Cod-f-pc-4 revista presei 19 februarie 2013 cuprins


Ministrul Mediului: În ultimele 7 luni rata de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat



Yüklə 185,64 Kb.
səhifə11/13
tarix17.01.2019
ölçüsü185,64 Kb.
#99747
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

Ministrul Mediului: În ultimele 7 luni rata de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat


Valoarea ratei de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat în ultimele şapte luni, datorită unor eforturi susţinute, a declarat, luni, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, conform unui comunicat remis AGERPRES. 'La preluarea mandatului, Comisia Europeană rambursase României pentru POS Mediu suma de 197,17 milioane euro, respectiv rata absorbţiei era de 4,37%. După şapte luni, solicitările de plată către Comisia Europeană au ajuns la un total de 581,14 milioane euro, respectiv o rată de 12,88%. Putem remarca astfel, triplarea ratei, în doar 7 luni', a explicat Rovana Plumb. Ministrul a subliniat faptul că buna relaţie de colaborare cu organismele europene au determinat ca POS Mediu să fie singurul program la care s-au reluat plăţile la sfârşitul anului, în valoare de aproape 200 milioane de euro. Datorită acestui lucru 'ne-am încadrat în ţinta de dezangajare şi România nu a pierdut din alocarea bugetară aferentă programului POS Mediu nici un euro la sfârşitul anului 2012'.

Rovana Plumb a semnat, luni, la Ploieşti, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, contractul de finanţare pentru proiectul 'Sistem integrat de management al deşeurilor în Judeţul Prahova'. /Cluj AM, http://www.cluj-am.ro/economic/ministrul-mediului-In-ultimele-7-luni-rata-de-absorbtie-a-fondurilor-europene-sa-triplat.html



ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET

Teme ABA

Problema furnizării apei în Roman a ajuns la autoritățile centrale


Jumătate din puțurile de captare de la Pildești nu mai funcționează. Începând de vineri, presiunea apei pe timpul nopții a fost redusă. Primarul Romanului a informat toate autoritățile competente cu privire la situația furnizării apei potabile în oraș.  Problema furnizării  apei către romașcani a ajuns la București. Primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, a precizat că, la momentul actual, lipsa apei reprezintă prioritatea zero a administrației publice locale. În zona de captare a apei potabile de la Pildești, mai puțin de 50 de puțuri sunt funcționale, din cele 96 existente. “Trebuie continuate lucrările pe care le-am solicitat. Proiectul a început în 1996, dar a fost făcut doar pe jumătate. La sfârșitul săptămânii trecute am înmânat solicitările mele către doamna deputat Elena Udrea, domnul senator Leonard Cadăr și domnul senator Ioan Chelaru. De asemenea, am informat cu privire la această situația prefectul județului, președintele Consiliului Județean, dar și Apele Române. De acum, nu mai ține de mine rezolvarea acestei probleme”, a afirmat primarul Laurențiu Leoreanu. Acesta a spus că varianta conductei de la Timișești – racordată la rețeaua de apă a Iașiului – nu este una avantajoasă pentru cetățeni, întrucât prețul apei ar fi și mai mare decât acum. În plus, conducta de la Timișești ar avea un diametru prea mic pentru necesarul de apă al municipiului, iar țeava în sine, nefolosită de mult timp, ar trebui curățată, situație care presupune costuri suplimentare. “Am discutat cu cei de la Apa Serv și, în cazul în care situația degenerează, se va apela inclusiv la această soluție, chiar dacă nu e cea mai bună. Le-am spus celor de la Apa Serv că și ei trebuie să-și asume o parte din cheltuieli, dacă nu se rezolvă problema cu puțurile”, a mai declarat primarul Laurențiu Dan Leoreanu. Problemele la pânza freatică din zona puțurilor de captare de la Pildești au la bază excavări făcute fără responsabilitate. Ministerul Mediului a fost informat, în urmă cu 17 ani, despre această problemă și a demarat un program de investiții pentru refacerea zonei, dar lucrările realizate au rezolvat doar jumătate din problemă, adică aproximativ jumătate dintre puțurile care nu mai erau funcționale. Conform reprezentanților Administrației Naționale Apele Române, cei care au coordonat lucrările de la Pildești, motivul pentru care acestea nu s-au putut finaliza a fost  lipsa de fonduri. Din valoarea totală de 39.064.222 lei, până acum s-au executat lucrări în valoare de 24.085.534 lei. Lucrarea constă în aducerea albiei minore a râului Moldova spre malul stâng al albiei majore, la aproximativ 100 metri distanță de frontul puțurilor, precum și ridicarea și stabilizarea talvegului albiei (n.r. – linia care unește între ele punctele cele mai adânci ale albiei). Pentru a preîntâmpina un blocaj al furnizării apei în oraș, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a decis, începând de vineri, ca, între orele 0.00 și 5.00, să fie redusă semnificativ presiunea apei potabile din municipiul Roman, pentru refacerea, pe timp de noapte, a rezervei de apă din rezervoarele de acumulare aparținând companiei județene Apa Serv, până la revenirea la normalitate a nivelului în frontul puțurilor de la Pildești. Măsura îi afectează mai ales pe romașcanii care locuiesc la etajele superioare și care, noaptea, nu au apă deloc. /Ziarul de Roman,

http://www.ziarulderoman.ro/32958/problema-furnizarii-apei-in-roman-a-ajuns-la-autoritatile-centrale/

Situaţia apei devine dramatică la Roman


Reducerea presiunii apei la robinetele romascanilor, pe timp de noapte, va continua pînă la rezolvarea problemelor de la statia de captare de la Pildesti-Simionesti edilul sef a înaintat o notă explicativă parlamentarilor, dar si factorilor de decizie, pentru a fi găsite fonduri pentru regularizarea cursului rîului Moldova . Primarul municipiului Roman, Laurentiu Leoreanu, a precizat că în continuare, din cauza dificultătilor din zona de captare a apei de la Pildesti-Simionesti, s-a luat măsura reducerii pe timp de noapte a presiunii apei la robinetele romascanilor, care se resimte mai ales în partea de sus a orasului. Acest lucru se va întîmpla pînă cînd factorii de decizie vor elibera fonduri pentru continuarea lucrărilor la proiectul demarat în 1996, de regularizare a rîului Moldova în zona statiei de captare. „Romanul se alimentează cu apă din pînza freatică prin 96 de puturi, din care mai putin de 50 mai sînt functionale. Moldova este un rîu aparent cuminte, dar capricios: îsi modifică în timp cursul, inclusiv din cauza excavărilor iresponsabile. De aceea, rîul Moldova s-a îndepărtat de zona puturilor de la Pildesti. Consumul de apă din Roman nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, iar necesarul trebuie asigurat din puturile functionale la ora actuală. Pînza freatică a coborît cu doi metri. În ultimii 3 ani s-a realizat jumătate dintr-o investitie gestionată de Apele Române sub tutela Ministerului Mediului, privind modificarea cursului rîului Moldova, dar cum aceste lucrări nu sînt finalizate, nu s-a putut reveni la capacitatea normală de functionare a puturilor de captare. Dacă aceste lucrări nu vor continua, situatia se va agrava în timp, pentru că pînza freatică se retrage permanent. Fără această investitie majoră, vom întîmpina probleme serioase. De aceea, noi am impus scăderea presiunii apei pe timp de noapte. Puturile si pînza freatică sînt supravegheate zi si noapte. La sfîrsitul săptămînii trecute am înmînat o notificare parlamentarilor de Roman, deputatei Elena Udrea si senatorilor Ioan Chelaru si Leonard Cadăr, pentru a face demersuri pentru obtinerea de fonduri“, a declarat primarul Leoreanu. Acesta a precizat că aceeasi notă de informare a fost înaintată Apelor Române, Prefecturii Neamt si Consiliului Judetean si vor fi înstiintati si ceilalti parlamentari în această săptămînă. „Am abordat toate căile, inclusiv repunerea în functiune a conductei de la Timisesti. Însă acest lucru ar duce la cresterea pretului apei, la pret de livrare si nu de productie. Am discutat cu cei de la Apa Serv să putem interveni si pe această cale, însă sînt si alte probleme. Conducta de la Timisesti este subdimensionată, iar nefolosirea acesteia timp lung, necesită spălarea conductelor, care costă iar bani. Am operat pe mai multe planuri, vrem să tinem lucrurile sub control. Sîntem cu ochii pe toti cei care se pot implica în această problemă, care este acum numărul unu pentru Roman. Nu ne putem juca cu sănătatea oamenilor. De aceea rugăm romascanii să ne înteleagă“, a încheiat primarul Laurentiu Leoreanu. /Monitorul de Neamţ,

http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20130219&pagina=1&articol=35415


Yüklə 185,64 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin