Coda Bene Gesserit

Poveşti de pe Gammu

MURBELLA intrase într-o fază de experienţe disparate. O irită, la început, să-şi vadă propria viaţă sub unghiuri multiple. Evenimentele haotice de pe Joncţiune creaseră această situaţie, această harababură de necesităţi imediate, de care ştia că n-avea să scape, nici măcar la întoarcerea în Canonicat.

Te-am prevenit, Dar. Nu poţi nega asta. Ţi-am spus că sunt capabile să preschimbe o victorie în înfrângere. Şi uite în ce belea m-ai vârât! Încă am avut noroc că am putut salva câţi am salvat.

Acest protest lăuntric o făcea, de fiecare dată, să retrăiască evenimentele care o înălţaseră în poziţia înfiorătoare pe care-o ocupa acum.

Memoria îi reda imaginea lui Streggi căzând fulgerată de moarte, fără nici o picătură de sânge. Scena fusese proiectată de releele non-navei că o reprezentaţie teatrală. Cadrul de proiecţie din postul de comandă accentua iluzia că lucrurile nu se petreceau în realitate. Actorii aveau să se ridice şi să se încline pentru a mulţumi publicului. Ochii com ai lui Teg însă conti­nuaseră să retransmită totul, pe comandă automată, până când cineva îi redusese la tăcere.

Murbellei îi rămăseseră în minte imaginile, ca viziunea reziduală a unui coşmar: Teg zăcând pe pardoseala acelui cuib de vultur al Onoratelor Matres, Odrade privind şocată...

Proteste vehemente se ridicaseră când Murbella îşi anunţase intenţia de a coborî urgent pe solul planetei. Instructoarele se arătaseră neînduplecate, până ce le expusese în amănunţime pariul pe care-l făcuse Odrade, încheind: "Vreţi ca dezastrul să fie total?"

Prezenţa Interioară a lui Odrade a avut, în cele din urmă, câştig de cauză. Ai ştiut asta de la bun început, nu-i aşa, Dar? Făcea parte din planul tău!

"Ne rămâne, oricum, Sheeana", hotărâseră Instructoarele, dându-i Murbellei o navetă monoloc şi lăsând-o să coboare pe Joncţiune de una singură.

Deşi avusese grijă să-şi anunţe sosirea şi identitatea de Ono­rată Mater prin intermediul sistemelor com, existară momente delicate după aterizarea pe Platforma de lângă Citadelă.

Un detaşament de Onorate Matres înarmate o aştepta când descinse din navetă nu departe de un crater fumegând. Fumul avea un miros de explozive exotice.

E locul unde a sărit în aer naveta Maicii Superioare.

O bătrână Onorată Mater comanda detaşamentul. Roba ei roşie era pătată, cu o parte din ornamente rupte şi mâneca stângă sfâşiată din umăr. Semăna cu o şopârlă năpârlită, încă veninoasă şi capabilă să muşte, dar aflată la capătul furiei şi al puterilor. Părul roşcat, despletit şi răvăşit, arăta ca o rădăcină de ghimbir proaspăt smulsă. Un demon sălăşluia înlăuntrul ei. Murbella îl văzu privind prin ochii injectaţi de portocaliu.

În ciuda prezenţei unui întreg detaşament în spatele bătrânei, cele două femei se măsurară de parcă ar fi fost singure în faţa rampei de coborâre a navetei, ca două fiare pe cale să se adulmece prudente pentru a evalua amploarea pericolului.

Murbella o examină cu atenţie pe bătrână. Şopârla asta avea să şuiere şi să săgeteze cu limba aerul, pentru a-şi semnala agresivitatea, dar era destul de şocată ca s-o asculte.

― Numele meu e Murbella. Am fost capturată de Bene Gesserit pe Gammu. Sunt o adeptă a lui Hormu.

― De ce porţi robă de vrăjitoare?

Bătrâna şi detaşamentul ei aşteptau pregătite să ucidă.

― Am învăţat tot ce era de învăţat de la ele şi am venit să predau acest tezaur de cunoştinţe Surorilor mele.

Bătrâna o studie câteva clipe.

― Mda, îţi recunosc genotipul. Eşti de pe Roc. Una dintre cele pe care le-am ales pentru proiectul Gammu.

În spatele ei, celelalte părură să se destindă un pic.

― Dar n-ai făcut tot drumul până aici cu naveta asta, rosti cu voce acuzatoare bătrâna.

― Am evadat de pe una din non-navele lor.

― Ştii unde-şi au cuibul?

― Ştiu.

Un zâmbet larg îşi făcu loc pe buzele bătrânei.

― Formidabil! Eşti cineva! Cum ai reuşit să le scapi?

― Chiar crezi că e cazul să-ntrebi?

Bătrâna îi cântări replica. Murbella putea să-i citească pe faţă gândurile, ca şi cum ar fi fost rostite cu voce tare: Fetele astea pe care le-am adus de pe Roc... Extrem de periculoase, toate. Pot să ucidă cu mâinile, cu picioarele, cu orice parte mobilă a corpului. Ar trebui să li se aplice o etichetă: "Pericu­loase din orice poziţie!"

Murbella se depărtă câţiva paşi de navetă, etalând graţia de gimnastă care era una dintre mărcile distinctive ale identităţii ei.

Forţă şi rapiditate, surioarelor. Fiţi cu băgare de seamă.

Mai multe Onorate Matres din detaşamentul bătrânei îşi manifestară curiozitatea. Întrebări lacome, pline de conotaţii specifice, o bombardară pe Murbella.

― Ai omorât multe? Unde-i planeta lor? E bogată? Le-ai subjugat mulţi masculi? Ai fost formată pe Gammu?

― Am absolvit gradul trei pe Gammu. Cu Hakka.

― Hakka! Am cunoscut-o. Mai avea rana aia la piciorul stâng?

Mă testează încă.

― La piciorul drept. Am fost de faţă când s-a rănit.

― A, da, aşa e. La dreptul. Acum îmi aduc aminte. Şi cum s-a rănit?

― Aplicându-i un şut în dos unui mocofan. Dobitocul avea un cuţit ascuţit în buzunarul din spate. Hakka a fost atât de furioasă, încât l-a ucis pe loc.

Un hohot de râs zgudui grupul.

― Vom merge la Preaonorata Mater, declară bătrâna.

Am trecut primul examen, îşi spuse Murbella.

Simţea, totuşi, că mai existau rezerve.

De ce poartă această adeptă a lui Hormu roba inamicelor noastre? Şi de ce are acest aer ciudat?

Mai bine să rezolv treaba asta numaidecât.

― Am urmat programul lor de formare şi m-au recrutat.

― Neghioabele! Chiar au făcut asta?

― Te îndoieşti de cuvântul meu?

Ce uşor îi era să-şi regăsească vechile reflexe şi să redevină o Onorată Mater susceptibilă şi iute la mânie!

Bătrâna se zbârli. Fără a-şi pierde din trufie, le aruncă o privire de avertisment celor aflate sub comanda ei. Preţ de câteva clipe, toate rămaseră nemişcate, digerând cele spuse de Murbella.

― Ai acceptat să intri în rândurile lor? întrebă o voce din spatele ei.

― Cum altfel aş fi putut să le fur cunoştinţele? Am fost eleva personală a Maicii lor Superioare.

― Şi te-a instruit bine?

Aceeaşi voce provocatoare, în spatele ei. Murbella identifică genul celei care-o interpelase: eşalonul mediu şi ambiţioasă. Arzând de nerăbdare să se remarce pentru a fi avansată.

Până aici ţi-a fost, ambiţioaso! Atâta pagubă, pentru univers.

O fentă Bene Gesserit o aduse pe imprudentă în raza ei de acţiune. O lovitură de picior în stil Hormu, uşor de recunoscut pentru toată lumea, şi cea care-o provocase zăcea, moartă, la pământ.

Mariajul dintre talentele Bene Gesserit şi cele ale Ono­ratelor Matres creează pericole de care va trebui să ţineţi seamă şi să vă temeţi.

― M-a instruit admirabil, spuse cu voce tare. Alte întrebări?

― He-heee! făcu bătrâna.

― Cum te numeşti? o întrebă Murbella.

― Sunt Mare Doamnă, Onorată Mater a lui Hormu. Numele meu este Elpek.

― Mulţumesc, Elpek. Poţi să-mi spui Murbella.

― Sunt onorată, Murbella. Văd că ne-ai adus, într-adevăr, un tezaur.

O clipă, Murbella o studie cu intensitate Bene Gesserit înainte de a-i adresa un zâmbet sec.

Schimbul de nume! Tu, cu roba ta roşie arătând că eşti dintre cele puternice, aparţinând anturajului Preaonoratei Mater, ştii, oare, ce anume ai introdus în cercul vostru restrâns?

Detaşamentul Onoratelor Matres rămăsese încremenit, observând-o cu circumspecţie. Murbella înregistra totul cu noua ei sensibilitate. "Clubul Select" nu-şi făcuse niciodată loc în Bene Gesserit, dar funcţiona perfect în societatea Onoratelor Matres. Fluxul simultan îi oferea o adevărată paradă de confirmări amuzante. Transmiterea puterii se făcea pe căi dintre cele mai subtile. Era suficient să frecventezi şcolile cores­punzătoare şi prietenii potriviţi pentru ca, la absolvire, să te trezeşti propulsată pe primele trepte ale scării şi să începi să urci cu repeziciune ― toate acestea, fireşte, prin intermediul părin­ţilor şi al relaţiilor lor, iar apoi prin cel al serviciilor şi contraserviciilor, care duceau la alianţe de tot felul, inclusiv cea a căsătoriei. Fluxul simultan îi spunea că sistemul te putea arunca şi în fundul prăpastiei, însă cele care se agăţaseră bine de scară, cele care se instalaseră în nişele puterii, nu-şi băteau niciodată capul cu asta.

La tot răul e şi-un bine, aşa mă vede acum Elpek. Ea nu-şi dă seama ce am devenit eu. Vede doar că sunt periculoasă, însă, probabil, utilă.

Învârtindu-se încet pe-un picior, Murbella studie deta­şamentul bătrânei Onorate Mater. Nu includea nici un bărbat înrobit. Misiunea fusese socotită prea delicată pentru a putea fi încredinţată altora decât unor femei de încredere. Perfect.

― Ascultaţi-mă cu atenţie, acum, toată lumea, zise ea. Dacă sunteţi cu adevărat loiale Comunităţii noastre, lucru pe care-l voi judeca după comportamentul vostru în viitor, veţi cinsti cum se cuvine ceea ce am adus. E un dar pe care intenţionez să-l ofer doar celor care îl merită.

― Preaonorata Mater va fi încântată, spuse Elpek.

Dar Preaonorata Mater nu păru deloc încântată când Murbella îi fu prezentată.

Murbella recunoscu imediat decorul balconului din turn. Soarele se apropia de asfinţit, acum, dar trupul lui Streggi zăcea tot în locul unde căzuse. Mulţi dintre specialiştii care îl însoţeau pe Teg fuseseră ucişi, îndeosebi tehnicienii releelor com care-i serviseră şi drept gardă personală.

Nu, nouă, Onoratelor Matres, nu ne place să fim spionate.

Teg, observă ea, era încă în viată, dar legat fedeleş cu filament shiga şi abandonat cu dispreţ într-un colţ al balconului. Cel mai surprinzător însă era faptul că Odrade stătea, liberă, nu departe de Preaonorata Mater. Alt gest de dispreţ.

Murbella avea impresia că trăise această scenă de nenumărate ori. Urmările unei victorii a Onoratelor Matres: trupurile inamicilor lor lăsate să zacă, la vedere, în locurile unde fuseseră doborâte. Riposta Onoratelor Matres cu arma care nu făcea să curgă sânge fusese fulgerătoare şi nimicitoare. De o ferocitate tipică, masacrând chiar şi când masacrul nu mai era necesar. Murbella îşi reprimă un fior amintindu-şi momentul sinistrei răsturnări a situaţiei. Totul se petrecuse fără veste. Trupele până în acea clipă victorioase se prăbuşiseră şir după şir, ca nişte piese de domino, lăsându-i pe supravieţuitori într-o stare de şoc. Iar Preaonorata Mater, de bună seamă, se delectase cu acest spectacol.

Privind-o fix pe Murbella, Preaonorata Mater i se adresă lui Odrade:

― Vasăzică asta-i mostra de insolenţă pe care zici c-aţi format-o la şcoala voastră.

Odrade mai că zâmbi la auzul calificativului.

Mostră de insolenţă?

O Bene Gesserit putea accepta asemenea vorbe fără ranchiună. Această Preaonorata Mater cu ochi urduroşi era în impas. Nu mai putea face apel la arma ei care ucidea fără vărsare de sânge. Echilibru foarte delicat al puterii. Frânturi de conversaţii nervoase între Onoratele Matres dezvăluiseră pro­blema cu care erau confruntate.

Toate armele lor secrete erau epuizate şi nu le mai puteau reîncărca. Ceva ce pierduseră când fuseseră nevoite să se refugieze aici.

"Arma noastră cea de pe urmă. Am irosit-o!"

Logno, care se credea suverană, se afla acum în mijlocul unei arene de cu totul alt gen. Şi tocmai aflase de uşurinţa înspăimântătoare cu care Murbella putea să-i ucidă luptătoarele de elită.

Murbella măsură din priviri anturajul Preaonoratei Mater pentru a-şi estima şansele. Femeile înţelegeau cum se punea problema, fireşte. Erau obişnuite cu astfel de situaţii. Pentru cine să voteze?

Neutre?

Unele păreau circumspecte, dar toate aşteptau.

Presimţeau o diversiune. Nu le păsa cine avea să triumfe, atâta timp cât puterea continua să curgă în direcţia lor.

Murbella îşi lăsă muşchii să treacă în starea de relaxare a pregătirii de luptă, pe care-o învăţase de la Duncan şi Instructoare. Se simţea la fel de calmă ca în sala de antre­nament, când îşi studia ripostele. Orice ar fi făcut, ştia că reacţiile ei aveau să fie cele pentru care Odrade o pregătise -mental, fizic şi emoţional.

Mai întâi Glasul. Să simtă toate un fior lăuntric.

― Văd că ai subapreciat Bene Gesseritul. Femeile astea au auzit de atâtea ori argumentele de care eşti atât de mândră, încât cuvintele tale li se par cumplit de plictisitoare.

Frazele fuseseră rostite cu un control vocal devastator, pe un ton care provocă o revărsare de portocaliu în ochii lui Logno, dar o ţinu încremenită.

Murbella nu terminase cu ea.

― Te consideri puternică şi abilă. Una decurgând din alta, nu? Ce idioţenie! Eşti o mincinoasă învederată şi te minţi pe tine însăţi!

Cum Logno nu se clinti nici la acest atac verbal, cele care-o înconjurau începură să se dea deoparte, creând un cerc care spunea: E a ta.

― Uşurinţa cu care-ţi debitezi minciunile nu-i de ajuns pentru a le ascunde, continuă Murbella şi privirea ei dispreţuitoare trecu la femeile din spatele lui Logno. Ca şi cele pe care le cunosc din Celelalte Memorii, eşti sortită pierzaniei. Problema e că mori infernal de încet. În mod inevitabil, fireşte, dar între timp... ce plictiseală! Îndrăzneşti să-ţi spui Preaonorată Mater! (Reveni cu privirea la Logno. ) Totul, la tine, e o hazna. N-ai nici un dram de rafinament.

Era prea mult pentru Logno. Atacă, piciorul ei despicând aerul cu o rapiditate fulgerătoare. Murbella îl apucă din zbor, ca şi cum ar fi prins o frunză purtată de vânt, şi, continuându-i mişcarea, o ridică pe Logno ca pe-un îmblăciu şi o proiectă pe pardoseală, făcându-i zob capul. Fără nici o pauză, Murbella execută o piruetă şi piciorul ei stâng aproape că o decapită pe Onorata Mater care stătuse în dreapta lui Logno, în timp ce muchia mâinii drepte zdrobea beregata celei ce se aflase în stânga. Totul se petrecu în mai puţin de două bătăi de inimă.

Examinând scena fără a respira prea tare (ca să le arate tuturor cât de uşor îi fusese), Murbella resimţi un şoc când constată inevitabilul. Odrade zăcea la picioarele lui Elpek, care, în mod evident, îşi alesese tabăra fără ezitare. Unghiul pe care-l făcea gâtul lui Odrade cu trupul ei flasc arăta că Maica Supe­rioară era moartă.

― A vrut să intervină, spuse Elpek.

Dat fiind că omorâse o vrăjitoare Bene Gesserit, Elpek se aştepta ca Murbella (o Soră, totuşi!) s-o aplaude. Dar Murbella reacţionă în mod cu totul neaşteptat. Îngenunche lângă Odrade şi-şi lipi capul de cel al cadavrului, părând să înţepenească în această poziţie.

Onoratele Matres schimbară priviri nedumerite, dar nu se încumetară să facă vreo mişcare.

Ce-nseamnă asta?

Erau însă ca paralizate de terifianta demonstraţie de forţă a Murbellei.

― După ce captă trecutul recent al lui Odrade, care se adăugă Împărtăşirii anterioare, Murbella se ridică.

Elpek îşi văzu propria moarte în privirea Murbellei şi se retrase un pas înainte de a încerca să se apere. Elpek era periculoasă, dar nu pe măsura acestui demon în robă neagră. Totul se termină cu aceeaşi rapiditate stupefiantă ca pentru Logno şi apropiatele ei: o lovitură de picior în laringe, şi Elpek se prăvăli peste corpul lui Odrade.

Încă o dată, Murbella le ţintui cu privirea pe supravie­ţuitoare, apoi coborî ochii spre trupul lui Odrade.

Într-un fel, asta a fost isprava mea, Dar. Şi a ta!

Clătină capul dintr-o parte în alta, cu gândul la consecinţe.

Odrade a murit. Trăiască noua Maică Superioară! Trăiască noua Preaonorată Mater! Şi Cerul să ne apere pe toate.

Îşi îndreptă atenţia apoi, la ceea ce avea de făcut Toate aceste morţi creaseră o enormă datorie. Inspiră adânc. Încă un nod gordian.

― Eliberaţi-l pe Teg, rosti ea. Curăţaţi pe-aici cât mai repede. Şi să mi se aducă o robă potrivită!

Preaonorată Mater era cea care dădea aceste ordine, dar cele care săriră să-i dea ascultare simţiră în ea prezenţa Celeilalte.

Onorata Mater care aduse roba roşie împodobită de dragoni din gemone îi întinse veşmântul de la o distanţă respec­tuoasă. Era o femeie solidă, cu oase puternice, faţă pătrată şi ochi cruzi.

― Ţine-mi-o, spuse Murbella şi, când femeia încercă să profite de ocazie ca s-o atace, o trimise cu violenţă la podea. Mai vrei?

Femeia scutură din cap.

― Vei fi prim-consiliera mea, zise Murbella. Cum te cheamă?

― Angelika, Preaonorată Mater.

Poftim! Sunt prima care ţi se adresează cu titlul ce ţi se cuvine. Merit o recompensă.

― Recompensa ta e faptul că te-am ridicat în rang şi te-am lăsat în viaţă.

Declaraţie demnă de o Onorată Mater şi acceptată ca atare.

Când Teg se apropie de ea, frecându-şi braţele pe care filamentul shiga lăsase urme adânci, câteva Onorate Matres dădură s-o pună în gardă:

― Atenţie! Nu ştii ce poate ăsta să...

― E-n slujba mea acum, spuse Murbella. Apoi, adoptând tonul zeflemitor al lui Odrade: Nu-i aşa, Miles?

El îi adresă un surâs trist. Expresia unui om bătrân pe un chip de copil.

― Trăim timpuri interesante, Murbella.

― Lui Dar îi plăceau merele, spuse ea. Ai grijă să faci ceea ce trebuie.

Teg dădu din cap. Fireşte că locul de veci al lui Odrade avea să fie într-o livadă. Nu că faimoasele livezi Bene Gesserit aveau să dăinuie prea mult în condiţii de deşert. Dar anumite tradiţii meritau să fie perpetuate cât timp se mai putea.

Ce ne învaţă Accidentele Sacre? Să fim flexibili; să fim tari; să fim pregătiţi pentru schimbare, pentru noutate. Adunaţi experi­enţele şi judecaţi-le după criteriile imuabile ale credinţei noastre.