Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe. Este vizat şi Clujul
Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri din nouă judeţe, valabilă începând de miercuri seară până în noaptea de joi, când se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri pe unele râuri, fiind posibilă depăşirea cotelor de atenţie.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), codul galben de inundaţii este valabil de miercuri, ora 18.00, până joi, ora 24.00, pentru râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi (judeţul Bistriţa Năsăud), Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Sӑlaj, Cluj şi Bihor), Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Bihor), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Prahova - bazin superior şi afluenţi (judeţul Prahova), Buzău - afluenţi bazin mijlociu (judeţele Buzӑu şi Prahova).
Astfel, în intervalul menţionat, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici şi inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri, precum şi depăşiri ale cotelor de atenţie.Hidrologii avertizează că aceste fenomene pot avea o intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Maramureş. /Ziua de Cluj, http://ziuadecj.realitatea.net/utile/cod-galben-de-inundatii-in-mai-multe-judete-este-vizat-si-clujul--163807.html
/Cotidian TR, http://www.cotidiantr.ro/judetul-cluj-sub-cod-galben-de-inundatii-87621.php#.WcNfmbJJaM8
/Jurnalul din Ardeal, http://jurnaluldinardeal.ro/cod-galben-de-inundatii-pe-rauri-din-noua-judete-din-ardeal/
Cod galben de ploi, vijelii și inundații în Bistrița-Năsăud! CJSU BN: Situația, atent monitorizată. Recomandări
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului și cantități de apă însemnate. Județul Bistrița-Năsăud este sub cod galben în intervalul miercuri 20 septembrie, ora 11.00 – joi 21 septembrie, ora 21.00.
În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizarea.
Conform prognozei meteo până în 1 octombrie, în Transilvania vremea se va răcori apreciabil din 21 septembrie, astfel că mediile valorilor termice diurne vor scădea de la 20…24 de grade spre valori de 14…16 grade. Temperaturile minime vor oscila în jurul mediilor climatologice și vor fi de 8…12 grade, exceptând diminețile de 19 septembrie și perioada 22-24 septembrie când va fi răcoare cu minime de 5…8 grade, mediat pe regiune. Apoi, din data de 25 septembrie, este estimată o creștere a temperaturilor ce se vor putea situa în mare parte din timp peste normele sfârșitului de septembrie, cu 19…22 de grade ziua și 6…10 grade noaptea, în medie. În intervalul 19-22 septembrie, ploile se vor semnala pe arii extinse și local vor fi mai importante cantitativ, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie din nou în creștere spre sfârșitul lunii.
Cod galben de inundații
Hidrologii au emis cod galben de inundaţii valabil de miercuri 20 septembrie, ora 18.00, până joi 21 septembrie, ora 24.00, pentru râuri din bazinul hidrografic Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi (judeţul Bistriţa-Năsăud). Astfel, în intervalul menţionat, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici şi inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri, precum şi depăşiri ale cotelor de atenţie.
Măsuri dispuse pentru intervenția în sprijinul populației care poate fi afectată de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase
Începând din această dimineață, cea mai mare a țării se află sub atenționare de cod galben (inclusiv judeţul Bistriţa-Năsăud) care vizează perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, căderi de grindină și cantități de apă însemnate.
Situația la nivel judeţean va fi atent monitorizată de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin Centrul Operațional Judeţean din cadrul ISU Bistriţa-Năsăud. Echipajele de intervenție ale inspectoratului și structurile de la nivel autorităților publice locale sunt pregătite să intervină dacă situația o impune, informează CJSU.
Recomandări
Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate. Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populației din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store. /Timponline, https://www.timponline.ro/avertizare-meteo-de-ploi-si-vijelii-6/
/Mesagerul, http://www.mesagerul.ro/2017/09/20/furtuni-de-cod-galben-si-cod-portocaliu-anuntate-pentru-miercuri-si-joi
/Rasunetul, http://www.rasunetul.ro/bn-cod-portocaliu-de-ploi-si-vijelii-vezi-zonele-vizate
Dostları ilə paylaş: |