Basharul Teg
MURBELLA urmărea bătălia pentru Joncţiune cu o atitudine indiferentă, care nu reflecta câtuşi de puţin adevăratele ei simţăminte. Stătea în picioare, înconjurată de un grup restrâns de Instructoare, în centrul de comandă al non-navei sale, cu atenţia îndreptată spre proiecţiile transmise prin intermediul ochilor com de la sol.
Luptele se purtau pe toată suprafaţa planetei. Explozii de lumină în partea cu noapte, erupţii cenuşii în partea cu zi. Asaltul principal, sub conducerea lui Teg, se concentra asupra "Citadelei", o construcţie gigantică, în stilul Ghildei, la marginea căreia se înălţa un turn de dată recentă. Deşi emisia de semnale vitale a lui Odrade încetase brusc, ultimele rapoarte ale Maicii Superioare confirmaseră faptul că Preaonorata Mater se afla în interiorul edificiului.
Necesitatea de a observa de la distanţă o ajuta pe Murbella să-şi păstreze aerul indiferent, dar asta n-o împiedica să simtă excitaţia momentului.
Trăim timpuri interesante!
Nava la bordul căreia se găsea conţinea o încărcătură preţioasă. Milioanele de vieţi recuperate de pe Lampadas erau în aceste clipe Împărtăşite şi pregătite pentru Dispersie, în apartamentele rezervate de obicei Maicii Superioare. Tezaurul Celorlalte Memorii adus de Cucernica Maică sălbatică domina, acum, toate priorităţile.
Un ou de aur, într-adevăr!
Murbella se gândea la vieţile care erau pe cale să fie riscate în acele apartamente ale navei. Bene Gesseritul trebuia să fie pregătit pentru tot ce putea fi mai rău. Mulţimea voluntarelor şi ameninţarea reprezentată de luptele de pe Joncţiune diminuau necesitatea recurgerii la otrava de mirodenie pentru a amorsa Împărtăşirea, reducând întrucâtva pericolul. Toată lumea din nava aceasta era conştientă că Odrade se angajase într-un pariu de tipul "tot sau nimic". Ameninţarea reală a morţii le era limpede tuturor. Împărtăşirea trebuia efectuată!
Transformarea unei Cucernice Maici în serii de memorii transmise de la o Soră la alta cu preţul unui mare pericol nu mai era aureolată de mister în ochii Murbellei, dar responsabilităţile pe care le implica acest lucru continuau s-o impresioneze. Curajul dovedit de Rebecca... şi de Lucilla... impuneau admiraţia.
Milioane de vieţi-memorii! Toate concentrate în ceea ce Comunitatea Surorilor numea Extremis Progressiva, mai întâi două câte două, apoi patru câte patru şi şaisprezece câte şaisprezece, până ce fiecare dintre ele le conţinea pe toate şi oricare era în măsură să păstreze preţioasa acumulare.
Ceea ce erau pe cale să facă acum în apartamentele Maicii Superioare avea cam aceleaşi conotaţii. Conceptul n-o mai înfricoşa pe Murbella, dar nici nu-i devenise încă familiar. Cuvintele lui Odrade însă aveau darul s-o îmbărbăteze.
O dată ce te-ai acomodat pe deplin cu şiragul Celorlalte Memorii, tot restul se încheagă într-o perspectivă ce ţi se pare total familiară, ca şi cum ai fl cunoscut acest lucru dintotdeauna.
Murbella îşi dădea seama că Teg era pregătit de sacrificiul suprem pentru a apăra acea conştiinţă multiplă care era Comunitatea Surorilor Bene Gesserit.
Aş putea fi eu mai prejos?
Teg, fără să mai fie pe de-a-ntregul o enigmă, rămânea un obiect de respect. Prezenţa Interioară a lui Odrade întări această aserţiune, reamintindu-i câteva dintre marile lui fapte de vitejie, apoi: "Mă întreb cum mă voi fi descurcând, acolo jos. Interesează-te!"
Centrala corn răspunse:
― N-avem nici o veste. Dar s-ar putea ca emisia ei să fi fost blocată de un scut energetic.
Ştiau cine pusese de fapt întrebarea. Li se citea pe feţe.
O are pe Odrade!
Murbella se concentră din nou asupra bătăliei din jurul Citadelei.
Propriile ei reacţii o surprindeau. Erau afectate de un dezgust istoric faţă de repetarea absurdităţilor războiului, dar şi de o exuberanţă alimentată de talentele ei Bene Gesserit proaspăt dobândite.
Forţele Onoratelor Matres dispuneau de un armament eficace, observă ea, şi scuturile antitermice ale lui Teg erau supuse la grea încercare, dar, chiar în clipa aceea, sub ochii ei, perimetrul defensiv al Citadelei fu străpuns. Auzi un vuiet prelung în momentul în care un disruptor gigant, conceput de Idaho, îşi croi drum printre copacii înalţi, scoţând din luptă posturi de apărare în stânga şi-n dreapta.
Celelalte Memorii îi furnizară o comparaţie aparte. Totul semăna cu un spectacol de circ. Jos, aterizau nave, revărsându-şi încărcătura umană.
Doamnelor şi domnilor, în arena centrală, Regina-Păianjen! Într-un număr pe care nici un ochi omenesc n-a avut încă prilejul să-l vadă!
Prezenţa lui Odrade emise un simţământ de amuzament. Ce zici de această apropiere între Surori?
Ai murit, acolo jos, Dar? Probabil că da. Regina-Păianjen se va fi repezit la tine, turbată de furie.
În lumina după-amiezei, copacii proiectau umbre lungi de-a curmezişul liniei de ofensivă alese de Teg, observă ea. Acoperământul lor era ispititor. Văzu însă că el ordonă trupelor sale să-l ocolească. Să ignore căile de acces ispititoare. Să le caute pe cele dificile şi să profite de ele.
Citadela se înălţa în mijlocul unei imense grădini botanice, cu arbori ciudaţi şi arbuşti şi mai ciudaţi, amestecaţi cu plantaţii banale. Totul părea să fi fost risipit la întâmplare de mâna unui copil care se zbenguise.
Murbella găsea captivantă metafora circului. Dădea perspectivă scenei la care asista. În mintea ei răsunau anunţuri în sunet de fanfară...
Priviţi, doamnelor şi domnilor, animalele dansatoare, apărătorii Reginei-Păianjen, dresaţi să se supună întocmai! Iar în arena din faţă, marea atracţie a acestei reprezentaţii, sub bagheta Maestrului nostru de Ceremonii, Miles Teg! Oamenii săi sunt pe cale să săvârşească lucruri dintre cele mai misterioase. Iată adevăratul talent!
Unele aspecte evocau simulacrele de bătălii din circurile. Romei Antice. Murbella aprecie trimiterea. Dădea şi mai multă culoare spectacolului.
Turnuri mobile pline de soldaţi în armură se apropie de metereze. Asaltul începe. Flăcări brăzdează văzduhul. Trupuri se prăbuşesc secerate.
Numai că aici era vorba de trupuri adevărate, de răni adevărate şi de morţi adevărate. Sensibilităţile Bene Gesserit o sileau să deplângă această irosire de vieţi omeneşti.
Aşa să fi fost şi când părinţii mei au pierit în acea acţiune de măturare?
Metaforele Celorlalte Memorii dispărură deodată şi Murbella văzu Joncţiunea aşa cum o vedea probabil în clipa aceasta Teg. Acte sângeroase de violenţă, familiare memoriei şi, totuşi, noi. Văzu atacatorii înaintând, îi auzi.
O voce feminină, aproape isterică:
― Tufa aia a ţipat la mine!
Altă voce, masculină:
― Dracu' ştie de unde provin unele din plantele astea! Răşina aia îţi arde pielea.
Murbella auzea larmă de lupte dinspre partea cealaltă a Citadelei, dar o acalmie stranie se aşternuse în jurul poziţiei ocupate de Teg. Văzu trupele lui avansând în salturi la adăpostul umbrelor, apropiindu-se de turn. Îl observă şi pe Teg, călare pe umerii lui Streggi. Pentru o clipă, ochii lui examinară impresionanta clădire aflată doar la vreo cinci sute de metri în faţă. Murbella alese o proiecţie corespunzătoare unghiului său de vedere. Se desluşeau mişcări îndărătul ferestrelor.
Unde erau misterioasele arme ale ultimei şanse pe care se presupunea că le posedă Onoratele Matres?
Ce va face acum Teg?
Teg îşi pierduse Modulul de Comandă în urma unei explozii laser la marginea liniei de atac principale. Modulul zăcea într-o rână în spatele lui, iar el stătea călare pe umerii lui Streggi în mijlocul unui mic luminiş înconjurat de tufişuri dintre care unele încă ardeau mocnit. O dată cu Modulul pierduse şi tabloul com, dar păstrase terminalul în formă de potcoavă argintie, cu toate că acesta era ca paralizat fără amplificatoarele modulului. Specialiştii de la Comunicaţii, ghemuiţi în apropiere, se agitau nervoşi, deoarece nu mai aveau nici o legătură cu teatrul de operaţii.
Zgomotele bătăliei ce se dădea de partea cealaltă a clădirilor se intensificară. Strigăte răguşite însoţeau şuierăturile stridente ale arzătoarelor cu plasmă şi bâzâitul grav al laserelor grele, punctat de zip-zip-urile neîncetate ale armelor de mână. De undeva, din stânga lui Teg, răzbăteau mugetele furioase ale unui blindat în dificultate. Scrâşnetul de metal chinuit care le acompania indica faptul că sistemele energetice ale maşinii erau avariate. Probabil că se târa pe sol, făcând zob plantaţiile ornamentale.
Haker, aghiotantul personal al lui Teg, veni alergând îndoit de spate pe poteca dindărătul Basharului. Streggi îl observă prima şi se întoarse brusc. Haker, un bărbat negricios şi atletic, cu sprâncene groase (acum îmbrobonite de sudoare), se opri în faţa lui Teg şi vorbi înainte de a-şi trage sufletul:
― Am terminat încercuirea ultimelor cuiburi de rezistenţă, Bashare.
Era obligat să strige pentru a acoperi zgomotele luptelor şi cârâielile micului emiţător-receptor pe care-l purta pe umărul stâng şi care revărsa un şuvoi neîntrerupt de conversaţii cu voce scăzută, instrucţiuni urgente şi comenzi întretăiate.
― Periferia? întrebă Teg.
― Va fi curăţată în vreo jumătate de oră, cel mult. N-ar trebui să mai staţi aici, Bashare. Maica Superioară ne-a cerut să nu vă lăsăm să vă expuneţi la riscuri inutile.
Teg arătă în direcţia Modulului avariat.
― Pentru ce n-am un post de comunicaţii de rezervă?
― Un tun laser a distrus dintr-o lovitură ambele aparate de sprijin în timp ce soseau.
― Erau împreună?
Haker desluşi mânia înăbuşită.
― Bashare, au fost...
― Nu se trimit niciodată concomitent echipamente importante. Să-mi raportezi cine a încălcat regulamentul.
Vocea subţire şi calmă, ieşită dintr-un gâtlej imatur, avea ceva mai ameninţător decât un răcnet.
― Am înţeles, Bashare.
Pe un ton strict disciplinat, fără ca nimic să arate dacă greşeala nu era cumva chiar a lui. La dracu'!
― În cât timp vor sosi noile aparate?
― Cinci minute.
― Să-mi aduci aici Modulul de rezervă cât poţi de repede.
Teg atinse cu genunchiul gâtul lui Streggi. Haker vorbi înainte ca acolita să se întoarcă:
― Modulul de rezervă a fost distrus şi el, Bashare. Am ordonat să se aducă altul.
Teg îşi reprimă un oftat. Lucruri ca acestea erau inevitabile într-o bătălie, dar nu-i plăcea să depindă de mijloace com rudimentare.
― Stabilim aici postul de comandă. Adu mai multe minicomuri.
Micile emiţătoare-receptoare aveau, cel puţin, o rază de acţiune acceptabilă.
― Aici? făcu Haker privind hăţişul din jur.
― Nu-mi place cum arată clădirile din faţă. Turnul ăla comandă întregul sector. Şi e mai mult ca sigur că are căi de acces subterane. Eu aşa l-aş fi conceput.
― Nu apare nimic în...
― Turnul nu figurează pe harta din memoria mea. Trimite oameni să sondeze terenul cu sonice. Vreau ca topografia sectorului să fie actualizată imediat cu informaţii sigure.
Minicomul lui Haker lansă brusc un apel prioritar:
― Basharul! Se poate vorbi cu Basharul?
Streggi se apropie de Haker fără a aştepta comanda lui Teg. Acesta înşfăcă minicomul de pe umărul aghiotantului şi-şi fluieră semnalul de cod.
― Bashare! Am făcut prăpăd pe Platformă. Vreo sută de nave au încercat să decoleze şi s-au izbit de scuturile noastre. Nici un supravieţuitor.
― Vreo veste despre Maica Superioară sau despre cea căreia-i zice Regina-Păianjen?
― Nimic. Şi nici nu ne putem da seama. E într-adevăr jale aici. Să vă transmit o imagine?
― Dă-mi dispeceratul. Şi continuaţi s-o căutaţi pe Odrade.
― Vă spun că n-a supravieţuit nimeni aici, Bashare.
Se auzi un declic, urmat de un bâzâit surd, apoi o altă voce anunţă:
― Dispeceratul.
Teg înălţă codorul de amprentă vocală de sub bărbie şi dădu o serie de ordine rapide:
― Expediaţi urgent o navă-berbec deasupra Citadelei. Retransmiteţi în circuit deschis imagini de pe Platformă şi din celelalte locuri în care au suferit pierderi grele. Pe toate frecvenţele. Aveţi grijă să vadă totul. Anunţaţi că pe Platformă nu există supravieţuitori.
Un dublu declic recepţionat-conflrmat puse capăt comunicaţiei. Haker întrebă:
― Chiar trageţi nădejde să le speriaţi?
― Să le educ, replică Teg şi repetă cuvintele pe care le rostise Odrade înainte de plecare: Educaţia lor a fost neglijată în mod lamentabil.
Ce se întâmplase cu Odrade? Era aproape sigur de moartea ei. Probabil că fusese ucisă imediat după declanşarea atacului. Cum se şi aşteptase. Moartă, dar nu pierdută, dacă Murbella era în stare să-şi înfrâneze impetuozitatea.
Odrade, în clipa aceea, îl avea pe Teg direct în câmpul ei vizual, privind din înaltul turnului. Logno anulase semnalul pe care îl emitea, interpunând ecranul unui contrasemnai, şi o adusese în turn la scurt timp după ce începuseră să sosească primii refugiaţi de pe Gammu. Nimeni nu contestase autoritatea lui Logno. O Preaonorată Mater moartă căreia îi urma imediat una vie părea a fi, pentru Onoratele Matres, un lucru cu care erau obişnuite.
Aşteptându-se să fie ucisă dintr-o clipă în alta, Odrade continuase să culeagă date în timp ce urca, însoţită de o gardă numeroasă, printr-un tub agrav. Tubul era o instalaţie concepută în Dispersie: un piston transparent în interiorul unui cilindru transparent. Foarte puţini pereţi opaci la etajele pe care le traversau. Mai peste tot, vederea era cea a unor spaţii rezidenţiale sau a unor săli cu echipamente ezoterice cărora Odrade le atribuia, din instinct, un caracter militar. Luxul şi impresia de confort netulburat creşteau pe măsură ce urca.
Puterea este o ascensiune atât sub aspect fizic, cât şi psihologic.
Ajunseseră în vârf. O secţiune a cilindrului se deschisese şi una dintre gardiene o împinsese brutal pe Odrade într-o încăpere cu podeaua acoperită de o mochetă pufoasă.
Camera de lucru pe care mi-a arătat-o Dama la nivelurile inferioare era alt decor fals.
Odrade desluşea o adevărată secretomanie. Echipamentele şi mobilierul ar fi fost aproape imposibil de identificat fără cunoştinţele furnizate de Murbella. Toate instalaţiile pe care le văzuse până acum nu erau, deci, decât butaforie. Sate Potemkin construite pentru inducerea în eroare a Maicii Superioare.
Logno m-a minţit în legătură cu intenţiile Damei. Regina-Păianjen voia să mă lase să plec vie şi nevătămată... după ce mă va fi intoxicat cu informaţii false.
Ce alte minciuni îi mai serviseră?
Logno şi toate gardienele, cu excepţia uneia, se apropiară de o consolă aflată în dreapta lui Odrade. Răsucindu-se pe-un picior, Odrade privi de jur-împrejur. Acesta era adevăratul centru de operaţii, fără doar şi poate. Îl examină pe îndelete. Un loc straniu. Atmosferă aseptizată. Tratată cu chimicale pentru a fi eliminată orice impuritate. Nici cel mai mic virus, nici cea mai infimă bacterie. Nici un fel de intruşi în sânge. Totul sterilizat, ca o vitrină de alimente perisabile. Iar Dama manifestase un interes deosebit pentru imunitatea la boli a Surorilor Bene Gesserit. În Dispersie se purtau războaie bacteriologice.
Vor un singur lucru de la noi!
Supravieţuirea unei singure Cucernice Maici le-ar fi fost de ajuns, dacă izbuteau să smulgă de la ea informaţia dorită.
Avea să fie nevoie de înfiinţarea unei comisii speciale Bene Gesserit pentru a examina firele acestei pânze de păianjen şi a vedea unde duc.
Dacă ieşim învingătoare.
Consola asupra căreia îşi concentra atenţia Logno era mai mică decât cele ale instalaţiilor fictive pe care le văzuse Odrade. Comenzile se efectuau printr-un câmp digital. Casca de pe măsuţa joasă de lângă Logno era, şi ea, mai mică şi transparentă, lăsând să se vadă o sumedenie de fire de conexiune.
Filamente shiga, fără îndoială.
Casca evoca sondele T din Dispersie pe care le descriseseră Teg şi mulţi alţii. Mai posedau femeile astea şi alte minuni tehnologice asemănătoare? Probabil că da.
În spatele lui Logno, un perete scânteietor. În stânga ei, un şir de ferestre mari dădeau spre un balcon cu o panoramă largă â peisajului. Se zăreau mişcări de trupe şi de blindate. Odrade îl recunoscu pe Teg în depărtare, siluetă de copil pe umerii unei persoane adulte, dar nu scăpă nici un semn care ar fi lăsat să se întrevadă că observase ceva ieşit din comun. Continuă să studieze încăperea. Un pasaj aflat în stânga ei ducea spre un alt sector, unde se zărea parţial cilindrul altui tub agrav. Locul era pardosit cu dale verzi şi părea afectat unor funcţii diferite.
O erupţie subită de zgomote se produse în spatele peretelui. Odrade identifică unele dintre ele. Cizmele soldăţeşti aveau o rezonanţă caracteristică pe pardoseală. Foşnete de textile exotice. Voci. Desluşi accentul specific al Onoratelor Matres care se interpelau stupefiate. Şocate!
Suntem pe cale să biruim!
Stupefacţia şi şocul erau reacţii de aşteptat când cineva socotit invincibil era înfrânt. Odrade pândi reacţiile lui Logno. Va cădea pradă disperării?
În cazul ăsta, s-ar putea să scap cu viaţă.
Rolul Murbellei avea să se schimbe, poate, în ultima clipă. Dar asta mai putea să aştepte. Surorile fuseseră instruite cum să se poarte în eventualitatea unei victorii. Nici ele, nici trupele Bene Gesseritului n-aveau să le agreseze pe Onoratele Matres -sexual sau altcumva. Duncan îi pregătise pe bărbaţi, făcându-i să înţeleagă bine pericolele capcanelor sexuale.
Nu creaţi noi antagonisme. Nu riscaţi să fiţi subjugaţi sexual.
Noua Regină-Păianjen dezvălui, în clipa aceea, o latură a personalităţii ei mai stranie decât îşi închipuise Odrade. Părăsindu-şi consola, Logno se apropie şi se opri la un pas de ea.
― Aţi câştigat această bătălie. Suntem prizonierele dumitale. Nici urmă de portocaliu în ochii ei. Odrade se uită la femeile care fuseseră gardienele sale. Expresii imperturbabile, priviri limpezi. Era modul lor de a-şi manifesta disperarea? Nu părea câtuşi de puţin plauzibil. Nici Logno, nici celelalte nu aveau reacţiile emotive care-ar fi fost de aşteptat.
Camuflează chiar totul?
Evenimentele din ultimele ore ar fi trebuit să genereze crize emoţionale. Logno nu dădea nici un semn de aşa ceva. Nici un muşchi nu tresărea pe figura ei, care oglindea, cel mult, o oarecare îngrijorare.
O mască Bene Gesserit!
O mască, fără doar şi poate, inconştientă, provocată în mod automat de înfrângere. Ceea ce însemna că, de fapt, nu se recunoşteau înfrânte.
Suntem încă prezente în adâncul fiinţei lor. În stare latentă... dar prezente! Nu-i de mirare că Murbella a fost la un pas de moarte. S-a pomenit confruntată cu propriul ei trecut genetic ca suprem tabu.
― Tovarăşele mele..., spuse Odrade. Cele trei femei care mă însoţeau. Ce s-a întâmplat cu ele?
― Moarte, răspunse Logno cu o voce la fel de funestă ca şi cuvântul pe care îl pronunţase.
Odrade simţi o strângere de inimă gândindu-se la Suipol. Tam şi Dortujla trăiseră vreme îndelungată şi cu folos, dar Suipol... moartă, fără a fi apucat să fie Împărtăşită.
Încă una dintre cele mai bune, iremediabil pierdută. Ce lecţie amară!
― Le voi găsi pe cele ce poartă răspunderea, dacă doreşti răzbunare, zise Logno.
Lecţia numărul doi.
― Răzbunarea e pentru copii şi pentru înapoiaţi mintal. Uşoară revenire a unui licăr portocaliu în ochii lui Logno.
Aptitudinea oamenilor de a se autoamăgi putea îmbrăca multe forme, îşi aminti sieşi Odrade. Conştientă de faptul că Dispersia putea produce în orice moment imprevizibilul, se înarmase în consecinţă cu o detaşare menită s-o protejeze şi să-i îngăduie să evalueze mai bine lucruri noi, locuri noi, oameni noi. Ştiuse că s-ar putea vedea nevoită să judece după criterii diferite, pentru a trage foloase sau pentru a îndepărta ameninţări. În clipa de faţă, considera atitudinea lui Logno drept o ameninţare.
― Nu pari deloc tulburată, Preaonorată Mater.
― Vor avea grijă alţii să mă răzbune.
Voce neutră, perfectă stăpânire de sine. Iar cuvintele erau şi mai bizare decât atitudinea ei. Totul era bine ţinut sub obroc, doar câteva frânturi infime se dezvăluiau observaţiei atente a lui Odrade. Reacţii intense, dar adânc îngropate. Totul se petrecea în interior, totul era mascat exact ca la o Cucernică Maică. Logno părea să nu mai aibă acum nici un fel de putere şi, totuşi, vorbea de parcă nu se schimbase nimic esenţial.
Sunt prizoniera dumitale, dar asta nu are nici o importanţă.
Era cu adevărat neputincioasă? Nu! Asta era impresia pe care voia s-o dea, iar celelalte Onorate Matres prezente o imitau întocmai.
Ne vezi? Nu mai avem nici o putere, nu mai avem nimic, în afară de loialitatea Surorilor noastre şi a celor pe care ni i-au subjugat.
Erau Onoratele Matres atât de încrezătoare în legiunile lor răzbunătoare? Ar fi fost cu putinţă doar dacă nu suferiseră niciodată o înfrângere atât de usturătoare. Dar ceva le pusese pe fugă, făcându-le să se retragă până aici, în inima Vechiului Imperiu. În Milionul de Planete.
Teg dădu de Odrade şi de "prizonierele" ei în timp ce căuta un loc în care să facă bilanţul victoriei. Orice conflict armat cerea o analiză amănunţită a posteriori, mai cu seamă când comandantul suprem era un mentat. Era vorba de un test comparativ, pe care bătălia recent încheiată îl făcea mai necesar decât oricare altul din întreaga carieră militară a lui Teg. Bătălia aceasta n-avea să fie încredinţată memoriei decât după ce rezultatul ei va fi fost estimat şi împărtăşit de cât mai mulţi dintre cei ce se bizuiau pe capacităţile lui. Aşa procedase întotdeauna şi nu-i păsa de ceea ce putea dezvălui despre el acest lucru. Ruperea acestui lanţ de interese întrepătrunse ar fi însemnat o poartă deschisă înfrângerii.
Am nevoie de un loc liniştit, unde să reunesc firele acestei bătălii şi să stabilesc o sinteză preliminară.
În concepţia lui, una dintre problemele cele mai delicate, inerente oricărei înfruntări armate, era de a o conduce în aşa fel încât să nu dezlănţui ceea ce putea fi mai barbar în instinctele umane. Un punct de vedere tipic Bene Gesserit. Războiul trebuia purtat de aşa manieră, încât să scoată la iveală tot ce era mai bun în cei care supravieţuiau. Lucru extrem de dificil, iar uneori imposibil de realizat. Şi cu cât soldatul se afla mai departe de carnagiu, cu atât devenea acest lucru mai dificil. Era unul dintre motivele pentru care Teg se străduia întotdeauna să se deplaseze pe teatrul de operaţii şi să examineze personal situaţia. Când nu vedeai cu ochii tăi suferinţa, puteai pricinui şi mai multă suferinţă fără să-ţi pese. Cum făceau Onoratele Matres. Dar, acum, ele erau cele ce sufereau. Care avea să fie reacţia lor?
Tocmai îşi punea această întrebare când, ieşind din tub împreună cu aghiotanţii lui, dădu cu ochii de Odrade în faţa unui grup de Onorate Matres.
― Comandantul forţelor noastre armate, Basharul Miles Teg, zise Odrade, arătându-i cu un gest al mâinii.
Onoratele Matres îl priviră lung.
Un copil călare pe umerii unei femei? Ăsta e comandantul lor?
― Ghola..., murmură Logno.
Odrade i se adresă lui Haker:
― Condu-le pe prizonierele noastre într-un loc din apropiere, unde să nu ducă lipsă de nimic.
Haker nu se mişcă până ce nu-l văzu pe Teg încuviinţând cu o mişcare uşoară a capului, apoi le făcu politicos semn prizonierelor să-l preceadă spre sectorul cu pardoseală verde din stânga. Autoritatea lui Teg nu le scăpă Onoratelor Matres. Îl fulgerară cu privirea în timp ce dădeau curs invitaţiei lui Haker.
Bărbaţi care le ordonă femeilor!
Cu Odrade alături, Teg o îmboldi pe Streggi şi ieşiră pe balcon. Priveliştea îi făcu lui Teg o impresie curioasă, pe care nu şi-o explică decât după câteva clipe. Observase multe câmpuri de bătălie de la înălţime, cel mai adesea de la bordul unui topter de recunoaştere. Balconul acesta, ca punct fix în spaţiu, îi dădea senzaţia unei proximităţi imediate. Nu se aflau decât la vreo sută de metri deasupra grădinilor botanice unde se purtaseră luptele cele mai înverşunate. Victimele zăceau la pământ, în poziţiile contorsionate în care căzuseră, ca nişte păpuşi abandonate de copii plictisiţi de joacă. Teg recunoscu uniformele unora dintre soldaţii săi şi simţi un junghi dureros.
Aş fi putut să fac ceva pentru a evita asta?
Nu era prima oară când îl încerca acest simţământ, această "mustrare de cuget a comandantului", cum o numea el. Dar scena aflată sub ochii lui era diferită, şi nu doar prin caracterul ei unic, propriu oricărei bătălii, ci altcumva, într-un mod pe care nu reuşea să-l definească. Îşi spuse că faptul se datora, în parte, cadrului natural, mai degrabă prielnic petrecerilor în aer liber, acum însă răvăşit de forma cea mai străveche de violenţă.
Păsări şi animale mici începeau să se reîntoarcă, precaute şi temătoare după harababura şi vacarmul intruziunii umane. Creaturi mărunte cu cozi lungi, stufoase, veneau să adulmece morţii, după care, fără vreun motiv aparent, o rupeau la fugă şi se căţărau în copaci. Păsări multicolore îşi iţeau capetele din penumbra frunzişurilor sau zburau iute dintr-o parte în alta -fulgerări pestriţe ce deveneau camuflaj când se pierdeau brusc în coroanele arborilor. Zburătăcelile acestea întrevăzute încercau, parcă, să redea scenei neliniştea pe care oamenii o confundau de obicei, într-un asemenea loc, cu tihna de netulburat a naturii. Teg însă nu se lăsa amăgit. În cursul existenţei sale pre-ghola cunoscuse îndeaproape natura sălbatică. Îşi petrecuse copilăria la ţară, unde sălbăticiunile veneau adesea până la hotarele terenurilor cultivate. Locurile acelea nu erau defel liniştite.
Gândul acesta îl făcu să-şi dea dintr-o dată seama ce anume îl tracasa. Ţinând cont de faptul că atacaseră o poziţie bine apărată şi bine dotată cu tehnică de luptă, pierderile erau extrem de uşoare. Nu văzuse nimic care să explice acest lucru, de când pătrunsese în Citadelă. Fuseseră luate Onoratele Matres pe nepregătite? Înfrângerea suferită în bătălia spaţială era explicabilă. Aptitudinea lui de a vedea non-navele inamice îi conferise un avantaj devastator. Dar instalaţiile de la se comportau poziţii de repliere, unde apărătorii s-ar fi putut retrage şi provoca pierderi grele atacatorilor. Prăbuşirea sistemului defensiv al Onoratelor Matres fusese bruscă şi rămânea, până acum, inexplicabilă.
M-am înşelat presupunând că au capitulat la vederea imaginilor din locurile unde au suferit înfrângeri dezastruoase.
Se întoarse către Odrade şi întrebă:
― Preaonorata Mater care era aici a dat ordinul încetării oricărei rezistenţe?
― Presupun că da.
Răspuns prudent şi tipic Bene Gesserit. Odrade examina şi ea scena, cu cea mai mare atenţie.
Presupunerea ei oferea o explicaţie rezonabilă a modului abrupt în care inamicul depusese armele?
De ce s-o fi făcut? Pentru a evita şi mai multă vărsare de sânge?
Având în vedere cruzimea de care dădeau dovadă în mod obişnuit Onoratele Matres, ipoteza era improbabilă. Decizia lor fusese luată din motive care-l nelinişteau.
O capcană?
Acum, că se gândea la asta, mai erau şi alte lucruri stranii la acest câmp de bătălie. Nu se auzeau deloc strigătele obişnuite ale răniţilor, nu răsunau chemări după medici şi brancardieri. Vedea doctori Suk circulând printre victime. Acesta, cel puţin, era un amănunt familiar. Dar fiecare combatant examinat era lăsat în poziţia în care căzuse.
Morţi, cu toţii? Nici un rănit?
Teg simţi dintr-o dată o spaimă năprasnică. Spaima nu era ceva neobişnuit pentru un soldat aflat pe câmpul de luptă, dar el învăţase să-şi interpreteze reacţiile de acest fel. Se petreceau lucruri anormale. Zgomotele, mirosurile, ceea ce vedea în jur, totul căpătă o intensitate nouă. Stătea la pândă, cu toate simţurile încordate, ca un animal de pradă în inima junglei, cunoscându-şi la perfecţie terenul, dar ghicind prezenţa unei intruziuni pe care trebuia neapărat să o identifice, altminteri risca să se transforme din vânător în vânat. Reexamină tot ce-l înconjura, înregistrând observaţiile la un nivel diferit al percepţiei şi citindu-şi în acelaşi timp propriile reacţii, pentru a încerca să descopere ce declanşase procesul. Sub el, Streggi tremura. Îi simţea disperarea.
― Ceva nu e deloc în regulă aici, rosti brusc Odrade.
El îi făcu un semn scurt cu mâna, cerându-i să tacă. Chiar şi în turnul acesta, ocupat de trupele sale victorioase, se simţea expus unei ameninţări pe care simţurile lui alarmate erau incapabile s-o definească.
Pericol!
Nu mai avea nici un dubiu acum. Dar ignoranţa în care se afla era atât de chinuitoare, încât avea nevoie de fiecare părticică a antrenamentului său de mentat pentru a nu cădea pradă unei stări nevrotice.
Îmboldind-o pe Streggi să se întoarcă, îi dădu câteva ordine scurte unui aghiotant care aştepta în uşa balconului. Omul îl ascultă liniştit, apoi făcu stânga-împrejur şi dispăru. Trebuia stabilită cifra exactă a pierderilor. Procentul răniţilor faţă de numărul morţilor. Un raport amănunţit asupra naturii armelor capturate. Urgent!
Reluând examinarea scenei de dedesubt, remarcă alt lucru tulburător, o anomalie asupra căreia ochii săi încercaseră până acum în zadar să-i atragă atenţia. Cadavrele ce purtau uniforma Bene Gesserit aveau foarte puţin sânge pe ele. În urma oricărei bătălii, era de aşteptat să vezi pretutindeni acea dovadă de pe urmă a unei umanităţi comune, fluidul roşu care se închidea repede la culoare în aer liber, dar care-şi lăsa urma de neşters în amintirea oricui îl văzuse vreodată. Lipsa băii de sânge pe câmpul de luptă era un factor necunoscut şi, în război, factorii necunoscuţi erau asociaţi cu cele mai mari pericole.
Întorcându-se spre Odrade, Teg murmură:
― Posedă o armă pe care noi n-am descoperit-o.
Nu vă grăbiţi să vă dezvăluiţi judecăţile. Concluziile ascunse sunt adesea mai eficiente. Ele pot să inspire acţiuni ale căror efecte nu vor fi resimţite decât prea târziu pentru a mai fi înlăturate.
Dostları ilə paylaş: |