape 7.000 de ori. Pentru comparaţie, în ultimii 20 de ani preţurile au crescut pe medie de 3.750 de ori.
În ultimii zece ani, benzina s-a scumpit la jumătate comparativ cu creşterea preţurilor la gaze naturale şi semnificativ mai puţin decât energia termică sau transportul CFR. De menţionat că accizele la tutun şi ţigarete au fost uniformizate (producţie internă vs importuri) începând din 1999, când s-a negociat şi calendarul de aliniere la nivelul din UE. Deşi în cazul benzinei acciza avea încă din 2000 o pondere covârşitoare din preţ, majorările ulterioare de preţ provenite din această taxă şi curs de schimb au fost semnificative. Pentru majoritatea sectoarelor cu preţuri reglementate de stat, privatizările au început după anul 2000, iar în multe dintre acestea se discută în continuare vânzarea unor pachete minoritare sau privatizarea totală.
Evoluţia preţurilor calculată de Institutul Naţional de Statistică nu este influenţată de procesul de denominare din 2005, când au fost tăiate patru zerouri din valoarea monedei naţionale. Astfel, preţurile actuale nu reflectă într-un mod vizibil scumpirile nominale din ultimii 21 de ani.
Top 20 scumpiri în ultimii 21 de ani:
1) Apă, canal, salubritate - de 37.134 ori (rata de creştere 3.713.336,4%)
2) Cazare şcolară - de 34.205 ori (3.420.432,4%)
3) Gaz lichefiat - de 15.194 ori (1.519.318,1%)
4) Gaze naturale - de 12.495 ori (1.249.432,7%)
5) Chirie - de 9.545 ori (954.442,3%)
6) Tutun şi ţigări - de 8.781 ori (878.040,2%),
7) Transport C.F.R. - de 8.659 ori (865.831%)
8) Energie termică - de 8.477 ori (847.603,8%)
9) Transport urban în comun - 8.087 ori (808.598,3%)
10) Energie electrică - de 6.853 ori (685.193,4%)
11) Produse de franzelărie - de 6.810 ori (680.930,3%)
12) Frizerie, cosmetică şi igienă bărbaţi - de 6.708 ori (670.680,6%)
13) Telefon - de 6.612 ori (661.112,7%)
14) Întreţinerea în creşe şi grădiniţe - de 6.513 ori (651.210,8%)
15) Alimentaţie la cantine - de 5.596 ori (559.591,3%)
16) Analize medicale, consultaţii, tratamente, spitalizare - de 5.380 de ori (537.989%)
17) Transport auto interurban - de 5.281 ori (528.096,1%)
18) Repararea şi întreţinerea autovehiculelor - de 5.177 ori (517.649,5%)
19) Alimentaţie la restaurante - de 5.156 ori (515.512,4%)
20) Cinematografe, teatre, muzee - de 5.000 de ori (499.780,6%).
În cei 21 de ani, rata inflaţiei calculată de INS a fost de 375.288,6%, adică o creştere medie a preţurilor de 3.754 de ori.
Top 20 scumpiri în ultimii 10 ani:
1) Apă, canal, salubritate - de 7 ori (rata de creştere 571,3%)
2) Tutun şi ţigări - de 6 ori (517%)
3) Gaze naturale - de 6 ori (499,7%)
4) Energie termică - de 5 ori (386,5%)
5) Transport C.F.R. - de 4,5 ori (349%)
6) Chirie - de 4,4 ori (341,3%)
7) Gaz lichefiat - de 4 ori (283%)
8) Ziare şi reviste - de 4 ori (281,2%)
9) Cazare şcolară - de 3,7 ori (274,7%)
10) Întreţinerea în creşe şi grădiniţe - de 3,7 ori (273,3%)
11) Transport urban în comun - de 3,7 ori (269,7%)
12) Benzină - de 3,3 ori (234,3%)
13) Miere de albine - de 3 ori (203,6%)
14) Lemne de foc - de 3 ori (198,9%)
15) Carne de oaie - de 3 ori (189,3%)
16) Legume - de 2,8 ori (183,5%)
17) Coafură, cosmetică şi igienă femei - de 2,8 ori (182,1%)
18) Fructe - de 2,8 ori (181,8%)
19) Alimentaţie la cantine - de 2,7 ori (177,5%)
20) Energie electrică - de 2,7 ori (176,8).
În această perioadă, rata inflaţiei a fost de 145,97%, adică preţurile au crescut pe medie de aproape 2,5 ori. /Realitatea, http://www.realitatea.net/top-scumpiri-in-20-de-ani-tarifele-la-apa-si-canalizare-au-crescut-de-37-000-ori_933965.html
/Stirile Pro Tv, http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/apa-si-canalizarea-costa-acum-de-37-000-de-ori-mai-mult-ca-in-1990-top-20-majorari-uriase-in-20-ani.html
Alunecări de teren în Buzău, din cauza ploilor
Mai multe alunecări de teren au avut loc în ultimele zile în comuna buzoiană Berca din cauza ploilor, circulaţia pe un drum judeţean care face legătura cu o mănăstire din judeţ desfăşurându-se pe un singur sens de mers din cauza unui crater format în şosea. Potrivit primarului localităţii buzoiene Berca, Valeriu Marcu, în urma ploilor abundente, dar şi a topirii zăpezilor, mai multe alunecări de teren s-au produs în ultimele zile, afectând drumul judeţean 203L spre mănăstirea Răteşti, precum şi mai multe drumuri comunale.
Conform sursei citate, cele mai mari pagube s-au înregistrat pe drumul judeţean 203 L, unde s-a format un crater cu o lăţime de un metru şi jumătate şi o lungime de trei metri, astfel încât circulaţia în zonă este închisă pe un sens de mers. "Situaţia este sub control, se circulă pe un singur fir. Ne-am consultat cu specialiştii de la Consiliul Judeţean şi de la ISU şi am luat măsurile de protejare a circulaţiei pietonale şi a autovehiculelor. Aşteptăm comisie de la Drumuri Judeţene astăzi (n.r. - marţi) şi vom trece imediat la treabă. Avem afectate drumurile comunale, dar avem oamenii de la Primărie în teren, avem utilajul de la Primărie şi bascule, atât ale noastre cât şi închiriate care vor căra balastrul şi încărcătură ca să completăm găurile care s-au produs. Sunt şi nişte podeţe pe râul Sărăţel afectate, dar nu este cazul de oameni izolaţi şi avem grijă ca oamenii să aibă acces la căile de comunicaţie fără probleme", a declarat primarul comunei Berca.
De asemenea, în comuna buzoiană Topliceni, o viitură formată pe dealurile din zonă a afectat mai multe drumuri comunale pentru repararea cărora autorităţile locale nu au fonduri. În plus, în comuna Vadu Paşii, pentru că debitul râului Buzău a crescut foarte mult, podul din tuburi improvizat care leagă comuna de oraşul Buzău a fost distrus. Podul era utilizat, ca scurtătură, de şoferii din localităţile Scurteşti, Stănceşti, Săgeata şi Robeasca, astfel că în prezent aceştia trebuie să ocolească mai mulţi kilometri. În continuare, specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău monitorizează punctele critice din judeţ în care se pot produce noi alunecări de teren. /Realitatea, http://www.realitatea.net/alunecari-de-teren-in-buzau-din-cauza-ploilor_933750.html
/Cotidianul, http://www.cotidianul.ro/alunecari-de-teren-in-buzau-din-cauza-ploilor-179757/
Dostları ilə paylaş: |