Cod-f-pc-4 revista presei 28 martie 2014 cuprins


Teme ABA Acord hidrotehnic româno-ungar



Yüklə 240,79 Kb.
səhifə5/11
tarix15.09.2018
ölçüsü240,79 Kb.
#82239
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

Teme ABA

Acord hidrotehnic româno-ungar


În perioada 25-26 martie a avut loc, la Cluj-Napoca, Sesiunea a XXV-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare, în cadrul căreia cele două părţi au semnat protocolul Sesiunii. Din partea României, protocolul a fost semnat de Vasile Pintilie, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în calitate de supleant al împuternicitului guvernamental, iar din partea Ungariei de Kovács Péter, împuternicit guvernamental. Evenimentul s-a desfăşurat în baza prevederilor “Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră”, care a intrat în vigoare în 2004. Acordul se aplică pentru bazinele hidrografice ale rîurilor Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb şi Mureş. Domeniul de aplicare a Acordului se referă la activităţi comune privind gospodărirea apelor în regim transfrontalier, dar şi la acţiuni care vor fi necesare în viitor pentru menţinerea stării de calitate a apelor, a mediului acvatic şi a biotopului. Cele mai importante obiective urmărite sînt atingerea stării bune a apelor, prevenirea alterării stării apelor şi controlul poluărilor, prevenirea, combaterea, limitarea şi controlul efectelor dăunătoare transfrontaliere (inundaţii, secetă, poluări accidentale), dezvoltarea sistemelor de supraveghere şi evaluare a stării apelor, asigurarea utilizării durabile a resurselor de apă şi promovarea acţiunilor comune de cercetare şi dezvoltare tehnologică în domeniile care fac obiectul Acordului.

/Ziarul Faclia, http://www.ziarulfaclia.ro/acord-hidrotehnic-romano-ungar/

 

USAMV Cluj-Napoca aniversează Ziua Mondială a Apei


Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca – Departamentul Protecţia Mediului şi a Plantelor din cadrul Facultăţii de Agricultură, în colaborare cu Administraţia Naţională „Apele Române” SA – Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa organizează vineri, 28 martie, cea de-a V-a ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice „Bune practici în evaluarea şi monitorizarea resurselor de apă”. Şi-au anunţat participarea cu comunicări ştiinţifice pe tema calităţii apei şi managementul resurselor de apă cadre didactice ale Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universităţii Babeş-Bolyai, Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, specialişti din cadrul Direcţiei Sanitare Publice Cluj şi Agenţiei de Mediu. Evenimentul, dedicat Zilei Mondiale a Apei, va avea loc de la ora 10:00, la Institutul de Ştiinţele Vieţii (Calea Mănăştur nr. 3-5). /Ziarul Faclia, http://www.ziarulfaclia.ro/usamv-cluj-napoca-aniverseaza-ziua-mondiala-a-apei/

Teme de mediu

IMPADURIRE – Peste 300 de voluntari vor participa impreuna cu Garda Ecologica la o actiune de plantare de puieti in Baia Mare


300 de voluntari si-au anuntat prezenta la o ampla actiune de plantare de puieti, ce va avea loc pe 9 aprilie, in cadrul manifestarilor dedicate Lunii Padurii. Initiativa a apartinut Garzii Ecologice Baia Mare, actiunea urmand sa se desfasoare in zona Calamar din apropiere de Firiza. Toate detaliile referitoare la aceasta activitate au fost discutate astazi, 27 martie, in cadrul unei sedinte a Garzii Ecologice.

Actiunea de impadurire este doar una dintre activitatile care vor fi derulate in acest an de Garda Ecologica, obiectivul principal fiind dezvoltarea unei culturi eco la nivelul societatii baimarene si punerea in aplicare a tuturor normelor ce implica pastrarea unui mediu curat.„Obiectivele principale ale Garzii Ecologice de pe langa Primaria Municipiului Baia Mare sunt implicare, constientizare, valorizare. Practic noi promovam o educatie ecologica, dar practic este o cultura ecologica. Noi nu facem educatie intr-o institutie, noi aplicam teoria, noi trecem la fapte. Acesta este obiectivul major: fapte”, a declarat Silvia Pop, sefa Garzii Ecologice. In ceea ce priveste actiunea din 9 aprilie, reprezentantii Garzii Ecologice spun ca va fi una extrem de ampla si importanta pentru societatea civila, in primul rand pentru ca ea promoveaza voluntariatul. „Este o actiune cu impact pentru societatea civila, pentru comunitatea baimareana. 300 de voluntari vor participa la o actiune de impadurire, cu sprijinul Ocolului Silvic. Vor lua parte la aceasta activitate voluntari cu varste diferite, de la copii, la tineri si persoane varstnice, chiar si de 80-90 de ani. Este o actiune mare, care speram sa aiba succes, deoarece societatea are nevoie de noi, ca voluntari”, a explicat Silvia Pop.


Tot astazi, directorul Ocolului Silvic, Calin Lupse, a solicitat ajutorul celor de la Garda Ecologica pentru pastrarea curateniei la locurile de picnic amenajate in aceasta primavara si supravegherea acestor zone. „Va cerem sprijinul pentru vegherea la ordine si disciplina in locurile pe care le-am amenajat cu anumite eforturi financiare, de exemplu zona Usturoiu, unde am amplasat 40 de ansambluri de bancute si mese, unde avem si containere pentru gunoaie. Am mai facut locuri de picnic in zona barajului, pe Valea Romana care speram sa fie intretinute si sa nu avem probleme de vandalism si de distrugere”, a declarat Calin Lupse. Reprezentantii Garzii Ecologice au dat asigurari ca se vor implica in toate actiunile unde vor fi solicitati si ca vor incerca sa rezolve toate problemele semnalate de cetateni, indiferent ca este vorba despre activitati de impadurire sau de ecologizare. /EMaramures, http://www.emaramures.ro/stiri/95828/IMPADURIRE-Peste-300-de-voluntari-vor-participa-impreuna-cu-Garda-Ecologica-la-o-actiune-de-plantare-de-puieti-in-Baia-Mare-VIDEO-

ORA PĂMÂNTULUI 2014: Ministerele şi instituţiile coordonate de acestea vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră


Ministerele şi toate instituţiile aflate în coordonarea acestora se vor alătura iniţiativei Ora Pământului 2014 şi vor stinge lumina, sâmbătă, între 20.30 şi 21.30, o invitaţie în acest sens urmând să fie trimisă şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, precum şi preşedinţilor de CJ.Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice informează că, la propunerea ministrului Attila Korodi, în şedinţa de Guvern de miercuri s-a convenit ca toate ministerele şi instituţiile aflate în coordonarea acestora să se alăture iniţiativei Ora Pământului 2014 şi să stingă lumina în clădirile în care îşi desfăşoară activitatea, timp de o oră, sâmbătă, de la 20.30 până la 21.30."Am fost foarte bucuros să găsesc deschidere din partea colegilor din Guvern, în special din partea prim-ministrului Victor Ponta. Astfel, am decis ieri ca tot aparatul central să facă acest gest simbolic, care are scopul de a da un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale", a declarat ministrul Mediului.

O invitaţie pentru a se alătura acestui demers va fi trimisă către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României, precum şi preşedinţilor de consilii judeţene, iar Ministerul Mediului va publica vineri un ghid care va explica instituţiilor partenere în acest demers ceea ce au de făcut în ora în care întreaga planetă va stinge lumina.



Ora Pământului se sărbătoreşte în România din 2009, iar la nivel internaţional, din 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment, în oraşul Sydney. Anul trecut, peste 7.000 de oraşe din 152 de ţări au stins lumina de Earth Hour, răspândind un mesaj puternic privind impactul egativ pe care viaţa cotidiană îl are asupra planetei şi a resurselor naturale./InfoMM ,http://www.infomm.ro/ro/detalii/ora-pamantului-2014-ministerele-si-institutiile-coordonate-de-acestea-vor-stinge-lumina-sambata-timp-de-o


Yüklə 240,79 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin