Salina forează lângă craterul de la Ocna Mureş. Se verifică un potenţial pericol în sol
Salina SA Ocna Mureş continuă activităţile de forrare în zona craterului format în apropierea centrului oraşului după surparea din decembrie 2010. Activităţile din prezent în apropierea noului lac format în urmă cu un an de zile. Reprezentanţii societăţii au precizat că activitatea de forare are drept scop identificarea unui potenţial pericol în ceea ce priveşte structura solului. „Lucrările de foraj care pot fi vazute zilele acestea în zona gropilor, nu sunt altceva decat nişte investigaţii pentru a determina structura solului din acea zonă şi dacă există un real pericol în viitor. Vor fi efectuate cinci foraje: două la adâncime de 50 de metri şi trei la câte 35 metri. Forajele vor continua aproximativ trei săptămâni, pentru că se fac prelevări de sol din doi în doi metri la fiecare foraj în parte pentru analiza detaliată a straturilor ce compun fâşia de pământ rămasă între groapa noua şi celelalte mai vechi. În viitor sonda aflată în imediata apropiere şi care nu mai funcţionează din 2009 va fi demontată, dar după parcurgerea unor etape tehnice“, a declarat Sorin Cristea, directorul Salinei Ocna Mureş pentru site-ul ocnamuresonline.ro. /Adevărul de Seară AB, Dorin Ţimonea
Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad a premiat talentul şi preocuparea faţă de mediu
Concursul de desene „Viitorul este Verde” lansat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad şi-a desemnat câştigătorii. La concurs au participat elevii din clasele V-VIII de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad şi de la Palatul Copiilor şi Elevilor Arad. Concurenţii au realizat desene având ca tematică diferite aspecte de mediu, peisaje, specii de floră şi faună şi folosind variate tehnici acuarela, tempera, pastelul sau creionul. Lucrările au fost apreciate după următoarele criterii încadrarea în temă, creativitate şi originalitate. Creativitatea şi talentul elevilor ale căror lucrări au fost declarate câştigătoare au fost răsplătite cu diplome şi premii.
Iată care au fost câştigătorii:
Premiul I: Christina Bulzan - Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad, care a impresionat cel mai mult prin talent şi prin modul în care şi-a expus propria viziune asupra protecţiei mediului;
Premiul II: Giorgiana Bojte - Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad;
Premiul III: Bogdan Moţiu - Palatul Copiilor şi Elevilor Arad;
Premiul special: Călin Bulzan - Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad;
Menţiune: Oana Balaj - Palatul Copiilor şi Elevilor Arad.
/NEWS AR, M.T.
O nouă campanie de colectare DEEE va avea loc în judeţ
Hunedorenii din comunele Băiţa, Şoimuş şi Veţel vor putea scăpa de Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE) prin intermediul unei noi campanii organizate de Asociaţia Română de Reciclare Rorec. „Marea Debarasare” se va desfăşura mâine, 10 decembrie, între orele 10:00 şi 16:00, iar locuitorii celor trei comune vor putea să-şi ducă DEEE la punctele speciale de colectare amenajate în mai multe locaţii. De asemenea, organizatorii vor prelua gratuit de la domiciliu toate DEEE de dimensiuni mari. Toţi locuitorii care se vor debarasa de un astfel de deşeu vor putea participa la o tombolă cu premii. /Servus HD, Ramona Ştefan
ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ SOMEȘ-TISA
Izvoarele din Risca au ramas fara apa din cauza secetei
Izvoarele din comuna clujeană Râşca au secat prima oară după 30 de ani, din cauza secetei. Din cauza acestei situaţii au avut de suferit aproximativ 50-60 de familii. Aceste familii sunt nevoite să se aprovizioneze cu apă de la 3-5 kilometri distanţă, susţine deputatul Mircia Giurgiu. Primarul din comuna Rîșca, Ioan Morar, a declarat pentru citynews.ro că seceta din ultimele trei luni poate fi comparată doar cu cea de acum 30 de ani. Din această cauză, multe izvoare au secat. Pentru unele dintre familiile afectate, s-a găsit soluția de alimentate dintr-un alt bazin, însă nu pentru toți. „De trei luni am captat alt izvor, am rezolvat o rețea de 15 kilometri, printr-un proiect european inițiat acum doi ani, de reabilitare a rețelei de apă”, a spus primarul din Rîșca. „Acum avem apă de la un izvor mobilizat, dar așa secetă n-a mai fost de mai bine de 30 de ani. Mulți ne-am adus apă cu căruța de la 3 kilometri pentru animale. Nu avem altă sursă mai aproape. La robinet n-am avut decât noaptea câte un pic”, a spus Vasile Crișan, locuitor din Pleș, comuna Rîșca. Problema rîşcanilor ar putea fi rezolvată, totuşi, în curând, având în vedere ploile și ninsoarea din ultimele zile. /citynews.ro, Alina Mihut
Seceta lasă oamenii fără apă şi distruge culturile agricole
Localnicii spun că a dispărut apa de la izvoare care nu au mai secat de 40 de ani. Precipitațiile din ultima perioadă au fost cu mult sub limita normală. Seceta va afecta și culturile de cereale. Din acest motiv, se estimează că va scădea producția de grâu anul viitor, ceea ce va duce la creșterea prețului la grâu. Mai multe localități din județul Cluj se confruntă cu lipsa apei, din cauza secetei din ultimele luni. Potrivit deputatului independent Mircia Giurgiu, în această situație se află câteva familii din satele Râșca și Răscruci. În Râșca, o parte din săteni nu mai au apă de două luni din cauză că izvorul de unde se alimentau cu apă a secat. Traian Matiș, viceprimarul comunei Râșca spune că nu au mai fost astfel de probleme de acum 40 de ani, dar promite că la începutul săptămânii viitoare situația va fi remediată prin racordarea cetățenilor la un alt izvor. Pe durata celor două luni, oamenii au fost alimentați cu apă cu ajutorul cisternelor. Deputatul Giurgiu a semnalat faptul că seceta a afectat alimentarea cu apă și pentru familiile din satul Răscruci. „Fiecare familie și-a introdus apă pe cont propriu și acum, pentru prima dată în ultimii 40 de ani nu mai au apă din cauza secetei. La Răscruci s-ar putea introduce alimentarea cu apă cu cisterne”, declară Mircia Giurgiu. Precipitații cu mult sub limita normală. Potrivit datelor centralizate de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa, în luna noiembrie nu a plouat deloc. Seceta a început la sfârșitul lunii iulie, iar în intervalul august – noiembrie s-au înregistrat precipitaţii care au totalizat doar 25 – 35% din cantităţile normale ale perioadei. Debite reduse pe râurile din județ. Pe râurile din zona montană, Someşul Cald, Beliş, Someşul Rece, debitele din prima jumătate a lunii noiembrie se situează la 25-35% din normal, iar cele din zona colinară la valori de 20 – 25% din normal. „Debitele scurse acum pe râuri în secţiunile de monitorizare nu reprezintă minime istorice pentru luna noiembrie, în decursul ultimilor 30 – 40 de ani fiind înregistrate numeroase cazuri în care debitele zilnice au fost mai mici decat acum”, a declarat Luminița Petre, purtător de cuvânt al ABA Someș-Tisa. Seceta ar putea cauza creșterea prețului la grâu. Grigore Onaciu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Cluj afirmă că pentru anul viitor se prefigurează o scădere importantă a producției de grâu din cauza secetei de anul acesta. „Se prefigurează o diminuare a producției la grâu pentru că ceea ce a fost însămânțat a răsărit doar 50%. Iar pe fondul diminuării producției, va crește prețul grâului”, arată Onaciu. Șeful DAJ Cluj explică faptul că ploile recente au fost insuficiente pentru zonele unde se cultivă cereale, mai ales că în Turda, Tureni, Copăceni și Triteni rezervele de apă în sol până la 30 de centimetri au fost aproape zero. Grigore Onaciu mai spune că cele mai afectate culturi sunt orzul și rapița din cauză că au fost făcute în luna septembrie când cantitățile de precipitații au fost zero.Meterologii anunță ploi până pe 13 decembrie.Situația culturilor de cereale din această toamnă s-ar putea remedia într-o anumită măsură dacă luăm în considerarea estimările meteorologilor. Astfel, pentru săptămâna 6-13 decembrie, Administrația Națională de Meteorologie a anunțat ploi pentru toată țara, dar mai semnificative în vestul, nordul și centrul țării. Nu vor fi restricții la alimentarea cu apă. Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa asigură că, în ciuda secetei din acest an, nu vor fi restricții în ceea ce privește alimentarea cu apă. „În acest moment, la nivelul bazinului hidrografic Someş-Tisa nu se pune problema aplicării de restricții la folosințele de apă, întrucât pe niciun sector de râu nu a fost atins pragul de avertizare”, a declarat Luminița Petre, purtătorul de cuvânt al ABA Someș-Tisa. De asemenea, în conformitate cu prognozele hidrologice, în perioada imediat următoare, nu sunt estimate restricții pentru sistemele de alimentare cu apă în regim centralizat. /Monitorul de Cluj, Gabriela Dragota
Dostları ilə paylaş: |