Cod-f-pc-4 revista presei 26 mai 2014 cuprins


ÎNGRIJORARE la Brăila: Au apărut infiltrații în digurile din Insula Mare a Brăilei



Yüklə 149,97 Kb.
səhifə6/44
tarix09.01.2022
ölçüsü149,97 Kb.
#94038
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   44

ÎNGRIJORARE la Brăila: Au apărut infiltrații în digurile din Insula Mare a Brăilei


Creșterea nivelului și a debitului Dunării a dus la apariția de infiltrații în digurile din Insula Mare a Brăilei, după cum a declarat, duminică, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Brăila, Adrian Turiac, scrie Agerpres.ro.

'Acționăm cu material geotextil, fascine, folii și saci de nisip și balast. Avem și un sistem de tuburi care eliberează presiune apei. Monitorizăm digurile în permanență, pentru a interveni în caz de nevoie. Astăzi, la Brăila, Dunărea este la cota de 626 cm, înregistrându-se o creștere a nivelului apei, de ieri până azi, de 10 cm. Acum ne situăm cu 16 cm peste cota de inundație, iar debitul fluviului este la 12.100 mc/s', a declarat Turiac. Și angajații ANIF patrulează în permanență pe diguri, pentru a depista din timp eventualele grifoane, respectiv acele infiltrații care antrenează pământ din corpul digului, care pot evolua extrem de rapid, dacă nu sunt depistate la timp.

Digurile din Insula Mare a Brăilei au fost supraînălțate, în 2012, cu 25.000 de metri cubi de pământ, pentru a preveni efectele unor inundații în cea mai mare exploatație agricolă din Europa, în cazul în care Dunărea ar depăși lucrările de îndiguire, după cum a declarat directorul Agricost, arendașul IMB, Lucian Buzdugan. SC Agricost are în exploatare, în baza unui contract de arendă încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, 70.000 de hectare de teren agricol în IMB, din care 55.682 de hectare de teren arabil.

În localitățile din sudul Insulei Mari a Brăilei, respectiv comunele Mărașu și Frecăței, se află peste 5.000 de locuitori. Primarul de Brăila, Aurel Simionescu, a declarat că în municipiu nu sunt, deocamdată, probleme legate de creșterea nivelului și a debitului Dunării. 'După ce am votat, am fost astăzi pe malul Dunării și am mai discutat încă o dată cu cei de la Regia de Apă și cu cei de la Transeuropa, care sunt în punctul cel mai de jos al malului. Deocamdată, nu sunt probleme sensibile. Am văzut și prognoza până în 31 mai. Cota cea mai înaltă ca prognoză va fi pe 28 mai, când se așteaptă ca ea să crească la 636 cm. Și în aceste condiții nu există semne care să constituie un pericol', a declarat Simionescu. Canalizările de pe malul brăilean al Dunării au fost supraînălțate cu inele metalice, iar intrările într-un bloc social din Port, situat într-o zonă predispusă la inundații, au fost protejate cu saci de nisip, măsuri luate de autorități de teama viiturii care se prognozează pe fluviu. Circulația vaselor pe Dunăre se face cu restricții de viteză, pentru a se evita producerea valurilor, iar proprietarii pontoanelor ancorate în Portul Brăila și-au ridicat pasarelele care fac legătura cu malul cu cel puțin jumătate de metru. /Agerpres, preluare și pe Realitatea TV,



http://www.realitatea.net/ingrijorare-la-braila-au-aparut-infiltra-ii-in-digurile-din-insula-mare-a-brailei_1447313.html?utm_source=Cub-Actualitate/Social&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

Yüklə 149,97 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   44




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin