Cod-f-pc-4 revista presei 8 noiembrie 2012 cuprins


Teme ABA Someşul, deviat de pe traseul noii piste a aeroportului



Yüklə 124,86 Kb.
səhifə20/39
tarix09.01.2022
ölçüsü124,86 Kb.
#95401
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   39

Teme ABA

Someşul, deviat de pe traseul noii piste a aeroportului


Consiliul Judeţean a emis autorizaţia de construire pentru lucrările de deviere a Someşului Mic, în zona aeroportului, astfel că noua pistă de aterizare-decolare va putea fi extinsă până la 3.500 m. La peste 26 de milioane de euro se ridică investiţia de reabilitare a cursului Someşului Mic, ce implică şi lucrările de deviere din zona Aeroportului Cluj, a arătat directorul Administraţiei Bazinale de Apă Someş Tisa, Dan Canta. Autorizaţia de construire a fost emisă ieri, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, astfel că lucrările pot începe imediat. Devierea cursului Someşului va permite Consiliului Judeţean să avanseze cu noua pistă a aeroportului de la 2.100 la 3.500 de metri, astfel încât şi avionele de mare capacitate să poată opera de la Cluj. Chiar dacă este o investiţie costisitoare, pentru care Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa (ABAST) nu dispune încă de fonduri suficiente, lucrările vor fi duse la bun sfârşit, a dat asigurări directorul instituţiei, Dan Canta. „Pentru cât a mai rămas din anul acesta putem derula lucrări în valoare de circa 1.000.000 de lei. De fapt, pentru acest an am avut un buget de 3.000.000 de lei, din care 2.000.000 s-au cheltuit pentru proiectul tehnic. Ne-au rămas 1.000.000 de lei cu care vom demara execuţia lucrării în zona aeroportului, astfel încât proiectul noii piste de aterizare-decolare să nu aibă de suferit", a precizat Dan Canta. De anul viitor, însă, acesta va trebui să găsească o soluţie, astfel încât să poată să asigure finanţarea. Prin urmare, fie se va marşa pe încheierea unui parteneriat public - privat, fie se va accesa un împrumut de la Banca Europeană pentru Investiţii. „Un lucru este cert, avem doi ani la dispoziţie pentru a finaliza aceste lucrări, prin urmare avem obligaţia să asigurăm şi finanţarea", a spus Canta.
Lucrările de pentru reabilitarea cursului Someşului, cu tot ceea ce implică partea de deviere a râului, au fost câştigate de consorţiul condus de firma Socot Târgu -Mureş. Liderul administraţiei judeţene, Horea Uioreanu, spune că se aşteaptă să nu întâmpine probleme cu acest proiect, dat fiind faptul că el condiţionează continuarea lucrărilor de la noua pistă a aeroportului, până la 3.500 de metri. „Am emis autorizaţia de construire pentru devierea Someşului, ca atare nu pot decât să sper că lucrarea se va termina în timp util, astfel încât noi să putem organiza o nouă licitaţie la aeroport, pentru continuarea pistei până la 3.500 de metri", a spus Uioreanu. În prezent, consorţiul condus de firma Construcţii Napoca lucrează pentru finalizarea pistei aeroportului până la 2.100 de metri. „S-a avansat foarte mult cu această primă etapă a proiectului noii piste a aeroportului. Să sperăm că la fel se va întâmpla şi cu cea de-a doua etapă. De abia după ce vom avea pista întregită la 3.500 de metri, aşa cum s-a prevăzut în proiectul iniţial, vom putea avea pretenţia ca aeronavele de mari dimensiuni să opereze de pe Aeroportul Cluj. Vor fi introduse curse trans-oceanice, ceea ce va aduce dezvoltare nu doar pentru aeroport, ci şi pentru Cluj şi pentru întreaga regiune", a spus Uioreanu. În paralel, a mai adăugat preşedintele administraţiei judeţene, se vor căuta soluţii financiare pentru construirea terminalului cargo, pentru dezvoltarea transportului de marfă./ Ziua de Cluj, http://ziuadecj.realitatea.net/administratie/somesul-deviat-de-pe-traseul-noii-piste-a-aeroportului--101257.html


Yüklə 124,86 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   39




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin