Reportaj În Premieră: Pădurile României, secerate fără milă
In premiera, emisiunea care a fost premiată de juriul mondial al Association for International Broadcasting, la categoria "Cea mai bună investigaţie jurnalistică", a prezentat duminică un material de excepţie despre defrişarea pădurilor româneşti. Copacii odată sădiţi de oameni în Vişeul de Sus, judeţul Maramureş, astăzi sunt seceraţi cu drujba. Sunt defrişaţi arbori tineri care ar avea nevoie de încă 100 de ani ca să ajungă la maturitate. Jafuri ca cel din Vişeu se întâmplă în toată ţara, iar în păduri hoţii fac legea cu arma în mână. Câştigă milioane de euro din lemnul tăiat ilegal, pe care îl vând cu acte în regulă şi nici un cent nu e folosit pentru reîmpădurire. Cei care se îmbogăţesc ne pun viaţa în pericol, nouă şi generaţiilor care vin. „Se taie pădure de 30 de ani. Eu aş tăia capul oamenilor ăştia... bandiţi, hoţi, tâlhari”. Acesta este mesajul unui român supărat că pădurile patriei dispar. /Antena 3.ro,
http://www.antena3.ro/romania/reportaj-in-premiera-padurile-romaniei-secerate-fara-mila-144654.html
Teme internaționale Lumea se va confrunta cu fenomene meteorologice fără precedent
Omenirea va plăti scump dacă nu va lua repede măsuri pentru stoparea încălzirii globale, avertizează un nou raport al Comitetului Interguvernamental pe tema Schimbarilor Climatice. Continentele vor fi lovite de fenomene meteorologice din ce in ce mai distrugatoare, "fara precedent", cauzate de incalzirea globala, avertizeaza un nou raport al Comitetului Interguvernamental pe tema Schimbarilor Climatice, potrivit green-report.ro. Raportul a fost prezentat astazi la reuniunea de la Kampala, Uganda si citat de Associated Press (AP). "Trebuie sa fim ingrijorati. Raspunsul nostru trebuie sa anticipeze dezastrele si sa reduca riscul inainte ca acestea sa aiba loc, in loc sa asteptam pana dupa ce se produc si sa curatam dupa aceea. Riscul a crescut deja dramatic", a avertizat unul dintre autorii studiului, Maarten van Aalst (Olanda)./Realitatea.net,
http://www.realitatea.net/lumea-se-va-confrunta-cu-fenomene-meteorologice-fara-precedent_888206.html
Investitie absurda la Braila. Parc de 4,5 mil de lei langa un cartier fara apa curenta si canalizare
Situatie absurda la Braila. Autoritatile iubitoare de frumos au dat 4,5 milioane de lei.pentru un parc in mijlocul campului. Inaugurata cu fast, zona de agrement se intinde pe doua hectare. Are alei, pomisori, banci si, in curind, o fantana arteziana. Numai ca nimeni nu va merge la citiva kilometri de oras sa se bucure de verdeata. Culmea este ca in vecinatate se afla un cartier marginas fara asfalt, apa curenta si canalizare. Campul de la marginea orasului, pe care a rasarit acum parcul, a fost folosit zeci de ani de locuitorii de la perferie pe post de groapa de gunoi. Cei din primarie au vrut sa igienizeze zona si sa ii dea un aspect civilizat. Asa ca au investit aici doua milioane de lei din bugetul local, plus alte doua milioane si jumatate de la ministerul mediului. Doar ca nimeni nu apreciaza gestul. Oamenii se plang ca la orice ploaie zdravana, strazile si casele lor sunt inundate. Cu alte cuvinte, banii de infrastructura au fost dati inutil pe copacei. In plus, multi sunt siguri ca bancile si stalpii de metal care sustin lampile frumoase din zona vor ajunge rapid la fier vechi. Autoritatile considera ca investitia e cu bataie lunga: in cativa ani, terenul viran din jurul parcului va fi plin de blocuri. Pana atunci, cei care stau vis a vis ofteaza. Si in aceasta iarna vor cara mai departe apa cu galeata si se vor spala la lighean./Pro TV, http://stirileprotv.ro/stiri/social/investitie-absurda-la-braila-parc-de-4-5-mil-de-lei-langa-un-cartier-fara-apa-curenta-si-canalizare.html
Știre mai veche Pescuit cu buldozerele SC Energy BV SRL pe Neagra Broştenilor
Scormonind prin Grădina Carpaților, cu Nicolae Dărămuş
După Festivalul Naţional al Păstrăvului de crescătorie, mort şi fript, desfăşurat în august la Ciocăneşti, pe jegoasa Bistriţă Aurie, este cazul să aflaţi cum este întâmpinată nunta păstrăvului de munte (Salmo trutta fario) – cel sălbatic, adică – acolo unde el mai există, de miru’ lumii, în judeţul Suceava, depunându-şi icrele şi lapţii tocmai acum, începând din septembrie. Promit: atentatul la mediu şi biodiversitate de pe Neagra Broştenilor, plănuit de nişte idioţi îmbogăţiţi, va beneficia de un tratament special în Kamikaze, fiindcă cele şapte hidrocentrale private, proiectate pe râu, având fiecare câte o conductă de 4-5 kilometri, vor distruge fauna pe întregul parcurs al apei.
Sfânta proprietate pe buldozer şi dracul din proprietar
În septembrie 2011, fiindcă păstrăvii se aglomerează în boişte spre izvoare, ghiolbanii societăţii Energy BV din Broşteni s-au războit cu ei. Acum vreo 25 de ani, pentru o astfel de faptă, vinovatul lua, conform legii şi fără întârziere, ani grei de puşcărie, amendă şi rămânea fără utilajul de care s-a servit. Cum democraţia dă asigurări că proprietatea pe buldozere şi basculante este sfântă, merită văzut ce poate face dracul de om cu lucrarea sfântă a Celui-de-Sus şi cu proprietatea patrimonială. Faptul nu interesează nici pe Agenţia de Protecţia a Mediului, nici pe Garda de Mediu, nici pe Administraţia Naţională „Apele Române“. Evident, nici pe Direcţia de Biodiversitate din Ministerul Mediului, unde şade ministrul Borbély, ungurul 100% românesc.
Sucevenii lui André Citroën
„Tehnica trebuie să fie accesibilă oricui“, decreta lăcomosul André Citroën, iar realitatea românească arată că într-adevăr tehnica a ajuns la îndemâna oricărui prost. Pe Neagra Broştenilor, apă de munte unică în România, adăpostind lostriţă, păstrăv şi cea mai viguroasă populaţie de lipan din ţară, tocmai în septembrie, buldozerele societăţii pomenite au mutat albia, pregătind ilegal, pe terenul din luncă al Primăriei Broşteni, şantierul uneia dintre hidrocentralele private. Atentatul de mediu se desfăşoară la câţiva metri de pepiniera silvică „Brânzăria“ aparţinând Ocolului Silvic local. Primii beneficiari ai lucrării de răstocire au fost buldozeriştii care au cules păstrăvii şi lipanii ca pe castraveţi, de pe prundul rămas sec şi din băltuţele rămase. Detalii despre cei implicaţi în viitorul dezastru ecologic, politicieni şi afacerişti suceveni, în numerele viitoare./Kamikazeonline.ro/Nicolae R. Dărămuş,
http://www.kamikazeonline.ro/2011/10/scormonind-prin-gradina-carpatilor/
PRESA LOCALĂ
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEŞ-VEDEA
Dostları ilə paylaş: |