Prefectul este nemulțumit de primari
Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, este nemulţumit că primarii din judeţ nu transmit operativ informaţiile despre situaţiile de urgenţă cu care se confruntă în localităţile lor, iar raportările privind pagubele sunt incomplete şi ajung târziu la Prefectură. Prefectul Harghitei i-a atenţionat pe primarii din judeţ să reacţioneze în conformitate cu legea în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteo periculoase, accidente la construcţiile hidrotehnice, poluări accidentale şi alte situaţii de risc. „Sunt nemulţumit de faptul că, deşi am avut numeroase întâlniri şi şedinţe de lucru cu edilii, aceştia nu au înţeles importanţa transmiterii operative şi comunicării telefonice imediat la numărul 112 a tuturor evenimentelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase”, a declarat prefectul Adrian Jean Andrei. Alte nereguli Acesta a mai spus că primarii nu respectă nici întocmirea şi transmiterea rapoartelor privind pagubele provocate de diverse fenomene meteo, dar nici sinteza care se întocmeşte la final pe baza evaluării efectuate la nivelul comitetului local pentru situaţii de urgenţă. Adrian Jean Andrei a explicat că acest fapt duce la îngreunarea activităţii comisiilor de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului care, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, validează aceste evaluări. „Mai mult decât atât, ţin să subliniez că întârzierile aduc după sine şi întârzierea în intervenţia la Guvern pentru sumele care ar trebui să fie alocate pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor sau a altor evenimente care au avut loc în localităţi”, a conchis prefectul Harghitei. /Punctul, Ms şi Agerpres/ http://punctul.ro/2014/06/17/prefectul-este-nemultumit-de-primari/
Apaprod s-a împrumutat cu 30 de milioane de lei pentru modernizarea reţelelor de apă şi canalizare
Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare a acordat un împrumut de peste 6,5 milioane de euro societăţii care derulează proiectele de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare din şase oraşe hunedorene.
Ştiri pe aceeaşi temă
Apaprod, compania care derulează proiectele de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din mai multe localităţi hunedorene, va beneficia de fondurile acordate de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Apaprod s-a împrumutat cu 30 de milioane de lei de la BERD pentru a continua proiectele de extindere a serviciilor de furnizare a apei, prin programul finanţat prin Fondul de Coeziune al UE pentru România.
„Suntem încântaţi că finanţarea BERD va aduce o schimbare în bine pentru aproximativ 200.000 de persoane în Hunedoara, prin furnizarea unor servicii de apă curată şi canalizare îmbunătăţite şi înlăturarea riscurilor de sănătate asociate consumării apei de calitate inferioară şi salubrizare precară. Această finanţare va ajută la reducerea pierderilor de apa şi va contribui la eficientizarea companiei de apă”, a declarat Jean-Patrick Marquet, director BERD pentru Infrastructura Municipală şi de Mediu, în comunicatul BERD.
Investiţiile cu finanţare externă vor creşte accesul la serviciile de apă şi canalizare, pentru locuitorii din Deva, Hunedoara, Călan, Haţeg, Simeria şi Brad. / Adevarul.ro , HD , http://adevarul.ro/locale/hunedoara/apaprod-s-a-imprumutat-30-milioane-lei-modernizarea-retelelor-apa-canalizare-1_539f23740d133766a8a177fa/index.html
Primăria municipiului Târgu-Mureş a atribuit companiei Geiger Transilvania din Cristeşti o licitaţie în valoare de 50,04 milioane lei, fără TVA, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente proiectului „Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz batal 30 de hectare Târgu-Mureş”, realizat în zona combinatului Azomureş, potrivit portalului licitatiapublica.ro. Iazul batal este situat pe malul drept al râului Mureş, în lungul acestuia, la circa 50 – 60 de metri de albia râului şi la aproximativ patru kilometri aval de municipiul Târgu-Mureş, pe teritoriul comunei Sâncraiu de Mureş, şi are o formă dreptunghiulară având o lungime de circa 900 de metri şi o lăţime cuprinsă între 250 şi 300 de metri.
Lucrările, demarate peste două luni
Informaţia a fost confirmată de Csongvay Attila, manager zonal Geiger Transilvania, care a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, că proiectul are două componente, una de proiectare, care va dura două luni, şi una de execuţie, pentru care există un buget de un an şi patru luni. „Lucrările de proiectare şi de întocmire a documentaţiilor au fost demarate, este vorba despre studiile de specialitate şi topografice. Conform contractului, termenul de proiectare este de două luni de zile şi termenul de execuţie este de 16 luni, astfel încât lucrările trebuie finalizate undeva la sfârşitul anului viitor”, a afirmat Csongvay Attila.
Cum va fi reabilitat situl poluat
Din partea Primăriei Târgu-Mureş, proiectul îl are ca manager pe Csegzi Sandor, consilier personal al primarului, care a precizat, în mare, care vor fi operaţiunile de reabilitare a iazului batal din zona combinatului Azomureş. „Lucrările de reabilitare a sitului poluat istoric „Iaz batal 30 de hectare Târgu-Mureş” constă în acoperirea şi drenarea întregii suprafeţe. Astfel, stratul de sol va fi curăţat, apele pluviale vor fi drenate şi întregul sit va fi acoperit cu straturi de membrane peste care se va aşterne un strat de sol curat, urmând ca în final peste acest strat din urmă să fie aşezat un strat de sol vegetal”, a subliniat Csegzi Sandor.
98% din bani, de la Uniunea Europeană
Contractul de finanţare a proiectului „Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz batal 30 de hectare Târgu-Mureş” a fost semnat în martie 2012, la Târgu-Mureş, de ministrul Mediului de la acea vreme, Borbely Laszlo. “Am semnat un contract de peste 30 de milioane de euro investiţie, din care 98% din bani europeni şi din bugetul de stat. E vorba de batalul de la combinatul Azomureş. Primăria preia în administrare aproape 30 de hectare de teren, care se reecologizează din aceşti bani de la Uniunea Europeană şi bugetul de stat”, a spus, la semnarea contractului, Borbely Laszlo.
Batalul cu reziduuri a trecut din proprietatea Azomureş în cea a Primăriei Târgu-Mureş, donaţia fiind aprobată într-o şedinţă a Consiliului Local din decembrie 2011. Ulterior, municipalitatea a obţinut o finanţare pentru realizarea proiectului „Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz batal 30 de hectare Târgu-Mureş”, în valoare de 25.212.066 de euro, fără TVA, din care 20.158.559 de euro finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.
800.000 de metri cubi, volumul sedimentelor
Potrivit Raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului, întocmit de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti, „Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz batal 30 de hectare Târgu-Mureş”, iazul batal de 30 de hectare se încadrează, din punct de vedere al profilului de activitate, ca depozit de deşeuri industriale periculoase. “Iazul batal de 30 de hectare a fost executat în baza PE-MCI-TLSB nr. 206/1972, cu rolul de bazin deschis de răcire a apelor calde provenite din procesul tehnologic de fabricare a îngrăsămintelor complexe (NPK) şi de decantare şi stocare a suspensiilor transportate şi a sărurilor care se insolubilizează ca urmare a răcirii apei. Suprafaţa totală este de 30 de hectare, din care 22 de hectare reprezintă suprafaţa utilă pentru răcirea apei acide de la 55 °C la 32 °C şi decantarea suspensiilor”, se arată în raport. “În decembrie 2006 activitatea iazului batal de 30 de hectare a fost sistată, funcţiunile acestuia fiind preluate de un nou iaz cu suprafaţa de 2,5 hectare, amplasat pe malul stâng al râului Mureş. În prezent se apreciază că volumul sedimentelor în iazul batal este de circa 800.000 de metri cubi, respectiv circa 1.200.000 de tone”, se mai precizează în document.
Evoluţia Geiger Transilvania
An Cifră de afaceri Profit Angajaţi
(mil. lei) (mil. lei)
2013 87,23 4,37 221
2012 78,30 2,58 230
2011 89,96 0,07 217
2010 60,03 0,51 198
2009 58,43 0,18 211
2008 84,35 2,43 234
2007 77,05 7,28 222
2006 67,87 2,61 169
/Zi de Zi, Ms / http://www.zi-de-zi.ro/iazul-batal-azomures-reabilitat-de-geiger-transilvania/
/www.transilvaniabusiness.ro/http://www.transilvaniabusiness.ro/Iazul-batal-Azomure-reabilitat-de-Geiger-Transilvania
Dostları ilə paylaş: |