Cod-f-pc-4 revista presei 4 aprilie 2013 cuprins


VIDEO| Cod roșu de inundații pe râul Jiu. Oamenii trebuie evacuați de urgență. Și în alte zone ale țării e pericol



Yüklə 310,26 Kb.
səhifə4/20
tarix18.01.2019
ölçüsü310,26 Kb.
#100584
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20

VIDEO| Cod roșu de inundații pe râul Jiu. Oamenii trebuie evacuați de urgență. Și în alte zone ale țării e pericol


Autoritățile din domeniul hidrologiei au emis cod roșu de inundații pentru râul Jiu. Avertizarea este valabilă până la ora 20.00. Peste 1.400 de persoane din satele buzoiene Terca şi Ploştina sunt izolate după ce drumul care leagă cele două localităţi de comuna Lopătari a fost distrus în urma unei viituri produse pe râul Slănic.

De altfel, zeci de familii au fost evacuate din calea unei viituri puternice anunţate pe cursul inferior al Jiului. Autorităţile din Dolj sunt în alertă în mai multe localităţi. Procedura de cod roșu este cea mai gravă și prevede că populația din calea apelor trebuie mutate. În satul Schitu au început să se facă evacuări ale populației. Asta pentru că digul care trebuia să apere locuitorii satului, după inundațiile din urmă cu doi ani, nu a mai fost ridicat.



Oameni izolați în Buzău

"Singura cale de acces către localitățile Terca și Ploştina a fost distrusă, iar în zonă nu se poate ajunge nici măcar pietonal. Avem diguri de protecţie pe pârâul Slănic avariate şi, de asemenea, şi alte picioare de punţi pietonale distruse. Situaţia este extrem de gravă, acum centralizăm pagubele şi transmitem situaţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Dacă ploile se opresc am putea rezolva situaţia în două-trei zile, dacă nu, Dumnezeu ştie", a declarat primarul comunei Lopătari, Vasile Lefter.

În judeţul Buzău, plouă de 12 ore, iar cantitatea de precipitaţii înregistrată este semnificativă. În Buzău s-au înregistrat 22 de litri pe metrul pătrat de precipitaţii, la Râmnicu Sărat 25 de litri pe metrul pătrat, iar la Bisoca 30,8 litri pe metrul pătrat. La Staţia Hidrometrică de la Cernăteşti, pe pârâul Slănic s-a depăşit cota de atenţie cu 20 de centimetri, iar la staţia hidrometrică de la Varlaam-Bâsca Mică s-a depăşit cota de atenţie cu 11 centimetri.

Poduri rupte în Mehedinți

Și în judeţul Mehedinţi, unde este în vigoare, de asemenea, o avertizare de inundaţii - cod portocaliu. Ploile din ultimele două zile au rupt două poduri şi au inundat mai multe gospodării. Numeroase localităţi din estul judeţului nu au curent electric, iar în unele zone a nins foarte mult. Stratul de zăpadă atinge chiar şi un metru.

Pe Drumul Judeţean 607 C, un pilon al podului ce leagă localitatea Floreşti de Câmpu Mare a cedat sub presiunea apei. Acum, pe pod nu mai pot trece decât pietonii, greutatea unei maşini riscând să surpe podul de tot. Locuitorii din 50 de sate sunt obligaţi să ocolească zeci de kilometri. Cei mai afectaţi sunt cei 50 de elevi din satul izolat, care trebuie să meargă pe jos 10 km până la şcoala aflată de cealaltă parte a podului avariat. Şi localitatea Jidostiţa riscă să rămână izolată, după ce podul de la intrarea în localitate a fost avariat de viitură. Oamenii acuză autorităţile locale că nu au reuşit să repare podul la precedentele inundaţii. Inundaţiile au afectat şi un cartier din Drobeta Turnu Severin. Mai mulţi locuitorii ai cartierului Banoviţa s-au trezit cu apa în case. Mai multe autospeciale si motopompe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru a scoate apa din casele şi curţile oamenilor. Ei spun că nu e prima dată când gospodăriile le sunt inundate. Ei dau vina pe absenţa canalizării, astfel că la fiecare ploaie puternică, torenţii de pe versanţi se revarsă în curţile lor. /Evz, http://www.evz.ro/detalii/stiri/cod-rosu-de-inundatii-pe-raul-jiu-si-in-alte-zone-ale-tarii-sunt-pericole-de-viituri-1031195.html

ANM: Ploile vor continua în următoarele zile VIDEO


Ploile vor continua în următoarele zile, în anumite zone, iar cantităţile de precipitaţii sunt estimate la 10-15 litri/metru pătrat, fără ca Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) să aibă în vedere la acest moment emiterea unei noi atenţionări, a anunţat, la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu. În schimb, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) ar putea institui, vineri sau sâmbătă, cod portocaliu pe Dunăre, între Calafat-Zimnicea, din cauza creşterii debitului de apă, cod care ar putea fi extins şi între Zimnicea-Gruia, a declarat Daniela Rădulescu, director la INHGA.

Directorul ANM a precizat că, vineri noaptea, va ploua în sud-vestul ţării (Mehedinţi şi Caraş), cu 10-15 litri/mp, iar duminică noaptea va ploua în sudul judeţelor aflate în sudul ţării. În intervalul 13-14 aprilie vor fi înregistrate precipitaţii în nordul şi centrul României, precum şi în Moldova.

Râul Jiu se află, până joi la ora 20.00, sub cod roşu de inundaţii în zona stației hidrometrice Răcari din judeţul Dolj, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) din Administraţia Naţională "Apele Române", scrie Mediafax.

INHGA a actualizat, joi, o avertizare emisă marţi, anunţând astfel că, tot pe Jiu, dar în sectorul aval de Răcari, se instituie cod portocaliu. De asemenea, tot până joi la 20.00, se instituie cod galben pe pe râurile din bazinele hidrografice: Trotuş, Putna, Râmnicu Sărat (judeţele Bacău, Harghita, Vrancea şi Buzău), Jijia curs superior şi mijlociu (judeţele Botoşani şi Iaşi), Bârlad superior (judeţele Iaşi şi Vaslui) şi pe râul Prut - sector amonte acumularea Stânca Costeşti ( judeţul Botoşani).Potrivit aceleiaşi actualizări a avertizării de marţi, râuri din nouă judeţe, respectiv Satu Mare, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Gorj şi Dolj, află până joi la ora 20.00 sub cod portocaliu de inundaţii.

Tot până joi la 20.00, rămâne valabil codul galben pe râurile din bazinele: Tur, Crasna (amonte Domăneşti) din judeţele Satu Mare şi Sălaj, precum şi pe Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb (judeţele Sălaj, Bihor, Cluj, Arad şi Hunedoara) şi Bega Veche (judeţul Timiş), Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Strei şi afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Bega, Timiş mijlociu şi inferior (judeţul Timiş), Jiu inferior (judeţul Dolj), Argeş superior şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, Ialomiţa superioară şi Prahova - judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău superior şi afluenţii din judeţele Covasna şi Buzău. /RTV, http://www.rtv.net/anm-ploile-vor-continua-in-urmatoarele-zile-in-anumite-zone-ale-tarii_74003.html

/Zf, http://www.zf.ro/zf-24/prognoza-meteo-cum-va-fi-vremea-in-weekend-10712570


Yüklə 310,26 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin