Teme similare A fost anunțat drept cel mai modern circuit turistic din țară, dar lucrările s-au blocat ...într-o ecluză
Amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca și Tei întârzie. Cel mai modern circuit turistic din țară ar trebui să fie gata în decembrie 2017, dar pe șantier abia dacă vezi câțiva muncitori. Deși primarul Capitalei Gabriela Firea a cerut urgentarea lucrărilor, la fața locului situația arată cu totul altfel: mai sunt foarte multe de făcut.
Piscine plutitoare, porturi pentru ambarcațiuni mici și turistice, amfiteatre, săli polivalente și multe piste de biciclete. În urmă cu doi ani începeau lucrările la cel mai modern circuit turistic din țară: cel de pe lacurile Tei și Floreasca. Atunci, primarul Sorin Oprescu anunța cu mândrie că bucureștenii și nu numai vor avea o zonă frumoasă și unică de relaxare și petrecere a timpului liber. O parte din bani erau fonduri europene nerambursabile, contractul de finanțare fiind semnat încă din 2013 de Liviu Dragnea, care la acea vreme era Ministrul al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Valoarea totală a proiectului este de 88.355.487,98 lei, din care finanțare nerambursabilă era de 23.519.736,61 lei. Doar că din cauza unor grave greșeli ale autorităților și din cauză că termenul de 31 decembrie 2015 nu a fost respectat Primăria Capitalei a pierdut fonduri în valoare de 20 de milioane de lei.
În urmă cu două luni Gabriela Firea a discutat cu toți factorii implicați și le-a cerut urgentarea lucrările. “Ne dorim ca, la finalul anului 2017, să putem să ne bucurăm împreuna de cel mai modern circuit turistic din țara, la București”, declara atunci primarul general al Capitalei. Cu toate acestea, pe șantier lucrurile se mișcă în continuare în ritm de melc.
Uite ecluza, nu e ecluza. Amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca și Tei întârzie din cauza unor greșeli
Din datele prezentate anul acesta de municiplitate, reiese că acest proiect a pornit greșit de la început. Astfel: proiectul tehnic predat de către ALPAB din anul 2011, a fost incomplet și fără detalii de execuție care să permită constructorului sa implementeze proiectul tehnic. Apoi, au fost întârzieri majore în atribuirea contractului de execuție al lucrărilor. Între timp a expirat și avizul de gospodărire emis de Administrația Națională Apele Române.
Proiectul inițial prevedea realizarea unei ecluze. Acest lucru s-a dovedit imposibil atât din cauza lipsei detaliilor de execuție, dar și din cauza faptului că în faza de proiectare nu a fost luată în calcul rețeaua de termoficare RADET din zona podului Floreasca, a fost necesara identificarea unei noi soluții agreată și anume mutarea debarcaderului flotant pe malul stâng în amonte de podul Floreasca (inițial era amplasat pe malul drept). Sunt multe lucrări rămase restante: pasarela și pistele ciclopietonale și amfiteatrul Lacul Tei.
Deși primarul Gabriela Firea susține că până la 31 decembrie totul va fi gata, oamenii care locuiesc în zona Tei- Floreasca și care văd cum se lucrează spun că în ritmul pe care-l au muncitorii nu vor fi finaliza proiectul în cele trei luni câte au mai rămas din acest an. Într-un răspuns trimis la redacție, reprezentanții Primăriei Capitalei ne-au transmis că: ”Pentru urmărirea respectării datei de finalizare a execuției (31.12.2017), responsabilii de proiect din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional – Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene efectuează vizite la fața locului, inopinate sau anunțate, de cel puțin 4 ori pe săptămână”. Conform municipalității, stadiul execuției lucrărilor este de 75%.
Amfiteatre, porturi, piscine și piste de biciclete
Pe o suprafață de circa 11 hectare în cadrul proiectului "Amenajarea circuit turistic pe lacurile Tei şi Floreasca" vor fi realizate:
2 amfiteatre pentru activități culturale și de agrement (1 pe Lacul Floreasca și 1 pe Lacul Tei), sală poli-funcțională cu o suprafață de 260 mp și o capacitate de 360 de persoane (Lacul Floreasca),
5 platforme pentru activități culturale și de agrement (4 pe Lacul Floreasca și 1 pe Lacul Tei), care oferă posibilități de filmare, fotografiere)
3 piscine destinate agrementului (2 în Floreasca și 1 în Tei),
6 porturi turistice (4 în Floreasca și 2 în Tei),
12 debarcadere (8 pe Floreasca și 4 pe Tei) pentru ambarcațiuni mici de agrement și ambarcațiuni turistice (vaporașe, bărcute, echipamente pentru wind surf și kite surf, canoe și hidrobiciclete),
un loc de joacă pentru copii cu o suprafață de 832 de mp (Lacul Floreasca) și piste de biciclete cu o lungime de 4410 metri liniari. /Libertatea, https://m.libertatea.ro/detalii/articol/a-fost-anuntat-drept-cel-mai-modern-circuit-turistic-din-tara-dar-lucrarile-s-au-blocat-intr-o-ecluza-1971032
Mai intai clopote apoi alarme
/National
Explicațiile meteorologilor pentru urgia din vestul țării. Ce s-a întâmplat, de fapt, duminică după-amiază
Furtuna care s-a abătut duminică în vestul României provocând pagube materiale însemnate şi pierderi de vieţi omeneşti a fost cauzată de un front atmosferic de aer rece extins dinspre Bosnia-Herţegovina, peste Serbia şi Ungaria, ce a intrat în contact cu aerul cald din zonele afectate, potrivit datelor de specialitate ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate luni într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
"Aceste fenomene au fost asociate unui front atmosferic rece, extins dinspre Bosnia-Herţegovina, peste Serbia şi Ungaria, front care s-a deplasat foarte rapid către vestul României în după-amiaza zilei de 17 septembrie. Evoluţia acestui sistem frontal a fost anunţată de către Administraţia Naţională de Meteorologie în prognozele emise în ultima săptămână, inclusiv în data de 16 septembrie, pentru zonele din vestul, centrul şi nordul ţării, pentru care în data de 17 septembrie au fost emise atenţionări/avertizări de fenomene meteorologice periculoase imediate (de tip nowcasting). Dezvoltarea foarte rapidă a norilor cumulonimbus (nori de furtună) asociaţi acestui front atmosferic, în condiţiile unui contrast termic deosebit de puternic (scăderea temperaturii aerului de la 31-32 de grade la 16 grade) a determinat producerea acestor fenomene deosebit de violente. Astfel, baza acestor nori a fost foarte apropiată de sol (500 - 600 metri), în timp ce vârful acestora a atins 10.000 - 13.000 metri. Această dezvoltare explozivă a reprezentat un proces la scară locală, de tip supercelular, cu caracter distructiv, a fost monitorizat şi gestionat cu ajutorul radarului meteorologic şi imaginilor satelitare, în acord cu practicile internaţionale în domeniul avertizării fenomenelor convective severe", explică specialiştii meteorologi.
Potrivit ANM, în după-amiaza zilei de 17 septembrie 2017, începând cu ora 15:00, în partea de vest a ţării, cerul s-a înnorat treptat, iar vântul s-a intensificat. "La ora 15:06, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis primul mesaj Cod galben pentru fenomene meteorologice periculoase imediate cu o anticipaţie de o oră până la şase ore (de tip nowcasting), pentru judeţele Timiş şi Arad, cu următorul conţinut: 'Fenomene meteorologice aşteptate: intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 55-60 km/h, izolat 70 km/h şi care trecător pot lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice. Fenomene asociate: averse de ploaie care vor cumula izolat 15-20 l/mp, izolat grindină'", precizează sursa citată. Totodată, la ora 15:28, a fost emis primul Cod portocaliu, vizând judeţul Timiş, iar la ora 15:44, a fost emis un Cod portocaliu pentru judeţul Arad, în ambele avertizări fiind precizat faptul că viteza maximă a vântului la rafală va depăşi 90 km/h, valoare care reprezintă limita superioară a pragului de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului, la altitudini de sub 800 de metri.
Conform monitorizării ANM, până la miezul nopţii de duminică, pe măsură ce aria manifestărilor de vreme severă s-a deplasat spre nord-est, au fost emise 47 de mesaje pentru fenomene meteorologice periculoase imediate (nowcasting), dintre care 12 Cod portocaliu şi 35 Cod galben.
În data de 17 Septembrie au fost emise avertizări meteorologice de vreme severă imediată (de tip nowcasting) de cod Portocaliu pentru judeţele: Timiş, Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Bihor, Alba, Harghita, Mureş, Sibiu, Maramureş, Cluj, Sălaj şi Satu Mare. Mesajele de atenţionare şi avertizare emise pe parcursul zilei de 17 septembrie şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni (17/18 septembrie 2017) au fost postate în momentul emiterii şi pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (www.meteoromania.ro).
Toate aceste avertizări/atenţionări meteorologice au fost transmise în flux operaţional către: Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă de la Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ISU Judeţene, Prefecturile judeţene, AN Apele Române şi mass media.
În plus, ANM subliniază faptul că, în regim operativ, atenţionările şi avertizările emise sunt afişate în aplicaţia Inovagria Meteo, ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a cunoaşte, în orice moment, avertizări de vreme severă imediată la nivelul localităţii în care se află sau pentru pentru orice loc din România. Aplicaţia a devenit operaţională din data de 6 septembrie 2017 şi este disponibilă pentru descărcare, deocamdată, pe Google Play Store.
O furtună violentă a lovit, duminică seară zona de vest a României. Conform datelor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în urma fenomenelor meteo severe, opt persoane au decedat (Arad - 1, Bistriţa Năsăud - 2, Timiş - 5), iar 137 de persoane au fost rănite (Alba - 6, Arad - 15, Bihor - 35, Bistriţa-Năsăud - 15, Cluj-Napoca - 5, Hunedoara - 1, Maramureş - 10, Sălaj - 1, Timiş - 49). /Agerpres, https://www.agerpres.ro/mediu/2017/09/18/anm-contrastul-termic-deosebit-de-puternic-a-condus-la-aparitia-furtunii-produsa-duminica-in-vestul-romaniei-13-00-37
/Antena 3, https://www.antena3.ro/actualitate/explicatiile-meteorologilor-pentru-urgia-din-vestul-tarii-ce-s-a-intamplat-de-fapt-duminica-dupa-433781.html
/Romania Libera, http://romanialibera.ro/actualitate/meteo/meteorologii-explica-de-ce-a-fost-atat-de-puternica-furtuna-de-duminica-eara-469452
/HotNews, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22008717-explicatiile-meteorologilor-pentru-furtuna-violenta-duminica-dezvoltarea-foarte-rapida-norilor-cumulonimbus-fondul-unui-contrast-termic-deosebit-puternic.htm
Dostları ilə paylaş: |