Cod-f-pc-4 revista presei 19 21 septembrie 2017 cuprins


Teme similare De Ziua Mondială a Curăţeniei, se curăță malul Moldovei



Yüklə 458,02 Kb.
səhifə12/31
tarix17.01.2019
ölçüsü458,02 Kb.
#98099
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   31

Teme similare

De Ziua Mondială a Curăţeniei, se curăță malul Moldovei


 Anul acesta, la Roman nu s-a mai organizat evenimentul „Let’s do it Romania”, însă se va marca Ziua Mondială a Curățeniei cu o acțiune similară, de salubrizare a malului râului Moldova.

Ziua Mondială a Curăţeniei este sărbătorită pe 23 septembrie, iar Primăria municipiului Roman va organiza, cu sprijinul instituțiilor de învățământ, o acțiune pentru salubrizarea malului stâng al râului Moldova (de la Stația Petrom până la Bazar). Sâmbătă, acțiunea va debuta la ora 10.00. Anul trecut, la evenimentul „Let’s do it România” au participat 542 de voluntari, care au strâns 387 de saci de deșeuri. /ZIARUL DE ROMAN, http://www.ziarulderoman.ro/de-ziua-mondiala-a-curateniei-se-curata-malul-moldovei/



Atenționare ANM! Bacăul și alte patru județe, sub cod portocaliu de vijelii


Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. Cantităţile de apă vor atinge şi depăşi 70 de litri pe metru pătrat. Restul ţării, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi sub cod galben de furtuni cu averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice.

Potrivit meteorologilor, de miercuri, de la ora 11.00, până joi la ora 21.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25… 30 l/mp şi cu precădere în nord-vestul ţării şi în zona Carpaţilor Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp”, anunţă meteorologii. Potrivit acestora, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h şi vijelii.

Fenomenele meteo periculoase sunt aşteptate în toată ţara, mai puţin în judeţele Tulcea şi Constanţa, singurele care nu intră sub averttizarea meteorologilor.

Totodată, a fost emisă o avertizare fost emisă o avertizare cod portocaliu pentru instabilitate atmosferică deosebit de accentuată şi cantităţi de apă importante pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. De miercuri, de la ora 16.00, până joi, ora 10.00, ”instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă cuprinse, în general, între 50 şi 70 l/mp”. /Ziarul de Bacau, http://zdbc.ro/atentionare-anm-bacaul-si-alte-patru-judete-sub-cod-portocaliu-de-vijelii/

Cod galben de averse torențiale, căderi de grindină și vijelii


Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, miercuri, informarea emisă la începutul acestei săptămâni, vizând instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului și cantități de apă însemnate. Astfel, ANM avertizează că cea mai mare parte a țării, inclusiv județul Neamț, se află sub cod galben de miercuri, 20 septembrie, ora 11, până joi, 21 septembrie, ora 21.

Conform meteorologilor, în acest interval, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și, cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali, pe arii restrânse, 50 – 60 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55 – 60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h și vijelii.

Cinci județe – Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău – se află sub cod portocaliu de miercuri, 20 septembrie, ora 16 – până joi, 21 septembrie, ora 10. În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și, pe arii extinse, se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp. /ZIARUL DE ROMAN, http://www.ziarulderoman.ro/cod-galben-de-averse-torentiale-caderi-de-grindina-si-vijelii/

Două alerte de COD PORTOCALIU pentru judeţul Neamţ! Vijelie, averse de ploaie, fulgere…


Două coduri portocalii emise mai devreme de Administraţia Naţională de Meteorologie vizează majoritatea comunelor şi oraşelor din judeţul Neamţ.

CODPORTOCALIU


Valabil de la : 20-09-2017 ora 21:20 până la : 20-09-2017 ora 22:30
In zona : Județul Neamț: Bicaz, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Borca, Ceahlău, Crăcăoani, Dămuc, Farcașa, Grințieș, Hangu, Pângărați, Pipirig, Poiana Teiului, Tarcău, Tașca, Alexandru cel Bun;

CODPORTOCALIU


Valabil de la : 20-09-2017 ora 21:50 până la : 20-09-2017 ora 23:00

In zona: Județul Neamț: Piatra-Neamț, Roznov, Târgu Neamț, Agapia, Bălțătești, Bârgăuani, Bodești, Borlești, Brusturi, Cândești, Costișa, Crăcăoani, Dobreni, Dochia, Drăgănești, Dragomirești, Dumbrava Roșie, Făurei, Gârcina, Ghindăoani, Girov, Grumăzești, Mărgineni, Negrești, Păstrăveni, Petricani, Piatra Șoimului, Pipirig, Podoleni, Răucești, Războieni, Rediu, Români, Săvinești, Secuieni, Ștefan cel Mare, Tazlău, Țibucani, Timișești, Tupilați, Urecheni, Vânători-Neamț, Zănești, Alexandru cel Bun;

Se vor semnala : Frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care trecător pot lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni medii. Fenomene asociate : averse ce vor cumula local 30…35 l/mp. /VESTEA (Neamt), http://vestea.net/doua-alerte-de-cod-portocaliu-pentru-judetul-neamt-vijelie-averse-de-ploaie-fulgere/

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ


Teme ABA

La mâna norocului. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie


Dregătorii judeţului Hunedoara au invocat de atâtea ori norocul de parcă ar fi fost agenţi ai unei case de pariuri, nu reprezentanţii Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Mai mult, în darea de seamă din 13 septembrie, după aproape 24 de ore de la izbucnirea incendiului, nu a fost prezentat „filmul zilei” care să arate, oră cu oră, cum au intervenit instituţiile statului.  N-au făcut-o pentru că erau le fel de buimaci ca în timpul derulării evenimentului. Ştim cu certitudine ce au făcut pompierii – de toată isprava, spre cinstea lor. În rest, avem doar cioturi de informaţie care lasă impresia că Primăria Orăştie, instituţiile de Mediu, „Apele Române” şi serviciile medicale de urgenţă au fost depăşite de situaţie. Patru ore, ca să vină o ambulanţă. Şefii judeţului, dimpreună cu vocalul secretar de stat Raed Arafat, s-au declarat foarte preocupaţi de soarta victimelor incendiului de la Orăştie. Ce nu s-a văzut la televizor e că tânărul de 27 de ani cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului a fost nevoit să aştepte patru ore ca să apară o ambulanţă septică cu care să fie transportat la o clinică de arşi. Abia în jurul orelor 20:30 – 21 a început cursa ambulanţei din Orăştie pe drumurile patriei spre Timişoara cu pacientul ce se afla într-o stare extrem de gravă. Cum de nu s-a găsit un elicopter SMURD? De ce a fost nevoie de atâtea ore să apară o ambulanţă echipată corespunzător? Sunt întrebări la care nu am primit, încă, răspuns.

Când mediul atârnă într-un fir de pai. Râul Orăştie a fost otrăvit pe o lungime de cel puţin doi kilometri (adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu vorbea de 3,5 – 4 kilometri). A murit toată fauna. Substanţele toxice au ajuns în Mureş până aproape de Termocentrala Mintia. Cum a fost posibil? Pentru stingerea incendiului, pompierii au folosit foarte multă apă care, ulterior şi contaminată cu substanţe toxice, a ajuns în emisari (râuri) pe două căi: prin sistemul de canalizare şi prin reţeaua pluvială a oraşului, acolo unde se scurge apa de ploaie. Prin reţeaua pluvială deşeurile au ajuns la Mureş pentru că „instituţiile abilitate” n-au fost în stare să pună nişte baloţi de paie pe post de filtre în timp util. Deşi ni se spune că a fost o intervenţie rapidă, în comunicatele oficiale nu apar repere orare ca să ne facem o idee. Incendiul s-a produs la ora 17, iar primele paie absorbante au fost puse pe râul Orăştie a doua zi, în zorii zilei de 13 septembrie. „Pentru intervenţia rapidă s-au folosit absorbante biodegradabile (paie, n.red.), baraje absorbante, rulouri absorbante, lavete absorbante, capcane petrol, rezervoare stocare materiale colectare, o barcă pneumatică cu motor, un sistem mobil de ancorare și un generator de curent. Au fost montate 8 baraje absorbante, pe râul Orăștie, amonte de podul CFR, pentru stoparea propagării substanţelor în râul Mureş, iar pentru iluminatul nocturn s-au folosit reflectoare portabile din dotarea ISU-secţia Orăştie”, se arată într-un comunicat al „Apelor Române”. Timp de cel puţin opt-zece ore de la izbucnirea incendiului niciun pai n-a stat în calea apelor contaminate pe râul Orăştie. Nu-i de mirare că a murit toată fauna pe râu. O fentă cu impact de Mediu. A doua sursă de poluare a Mureşului a fost apa contaminată din reţeaua de canalizare a oraşului. În mod normal, această apă ajunge la o staţie de epurare aflată în administrarea operatorului local, firma Goscom patronată de Primăria Orăştie. Din informaţiile noastre, angajaţii staţiei au deschis stăvilarul şi au dat drumul undei poluante pe Mureş ca să nu le îmbâcsească lor utilajele. În aceste condiţii, unda poluantă a ajuns în 13 septembrie până aproape de Deva. Potrivit specialiştilor de la „Apele Române”, timpul de propagare a undei de poluare pe Mureș este relativ mare, pe distanţa de 44.5 km dintre Orăștie și Brănișca, timpul fiind de 15-17 ore. Faptul că cei de la Ape au fost nevoiţi să pună baraje plutitoare în zona Bejan – comuna Șoimuș (după Deva) confirmă, într-un anumit fel, informaţia cum că angajaţii Primăriei au dat drumul poluării pe Mureş. Desigur, există şi alte metode de a depista „golănia” comisă la staţie, dacă cineva îşi doreşte cu adevărat să afle adevărul.



Suspiciuni rezonabile pentru o altă anchetă. Incendiul de la Orăştie este sub anchetă. ITM anchetează condiţiile privind siguranţa muncii, Parchetul e interesat de latura penală a afacerii. Mai lipseşte o anchetă administrativă asupra modului în care au intervenit instituţiile statului în această situaţie de criză. Şi ea trebuie făcută. De asemenea, nu poate fi ignorat fără o minimă verificare folclorul urban care zice că la fabrica de uleiuri esenţiale de la Orăştie ar fi fost depozitate deşeuri toxice aduse clandestin din Austria. Iarăşi, “instituţiile abilitate” sunt datoare să iasă public cu declaraţii pentru a detensiona starea de spirit care s-a încins rău la Orăştie. Cât despre viceprimarul Alin Ţambă care chema copiii la şcoală în 13 septembrie (deşi sute de familii se refugiaseră din Orăştie) şi despre deruta primarului Ovidiu Bălan care le zicea oamenilor să se baricadeze în locuinţe, după care îi îndemna să evacueze zona – sunt detalii ce se reglează electoral, la vot. /Ziarul Hunedoreanului HD, http://zhd.ro/eveniment/politica-administratie/la-mana-norocului-autoritatile-au-intervenit-bezmetic-si-greoi-in-bomba-de-la-orastie/

Yüklə 458,02 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   31




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin