Cod-f-pc-4 revista presei


Pod pesteValea Izei,tema de casa pentru autoritatile judetene



Yüklə 480,84 Kb.
səhifə8/36
tarix27.10.2017
ölçüsü480,84 Kb.
#15422
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   36

Pod pesteValea Izei,tema de casa pentru autoritatile judetene


Autorităţile analizează oportunitatea construirii unui pod peste Valea Izei, unde mai multe familii sunt izolate în acest moment. Acesta este unul din motivele pentru care prefectul Anton Rohian a fost prezent marţi, în 17 septembrie, la Bârsana. Alături de acesta s-au aflat viceprimarul comunei Bârsana Teodor Ştefanca, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, ing. Dorel Canta şi Stelian Ivaşcu, inginer şef al S.G.A Maramureş. Cu această ocazie, s-a încercat identificarea locaţiei în vederea realizării unui pod peste Valea Izei, care să facă legătura între un cătun de 64 de case şi aproape jumătate din suprafaţa agricolă a Bârsanei, de centrul comunei. Cei prezenţi au analizat câteva locaţii unde s-ar putea face investiţia, urmând ca săptămâna viitoare să fie luată o decizie în acest sens. Şa ora actuală, în zonă se circulă pe o punte pietonală improvizată ce se află în apropierea Mănăstirii Bârsana. Prefectul Anton Rohian a dat asigurări că va purta discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Zamfir Ciceu în vederea alocării fondurilor necesare realizării investiţiei.Tot în cursul zilei de marţi, prefectul Anton Rohian a fost prezent la Moisei pentru a analiza stadiul lucrărilor la Monumentul Martirilor din localitate. Alături de primarul comunei, Toader Şteţcu, acesta a stabilit măsurile care trebuie luate pentru finalziarea lucrărilor până la mijlocul lunii octombrie a acestui an. /Informatia Zilei, http://www.ifz.ro/actualitate/pod-peste-valea-izei-tema-de-casa-pentru-autoritatile-judetene.html

Se caută voluntari pentru “Ziua de Curăţenie Naţională”


Sălăjenii care vor să participe la “Ziua de Curăţenie Naţională” sunt aşteptaţi sâmbătă 28 septembrie, începând cu ora 9, în parcarea din spatele Primăriei Municipiului Zalău, pentru a lua parte la o amplă acţiune de curăţenie. Acţiunea face parte dintr-o vastă mişcare internaţională “Let`s Do It, World!”, în care, ţările din întreaga lume îşi unesc forţele pentru a lupta împotriva deşeurilor din zonele naturale. Astfel, sub sloganul “Let`s Do It, România!”, “Ziua de Curăţenie Naţională” va avea loc în judeţul Sălaj la finalul săptămânii viitoare – sâmbătă 28 septembrie, organizatorii stabilind deja trei trasee, respectiv zone, în care voluntarii vor “colecta” deşeurile aruncate la voia întâmplării. Este vorba despre pădurea Meseş şi zonele adiacente, Centura Aghireş şi pădurea din localităţile Gârcei şi Cristur. În judeţul Sălaj, acţiunea “Let`s Do It, România” este sprijinită de Consiliul Judeţean, Instituţia Prefectului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, iar până în prezent la acţiunea de ecologizare şi-au anunţat prezenţa un număr important de voluntari din unităţile şcolare, primării precum şi din instituţiile subordonate Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. De precizat este faptul că voluntarii care vor să participe la această acţiune de ecologizare pot să se înscrie şi virtual la adresa: olimpia.chende@letsdoitromania.ro, fiind admişi inclusiv preşcolari însoţiţi de părinţi. Voluntarii vor trebui să fie echipaţi corespunzător şi să-şi adapteze ţinuta în funcţie de vreme. Din partea organizatorilor locali, participanţii vor primi mănuşi şi saci menajeri. La acţiunea de anul trecut s-au înscris aproximativ 1.500 de voluntari.

Proiectul “Let`s Do It, România!” – sprijinit de Ministerul Mediului

Obiectivul strategic al „Let`s Do It, România!” 2013 este creşterea procentului de reciclare al deşeurilor colectate la 40 la sută din numărul de saci colectati, de la 35 la sută în 2012, 26 la sută în 2011 şi 17 la sută în 2010. O noutate în acest an este obiectivul de a implica în curaţenie şi românii din diaspora, acolo unde acest lucru va fi posibil. Şi în acest an, proiectul a beneficiat de sprijinul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. Potrivit ministrului Rovana Plumb, asumarea unui rol activ al societăţii civile şi participarea cetăţenilor într-un număr foarte mare la acţiuni ecologice sunt elemente esenţiale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu din România, iar Guvernul având obligaţia să acţioneze pentru sănătatea mediului în care trăim.”Let’s Do It, România!” oferă posibilitatea tuturor persoanelor să ajute natura, să o cureţe de deşeuri şi să arate că sunt responsabili. /Magazin Salajean,http://www.magazinsalajean.ro/social/se-cauta-voluntari-pentru-ziua-de-curatenie-nationala.html


Judeţul, ecologizat de voluntari


Voluntarii sălăjeni care doresc să dea o faţă curată judeţului Sălaj se adună sâmbătă, 28 septembrie, pentru a marca şi la nivelul judeţului Ziua de Curăţenie Naţională.
Startul acestei acţiuni de curăţare a mediului se dă sub egida proiectului „Let’s Do It, Romania!”, care se organizează pentru al patrulea an consecutiv. În tot acest timp, au participat la proiect peste 650.000 de voluntari din întreaga ţară, care au colectat peste 1,6 milioane de saci de deseuri. În Sălaj, acţiunea „Let`s Do It, Romania” este organizată prin Asociaţia Naţională a Poliţiştilor-regiunea II Sălaj, care, asemenea celor ce se implică în strângerea deşeurilor, activează pe bază de voluntariat. Mai mult decât atât, proiectul se bucură şi de sprijinul autorităţilor locale: Consiliul Judeţean, Prefectura Sălaj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. Potrivit informaţiilor primite de la Olimpia Chende, coordonatorul proiectului la nivel judeţean, această acţiune se bazează strict pe  voluntariat, tocmai de aceea sunt invitaţi să se implice toţi sălăjenii care doresc, timp de o zi, să se dedice ecologizării mediului înconjurător. „Până acum şi-au anunţat participarea la acţiunea de ecologizare un număr important de voluntari din şcoli, primării, precum şi din instituţiile subordonate  Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, însă noi aşteptăm în continuare să se înscrie în acest proiect cât mai mulţi sălăjeni, indiferent de vârstă, pentru că astfel vom putea da o formă mai curată judeţului nostru”, precizează Olimpia Chende. Organizatorii mizează pe faptul că şi în acest an, provocarea de a se implica în acţiunea de ecologizare va găsi răspuns afirmativ în rândul sălăjenilor, cu atât mai mult cu cât anul trecut au participat peste 1.500 de voluntari, 1.200 dintre aceştia fiind elevi. Voluntarii din Zalău care se vor înscrie în program vor ecologiza trei trasee din zona limitrofă oraşului, respectiv zona Munţilor Meseş, centura Aghireş şi pădurea Crişeni-Cristur. Plecarea spre aceste destinaţii se va face sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 9:00, din parcarea din spatele Primăriei. Pentru a facilita implicarea elevilor din clasele primare, organizatorii propun pentru aceştia spaţii speciale în care să strângă deşeuri, respectiv parcurile din oraş şi zonele din apropierea şcolilor. De asemenea, voluntarii din afara Zalăului vor aduna deşeuri în zonele stabilite de şcolile şi primăriile comunelor respective. Potrivit sursei citate, în acţiunea de la sfârşitul săptămânii viitoare se vor implica şi operatorii de salubritate din judeţ. Echipamentul necesar, sacii şi mănuşile vor fi puse la dispoziţia voluntarilor de către organizatori. Cei care doresc să se înscrie la această acţiune de ecologizare a judeţului se pot înscrie prin intermediul şcolilor şi liceelor din judeţ, precum şi adresându-se direct organizatorilor, pe adresa de e-mail: olimpia.chende@letsdoitromania.ro. /Salajeanul, http://www.salajeanul.ro/judetul-ecologizat-de-voluntari-6435


Yüklə 480,84 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   36




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin