Rovana Plumb: Procesul de realizare a proiectelor prin fonduri europene va fi simplificat
Ministrul Mediului a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că obiectivul instituției pentru perioada imediat următoare în ceea ce privește absorbția fondurilor europene este simplificarea procedurii de derulare a întregului proces de realizare a proiectelor investiționale prin intermediul fondurilor europene.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a participat marți, 26 iunie 2012, la Conferința Viitorul Mediului, ce a propus un dialog pe tema proiectelor ce vizează protecția mediului, informarea populației asupra tendinței către o economie “verde” și modul în care acționează autoritățile și companiile pentru o lume mai puțin poluată.
“Săptămâna trecută am participat la Convenția ONU privind dezvoltarea durabilă, ce a avut loc la Rio de Janeiro, unde toate discuțiile au avut un caracter pragmatic și s-au axat pe două concepte esențiale: creșterea economiei “verzi” și eradicarea sărăciei. Economia “verde” este un concept despre care trebuie să vorbim și în România tot mai mult, pentru că este în strânsă legătură cu prioritatea absolută a creării locurilor de muncă și, în același timp, contribuie la gestionarea corectă a mediului. În acest sens, operaționalizarea Fondului de Mediu prin alocarea cu precădere a resurselor pentru investiții “verzi” și crearea de locuri de muncă este o prioritate prezentată încă din programul de guvernare, ca și promovarea producției de energie din surse regenerabile”, a declarat ministrul Rovana Plumb.
În cadrul alocuțiunii susținute, ministrul Mediului și Pădurilor a prezentat obiectivul instituției pentru perioada imediat următoare în ceea ce privește absorbția fondurilor europene.
“Cel mai important lucru în acest moment este problematica absorbției fondurilor europene unde avem nevoie de un ritm accelerat pentru a obține la nivelul societății beneficii pe toate axele Programului Operațional Sectorial Mediu. În 10 zile, Autoritatea de Management POS Mediu va simplifica procedura de derulare a întregului proces de realizare a proiectelor investiționale prin intermediul fondurilor europene, de la partea inițială, de contractare, până la cea finală, de rambursare, a sumelor utilizate”, a subliniat ministrul Rovana Plumb.
În ceea ce priveşte aspectele stringente de pe agenda ministerului, cum ar fi managementul deșeurilor și al substanțelor periculoase precum și finalizarea hărților de hazard la inundații, Rovana Plumb a declarat că “Până la sfârșitul acestui an Ministerul Mediului și Pădurilor va finaliza Strategia Națională și Planul Național de Gestiune a Deșeurilor care se află deja pe site-ul instituției în vederea dezbaterii publice. De asemenea, vor fi finalizate hărțile de hazard la inundații la nivelul tuturor celor 11 Administrații Bazinale de Apă de pe teritoriul României, realizare ce este finanțată prin intermediul POS Mediu iar valoarea investițiilor se ridică la 200 milioane lei”.
Ministrul Mediului și Pădurilor a asigurat, în incheierea discuțiilor, reprezentanții companiilor din domeniu și pe cei ai societății civile de o deschidere totală a instituției pe care o conduce în ceea ce privește soluționarea oricăror probleme de mediu sensibile care vor apărea pe viitor. RTV.Net
http://www.rtv.net/rovana-plumb-procesul-de-realizare-a-proiectelor-prin-fonduri-europene-va-fi-simplificat_33847.html
Hidro a scăpat doar de "deşteptul" cel mic
Primul "băiat deştept" a dispărut de pe lista insolvenţei Hidroelectrica.
Ieri, compania a denunţat unul dintre contractele cu clienţii care primeau energie la preţuri privilegiate.
Europec, firma în cauză, a adus societăţii de electricitate un prejudiciu de 118 milioane de lei (circa 28 milioane euro), rezultat din diferenţa dintre preţul la care primea energie şi cel de referinţă.
"Totodată, Europec nu a efectuat plăţi pentru energia contractată de la începutul anului 2012", a spus ieri Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, numit în urma declanşării procedurii de insolvenţă.
În aceeaşi situaţie sunt, însă, cel puţin nouă alte firme, nume sonore precum Alro, Luxten, Elsid Titu, Energy Holding, Electrocarbon sau ArcelorMittal.
350 de milioane de euro în minus
Dacă pierderile în cazul Europec sunt de circa 120 de milioane de lei, cele provocate de Alro şi Energy Holding sunt, pentru fiecare caz în parte, de cel puţin şapte-opt ori mai mari, dacă luăm în calcul cantitatea de energie livrată prin contract şi tarifele prevăzute.
Remus Borza spune că, în iulie, va fi încheiată renegocierea tuturor contractelor bilaterale. Potrivit Fondului Proprietatea, pierderile generate de acestea companiei s-au ridicat, în 2011, la circa 350 de milioane de euro. În timp ce preţul pe piaţa liberă era de 221 lei/MWh, compania a perceput tarife unitare de 86 sau 131 lei firmelor beneficiare. Evenimentul Zilei
http://www.evz.ro/detalii/stiri/hidro-a-scapat-doar-de-desteptul-cel-mic-988974.html
Articole similare
http://www.adevarul.ro/actualitate/Hidroelectrica_taie_curentul_primului_-baiat_destept_0_725927722.html
http://www.gandul.info/financiar/noi-semne-de-intrebare-in-insolventa-hidroelectrica-despre-amnezia-presedintelui-ca-si-ce-ascunde-fondul-proprietatea-dumnezeule-mare-nu-aveti-avocati-9777541
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/cati-bani-castiga-hidroelectrica-prin-rezilierea-primului-contract-268723.html
http://www.realitatea.net/angajatii-hidroelectrica-protesteaza-astazi-in-capitala_956621.html
http://economica.rtv.net/hidrosind-picheteaza-miercuri-ministerul-economiei-si-hidroelectrica_27629.html
http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2012-06-27/Cutremurul+Hidroelectrica+provoaca+reactii+in+lant+pe+piata+de+energie
http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/hidroelectrica-scapa-de-un-contract-direct-mic-greii-la-discutii-in-iulie-9784397
http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/borza-primul-contract-cu-hidroelectrica-a-fost-denuntat-renegocierea-contractelor-se-va-finaliza-in-iulie-103399.html
http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/132928-Hidrosind-a-inaintat-recurs-la-decizia-de-intrare-in-insolventa-a-Hidroelectrica.html
Dostları ilə paylaş: |