Apă cu restricții în zona Târgu-Neamț
De vină este seceta * afectate sunt şi mai multe comune din zonă * măsuri se vor lua şi la Vaslui
Seceta prelungită din acest an generează tot mai multe probleme în județ. Din cauza lipsei precipitațiilor, respectiv a nivelului scăzut de apă din puțurile de captare, conducerea Companiei Județene Apa Serv a luat decizia restricționării consumului de apă pe perioadă nedeterminată. Primele măsuri de acest gen au fost luate în zona Târgu Neamț. „Urmare a secetei generate de lipsa precipitatilor, a temperaturilor foarte ridicate și a nivelului scăzut de apă în puțurile de captare, se impune restricționarea furnizării apei potabile în orașul Târgu Neamț. Începând cu data de 11.08.2015, între orele 22:00 – 6:00, apa se va furniza cu presiune redusă, iar în unele zone ale orașului nu va fi deloc în această perioadă”, precizează Cătălin Dughir, director CJ Apa Serv.
Restricții
De miercuri măsura a fost extinsă și în comunele Vânători și Răucești. Dacă la Vânători restricționarea va fi valabilă pe parcursul nopții (în intervalul 21.00-06.00) locuitorii din Răucești vor avea apă cu presiune redusă, în intervalul orar 11.00-16.00. Mai mult chiar, în aceeași perioadă, în localitățile Agapia, Bălțătești și Grumăzești nu va fi apă deloc. În aceste condiții conducerea companiei face apel la consumatori să utilizeze rațional apa, doar pentru uz casnic. „Să utilizeze apa potabilă doar în scopurile prevăzute în contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă-canal, respectiv în scopuri gospodăreşti şi de uz casnic şi să evite folosirea apei potabile în alte scopuri, cum ar fi: udatul grădinilor, teraselor, curţilor, pavajelor, etc, astfel încât să poată fi posibilă reluarea furnizării în regim continuu”, solicită conducerea Apa Serv. Măsura restricționării s-a luat pentru o perioadă nedeterminată, urmînd să fie prelungită sau anulată în funcție de consumul zilnic și de cantitatea de apă acumulată în rezervoare. Activitatea de captare este monitorizată zilnic, iar în funcție de rezultate se va decide o eventuală modificare a programului de furnizare a apei.
Dostları ilə paylaş: |