Cod-f-pc-4 revista presei


Serviciu gratuit de colectare a deşeurilor, în Hunedoara



Yüklə 0,62 Mb.
səhifə37/47
tarix30.10.2017
ölçüsü0,62 Mb.
#22183
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   47

Serviciu gratuit de colectare a deşeurilor, în Hunedoara


Începând din această lună, locuitorii municipiului Hunedoara vor putea beneficia de un nou serviciu de colectare gratuită de la domiciliu a deşeurilor electrice şi electronice. Astfel, cetăţenii vor putea scăpa mai uşor de vechile aparate grele şi voluminoase. Noul serviciu a fost înfiinţat de Asociaţia RoRec şi autorităţile locale şi va funcţiona constant, nu doar în perioada campaniilor de colectare a deşeurilor. Aparatele bune de aruncat vor fi preluate gratuit de la domiciliul cetăţeanului în ultima sâmbătă a fiecărei luni, în baza unei simple comenzi telefonice. „Pentru programarea transportului de la domiciliu, cetăţenii pot suna la numerele 0756.036.206, apelabil cu tarif normal, de luni până sâmbătă, între orele 9.00 şi 17.00 sau la 0800.444.800, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, şapte zile din şapte, în intervalul orar 9.00 şi 17.00“, au precizat reprezentanţii RoRec. Aceştia au adăugat că prima colectare din cadrul serviciului va avea loc sâmbătă, 29 iunie a.c. /Mesagerul Hunedorean HD, http://www.mesagerulhunedorean.ro/serviciu-gratuit-de-colectare-a-deseurilor-in-hunedoara

Protecţia mediului, pe banii consumatorilor. Energia regenerabilă, între falimentarea termocentralelor şi sărăcirea populaţiei


Producţia de energie regenerabilă a avut o dezvoltare covârşitoare în România, în ultimii patru ani. În timp ce pentru producătorii de energie regenerabilă certificatele verzi au devenit o afacere profitabilă, consumatorii finali (casnici şi industriali) sunt „arşi” la factură, iar producţia termocentralelor este redusă la minimum. Protecţia mediului îl arde pe român la buzunar. Strategia de încurajare a producerii de energie regenerabilă este susţinută exclusiv de consumatorii finali – cei casnici şi marii consumatori industriali. Certificatele verzi acordate pentru fiecare megawat „verde” produs au constituit pentru mulţi investitori în acest domeniu o sursă cosiderabilă de venit, în raport cu cheltuielile de producţie care se concretizează în eventuale costuri de mentenanţă. Boom-ul megawattului „verde”. În ultimii patru ani, producţia de energie din surse regenerabile a crescut de 14 ori. Datele oficiale relevă faptul că în 2009 în România erau produşi doar 0,239 Twh. Acest sector a cunoscut o creştere fulminantă, iar în 2013 producţia de energie regenerabilă a ajuns la 3,436 Twh, cu premisa că până în 2020 va creşte susţinut. Concret, România îşi luase angajamentul ca până în 2020 procentul producţiei de energie regenerabilă să atingă nivelul de 24 la sută din totalul energiei produse. Doar că, actualul ministru al Mediului, Rovana Plumb, a decis să majoreze procentul de producţie la 35 la sută. Românul, bun de plată. Rezultatul este unul de­vastator pentru consumatorii finali. De ce? Răspunsul îl dă Ministerul pentru IMM, pe site-ul Camerei Deputaţilor: „În momentul de faţă, în România, piaţa energiei din resurse regenerabile se concentrează asupra producătorilor şi furnizorilor, neglijându-se segmentul consumatorilor. Preţul energiei produsă în surse regenerabile este ridicat, fiind suporat în exclusivitate de consumator”. Aproximativ 30 la sută din energia produsă în România este furnizată consumatorilor casnici. Pe factură, pe lângă TVA, consumul propriu, accize şi alte costuri suplimentare, este inclusă şi taxa pentru certificate verzi – patru la sută din valoarea facturii. Consumatorii industriali sunt şi ei afectaţi de susţinerea producţiei de energie regenerabilă, deoarece niciun consumator, indiferent de natura lui, nu este scutit de la plata certificatelor verzi. 

Termocentralele, sufocate. Consumul de energie în România este mult sub nivelul de producţie. Sectorul energiei regenerabile face concurenţă neloială marilor producători de energie termo. Au existat situaţii în care energia eoliană a fost vândută şi cu 1 leu/megawatt, în timp ce cei doi mari producători de energie termo, Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi Complexul Energetic Oltenia, singurii care menţin stabilitatea în sistem, nici măcar nu pot vinde energia la un preţ măcar egal cu costul de producţie. Dezechilibrul de pe piaţa energetică este practic generat de concurenţa neloială a producătorilor de energie regenerabilă, dar şi de cadrul legislativ favorabil. „Producţia de energie termo este afectată în mod dramatic. Acest sector nu poate concura cu energia eoliană. Dacă nu se găsesc soluţii Complexele Energetice Oltenia şi Hunedoara vor avea mari probleme. Atâta vreme cât Complexul Hunedoara are un cost de producţie de 270 de lei, nu poate concura pe piaţă cu energia eoliană, care se vinde la un preţ foarte mic, chiar un leu”, spune directorul CEH, Daniel Andronache. Energie regenerabilă made in Hunedoara. În judeţul Hunedoara, investiţiile în producţia de energie regenerabilă s-au dezvoltat mai ales în partea central-sudică a judeţului. Nu mai puţin de 14 firme au concesionat parcele de teren pentru înfiinţarea unor parcuri fotovoltaice, majoritatea în Ţara Haţegului, iar două societăţi vor să investească în parcuri eoliene. Una dintre firme s-a angajat chiar să reabiliteze un drum judeţean, DJ 666: DN 66-Dealul Babii-Vulcan, aceasta fiind singura cale de acces spre partea Sud-Estică a Masivului Retezat unde urmează să fie construit parcul eolian. O chestiune scăpată de sub control. Impactul creşterii necontrolate pe termen scurt al preţului energiei electrice, din cauza contribuţiei pentru promovarea energiei regenerabile, este o problemă delicată. Ministerul pentru IMM arată şi că „Preţul energiei electrice ar putea creşte cu circa 25 la sută, până la 40 la sută, pe termen scurt, din care jumătate din cauza subvenţionării energiei verzi, în contextul liberalizării preţurilor şi formării pieţei regionale”. Executivul doreşte să limiteze numărul certificatelor verzi acordate pentru energia regenerabilă. În şedinţa de ieri a Guvernului a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă care prevede o serie de măsuri menite să limiteze impactul producerii energiei regenerabile asupra consumatorului. Astfel, vor fi limitate acreditările centralelor care produc energie regenerabilă şi a fost amânată plata unor certificate verzi, începând cu 1 iulie 2013 până la sfârşitul lui 2017, respectiv 2018. Măsura este provizorie, deoarece, odată expirat termenul de amânare, certificatele verzi vor trebui să fie recuperate de către producători.  /Glasul Hunedoarei HD, http://www.glasul-hd.ro/Protec%C5%A3ia-mediului,-pe-banii-consumatorilor.-Energia-regenerabil%C4%83,-%C3%AEntre-falimentarea-termocentralelor-%C5%9Fi-s%C4%83r%C4%83cirea-popula%C5%A3iei_12_6782.html

Yüklə 0,62 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   33   34   35   36   37   38   39   40   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin