Consumul de energie a ajuns la maximul ultimilor trei ani din cauza frigului. Eolienele s-au oprit când era mai mare nevoie de ele
Termocentralele pe cărbuni şi hidrocentralele au fost folosite din plin deoarece nici centralele pe gaze nu au putut funcţiona la capacitate maximă. Consumul de energie din România a ajuns la maximul ultimilor trei ani la finalul săptămânii trecute pe fondul temperaturilor scăzute, cărbunii fiind principala sursă de producţie, dublată de hidrocentrale. Consumul de energie din România a ajuns la maximul ultimilor trei ani la finalul săptămânii trecute pe fondul temperaturilor scăzute, cărbunii fiind principala sursă de producţie, dublată de hidrocentrale, scrie Ziarul Financiar.
Eolienele au jucat din nou feste sistemului în contextul în care producţia lor a fost după cum a bătut vântul. Astfel, dacă la începutul zilei de 8 ianuarie funcţionau peste 400 de eoliene, după-amiaza mai mergeau 3 turbine, seara, când s-a înregistrat vârful de consum, erau 40 de turbine conectate, pentru ca spre miezul nopţii, când consumul scăzuse, vântul să înceapă să bată din nou, energia a 400 de mori de vânt fiind preluată cu prioritate în sistem.
În acest timp, termocentralele pe cărbuni şi hidrocentralele au fost folosite din plin, în contextul în care nici centralele pe gaze nu au putut funcţiona la capacitate maximă din cauza temerilor privind funcţionarea sistemului de transport al gazelor naturale.Situaţia arată încă o dată importanţa menţinerii unui mix energetic echilibrat pe plan local, dar şi anumite deficienţe ale sistemului, cum este cel de gaze naturale. „Pe data de 8-9 ianuarie sistemul a fost sub presiune din cauza creşterii consumului de energie. Problema este că statisticile de funcţionare se bazează şi pe prognozele trimise de producătorii de energie regenerabilă, prognoze care nu există. Altfel cum scazi de la 2.000 MW (capacitate instalată - n.red.) la 0 MW?“, explică Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, structură care uneşte marile complexuri din bazinul Olteniei cu minele de lignit din zonă./Mediafax, preluare de pe Ziarul Financiar, http://www.mediafax.ro/economic/consumul-de-energie-a-ajuns-la-maximul-ultimilor-trei-ani-din-cauza-frigului-eolienele-s-au-oprit-cand-era-mai-mare-nevoie-de-ele-13766283
Proiect imobiliar in Parcul National Bucegi. Despaduririle ar fi inceput chiar de la seful ocolului silvic
Un hectar si jumatate din Parcul National Bucegi risca sa devina teren de constructii in urma unor defrisari care au ca autor chiar un director din institutia ce ar trebui sa protejeze padurile.Potrivit blogului unbolovan.com, o suprafata de 1,5 hectare din Parcul National Bucegi, la marginea orasului Busteni, este pe cale sa fie complet defrisata. Ministerul Mediului a declarat defrisarea ilegala, in vreme ce alte institutii, printre care si iar Regia Nationala a Padurilor, se contrazic si spun ca terenul a fost scos din circuitul silvic iar taierile ar fi legale. Raspuns nu tocmai uimitor, dat fiind ca, potrivit anchetei realizata de autorul blogului unbolovan.com, de pe urma defrisarii castiga chiar un director de la paduri.
Terenul se afla la marginea orasului Busteni, in apropierea Caminului Alpin. O suprafata de 6.000 de metri patrati a fost deja defrisata iar alti 11.000 mp de padure sunt marcati pentru taiere, calculul fiind facut pe baza informatiilor GPS obtinute la fata locului. Autorul blogului a facut, de altfel, si fotografii care arata clar ca s-au taiat copaci si ca pe respectivul teren se construieste de zor./PROTV, http://stirileprotv.ro/stiri/stirileprotv-special/proiect-imobiliar-in-parcul-national-bucegi-despaduririle-ar-fi-inceput-chiar-de-la-seful-ocolului-silvic.html
PRESA LOCALĂ
ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU
Reconstruirea «Pod pe DJ675B, km 3+300, peste râul Gilort, comuna Albeni, judeţul Gorj», aprobată
În urma precipitaţiilor cu caracter torenţial căzute pe teritoriul judeţului Gorj, în perioada 27-29 iulie 2014, au fost înregistrate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşirea cotelor de pericol pe cursul râului Gilort, producându-se o viitură care a condus la distrugerea în totalitate a podului amplasat pe drumul judeţean 675B, la km 3+300, în comuna Albeni.
Întocmirea documentaţiei tehnico-economice şi execuţia lucrărilor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada aprilie-iulie 2014, la obiectivul de investiţie Reconstruire ,,Pod pe DJ675B, km 3+300, peste râul Gilort, comuna Albeni, judeţul Gorj”, a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 667/2014 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru judeţele Argeş, Gorj, Prahova, Olt, Teleorman şi Vâlcea.
Valoarea alocată prin Hotărârea de Guvern mai sus menţionată, a fost de 9.000.000,00 lei inclusiv T.V.A., reprezentând suma necesară pentru realizarea serviciilor de proiectare şi pentru execuţia lucrărilor, la obiectivul de investiţie Reconstruire ,,Pod pe DJ675B, km 3+300, peste râul Gilort, comuna Albeni, judeţul Gorj”.
În data de 15.09.2014 a fost semnat contractul de execuţie lucrări nr. 11.889, încheiat între judeţul Gorj prin Consiliul Judeţean, în calitate de achizitor, şi S.C. Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj S.A., în calitate de executant.
Conform ordinului de începere nr. 11.331/05.09.2014 şi a contractului de lucrări nr. 11.889, încheiat între Judeţul Gorj prin Consiliul Judeţean, în calitate de achizitor, şi S.C.
Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj S.A., în calitate de executant, desfăşurarea execuţiei lucrărilor a fost prevăzută pe parcursul a 4 luni, respectiv până la data de 05.01.2014.
Având în vedere, perioadele cu precipitaţii abundente căzute pe teritoriul judeţului Gorj (22.10.2014-29.10.2014, 19.11.2014-21.11.2014, 07.12.2014 – 10.12.2014), care au condus la creşteri semnificative ale debitului râului Gilort, fapt ce a îngreunat execuţia lucrărilor, în data de 05.01.2015, a fost emis actul adiţional nr. 35, prin care durata contractului de execuţie lucrări a fost prelungit până la data de 31.01.2015.
Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu a efectuat o vizită de lucru la faţa locului, însoţit de echipa de specialişti din cadrul aparatului de specialitate al instituţiei, pentru a verifica stadiul de desfăşurare a lucrărilor. Din cele constatate, rezultă că, până în prezent au fost executate următoarele categorii de lucrări: pod propriu-zis executat în proporţie de 85%;, amenajare rampe de acces executate în proporţie de 60%, amenajare albie executată în proporţie de 65%, protecţie maluri-gabioane executa în proporţie de 85%.
În momentul de faţă, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de şantier, existând doar restricţie de viteză.
Valoarea lucrărilor executate, verificate şi decontate până la sfârşitul lunii decembrie 2014, a fost de 5.761.590,80 lei cu T.V.A., reprezentând un procent de 65,97% din valoarea contractului de execuţie lucrări, respectiv 8.733.271,79 lei cu T.V.A (Ediție Specială – Actualitate- Vera Ionescu, 22 ianuarie 2015,00:01) www.editie.ro/articole/actualitate//reconstruirea-pod-pe-dj675b-km-3-300-peste-raul-gilort-comuna-albeni-judetul-gorj-aprobata.html#sthash.KSvC3crE.dpuf
Dostları ilə paylaş: |