Coda Bene Gesserit

Coda Bene Gesserit

― CINE SE AŞTEPTA la o pană a instalaţiei de climatizare?

Rabinul nu pusese întrebarea nimănui în particular. Şedea pe o banchetă joasă, strângând la piept un sul de pergament ranforsat prin tehnici moderne, dar încă vechi şi fragil. Nu era prea sigur de oră. Probabil, mijlocul dimineţii. Nu cu mult timp în urmă mâncaseră ceva care aducea a mic-dejun.

― Eu mă aşteptasem.

Părea să se adreseze pergamentului.

― Paştele a venit şi-a trecut, iar uşa noastră a rămas zăvorâtă.

Rebecca se apropie de el.

― Te rog, Rabbi. Cu ce-ar putea ajuta asta truda lui Joshua?

― N-am fost abandonaţi, îi spuse pergamentului Rabinul.

Noi suntem cei care ne-am ascuns. Dacă străinii nu ne pot găsi, unde să ne caute cei care-ar putea să ne-ajute?

Ridică brusc ochii şi o privi pe Rebecca. Ochelarii rotunzi îl făceau să semene cu o bufniţă.

― Ai atras oare năpasta asupra noastră, Rebecca?

Ea înţelese ce voia să spună.

― Cei din afară cred întotdeauna că Bene Gesseritul are ceva infam.

― Vasăzică, mai nou, eu, Rabinul tău, fac parte dintre "cei din afară"?

― Te înstrăinezi singur, Rabbi. Eu vorbesc din punctul de vedere al Comunităţii Surorilor, pe care dumneata m-ai pus s-o ajut. Acţiunile lor sunt adesea plicticoase, repetitive, dar niciodată infame.

― Eu te-am pus să le ajuţi? Da, aşa este. Iartă-mă, Rebecca. Dacă răul a pătruns în mijlocul nostru, răspunderea e numai a mea.

― Încetează, Rabbi! Surorile formează un clan vast. Dar asta nu înseamnă că nu ţin la individualitatea lor. Noţiunea de clan vast nu semnifică nimic pentru dumneata? Demnitatea mea personală te supără?

― Am să-ţi spun eu ce anume mă supără, Rebecca. Din vina mea, ai apucat să te iei după învăţăturile altor cărţi decât...

Ridică sulul de pergament ca şi cum ar fi fost un ciomag.

― Nu există nici un fel de alte cărţi, Rabbi. Oh! desigur, există Coda Bene Gesserit, dar nu e decât o culegere de sfaturi practice, uneori folositoare, alteori de neluat în seamă. Surorile adaptează tot timpul Coda la necesităţile momentului.

― Unele cărţi nu pot fi adaptate, Rebecca!

Ea îl privi cu o exasperare abia disimulată. Chiar aşa vedea el Comunitatea Surorilor? Sau era doar glasul fricii?

Joshua se apropie de ea, cu mâinile murdare de unsoare, cu pete negre pe frunte şi pe obraji.

― Sugestia ta a fost bună. Funcţionează din nou. Cât timp însă, nu ştiu. Problema e că...

― Nu ştii tu care-i problema, îl întrerupse Rabinul.

― Problema maşinilor, Rabbi, interveni Rebecca. Câmpul

non-spaţiului creează interferenţe cu aparatele.

― N-am putut importa maşini fără fricţiune, explică Joshua. Ar fi bătut la ochi, ca să nu mai vorbim de cost.

― Maşinile tale nu sunt singurele care suferă de interferenţe.

Joshua se uită la Rebecca, ridicând din sprâncene. Ce-i cu el?

Ea ştia ce-şi spunea Rabinul: aşadar, şi Joshua avea încredere în intuiţiile Bene Gesserit. Se simţea jignit. Turma lui căuta povăţuire la altcineva decât el.

Rabinul o surprinse în clipa aceea, spunând:

― Crezi că-s gelos, Rebecca?

Ea negă cu o clătinare a capului.

― Dai dovadă de talente, continuă Rabinul, de care alţii se grăbesc să profite. Sugestia ta a remediat defecţiunea? Ţi-au şoptit ce-i de făcut... Celelalte?

Rebecca ridică din umeri. Acesta era Rabinul dintotdeauna, care nu trebuia provocat în propria lui casă.

― Ar trebui să te elogiez, oare? reluă el. Ai o mare putere? Vrei, cumva, să ne conduci tu de acum înainte?

― Nimeni, şi cu atât mai puţin eu, n-a dat de înţeles asta, Rabbi!

Rebecca era indignată şi nu se sfii s-o arate.

― Iartă-mă, fiica mea. A fost, cum s-ar zice, un "bobârnac".

― N-am nevoie de elogiile dumitale, Rabbi. Şi bineînţeles că te iert.

― Ce părere au despre asta Celelalte?

― Surorile Bene Gesserit spun că teama de elogii îşi are obârşia într-un vechi tabu de a nu-ţi lăuda niciodată copilul, ca să nu atragi asupra ta mânia zeilor.

― Există, uneori, câte-o fărâmă de înţelepciune în spusele lor, zise Rabinul înclinând capul.

Joshua se foi, stânjenit.

― Am să încerc să trag un pui de somn, spuse el. Trebuie să fiu odihnit.

Aruncă o privire cu înţeles către compartimentul maşinilor, de unde răzbătea un zumzet căznit, apoi se îndreptă cu paşi grei spre capătul cufundat în întuneric al adăpostului.

Rabinul bătu uşurel cu palma pe suprafaţa liberă banchetei.

― Stai jos, Rebecca.

Ea se aşeză.

― Mă tem pentru tine, pentru noi, pentru tot ceea ce reprezentăm, rosti el mângâind maşinal pergamentul. Am rămas devotaţi credinţei noastre vreme de atâtea şi-atâtea generaţii. (Făcu ochii roată prin încăpere. ) Şi n-avem nici măcar cvorumul ca să ne rugăm.

Rebecca îşi şterse lacrimile din ochi.

― Rabbi, le judeci greşit pe Surori. Vor doar să desăvârşească oamenii şi ocârmuirile lor.

― Asta spun ele.

― Asta spun eu. Pentru ele, guvernarea este o formă de artă. Găseşti că e amuzant?

― Îmi trezeşti curiozitatea. Nu cumva se autoamăgesc femeile astea cu vise despre propria lor importanţă?

― Se consideră câini de pază.

― Câini?

― Câini de pază, în aşteptarea oricărui moment prielnic transmiterii unei lecţii. Asta e ceea ce urmăresc. Nu trebuie să încerci niciodată să dai cuiva o lecţie pe care n-o poate asimila.

― Mereu frânturile astea de înţelepciune, spuse Rabinul cu voce mâhnită. Dar pe ele însele se guvernează artistici

― Se consideră un juriu înzestrat cu puteri absolute, căruia nici o lege nu i se poate opune.

El îi flutură pe sub nas sulul de pergament.

― Mi-am închipuit eu!

― Nici o lege umană, Rabbi.

― Vrei să spui că femeile astea, care confecţionează religii după cum le convine, cred într-o... Într-o putere mai mare decât ele însele?

― Credinţa lor nu s-ar acorda cu a noastră, Rabbi, dar nu văd nimic rău în ea.

― Şi care-i această... această credinţă?

― Ele îi spun "tendinţa nivelatoare". Privesc lucrurile sub un unghi genetic şi instinctual. Părinţii sclipitori vor avea, probabil, copii mai aproape de medie, de pildă.

― O tendinţă? În asta cred ele?

― E motivul pentru care evită o poziţie proeminentă. Sunt consiliere, chiar făuritoare de dinastii, la o adică, dar nu vor să se situeze ele însele în prim-plan.

― Tendinţa asta... Înseamnă că ele cred în existenţa unui Creator de Tendinţă?

― Nu pleacă de la o asemenea presupunere. Ele constată doar prezenţa unui curent observabil.

― Şi ce fac ele în curentul ăsta?

― Iau măsuri de precauţie.

― În prezenţa lui Satan, au şi de ce!

― Ele nu se împotrivesc niciodată curentului principal, ci par doar să se deplaseze cu uşurinţă dintr-o parte în alta, făcându-l să lucreze în favoarea lor şi folosind cu dibăcie vârtejurile şi curenţii secundari.

― Oooo!

― Corăbierii din vremurile străvechi cunoşteau bine această tehnică, Rabbi. Surorile posedă ceva asemănător cu o hartă a curenţilor, care indică locurile de evitat şi locurile în care sunt necesare cele mai mari eforturi.

Din nou, Rabinul agită pergamentul.

― Asta nu-i hartă de navigaţie!

― Răstălmăceşti ceea ce-ţi spun, Rabbi. Surorile ştiu la ce aberaţii poate duce supremaţia maşinilor. (Rebecca aruncă o privire spre colţul în care trudeau aparatele. ) Ele ne văd cufundaţi în curenţi pe care nici o maşină n-ar putea să-i înfrunte.

― Aceste crâmpeie de înţelepciune... Nu ştiu ce să zic, fiica mea. Că se amestecă în politică, mai treacă-meargă. Dar în lucrurile sfinte...

― Un curent nivelator, Rabbi. O influenţă de masă asupra unor inovatori străluciţi ce se desprind de turmă pentru a crea lucruri noi. Chiar şi când noutatea ajută, curentul îl ajunge pe inovator.

― Cine poate să spună ce anume ajută, Rebecca?

― Eu îţi explic doar ce cred Surorile. De pildă, ele văd în sistemul impozitelor o dovadă a existenţei acestui curent, prin aceea că frânează energii libere care ar putea să creeze multe alte lucruri noi. Orice persoană sensibilizată e în stare să desluşească asta, spun ele.

― Şi aceste... Onorate Matres?

― Sunt conforme tiparului, cu guvernul lor în circuit închis, concentrat asupra anihilării tuturor eventualilor pretendenţi la putere. Eliminarea minţilor strălucite. Înăbuşirea inteligenţei.

Un ţiuit subţire răsună dinspre compartimentul maşinilor. Joshua sări din cuşeta lui şi se îndreptă glonţ într-acolo înainte de-a apuca ei să se ridice. Îl văzură aplecându-se deasupra ecranului care transmitea imagini de la suprafaţă.

― S-au întors, spuse el. Veniţi să vedeţi! Sapă în zgura aflată chiar deasupra noastră.

― Ne-au descoperit? întrebă Rabinul, aproape cu uşurare în glas.

Joshua continuă să privească ecranul fără a-i răspunde. Rebecca îl dădu la o parte şi se aplecă la rândul ei pentru a-i observa pe cei ce săpau. Erau zece bărbaţi, toţi cu aceeaşi privire vag visătoare, caracteristică celor înrobiţi de Onoratele Matres.

― Sapă la întâmplare, spuse Rebecca, îndreptându-şi spatele.

― Eşti sigură? întrebă Joshua privind-o în ochi, de parcă ar fi căutat o confirmare secretă.

Orice Soră Bene Gesserit ar fi putut să i-o dea.

― Convinge-te singur, rosti ea arătând spre ecran. Uite-i că şi pleacă. Acum se îndreaptă spre cocinele de limorci.

― Unde le e locul, mormăi Rabinul.


Elaborarea unei opţiuni realizabile are loc într-un creuzet de erori informaţionale. Astfel, Inteligenţa acceptă failibilitatea. Iar când opţiunile absolute (infailibile) nu pot fi determinate, Inteligenţa îşi încearcă norocul cu datele limitate de care dispune într-o arenă unde erorile nu sunt doar posibile, ci şi necesare.