Grindina a făcut prăpăd la Matca
Câteva zeci de solarii de la marginea comunei Matca dar şi terenurile neacoperite de solarii, din aceeaşi zonă, au fost grav afectate de o furtună cu grindină. Chiar dacă ruperea de nori cu grindină nu a lovit în plin localitatea şi nici nu a durat foarte mult, a fost destul de puternică pentru a compromite culturile din zona afectată. Un singur solar a fost distrus cu totul, deoarece grindina nu doar a ciuruit foliile de protecţie, dar le-a rupt cu totul. Peste legumele cultivate în acel loc au căzut grindina şi ploaia, aşa că nu mai sunt bune de nimic. Alte zeci de solarii au avut foliile de plastic găurite de grindină dar nu au fost puse la pământ. Şi aşa, prin crăpăturile foliilor, s-a strecurat ploia rece şi grindina, în mediul protejat din sere, iar legumicultorii nu credeau că ar mai putea salva ceva de acolo, dar măcar nu le-au fost puse serele la pâmânt cu totul. Nu doar serele din zona unde a lovit grindina au avut probleme, ci şi culturile aflate sub cerul liber.
„A dat grindină nu doar peste solarii, ci şi peste terenurile cultivate şi neacoperite din zona unde a plouat. Mai ales peste zona cultivată cu vânătă a căzut multă grindină, de nu se mai poate înţelege nimic din ce era acolo pus. Au fost afectate şi culturile de porumb de acolo. Nu a lovit această furtună cu grindină toată comuna, dar chiar şi aşa zona lovită are pagube importante. Nu ştiu cum vor fi oamenii despăgubiţi dar suntem sceptici”, a spus Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Matca /Monitorul de Galati
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ OLT
Teme similare Salariaţii unei companii forestiere nu pot ajunge la muncă, un râu a distrus drumul de acces
500 de angajaţi ai unei companii forestiere au fost izolaţi din cauza revărsării apelor râului Otăsău, a declarat marţi pentru AGERPRES preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. ‘Azi m-a sunat domnul Covercă, administratorul companiei, se pare că oamenii sunt blocaţi, o parte dintre ei în fabrică, iar o parte a reuşit să plece. Râul Otăsău a distrus tot ce era în cale, zilele astea, podeţe de trecere şi accesul este extrem de periculos. Omul mi-a cerut ajutor şi deja am sunat la Petrom. Mâine îmi vor trimite peste 55 de dale de beton, cu care vom dala un vad al respectivului râu, ca să calmăm apele, şi apoi să facilităm oamenilor accesul la muncă. Sunt 500 de salariaţi care depind de acest loc de muncă şi trebuie ajutaţi, a afirmat Ion Cîlea. Mai multe râuri au avut un debit crescut în ultimele zile în judeţul Vâlcea, în urma averselor de ploaie. În Râmnicu Vâlcea, câteva furtuni de scurtă durată au dus la inundarea pasajelor auto şi la blocarea traficului rutier, iar întinse suprafeţe agricole din judeţ, cultivate cu grâu sau porumb, au fost compromise după ce apele unor pârâuri au ieşit din matcă. Mai multe grădini din comunele limitrofe municipiului Râmnicu Vâlcea au fost distruse de grindină. /Curierul de Ramnic,
http://www.ramnic.ro/articole/salariatii-unei-companii-forestiere-nu-pot-ajunge-la-munca-un-ru-a-distrus-drumul-de-acces-64586/2014-05-29
Capriciile naturii ne obligă să dezvoltăm rapid voluntariatul pentru situaţii de urgenţă
Ploile interminabile, cu întregul lor cortegiu de consecinţe, care au fost prezente în toate lunile de primăvară din acest an, au creat mari probleme autorităţilor judeţene şi locale. Calamităţile naturale care au lovit aproape 50 de localităţi din judeţul Vâlcea au pus autorităţile unităţilor administraţiei teritoriale la grele încercări pentru a ţine cât de cât sub control efectele fenomenelor meteorologice. Este momentul să mulţumesc primarilor, tuturor fără excepţie, pentru modul responsabil în care s-au mobilizat, pentru activarea utilajelor proprii sau închiriate şi antrenarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, precum şi a unui mare număr de cetăţeni voluntari la repararea, fie şi provizorie, a drumurilor, la consolidarea zonelor unde s-au produs alunecări de teren, ca şi în alte situaţii critice.
Evenimentele dramatice din primăvară readuc, însă, în actualitate şi nevoia imperioasă de a pune în aplicare o sumedenie de acte normative de care ne aducem aminte doar atunci când ne dăm seama că ignorarea lor ne costă foarte scump. Mă refer, în mod special, la Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă Ordonanţa de Urgenţă nr.191/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă, Ordinele Ministerului de Interne nr. 718/2005 şi 195/2007 pentru aprobarea criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi, nu în ultimul rând, ci dimpotrivă, la vechea Lege nr.195/2001 a voluntariatului şi la celelalte modificări sau completări care i-au fost aduse între timp, iar, mai nou, Legea voluntariatului adoptată marţi, 27 mai, de către Camera Deputaţilor. Operaţionalizarea acestor legi şi ordine este posibilă numai în condiţiile responsabilizării autorităţilor publice de a folosi acel mecanism necesar la nivelul fiecărei comunităţi locale bazat pe voluntariat. Trebuie subliniat faptul că, la nivelul judeţului Vâlcea, în toate localităţile au fost create, sub egida consiliilor locale, servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă şi ele şi-au dovedit eficienţa în multe situaţii ce au impus apărarea de vieţi omeneşti, a avutului public sau privat, împotriva incendiilor şi calamităţilor. Rolul lor este imens dacă ţinem seama de faptul că, în cazul unor evenimente multiplicate, precum cele provocate de ploile torenţiale, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nu are capacitatea tehnică şi umană de a interveni în acelaşi timp peste tot. Or, tocmai în aceste situaţii critice îşi dovedesc însemnătatea serviciile voluntare locale prin intervenţii rapide pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor cazuri de forţă majoră. Eficacitatea intervenţiilor depinde, însă, şi de pregătirea voluntarilor. Plecând de la acest adevăr, se impune să ne aplecăm cu mai multă grijă asupra prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a personalului antrenat în servicii de urgenţă voluntară. Sigur, pe umerii auto¬ri¬tă¬ţilor administraţiei publice locale apasă foarte multe probleme şi răspunderi, dar consider că nu mai puţin im¬portant este şi gradul de pre¬gătire a personalului atras în acţiuni voluntare. De aceea, nu trebuie deloc neglijate exer¬ciţiile periodice de inter¬ven¬ţie şi antrenamentele de specialitate care să permită voluntarilor o mai bună cu¬noaş¬tere şi stăpânire a mij¬loa¬celor de intervenţie, uti¬li¬zarea corectă şi la parametri maximi a echipamentelor din dotarea serviciilor locale pentru situaţii de urgenţă. Sunt imperative majore la care primăriile trebuie să se gândească foarte serios şi, cu sprijinul autorizat, calificat şi profesionist al Ins¬pec¬to¬ra¬tului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să aplice pro¬pri¬i¬le programe de pregătire a diferitelor categorii de ce¬tă¬ţeni în eforturile de apărare locală împotriva oricăror fe¬no¬mene imprevizibile care atentează la viaţa oamenilor, a bunurilor materiale şi la factorii de mediu. Dr. ing. ION CÎLEA Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. /Curierul de Ramnic, http://www.ramnic.ro/articole/capriciile-naturii-ne-obliga-sa-dezvoltam-rapid-voluntariatul-pentru-situatii-de-urgenta-64590/2014-05-29
/EuroValcea, http://www.eurovalcea.ro/index.php/administratie/item/3174-ion-c%C3%AElea-prefectul-jude%C8%9Bului-v%C3%A2lcea-capriciile-naturii-ne-oblig%C4%83-s%C4%83-dezvolt%C4%83m-rapid-voluntariatul-pentru-situa%C5%A3ii-de-urgen%C5%A3%C4%83
/Criterii, http://www.criterii.ro/index.php/en/valcea/9757-capriciile-naturii-ne-obliga-sa-dezvoltam-rapid-voluntariatul-pentru-situatii-de-urgenta
/Realitatea Valceana, http://www.realitateavalceana.ro/capriciile-naturii-ne-obliga-sa-dezvoltam-rapid-voluntariatul-pentru-situa%c8%9bii-de-urgen%c8%9ba/
Dostları ilə paylaş: |