Cod-f-pc-4 revista presei 4 aprilie 2013 cuprins


Teme similare Inundaţiile fac ravagii în Arad



Yüklə 310,26 Kb.
səhifə13/20
tarix18.01.2019
ölçüsü310,26 Kb.
#100584
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   20

Teme similare

Inundaţiile fac ravagii în Arad


Aradul nu face faţă ploilor abundente. După câteva zile de ploaie, atât în municipiu cât şi în judeţ au fost create situaţii neplăcute pentru cetăţeni. Din fericire nu s-au înregistrat decât pagube materiale, însă pentru oamenii care şi-au văzut casele, curţile sau câmpurile inundate, viitorul este sumbru. În marea majoritate a cazurilor situaţia este determinată de incapacitatea reţelelor de canalizare de a face faţă surplusului de apă, iar acest lucru se întâmplă din cauza faptului că mulţi dintre arădeni şi-au introdus pluvialul în canalizarea menajeră. /www.vestic.ro AR http://www.vestic.ro/articol_29224/%28video%29-inundatiile-fac-ravagii-in-arad.html

De ce se inundă curţile? Pentru că oamenii îşi branşează pluvialul în menajer!


Ca urmare a unui articol apărut pe vestic.ro, am fost contactaţi de primarul Aradului, care ne-a explicat faptul că inundarea curţilor în municipiu se produce datorită faptului că mulţi arădeni şi-au branşat în aceeaşi reţea canalizarea pluvială şi cea menajeră, deşi aceasta era dimensionată doar pentru menajer. Au procedat astfel ca să scape de cheltuieli suplimentare, dar iată că socoteala este păguboasă: canalizarea nu poate prelua toată cantitatea de apă şi aceasta se întoarce, uneori chiar cu tot cu dejecţiile de pe reţea, în gospodăriile oamenilor.
Este o situaţie întâlnită, de exemplu, în cartierele Gai şi Sânicolau, unde arădenii şi-au făcut recent branşamentele. Interesant este că se manifestă doar pe câteva străzi, semn că nu toţi au păşit strâmb. În Grădişte, unde canalizarea a fost dimensionată pe unele străzi să preia şi pluvialul şi menajerul în aceeaşi reţea, nu se mai semnalează inundaţii.
În Arad, canalizarea menajeră ar putea prelua 30% dintre branşamentele pluviale, fără probleme. Doar că majoritatea covârşitoare a gospodăriilor, ca să economisească bani, au ales să nu îşi facă branşamente separate, ceea ce determină suprasolicitarea reţelei.
Pentru evitarea acestor situaţii, chiar dacă este neplăcut, arădenii care au încercat să fenteze taxele de branşare vor fi identificaţi şi amendaţi. Este posibil chiar ca în cartierele nou canalizate să fie luate la rând casă cu casă, nu pentru pedepsirea oamenilor, ci pentru instituirea unei situaţii de normalitate care pe termen mediu şi lung va scuti locatarii zonelor respective de neplăceri. Să nu omitem că există situaţii în care oamenii s-au branşat corect, dar fiindcă vecinii au fost "inventivi" trag ponoasele...
Culmea este că, la Arad, deocamdată pluvialul nu se plăteşte! În alte oraşe din ţară, unde el este taxat, costă aprox. o treime din preţul canalizării menajere şi se calculează în funcţie de suprafaţa acoperişului şi a terenului. Chiar şi aşa, în condiţii de gratuitate, sunt suficienţi arădeni care recurg la ghiduşii, în ideea să fie "mai deştepţi" decât ceilalţi... Rezultatele se observă la ploile mai mari!
În mod evident, apa, când plouă, trebuie să se scurgă undeva. Doar că, aducând pluvialul în menajer, nu are unde. Aşa se explică inundarea străzilor şi a gospodăriilor. Este cel mai plauzibil scenariu - acela al atitudinii civice defectuoase care se întoarce împotriva tuturor. /www.vestic.ro AR, http://www.vestic.ro/articol_29206/-de-ce-se-inunda-curtile-pentru-ca-oamenii-isi-branseaza-pluvialul-in-menajer.html

Cartierul Gai, o mlaştină medievală a Aradului, în secolul XXI!


Ploile din ultimele zile au scos încă o dată în evidenţă calitatea precară a lucrărilor de infrastructură efectuate în Arad în ultimii ani. În cartierul Gai, canalizarea nu a făcut faţă colectării apei pluviale, inundând curţile şi chiar casele unor arădeni care plătesc taxe şi impozite în neconcordanţă totală cu condiţiile care le sunt oferite de administraţia Falcă.
Oamenii au trăit clipe de coşmar când apa a defulat pur şi simplu din reţeaua de canalizare, inundându-le gospodăriile. Pentru a nu-i mai permite să ţâşnească „din pământ” aceştia au acoperit capacele de canal cu saci de nisip! Realitatea, în care am făcut cunoştinţă cu un Arad desprins parcă din evul mediu, a fost prezentată într-o conferinţă de presă de consilierul local al USL Florin Galiş. Acesta a cerut o reacţie rapidă din partea administraţiei Falcă, indicând chiar şi sursa de finanţare pentru remedierea situaţiei: excedentul bugetar... /NEWS AR, http://www.newsar.ro/stiri-locale/reeditare-cartierul-gai-o-mlastina-medievala-a-aradului-n-secolul-xxi-foto

Pentru inundaţiile din cartierul Gai, Primăria dă vina pe localnici. Ce explicaţii are primarul


Cateva zeci de gospodarii din cartierul aradean Gai au fost inundate, incepand de sambata, din cauza canalizarii, care nu a facut fata precipitatiilor abundente.

Pentru aceasta situatie, Primaria nu da vina pe constructorul retelei de canalizare, care inca nu a predat lucrarea municipalitatii, ci chiar pe localnici. Primarul orasului, Gheorghe Falca, a declarat astazi ca multi localnici si-au racordat scurgerile de apa pluviala la reteaua de canalizare menajera, care a refulat cu dejectii cu tot in curtile oamenilor.


„Principala cauza este ca unii cetateni au racordat scurgerile pluviale în canalizarea menajera, fapt interzis de lege. Din cauza acestora sufera acum si alti cetateni, de aceea a iesit apa in unele curti si in fata caselor”, a explicat edilul.
Canalizarea din Gai este noua, iar localnicii acuza ca lucrarile nu sunt facute corect, motiv pentru care la ploi abundente strazile sunt inundate. Primaria se scuza si aici, afirmand ca lucrarea din zona nu a fost inca receptionata.
“Lucrarea a fost inceputa in 2007 si finalizata de patru luni, dar este in perioada de notificare a defectiunilor, astfel ca timp de un an ramane in exploatare. Receptia se va face doar dupa remedierea de catre constructor a eventualelor probleme constatate”, a declarat purtatorul de cuvant al Primariei, Corina Draghici.
De cateva zile, pompierii aradeni lucreaza la foc continuu in cartier pentru a pompa apa din curtile oamenilor sau chiar din pivnite. Situatia s-ar putea agrava, pentru ca meteorologii anunta noi ploi. Aradul va fi sub cod galben de ploi incepand din aceasta seara si pana joi dimineata. /www.vestic.ro AR, http://www.vestic.ro/articol_29243/pentru-inundatiile-din-cartierul-gai-primaria-da-vina-pe-localnici--ce-explicatii-are-primarul.html


Yüklə 310,26 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin