Cod-f-pc-4 revista presei 19 aprilie 2012 cuprins


Ploile au pus stăpânire pe vestul țării!



Yüklə 173,46 Kb.
səhifə10/13
tarix02.11.2017
ölçüsü173,46 Kb.
#27473
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

Ploile au pus stăpânire pe vestul țării!


Nu vom scapa de ploi in acesta saptamana. Primim si vesti bune insa, nu exista niciun risc de inundatii in judetul nostru, pentru ca digurile au fost pregatite. Abia de saptamana viitoare temperaturile vor atinge 20 de grade celsius.

Interviu Silvia BARBU /Director Centrul Meteorologic Regional Banat-Crisana: „Toată săptămâna vom avea parte de temperaturi destul de scăzute şi ploi care pot avea pe alocuri caracter de averse, şi pot depăşi 30l/m2.”



Interviu Constantin Stefan SANDU/Director Administratia Bazinala de Apa Banat: „Am avut ceva probleme, dar acum barajele sunt consolidate, lacurile de acumulare mai au capacitatea de a primi apa de ploaie căzută, situaţia este sub control.” /Tele Europa Nova, http://telenova.ro/acasa/?p=3353/18.04.2012/18:30/OBSERVATOR

Pregătiţi să intervină


Vremea rea se menţine în toată ţara, iar în judeţul Timiş a fost convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a evita orice fel de situaţii neprevăzute. Şi pentru că ploile nu se vor opri până săptămâna viitoare, reprezentanţii tuturor instituţiilor sunt pregătite să intervină, în cazul în care râurile de pe raza judeţului vor depăşi cotele de atenţie.Chiar dacă ploile căzute în ultima perioadă nu au provocat până acum inundaţii, autorităţile judeţene sunt pregătite să facă faţă oricărei situaţii. Astfel, a fost constituit un Comitet pentru Situaţii de urgenţă, în condiţiile în care meteorologii anunţă că până la sfârşitul săptămânii va ploua, iar cantităţile de apă ce vor cădea vor fi unele însemnate.

„Toată săptămâna vom avea parte de temperaturi destul de scăzute şi ploi care pot avea pe alocuri caracter de averse, şi pot depăşi 30l/m2.” Silvia Barbu – directorul Centrului Meteo Banat-Crişana

Şi chiar dacă ploile de la sfârştiul săptămânii trecute au creat probleme în judeţul Caraş-Severin, reprezentanţii Direcţiei Apelor Banat spun că acum sunt pregătiţi chiar şi pentru cele mai sumbre previziuni.

Am avut ceva probleme, dar acum barajele sunt consolidate, lacurile de acumulare mai au capacitatea de a primi apa de ploaie căzută, situaţia este sub control.” Stefan Sandu – directorul Direcţiei Apelor Banat

Şi autorităţile judeţene se aşteaptă la ce e mai rău, dar spun că sunt pregătite să facă faţă oricărei situaţii.

„Am convocat această comisie ca să vedem cum stăm în acest moment, pentru că meteorologii nu ne aduc veşti deloc bune. Deocamdată stăm bine, dar sperăm să nu fim nevoiţi să intervenim.” Mircea Băcală – prefectul judeţului Timiş

Însă, în timp ce prognozele meteo le dau bătăi de cap autorităţilor, pentru agricultorii timişeni ploaia este mană cerească. Pentru că, spun ei, recolta din vară va fi una bogată.

„Solul mai poate absorbi multă apă. Ploile din perioada asta sunt aur în agricultură, pentru că s-au făcut deja însămânţări şi recolta va creşte uniform, va ieşi mai repede. Este nevoie de ploile acestea de primăvară.” Viorel Solomie – reprezentantul Direcţiei Agricole Timiş. Însă, chiar dacă pentru această săptămână meteorologii anunţă ploi şi temperaturi scăzute, de săptămâna viitoare situaţia se schimbă. Pentru că, potrivit specialiştilor, de luni vom avea parte de soare şi temperaturi de peste 20 de grade Celsius. /TVT89, http://tvt89.bridgeman.ro/stiri.php?istire=15768/18 .04.2012/19:43/Bianca Dichis


Teme similare

Ploile au pus stăpânire pe Banat


Pericol de inundații în zona de deal a Banatului. După aproape o săptămână de ploi însemnate, meteorologii au emis din nou atenționări de vreme rea. Autoritățile iau măsuri ca să evite inundaţiile în zonele unde debitul râurilor a crescut semnificativ în ultima perioadă. Probleme au apărut în Caraş Severin, unde încă de acum câteva zile debitul mai multor râuri şi părâuri a atins cota de atenţie.Până joi, în judeţul Timiş este în vigoare o avertizare de ploi însemnate și vreme rea. Chiar şi în aceste condiţii, în judeţul Timiş nu se poate vorbi de inundaţii.Precipitaţiile sunt binevenite însă în agricultură. Cele 100.000 de hectare cultivate în Timiş până acum au mare nevoie de apă. Potrivit meteorologilor, de săptămâna viitoare, condițiile meteo se vor îmbunătății, aria precipitaţiilor se va restrânge iar temperaturile vor creşte treptat. /Analog TV, http://www.analogtv.ro/2012/04/18/ploile-au-pus-stapanire-pe-banat/ 18.04.2012/18:30/Sorina Covlea

Teme de mediu

Ce noxe inspiră timişorenii odată cu aerul ?


În fiecare zi, ceas de ceas şi clipă de clipă, timişorenii inspiră, odată cu aerul, următoarele noxe provenite, îndeosebi, de la traficul rutier: concentraţii de dioxid de sulf (SO2), de dioxid de azot (NO2), de monoxid de carbon (CO), de ozon (O3), mult praf (PM10), dar şi plumb, cadmiu, nichel şi compuşi organici volatili: benzen, toluen, etilbenzen, o-xilen, m-xilen, sau p-xilen.

Depăşirile

Trebuie să subliniem că aşa cum arată raportul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara, nu numai pe luna februarie 2012, ci şi lună de lună, limita maximă a acestor concentraţii foarte dăunătoare sănătăţii omului, plantelor şi animalelor nu a fost depăşită niciodată, deşi atunci când mergi pe stradă, mai ales pe la semafoare, nu poţi respira din cauza gazelor.

Din păcate, la concentraţiile de pulberi în suspensie (PM10), în luna februarie, s-au înregistrat depăşiri ale valorii limite zilnice la probele prelevate pentru determinările gravimetrice la staţiile de monitorizare, deşi jumătate din lună Timişoara a fost acoperită de zăpadă (neagră).Astfel, la staţia TM-1 Calea Şagului, s-au înregistrat 9 depăşiri, la staţia TM-3 Carani, s-au înregistrat 11 depăşiri, la staţia TM-5 Calea Aradului, s-au înregistrat 13 depăşiri, iar la staţia TM-6 Moraviţa s-au înregistrat 9 depăşiri. La concentraţiile de pulberi sedimentabile, s-au prelevat 8 probe în municipiul Timişoara şi s-auînregistrat 6 depăşiri a concentraţiei maxime admisibile (CMA) în conformitate cu prevederile legale. Valoarea maximă de 26,28 g/m2/lună, a fost înregistrată pe Calea Aradul.Determinarea nivelului de poluare a aerului cu noxe s-a realizat cu ajutorul reţelei automate de monitorizare a calităţii aerului pentru aglomerarea Timişoara şi pentru judeţul Timiş alcătuită din şapte staţii, patru în Timişoara şi trei în suburban.

Efectele poluării asupra sănătăţii

Pulberile în suspensie – PM10 şi particule mai mici PM2,5 – sunt particule lichide şi solide cu diametrul mai mic de 10μ.Principalele surse sunt activitatea industrială, sistemul de încalzire a populaţiei, centralele termoelectrice şi traficul rutier. Efecte asupra sănătăţii ţin de toxicitatea pulberilor. Cele cu diametru de la 5-10 µ (PM10) la 2,5-5 µ (PM2,5) prezintă un risc mai mare de a pătrunde în alveolele pulmonare provocând inflamaţii şi intoxicări. Pe de altă parte, vehiculele emit şi alte gaze iritante, elemente toxice (Cadmiu, Plumb, Arseniu, etc.) şi substante cancerigene (hidrocarburi aromatice policiclice, aldehide, nitrocompuşi, etc.). Graficul anilor 2009 şi 2010 arată că pe lunile de vară nu prea au loc depăşiri ale PM10, fiindcă activitatea economico-socială e redusă. Un vârf al prafului din Timişoara se poate observa de obicei în lunile octombrie-noiembrie. Depăşirile sunt cauzate de traficul auto în zona centrală a municipiului Timişoara pe arterele principale de trafic, în exteriorul acestuia de-a lungul drumurilor naţionale şi în localităţile situate pe rutele acestora. Perioada în care traficul din imediata vecinătate a staţiilor este mai aglomerat se încadrează în intervalul orar 07.30 – 19.00. În zilele de sâmbătă şi duminică traficul este mai redus. /Ziua de Vest, http://www.ziuadevest.ro/actualitate/29372-ce-noxe-inspir-timiorenii-odat-cu-aerul-.html/ 18.04.2012 /16:44 / Gheorghe Miron

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ


Yüklə 173,46 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin