Soluție ca romaşcanii să nu sufere de sete pe timp de secetă
ApaServ ar putea construi o conductă de la Preuteşti la Roman. Apa ar fi adusă de la Preuteşti atunci când actuala captare nu ar face faţă.
Primarul municipiului Roman a anunţat că oraşul ar putea să fie alimentat cu apă de la Preuteşti, comuna Timişeşti. Conducta ar urma să fie realizată cu fonduri europene atrase de operatorul de apă, printr-un proiect major similar celui implementat în această perioadă în tot judeţul. “Investiţia este prinsă în MasterPlanul 2, ar trebui să avem aducţiune de apă de la Preuteşti. Este o reţea pe care ApaServ ar dori să o aducă în zonă, atât pentru alimentarea municipiului Roman, cât şi pentru comunele care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AquaNeamţ şi sunt beneficiare ale serviciilor ApaServ. Această aducţiune nu este uşor de făcut, întrucât conducta ar avea o lungime de aproximativ 80 de kilometri, dar are avantajul că aduce apa prin cădere, nu ar avea pompări şi consum de energie electrică. Totul depinde de momentul când se vor putea accesa fondurile europene”, a afirmat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
Reprezentanţii ApaServ completează afirmaţiile edilului romaşcan. “Conducta de la Preuteşti este trecută ca investiţie strategică pe MasterPlanul 2, însă nu pentru a înlocui alimentarea cu apă a oraşului de la Simioneşti, ci pentru a o suplini. Vrem să realizăm această conductă pentru ca, în perioadele secetoase, să nu mai depindem de alt operator de apă şi să nu mai cumpărăm apă din altă parte, ci să fim independenţi. Nu este vorba de a aduce permanent apă pentru municipiul Roman de la Preuteşti. În plus, nu ştiu dacă propunerea de investiţie va rămâne în documentul final. După ce se va organiza licitaţie şi va fi desemnat consultantul pentru noul MasterPlan, se va întocmi un studiu de fezabilitate, scopul fiind acela de a vedea dacă investiţia este rentabilă. Eu sper ca studiul de fezabilitate să confirme şi să putem realiza această investiţie”, a afirmat Cătălin Dughir, directorul general al ApaServ SA.
Reprezentanţii ApaServ au transmis, de curând, un mesaj public prin care au solicitat nemţenilor să consume apa raţional, având în vedere lipsa precipitaţiilor din ultimele luni şi scăderea nivelului apei în zona de aducțiune. /Ziarul de Roman, http://www.ziarulderoman.ro/84891/solutie-ca-romascanii-sa-nu-sufere-de-sete-pe-timp-de-seceta/
Dostları ilə paylaş: |