Cod-f-pc-4 revista presei 29 mai 2015 cuprins


Teme ABA Consolidarea malului – peste 6 milioane lei



Yüklə 187,17 Kb.
səhifə10/12
tarix02.08.2018
ölçüsü187,17 Kb.
#66076
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12

Teme ABA

Consolidarea malului – peste 6 milioane lei


Parcul Lunca Argeşului a fost de două ori sub ape anul trecut, când a plouat mai puternic, fiindcă malul râului Argeş nu este consolidat. Viceprimarul Cornel Ionică ne-a spus că apărarea parcului ar costa peste 6 milioane lei, lucrările urmând să se desfăşoare pe o distanţă de circa 900 de metri. „Vom încerca să obţinem bani de la Guvern pentru aceste lucrări. Nu de alta, dar malul e la Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, nu în proprietatea noastră”, a declarat Ionică. Până atunci, să sperăm că nu va mai fi inundat încă o dată parcul realizat cu peste 9 milioane euro, bani proveniţi în special de la Uniunea Europeană. /Argesul, http://www.ziarulargesul.ro/consolidarea-malului-peste-6-milioane-lei/

Primarii din Argeş, cu multe pe cap


Ieri a avut loc şedinţa Colegiului Prefectural, ocazie cu care au fost prezenţi şi mai mulţi primari argeşeni. Ca de obicei, aceştia au vorbit despre problemele cu care se confruntă şi au cerut sprijinul autorităţilor centrale şi judeţene. Unele luări de poziţie au fost de-a dreptul spumoase, din punct de vedere al limbajului folosit, în vreme ce alţi edili au adoptat un stil sobru, direct la subiect. Concluzia este că în localităţile argeşene sunt multe lucruri de pus la punct, iar edilii au nevoie de ajutor…

Împotriva furiei apelor

Mai mulţi edili au cerut sprijin pentru apărarea împotriva inundaţiilor. Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a încheiat protocoale de colaborare cu mai multe primării, dar unele dintre acestea nu dispun de fonduri pentru motorina necesară utilajelor. Este şi cazul primăriei Aninoasa care cere utilaje pentru regularizarea râului Slănic. „De 20 de ani nu am văzut să se facă regularizarea Slănicului. Dacă vine apa mare, îmi mută romii din comună tocmai în Vlădeşti! Să vină utilajele de la Ape şi să mă lase cu plata combustibilului mai târziu, la câteva luni, căci altfel nu am soluţie”, a spus Ştefan Benonie, primarul din Aninoasa. Şi Gheorghe Cernătescu, primarul din Cuca, a cerut sprijin pentru regularizarea râului Topolog. „La mine acolo e Vestul sălbatic al judeţului Argeş! E nevoie de intervenţie urgentă”, a spus primarul. În schimb, edilul din Băbana, Vasile Ivan, a mulţumit ABAAV pentru modul în care a intervenit până acum pentru rezolvarea problemelor generate de inundaţii. /Argesul, http://www.ziarulargesul.ro/primarii-din-arges-cu-multe-pe-cap




Primarii de comune reclamă: Deficit de medici veterinari


Ieri, la şedinţa Colegiului Prefectural, primarii au ridicat mai multe probleme: de la lipsa medicilor veterinari în comune pînă la necazurile cu cei de la Ape Argeş - Ve­­dea.

Eu fac parte din vestul sălbatic al Argeşului“



Reprezentanţii Arhivelor Naţionale au a­tras atenţia că, în perioada viitoare, va urma o preluare a documentelor de pînă în 1989. Mai mult, aceştia le-au atras atenţia primarilor să aibă grijă cu ce firme fac arhivarea, pentru că e posibil să nu o facă bine. Aceştia au dat exemplul comunelor Mihăieşti, Popeşti şi Rîca, unde sînt condiţii pentru păstrarea documentelor, dar arhivarea nu e bine făcută. Apoi prefectul de Argeş, Mihail Oprescu, a atras atenţia primăriilor care nu şi-au terminat inventarierea terenurilor conform Legii 165 că ANRP poate veni să le aplice amenzi celor care nu au terminat la termen. După aceea, primarul de la Cetăţeni, Ion Toader, a ţinut să le solicite celor de la Arhive să le mai lase 1- 2 ani pînă la terminarea cadastrelor, pentru că mai e nevoie de documentele vechi. Primarul a mai propus ISJ să organizeze patrule ale elevilor şi ore de instruire în domeniul rutier. Ion Dumitru, primarul de la Albota, a solicitat să se facă o clasă de medici veterinari, pentru că prin comune lipsesc: „Să facem şi medici veterinari!“ Primarul de la Aninoasa, Benonie Ştefan, s-a arătat nemulţumit de cei de la Ape: „De 20 de ani n-am văzut o regularizare a pîrîului Slănic“. Primarul de la Bascov, Gheorghe Stancu, a solicitat sprijinul IPJ privind luarea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor cînd se iese din pasaj spre Rîmnicu Vîlcea. Totodată, Stan­cu a solicitat şi suplimentarea numărului de poliţişti, ţinînd cont de faptul că prin Bascov trec două drumuri naţionale, două judeţene şi traficul este intens. Bebe Ivan, primarul de la Băbana, a mulţumit celor de la Ape pentru modul cum au lucrat la el în comună. Gheorghe Cernătescu, primarul de la Cuca, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de cei de la Ape, solicitînd ca, la următoarea şedinţă, să vină şi cei din Rîmnicu Vîlcea: „Eu fac parte din vestul săbatic al Argeşului. ABAAV Argeş habar n-are unde e Valea Topologului!“. /Curierul Zilei, http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=68571&Itemid=373

/Ag press, http://www.agpress.ro/20-arges/actualitate/7018-si-au-spus-problemele-in-sedinta-de-colegiu-prefectural

Ovi şi-a făcut prieteni noi şi printre elevii şcolilor din Argeş


Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă  Argeş -Vedea le-au făcut cunoştinţă altor zeci de elevi din şcolile argeşene, cu OVI, personajul principal al cărţilor „Peripeţiile lui Ovi“ şi „Ovi îşi face prieteni noi!“. După ce a debutat cu acţiuni organizate în unităţile de învăţământ din municipiul Piteşti, campania „Să păstrăm apele curate!“ a continuat la Şcoala gimnazială Coteşti din Godeni, Şcoala gimnazială nr. 1 Corbeni şi Şcoala gimnazială Carol I din Curtea de Argeş. Toţi elevii din ciclul primar au primit cărţi şi materiale educative despre apă, pentru conştientizarea rolului pe care fiecare persoană îl are în protejarea mediului înconjurător. Reprezentanţii „Apelor Române“ le-au vorbit copiilor despre acţiunile personale care pot contribui la menţinerea unui mediu sănătos sau, dimpotrivă, îl pot afecta.  Informaţiile au făcut referire şi la activitatea de gospodărire a apelor şi la formarea necesară pentru cei care îşi doresc să se pregătească profesional pentru acest domeniu. De asemenea, le-au fost explicate cauzele fenomenelor extreme şi rolul poluării în apariţia acestor fenomene la nivel global, dar şi cum trebuie să se protejeze atunci când sunt anuntaţe avertizări hidrologice. Feedback-ul acţiunilor a fost asigurat prin dialoguri deschise în care copii şi-au exprimat propriile idei despre protecţia apelor şi au pus întrebări pe această temă. Acţiunile din cadrul campaniei „Să păstrăm apele curate!“ s-au desfăşurat în paralel cu campania de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă la nivelul localităţilor. Povestea continuă! 
În perioada următoare şi alţi elevi din Argeş vor fi vizitaţi de reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă  Argeş -Vedea pentru a-l cunoaşte pe peştişorul Ovi. /Top, http://www.ziartop.ro/invatamant/81412-ovi-si-a-facut-prieteni-noi-si-printre-elevii-scolilor-din-arges


Yüklə 187,17 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin