Cod-f-pc-4 revista presei 21 septembrie 2012 cuprins


Administratorul judiciar al Hidroelectrica evaluează investiţii de 800 milioane de euro



Yüklə 170,38 Kb.
səhifə8/12
tarix11.12.2017
ölçüsü170,38 Kb.
#34517
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12


 Administratorul judiciar al Hidroelectrica evaluează investiţii de 800 milioane de euro


Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, evaluează, în aceste zile, hidrocentrale şi amenajări hidrotehnice de maximă importanţă pentru companie şi pentru Sistemul Energetic Naţional, la care se derulează investiţii cu o valoare cumulată de peste 800 milioane euro.   Potrivit unui comunicat remis redacţiei, reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica SA, Remus Borza, însoţit de directorul general al companiei, Ştefan Gheorghe, şi de directorii principalelor direcţii ale societăţii se află, în perioada 20-22 septembrie 2012, într-o vizită de evaluare a activităţii şi a principalelor investiţii din sucursalele Hidroelectrica Haţeg şi Caransebeş.   Vor fi analizate stadiul lucrărilor de intervenţie aflate în curs de execuţie la aducţiunea principală a centralei CHE Retezat şi la barajul Gura Apelor, situaţia pe şantierul obiectivului de investiţii CHE Bretea, care are termen de finalizare şi punere în funcţiune anul 2014; evoluţia lucrărilor la aducţiunea Bistra-Lac Poiana Mărului, pe platforma tehnologică Bucova.  Stadiul în care se află principalele obiective de investiţii este extrem de important în vederea integrării aces-tora în proiectul de reorganizare şi eficientizare a activităţii societăţii, asumat de administratorul judiciar Euro Insol.  Programul deplasării include şi hidrocentrala subterană Retezat cu o putere de 335 MW, care dispune de lacul de acumulare Gura Apelor, situat la circa 18 km în amonte de centrală. CHE Retezat este una din cele 6 centrale de mare putere din patrimonial Hidroelectrica SA, care oferă servicii de sistem.   De asemenea, sunt programate întâlniri zilnice cu executivul celor două sucursale şi al filialelor Hidroserv, cu liderii sindicali, cu salariaţii precum şi cu prefecţii judeţelor şi preşedinţii Consiliilor judeţene.  Administratorul judiciar al Hidroelectrica a iniţiat şi un proces de evaluare individuală a competenţelor profesionale şi manageriale ale salariaţilor societăţii, care are ca principale obiective redimensionarea organigramei, în special a personalului TESA, în vederea reducerii cheltuielilor de exploatare. Prin decizia administratorului judiciar, începând cu data de 1 octombrie 2012, vor înceta contractele de muncă ale salariaţilor, care au renunţat la dreptul de pensie pentru a se angaja sau au cumulat salariul cu pensia. /Bursa, http://www.bursa.ro/?s=companii_afaceri&articol=183535&key=MjAxMi0wOS0yMSAxIDkxMDVkOTgwYWJmNjg4YjFmOWZjM2Q3YWE3N2YwZmQ0

/Bursa, http://www.bursa.ro/?s=companii_afaceri&articol=183470

/Curierul Naţional, http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2012-09-21/Euro+Insol+evalueaza+angajatii+Hidroelectrica

"Transelectrica" pune diminuarea profitului pe seama pieţei de echilibrare


"Transelectrica" pune diminuarea de aproape opt ori a profitului pe primul semestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe seama unei activităţi mai intense pe piaţa de echilibrare, unde preţurile au fost mai ridicate şi termenele de plată mai scurte, potrivit oficialilor companiei, care au prezentat, ieri, rezultatele semestriale în faţa analiştilor financiari.  Din cauză că "Hidroelectrica", unul dintre principalii furnizori ai companiei, a declarat, în urma secetei, forţă majoră, transportatorul a fost nevoit să se aprovizioneze la preţuri mai mari, au explicat domniile lor.  De asemenea, veniturile financiare au coborât cu 68,71%, iar consumul a scăzut, însă cheltuielile cu serviciile tehnologice contractate la începutul anului urmează să se compenseze până la sfârşitul acestui an, potrivit reprezentanţilor "Transelectrica".  Nici economiile din sistemul de exploatare, nici liberalizarea pieţei începând din luna martie nu au reuşit să acopere aceste pierderi, însă pentru semestrul al doilea al anului acesta domniile lor estimează o creştere a consumului, cu 3,5%, şi o creştere a producţiei, cu 4,85%, comparativ cu anul trecut, Conducerea companiei pregăteşte, în prezent, rapoartele care urmează să constituie suportul negocierilor pentru următoarea perioadă de reglementare (2013-2017) şi apreciază că vor interveni modificări în direcţia limitei superioare a intervalului de preţ. Contractarea energiei în sistem binom.  Urmând tendinţele pieţei europene de energie, "Transelectrica" şi-ar dori implementarea unei contractări în sistem binom, care, prin flexibilitate, i-ar permite reducerea costurilor fixe. Reprezentanţii companiei vizează, pentru următoarea perioadă, îmbunătăţirea performanţei operaţionale, dar iau în calcul şi eventualele costuri de ajustare a reţelei pentru conectarea cu sursele regenerabile de energie.  Liberalizarea pieţei de energie nu a afectat transportatorul, la fel cum nu a făcut-o nici intrarea în faza de operare comercială a centralei "Petrom" de la Brazi, aceasta aducând cantităţi nesemnificative pe piaţa de echilibrare, din cauza funcţionării paralele cu curba de sarcină, au explicat oficialii "Transelectrica".  "Transelectrica" a încheiat primele şase luni cu un profit net de 22,58 milioane lei, de aproape opt ori sub cel din perioada similară a anului trecut (diminuare cu 87,36%), deşi în primul trimestru consemnase un câştig de 43,6 milioane lei. Cifra de afaceri netă a "Transelectrica" a ajuns, în prima jumătate a anului, la 1,447 miliarde lei, în creştere cu 7,86% în comparaţie cu cea raportată la 30 iunie 2011.
Veniturile totale ale companiei, s-au majorat, în primul semestru al anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,28%, însumând 1,489 miliarde lei, în timp ce cheltuielile totale au ajuns, la 30 iunie 2012 la 1,457 miliarde lei, în creştere cu 18,79% comparativ cu primul semestru al anului anterior.   În primul semestru al acestui an, au fost recepţionate investiţii care totalizează 81,158 milioane lei (valori fără TVA).  /Bursa, http://www.bursa.ro/?s=piata_de_capital&articol=183491
PRESA LOCALĂ

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEȘ- VEDEA



Yüklə 170,38 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin