Cod-f-pc-4 revista presei 19 21 mai 2012 cuprins


Borbely despre Roşia Montană: Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu



Yüklə 193,85 Kb.
səhifə5/13
tarix17.01.2019
ölçüsü193,85 Kb.
#99868
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13

Borbely despre Roşia Montană: Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu


Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely spune că a avut o discuţie "aşezată" cu actualul ministru al Mediului, Rovana Plumb, care i-a cerut părerea, printre altele, şi în legătură cu proiectul Roşia Montană, spunând totodată că "nu este foarte trist că nu a dat un acord de mediu" în acest caz.

"Eu am vut o discuţie, zilele acestea, destul de aşezată cu doamna ministru al Mediului (Rovana Plumb - n.r.), deci nu e niciun fel de problemă. I-am spus tot ceea ce ţine de minister fiindcă doi ani de zile am fost la cârma lui. I-am spus foarte clar că mă interesează tot ce se întâmplă cu acest minister şi eu vreau ca acest minister să funcţioneze bine. Şi dacă acceptă unele sugestii sau informaţii, îi stau la dispoziţie. Nu e niciun fel de discuţie în contradictoriu în acest moment", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely. Întrebat dacă s-a sfătuit cu Rovana Plumb în privinţa proiectului Roşia Montană, Borbely a spus că da. "Da, mi-a cerut punctul de vedere, cum văd eu Roşia Montană. I-am spus că văd Roşia Montană cum am văzut când am prelua ministerul. I-am spus că nu ar trebui să facă altceva decât aşa cum am făcut eu, aşa cum a făcut şi Korodi Attila, să respecte legislaţia UE. Atunci când am plecat a apărut această decizie a Curţii de Apel Alba Iulia şi, în momentul de faţă, trebuie să clarifice dacă certificatul de urbanism e valabil sau nu. Evident că juriştii investitorului spun că e valabil şi probabil că poate fi o altă interpretare la nivelul ministerului. Acest lucru trebuie clarificat, ca şi alte lucruri tehnice", a declarat Borbely.

Întrebat ce a înţeles din discuţia cu Rovana Plumb, dacă aceasta vrea să pornească proiectul Roşia Montană sau nu, Borbely a spus: "Asta trebuie să o întrebaţi pe dânsa. Eu ştiu ceea ce eu am reprezentat şi cred că am reprezentat corect punctul de vedere al unui ministru al Mediului". "La nivelul UDMR încă nu am ajuns în faza în care să decidem ce atitudine avem din punct de vedere politic. Din punctul de vedere al ministrului Mediului, eu sunt cu conştiinţa împăcată şi liniştit pentru că nu am făcut altceva decât am reprezentat ceea ce reprezintă şi UE în acest domeniu, şi legislaţia României. Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu, asta trebuie să vă spun. Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu pentru Roşia Montană", a afirmat el. Borbely participă, la Bistriţa, la Maialul comunităţii maghiare din Bistriţa-Năsăud, sărbătoare care se desfăşoară pe durata a două zile şi are în program manifestări artistice, un târg de artizanat şi un concurs de pregătit gulaş.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este nevoită să amâne convocarea Comitetului de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul de la Roşia Montană, pe care intenţiona să o facă pentru vineri, pe motiv că instituţia va primi vizita unor experţi ai CE. "Mă văd nevoită să amân convocarea CAT. Intenţionam ca vineri să aibă loc această şedinţă, însă acum trebuie să ne concentrăm pentru altceva: luni vin la Bucureşti experţii Comisiei Europene pentru a verifica modul în care ne-am îndeplinit sarcinile pe chestiunile pentru care suntem subiect de infringement. Mai întâi vom discuta despre chestiunile legate de directive şi implementarea lor la nivel naţional, iar către sfârşitul lunii, cu o altă echipă de la CE, vom discuta despre certificatele de emisii, un alt subiect la care suntem cam în urmă", a declarat agenţiei MEDIAFAX Rovana Plumb. Aceasta a ţinut să precizeze că, în acest context, şedinţa CAT pentru Roşia Montană se va amâna către sfârşitul lunii mai sau chiar pentru o zi de la începutul lunii iunie. Marţi, Rovana Plumb anunţa că intenţionează să convoace pentru vineri o şedinţă a Comitetului de Analiză Tehnică pentru proiectul Roşia Montană în care să fie discutate concluziile din auditul juriştilor referitoare la întreruperea procedurii de evaluare ca urmare a anulării unor planuri de urbanism. Săptămâna trecută, Rovana Plumb declara că nu a primit auditul prin care juriştii recomandă oprirea analizei proiectului de la Roşia Montană în lipsa unor planuri de urbanism valabile, fiind contrazisă atunci de fostul titular al portofoliului, Korodi Attila, care afirma că i l-a predat. Marţi, Rovana Plumb a declarat că a găsit respectivul document şi a luat la cunoştinţă conţinutul lui.

Decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic, afirma, în 10 mai, premierul Ponta. El adăuga că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiţii vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri "sau poate niciodată". În opinia premierului, un asemenea proiect nu poate fi derulat pentru un om politic, "indiferent cum îl cheamă sau ce funcţie importantă ocupă", ci doar pentru oamenii din zona respectivă şi pentru România.

"Când se îndeplinesc aceste trei condiţii, înainte de alegeri, după alegeri sau poate niciodată, nu vă pot răspunde în acest moment", adăuga Ponta. La ceremonia de învestire a noului Guvern, preşedintele Traian Băsescu declara că se aşteaptă de la noul Executiv să găsească soluţii de creare de noi locuri de muncă, el reiterând că investiţiile în exploatările de minerit de aur şi cupru reprezintă o astfel de soluţie. Programul Cabinetului Ponta prevede reanalizarea situaţiei referitoare la "cazul" Roşia Montană, având în vedere preocuparea manifestată de public în această privinţă, urmând ca deciziile care vor fi luate să fie în acord cu interesul naţional, protecţia mediului şi legislaţia europeană.

Proiectul minier Roşia Montană este dezvoltat de Roşia Montantă Gold Corporation (RMGC), al cărei acţionar principal este Gabriel Resources. La Roşia Montană, judeţul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% în RMGC. În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan. /Jurnalul, http://www.jurnalul.ro/observator/borbely-despre-rosia-montana-nu-sunt-foarte-trist-ca-nu-am-dat-un-acord-de-mediu-613216.htm

/Gandul, http://www.gandul.info/news/borbely-despre-rosia-montana-nu-sunt-foarte-trist-ca-nu-am-dat-un-acord-de-mediu-9649478


Yüklə 193,85 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin