La Albeşti, dejecţii deversate în râu
La Albeşti, râul este poluat cu dejecţii animale. O fermă de porci, lângă care se află şi o păstrăvărie, deversează în apă toate dejecţiile, reclamă cei care locuiesc în zonă, dar nimeni nu face nimic. E mult mai simplu şi mai ieftin să arunci în râu toate reziduurile decât să ai fosă septică şi să respecţi normele de mediu. Sătenii spun că de câţiva ani se întâmplă asta, dar nu a fost luată nicio măsură. Porcii au adăposturile chiar lângă apă, iar o conductă groasă duce direct în râu toate mizeriile. Atunci când plouă torenţial iar nivelul apei se ridică, mizeriile sunt luate direct din împrejmuirea porcilor şi duse de apă departe.
De altfel, râul Argeş, în amonte de confluenţa cu Dunărea, a fost consemnat ca „zonă de alerta”, potrivit Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea. Rapoartele Tehnice au indicat „poluarea critică spre excesivă” ceea ce a afectat ecosistemul acvatic. Potrivit ecomagazin.ro, principala cauză a poluării râului Argeş o reprezintă „receptarea apelor uzate neepurate”. / Interesargesean, http://interesargesean.ro/index.php/fapt-divers/11056-la-albesti-dejectii-deversate-in-rau
Pe râu în jos, pe un mal jegos…
Atât de puţin le pasă unora de natură, încât fac tot ce le stă în puteri să o pângărească. Este şi cazul malului drept al Argeşului, râu care străbate Piteştiul şi care altădată era decolmatat şi cu malurile bine îngrijite. Acum, însă, chiar în oraş malurile acestuia arată ca un stufăriş oarecare, unde sunt aruncate la întâmplare deşeuri de tot felul. Şi când te gândeşti că primăria vrea să facă pe acest mal un circuit pentru biciclete şi pentru promenadă! Nu ar strica să fie în zonă şi câţiva agenţi ai Poliţiei locale, care să îi amendeze pe cei care aruncă gunoaie spre râu şi în râu, dar nu numai. Poate aşa s-or mai civiliza şi ei, dacă de vorbă bună nu ascultă…
/ Argesul, http://www.ziarulargesul.ro/pe-rau-in-jos-pe-un-mal-jegos/
ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU
ABA Jiu a premiat elevii doljeni de Ziua Internaţională a Dunării
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Dunării 2015, Administraţia Bazinală de Apă Jiu a desfăşurat, în această săpătămână, în şcolile doljene, acţiunea de premiere a elevilor ce au fost cuprinşi în proiectul naţional demarat în această primăvară, “Ovi îşi face prieteni noi”. Acest amplu proiect a avut ca scop informarea şi educaţia privind mediul. Proiectul este intitulat ”Ovi își face prieteni noi” și face parte din cadrul campaniei de informare și responsabilizare socială ”Să păstrăm apele curate!”, campanie premiată în cadrul festivalului campaniilor de mediu, de la Londra, la categoria Best Green Inetrnational Campaign. Având în vedere că pe 29 Iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Dunării, specialiştii A.B.A Jiu au cuplat acest eveniment cu cel al premierii elevilor implicaţi în proiectul amintit. “Anul acesta tema Zilei Internaţionale a Dunării este simplu, <>, dându-ne astfel posibilitatea să organizăm diferite evenimente de conştientizare specifice împreună cu şcolarii cuprinşi în Proiectul Ovi îşi face prieteni noi. Astfel, micuţii au realizat desene tematice, machete, eseuri pe teme de mediu, dar şi competiţii sportive. În funcţie de implicarea lor, specialiştii A.B.A Jiu i-au premiat cu diferite materiale: stikere, orare, jocuri puzzle, tricouri cu Ovi, plăsuţe cu Ziua Dunării, iar pentru participare, cu toţii au primit diplome. Au fost şi câteva unităţi de învăţământ care au marcat în acest an Ziua Dunării printr-un concurs de cros”, a declarat Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt A.B.A Jiu.
La nivelul judeţului Dolj, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au mers în această săptămână în 11 unităţi de învăţământ: Şcoala cu clasele I-VIII “Mircea Eliade”, nr. 22, Şcoala Gimnazială “Alexandru Macedonski” nr. 32, Colegiul Naţional “Carol I”, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, Liceul Teoretic “Henri Coandă” Craiova, Şcoala Gimnazială “Decebal”, Şcoala cu clasele I-VIII “Marin Sorescu” Bulzeşti, Şcoala Gimnazială Sălcuţa – structura Plopşor, Şcoala nr. 2 “Traian”, Şcoala Gimnazială nr. 21 “Gheorghe Ţiţeica” şi Grădiniţa “Căsuţa cu poveşti”. (Gazeta de Sud – Ultima Ora – 17 iunie 2015) http://www.gds.ro/Local/Dolj/2015-06-17/aba-jiu-premiat-elevii-doljeni-de-ziua-internationala-dunarii/
De Ziua Internaţională a Dunării A.B.A Jiu a premiat elevii doljeni
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Dunării 2015, Administraţia Bazinală de Apă Jiu a desfăşurat în această săpătămână, în şcolile doljene, acţiunea de premiere a elevilor ce au fost cuprinşi în proiectul naţional demarat în această primăvară, “Ovi îşi face prieteni noi”.
Acest amplu proiect a avut ca scop informarea şi educaţia de mediu. Proiectul este intitulat ”Ovi își face prieteni noi și face parte din cadrul campaniei de informare și responsabilizare socială ”Să păstrăm apele curate!”, campanie premiată în cadrul festivalului campaniilor de mediu, de la Londra, la categoria Best Green International Campaign. Admnistrația Națională ”Apele Române” este singura instituție publică din România premiată în cadrul acestui festival, de la începutul lui și până în prezent.
Având în vedere că pe 29 Iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Dunării, specialiştii A.B.A Jiu au cuplat acest eveniment cu cel al premierii elevilor implicaţi în proiectul amintit: “Anul acesta tema Zilei Internaţionale a Dunării este simplu, <>, dându-ne astfel posibilitatea să organizăm diferite evenimente de conştientizare specifice împreună cu şcolarii cuprinşi în Proiectul Ovi îşi face prieteni noi. Astfel, micuţii au realizat desene tematice, machete, eseuri pe teme de mediu, dar şi competiţii sportive. În funcţie de implicarea lor, specialiştii A.B.A Jiu i-au premiat cu diferite materiale: stikere, orare, jocuri puzzle, tricouri cu Ovi, plăsuţe cu Ziua Dunării, iar pentru participare cu toţii au primit diplome. Au fost şi câteva unităţi de învăţămând care au marcat în acest an Ziua Dunării printr-un concurs de cros”, Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt A.B.A Jiu.
La nivelul judeţului Dolj, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au mers în această săptămână în 11 unităţi de învăţământ: Şcoala cu clasele I-VIII “Mircea Eliade”, nr. 22, Şcoala Gimnazială“Alexandru Macedonski”, nr. 32, Colegiul Naţional “Carol I”, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, Liceul Teoretic “Henri Coandă” Craiova, Şcoala Gimnazială, “Decebal”, Şcoala cu clasele I-VIII “Marin Sorescu” Bulzeşti, Şcoala Gimnazială Sălcuţa, structura Plopşor, Şcoala nr. 2 “Traian”, Şcoala Gimnazială nr. 21“ Gheorghe Ţiţeica”şi Grădiniţa “Căsuţa cu poveşti”. (Lupa – Actualitate- 17 iunie 2015) http://www.lupamea.ro/articol.php?id=27822&titlu=De-Ziua-Internaţională-a-Dunării---ABA-Jiu--a-premiat-elevii-doljeni
Dostları ilə paylaş: |