Coda Bene Gesserit

Biciul zensunnit

CUCERNICA MAICĂ SHEEANA stătea în faţa bancului ei de sculptură, cu fiecare mână vârâtă într-un modelator cu gheare plumburii arătând ca o mănuşă exotică. De aproape o oră, senziplazul negru era pe cale să capete formă pe soclu, iar ea se simţea tot mai aproape de creaţia ce sta să se materializeze, izvodind dintr-un loc sălbatic aflat undeva înlăuntrul ei. Intensitatea acestei forţe creatoare îi provoca fiori în tot trupul şi se mira că persoanele care treceau prin holul din dreapta nu-i remarcau tremurul. Fereastra dinspre nord a atelierului lăsa să pătrundă, din spatele ei, o lumină cernită, pe când cea orientată spre vest era învăluită în strălucirea portocalie a soarelui care asfinţea deasupra deşertului.

Prester, adjuncta ei principală, aici, la Staţiunea de Observaţie a Deşertului, se oprise în prag cu câteva minute mai inainte, dar restul personalului ştia că era mai bine să n-o întrerupă când se cufunda în această activitate.

Dându-se un pas înapoi, Sheeana îndepărtă cu dosul mâinii o şuviţă de păr castaniu cu reflexe roşcate care-i căzuse pe frunte. Plazul negru din faţa sa era ca o provocare, cu planurile lui curbe şi drepte aproape de forma pe care-o simţea înlăuntrul ei.

Vin să lucrez aici ori de câte ori mă copleşesc temerile, gândi ea.

Gândul acesta ameninţa să-i stăvilească şuvoiul creator şi ea îşi dublă eforturile pentru a termina sculptura. Mâinile înmănuşate în modelatoare reîncepură să mângâie plazul, în timp ce forma neagră unduia sub fiecare atingere ca un val mânat încolo şi-ncoace de-un vânt nebun.

Lumina ferestrei de la nord se estompă şi plafonierele compensară automat, difuzând, la capătul atelierului, o strălucire palidă, galben-cenuşie. Dar nu mai era aceeaşi. Nu mai era deloc aceeaşi!

Sheeana făcu din nou un pas înapoi pentru a-şi privi opera. Se-apropia... dar încă tot nu era ce voia ea. Forma dinlăuntrul ei era aproape tangibilă. Nu cerea decât să se nască. Dar plazul nu era bun. Cu o lovitură furioasă a mâinii drepte, îl transformă într-o masă de materie neagră, diformă.

La dracu'!

Se descotorosi de modelatoare, azvârlindu-le pe raftul de lângă banc. Orizontul ce se zărea prin fereastra de la apus mai păstra încă o fâşie portocalie. Dar culoarea era pe cale să dispară la fel de repede cum îşi simţea ea dispărând elanul creator.

Se apropie de geam tocmai la timp pentru a vedea întorcându-se ultimele echipe de cercetare. Luminile de poziţie ale ornitopterelor care veneau la aterizare păreau nişte licurici traversând cerul spre sud, unde o pistă provizorie fusese amenajată în faţa lentei, dar implacabilei înaintări a dunelor. După coborârea domoală şi ordonată a aeronavelor, îşi dădu seama că nu descoperiseră nici o urmă a vreunei erupţii de mirodenie, nici vreun alt semn care să indice că viermii de nisip erau în sfârşit pe cale să renască din păstrăvii de nisip implantaţi aici.

Sunt păstoriţa unei turme care poate că nu va exista niciodată.

Geamul îi reda o imagine întunecată a propriului ei chip. Vedea urmele lăsate de Agonia Mirodeniei. Fetiţa plăpândă, cu pielea brună, de pe Dune, devenise o femeie înaltă, cu un aer mai degrabă sever. Dar părul castaniu se încăpăţâna şi acum să scape din cocul care-l strângea pe ceafă, iar în ochii ei albastru-în-albastru Sheeana vedea un licăr sălbatic. Un licăr pe care-l vedeau şi alţii. Asta era problema, sursa unora dintre temerile ei.

Se părea că nimic nu putea opri Missionaria din preparativele legate de "Sheeana noastră".

Dacă uriaşii viermi de nisip îşi făceau apariţia ― dacă se întorcea Shai-Hulud! -, Missionaria Protectiva Bene Gesserit avea de gând s-o propulseze în avanscena unei omeniri pregătite pe nesimţite s-o întâmpine cu adoraţie religioasă. Mitul devenit realitate... Întocmai ca sculptura aceea din spatele ei, căreia ea încerca să-i confere o realitate.

Sfânta Sheeana! Împăratul-Zeu este robul ei! Priviţi cum i se supun viermii sacri! Leto s-a întors printre noi!

Ar fi avut asta vreo influenţă asupra Onoratelor Matres? Probabil. Nu-l venerau ele pe Tiran, cel puţin în aparenţă, sub numele Guldur?

N-ar fi mers, totuşi, până la a deveni adeptele "Sfintei Sheeana", decât, poate, în privinţa reuşitelor sexuale. Sheeana era perfect conştientă că propria ei conduită sexuală, provocatoare chiar şi după criteriile Bene Gesseritului, reprezenta o formă de protest împotriva acestui rol pe care încerca să i-l impună Missionaria. Scuza ei cum că nu făcea decât să-i perfecţioneze pe masculii iniţiaţi de Duncan Idaho în utilizarea tehnicilor de înrobire sexuală nu era, de fapt, decât atât... o scuză.

Bellonda are deja bănuieli.

Cu puterile ei de mentat, Bell era un pericol constant pentru toate Surorile care se abăteau de la normă. Tocmai din acest motiv ocupa un loc atât de important în ierarhia Consiliului Suprem al Comunităţii.

Sheeana plecă de la fereastră şi se trânti pe pătura în nuanţe de portocaliu şi ocru care-i acoperea patul. Pe peretele din faţa ei, un desen mare, în negru şi alb, reprezenta un vierme uriaş înălţat pe segmentele frontale, dominând o minusculă silueta umană.

Aşa erau, şi poate că nu vor mai fi niciodată. Ce-am vrut să spun cu desenul ăsta? Dacă aş şti, poate că aş fi în stare să realizez şi sculptura în plaz.

Îşi asumase mari riscuri punând la punct, împreună cu Duncan, un limbaj al mâinilor pentru a putea comunica în secret. Dar existau lucruri pe care Comunitatea nu trebuia să le ştie. Nu încă.

S-ar putea să existe o cale de evadare. Pentru noi doi.

Dar unde-ar fi putut să se ducă? Universul era asediat de Onoratele Matres şi de alte forţe. Era un univers de planete răzleţite, populate, în cea mai mare parte, de oameni care doreau să-şi ducă viaţa în pace, acceptând conducerea Bene Gesseritului în unele cazuri, suferind sub jugul Onoratelor Matres în multe altele, dar aspirând, pretutindeni, să se guverneze singuri cât mai bine le-ar sta în putinţă. Eternul vis al democraţiei. Dar existau, întotdeauna, factori necunoscuţi. Şi, întotdeauna, lecţia dată de Onoratele Matres! După indiciile obţinute de la Murbella, la obârşia Onoratelor Matres se aflaseră Păstrăvărese şi Cucernice Maici in extremis. Ce ironie! Democraţia Păstrăvăreselor transformată în autocraţia Onoratelor Matres. Indiciile erau prea numeroase pentru a nu fi luate în seamă. Dar de ce recurseseră la constrângerile inconştiente, prin intermediul sondelor T, al inducţiei celulare şi al tehnicilor sexuale?

Unde s-ar putea găsi o piaţă pentru talentele unor fugari?

Universul nu mai poseda doar o singură bursă de schimb. Exista un soi de reţea subterană, extrem de labilă, bazată pe vechi compromisuri şi acorduri temporare.

"Ca o haină veche, cu marginile zdrenţuite şi găuri peticite", spusese odată Odrade.

Reţeaua comercială bine închegată a CHOAM-ului din Vechiul Imperiu nu mai exista. Acum nu mai erau decât frânturi jalnice, menţinute prin legături cu totul precare. Oamenii tratau această peticeală cu dispreţ, evocând cu nostalgie vremurile bune de altădată.

Ce fel de univers ne-ar accepta doar ca refugiaţi, şi nu ca pe Sheeana cea Sfântă însoţită de consortul ei?

Chiar dacă Duncan nu-i era câtuşi de puţin consort. Aceasta însă fusese intenţia iniţială a Bene Gesseritului: "S-o legăm pe Sheeana de Duncan. Noi îl controlăm pe el iar el va putea s-o controleze pe ea"..

Murbella dăduse peste cap acest plan. Cu atât mai bine. pentru noi doi. Cine are nevoie de-o fixaţie sexuală? Dar Sheeana era nevoită să recunoască faptul că nutrea sentimente destul de confuze faţă de Duncan Idaho. Limbajul mâinilor, atingerile întâmplătoare... Şi ce-i vor putea spune lui Odrade când îi va lua la întrebări? Nu dacă, ci când.

"Vorbim despre modul în care Duncan şi Murbella ar putea să scape din temniţa ta, Maică Superioară. Vorbim despre altă cale de a restabili amintirile lui Teg. Vorbim despre propria noastră rebeliune secretă împotriva Bene Gesseritului. Da, Darwi Odrade! Vechea ta elevă s-a răzvrătit contra ta!"

Sheeana admitea că avea simţăminte neclare şi în ceea ce-o privea pe Murbella.

Onorata Mater captivă era un obiect de studiu fascinant... şi amuzant, câteodată. De pildă, versurile acelea de doi bani pe care le afişase în glumă pe un perete din sala de mese a acolitelor, de la bordul non-navei:

Alo, Doamne! Ce minune,

Am şi eu o rugăciune.

De nu ţi-e cu supărare,

Aş vrea să-i dai ascultare.

Chip cioplit, pe raftul meu,

Eşti chiar tu sau sunt doar eu?

Orice-ar fi, ruga mea dreaptă

Este să mă ţii deşteaptă.

Să m-ajuţi să nu fac rău,

Că-i şi-n interesul tău

Să dăm pildă de ardoare

Smeritelor Instructoare.

Poţi s-o faci din har divin,

Cum se face-oţet din vin.

Fă-o cum ţi-o place ţie,

Dar să-mi folosească mie.

Confruntarea ulterioară cu Odrade, înregistrată de nelipsiţii ochi com, fusese o scenă delicioasă. Vocea lui Odrade, neobişnuit de stridentă:

"Murbella, e opera ta?"

"Mă tem că da. " Fără pic de căinţă.

"Te temi că da?" La fel de stridentă.

"De ce nu?" Cu insolenţă.

"Le iei în bătaie de joc pe Surorile noastre din Missionaria! Nu protesta. Asta ţi-a fost intenţia. "

"Adevărul e că-şi dau prea multe aere!"

Sheeana nu putea decât să simpatizeze cu Murbella în timp ce reflecta la acea confruntare. Revolta Murbellei era un simptom. Ce lucruri fermentează în interior până în clipa în care eşti silit să le bagi de seamă?

Şi eu am luptat exact la fel împotriva veşnicei discipline, " care te va oţeli spre binele tău, copilă ".

Cum fusese Murbella în copilărie? Ce presiuni o modelaseră? Viaţa era întotdeauna o reacţie la presiuni. Unii cedau tentaţiilor facile şi erau modelaţi de ele. Feţe buhăite, pori înroşiţi de excese. Bacchus îi privea galeş. Viciul îşi punea amprenta pe trăsăturile lor. Cucernicele Maici ştiau toate astea graţie unei capacităţi de observaţie milenare. Suntem modelaţi de presiuni, indiferent că le rezistăm ori nu. Presiuni şi reacţii -asta era viaţa. Iar eu creez noi presiuni prin sfidările mele secrete.

Dată fiind starea de alertă permanentă în care se afla în prezent Comunitatea Surorilor, schimburile de semne şi gesturi secrete cu Duncan erau, probabil, inutile.

Întorcând uşor capul, Sheeana privi grămada informă de plaz negru de pe bancul de sculptură.

Eu însă n-am să renunţ. O să-mi modelez existenţa aşa cum cred eu de cuviinţă! O să-mi creez propria mea viaţă! Puţin îmi pasă de Bene Gesserit!

Dar am să pierd respectul Surorilor mele.

Exista ceva prin excelenţă respectuos în maniera în care erau forţate să se conformeze tiparului antic al Bene Gesseritului. Era un tipar pe care-l păstrau din trecutul lor cel mai îndepărtat, scoţându-l cu regularitate la iveală pentru a-l lustrui şi a-i aduce reparaţiile pe care timpul le impunea tuturor creaţiilor umane. Iar tiparul continua să existe şi astăzi, făcând obiectul unei veneraţii tacite.

Astfel, suntem Cucernice Maici, şi nici o judecată n-ar putea tăgădui asta.

Sheeana înţelese în clipa aceea că va fi nevoită să pună la încercare până la ultima limită acel tipar antic, probabil până ce îl va sparge. Iar acea formă de plaz negru, care căuta să se întruchipeze din locul sălbatic aflat înlăuntrul ei, era doar un element a ceea ce avea ea de făcut. Că se numea răzvrătire sau oricum altcumva, forţa pe care-o simţea în fiinţa ei nu putea fi negată.

Mărginiţi-vă la un simplu rol de observator şi veţi pierde în mod sistematic sensul însuşi al existenţei voastre. Idealul poate fi definit astfel: trăiţi cât vă stă in putinţă mai bine. Viaţa este un joc ale cărui reguli le învăţaţi avântăndu-vă în el şi jucându-l până în pânzele albe. Altminteri, veţi fi luaţi pe nepregătite, veţi fi mereu surprinşi de întorsăturile neaşteptate. Spec­tatorii pasivi se văicăresc, plângându-se că norocul îi ocoleşte întotdeauna. Refuză să vadă că o bună parte a acestui noroc ar putea s-o creeze ei înşişi.