”Săptămâna verde” a Comisiei Europene aduce oaspeți la Stația de epurare a Sibiului
Peste 60 de elevi și cadre didactice ai Școlii gimnaziale numărul 21 din Sibiu au vizitat zilele trecute Stația de epurare a Sibiului în cadrul Proiectului ”Săptămâna verde”, derulat de ”Apă-Canal” Sibiu sub egida Comisiei Europene.
Oaspeții au aflat procesele pe care nămolul extras din apa menajeră, le parcurge pentru a fi transformat în energie electrică și agent termic.
În cadrul amplelor lucrări de reabilitare și modernizare a Stației de epurare, derulate între 2007 și 2010 prin Proiectul Ispa, a fost realizată o linie de fermentare a nămolului, biogazul rezultat fiind ars în motoare cu cogenerare, rezultând energie electrică. În timpul funcționării, motoarele produc și agent termic ce urmează a fi utilizat în procesul de fermentare a nămolului.
”Energia verde” obținută a dus la scăderea la jumătate a facturii de energie electrică a Stației de epurare de la Sibiu care este una dintre puținele facilități de acest tip din România care valorifică biogazul.
Elevii au aflat și de eforturile pe care ”Apă-Canal” le face pentru implementarea actualului proiect de investiții din fonduri europene, derulat prin POS Mediu, a cărui valoare este de aproximativ 100 de milioane de Euro, cu beneficii directe pentru peste 246.000 de locuitori din aria de operare a societății. Cei mai atenți elevi au primit din partea societății ”Apă Canal” și firmei Wilo România ghiozdane și premii-surpriză care le vor aduce aminte de lecția de ”energie verde” ținută la Stația de epurare.
Ediția 2014 a ”Săptămânii verzi” a Comisiei Europene se desfășoară sub sloganul ”Economia circulară – economisește resurse, creează locuri de muncă”.
Proiectul depus de ”Apă-Canal” Sibiu, derulat în cadrul Programului educațional ”Prietenii apei”, cu sprijinul Wilo România, a fost acceptat de Comisia Europeană alături de alte patru proiecte ”verzi” din Timișoara, Piatra Neamț, Vrancea și Bacău, se arată într-un comunicat al instituţiei. /Tribuna,
Dostları ilə paylaş: |