Cod-f-pc-4 revista presei 20 aprilie 2012 cuprins


Pericol de inundaţii pînă în luna mai



Yüklə 209,02 Kb.
səhifə13/17
tarix30.07.2018
ölçüsü209,02 Kb.
#64499
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

Pericol de inundaţii pînă în luna mai


Pînă la începutul lunii viitoare sînt prognozate ploi şi, în condiţiile în care pămîntul e deja îmbibat cu apă, nu-i de mirare că instabilitatea lui e accentuată

Autorităţile rămîn în alertă ridicată din cauza ploilor, care nu se opresc curînd şi ar putea provoca alte probleme în judeţ. Prognozele arată că, precipitaţii tot vor fi în următoarele două săptămîni şi asta nu poate decît să îi îngrijoreze pe specialişti. Aşa că, ameninţarea alunecărilor de teren va persista cel puţin încă două săptămîni. Pînă la începutul lunii mai sînt prognozate ploi şi, în condiţiile în care pămîntul e deja îmbibat cu apă, nu-i de mirare că instabilitatea lui e accentuată. "Vom mai avea pînă la 1 mai ploi. Sper să nu mai fie cantităţi mari, dar e posibil să existe. La Chiojdu au ajuns pînă la 31,7 - 33 litri pe metru pătrat. Dacă astfel de fenomene se vor mai întîmpla, vom monitoriza şi vom în cerca să nu avem localităţi izolate", susţine prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu.



Debitele rîurilor, sub atenţie

Doar hidrologii au veşti ceva mai bune: cotele apelor curgătoare sînt în limite normale. Cantităţile de apă căzute în ultimele zile nu au fost îngrijorător de mari. Debitul rîului Buzău este în creştere, dar mult sub cota de atenţie. "Precipitaţiile au produs creşteri uşoare pe rîurile din judeţul Buzău. Nivelurile pe rîuri situîndu-se la media lunară. La staţiile Nehoiu şi Măgura, avem debite de 100 metri cubi pe secundă", a precizat Mariana Lăcătuşu, purtător de cuvînt la Sistemul de Gospodărire a Apelor Buzău. Totuşi, ca măsură preventivă, a fost deschisă o vană la barajul Siriu, cu un debit foarte redus, de 27,5 mc/s, ceea ce nu va ridica probleme pe rîul Buzău.



Monitorizare strictă

Astăzi, atenţionarea meteo de ploi ar trebui să expire, dar nu este exclus ca meteorologii să o prelungească. Cele mai mari probleme le pun însă, ploile însemnate cantitativ căzute într-un timp foarte scurt, aşa-zisele ruperi de nori, care ridică riscul unor viituri. Nivelul apelor este însă monitorizat cu atenţie în această perioadă, în aşa fel încît, să se emită în timp util, avertizări locale, acolo unde este cazul.



Locuitorii din Cătiaşu şi Poieniţele, la mîna naturii

La Dumnezeu le e speranţa! Oamenii din două sate ale comunei Chiojdu sînt la un pas de a rămîne izolaţi, după ce pămîntul a început să o ia la vale. Alunecările de teren s-au reactivat din cauza ploilor abundente şi ameninţă să rupă un drum judeţean neasfaltat, singura cale de acces din zonă. În Cătiaşu şi Poieniţele, două dintre satele comunei Chiojdu, trăiesc circa o mie de suflete. După ploile din ultimele zile, pămîntul a început să o ia la vale, drumul se surpă, iar maşinile nu mai urcă. Oamenii din cele două sate se roagă la Ceruri să nu rămînă din nou izolaţi. Dacă alunecarea de teren care s-a accentuat în ultimele zile va înainta, o mie de oameni vor rămîne izolaţi. Dar, nu numai drumul are de suferit din cauza alunecărilor de teren. Casele aflate pe deal au pereţii fisuraţi. De cînd ploile s-au pornit din nou, oamenii din cele două cătune stau cu ochii la cer şi se roagă neîncetat ca pămîntul să nu se mai mişte, pentru că nu ştiu dacă le va mai rămîne un acoperiş deasupra capului. /Ziarul Sansa de Buzau



ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ

Nu există pericol de inundaţii


Încă de marţi judeţul Mureş se află sub atenţionare meteorologică pentru instabilitate atmosferică. În primele 24 de ore de la avertizare în mai multe zone ale judeţului s-au înregistrat precipitaţii de peste 23 de l/mp. Cu toate acestea reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Mureş îi asigură pe cetăţeni că, deşi debitele râurilor au crescut, nu există pericol ca acestea să iasă din matcă. Atenţionarea meteorologică pentru vânt şi ploaie este valabilă până mâine dimineaţă la ora 09:00. “Aceste precipitaţii nu au dus la o creştere spectaculoasă a debitelor în cursul de apă, în momentul de faţă, debitele se situează foarte aproape de debitele medii multianuale pentru această perioadă, uşoară creştere pe râul Mureş, spre exemplificare astăzi a avut, la Glodeni, un debit de 106 m3/s faţă de un debit mediu multianual de 91,3 m3/s”, a declarat Călin Fokt, purtător de cuvânt Administraţia Bazinală de Apă Potrivit meteorologilor vremea capricioasă va mai ţine, iar ploile vor continua însă cu toate acestea în judeţul Mureş nu se pune în acest moment problema inundaţiilor. “Prognoza pentru perioada următoare şi pentru această săptămână spune că vor continua precipitaţiile sub forma de ploaie, noi am estimat că nu vor fi atinse cotele de atenţie pe cursurile de apă din bazinul hidrografic al râului Mureş”, a mai spus acesta. Avertizarea meteo emisă de către meteorologi pentru centrul şi vestul ţării privind ploile şi vântul, este valabilă până joi la ora 09:00. /24 de ore mureşene MS, Diana Duca

Teme similare

S-a parafat împrumutul cu BERD


Programul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată a mai făcut azi un pas către demararea efectivă a lucrărilor. Compania Aquaserv alături de Primăria Tîrgu-Mureş şi Consiliul Judeţean au semnat acordul de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru cofinanţarea proiectului ce are o valoare totală de aproape 111 milioane de euro. Împrumutul contractat de Compania Aquaserv pentru contribuţia proprie se cifrează la 11.5 milioane de euro. Pentru autorităţile locale semnarea acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este cu atât mai importantă cu cât aduce proiectul de modernizare al reţelei de apă mai aproape de începerea lucrărilor. La Tîrgu-Mureş Programul de Extindere a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată va include o serie de modernizări la staţia de epurare precum şi reabilitarea a nu mai puţin de 63 de kilometri de conducte. Şi judeţul va fi în şantier datorită proiectului care prevede atât modernizarea vechilor magistrale cât şi construirea altora noi. Acordul de împrumut cu BERD are două componente: una se referă la cofinanţarea proiectului european privind modernizarea reţelei de apă din judeţ pe când cealaltă vizează refinanţarea unui credit anterior. Proiectul de extindere a infrastructurii de apă şi apă uzată are o valoare totală de 110, 8 milioane de euro din care 84,5 milioane reprezintă fonduri europene. Potrivit conducerii Companiei Aquaserv termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2015. /24 de ore mureşene MS, Emil Sabău

Yüklə 209,02 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin