Coda Bene Gesserit

Darwi Odrade

SCYTALE observă înfrigurarea gărzilor şi a tuturor celorlalte persoane din preajmă de cum se apropie de bariera de la capătul coridorului. Agitaţia cu totul neobişnuită la o oră atât de matinală fusese cea care îi atrăsese atenţia şi-l făcuse să se îndrepte către barieră. O văzu, trecând cu paşi grăbiţi, pe doctoriţa Suk, Jalanto. O ştia din ziua când o trimisese Odrade să-l vadă fiindcă "nu arăta prea bine". Altă Cucernică Maică pusă să mă spioneze!

Ahhh! Copilul Murbellei... Asta era motivul zarvei şi al prezenţei medicului Suk.

Dar cine erau celelalte? Nu văzuse niciodată atâtea robe Bene Gesserit în locul acesta. Şi nu numai acolite. Cucernicele Maici erau mai numeroase decât toate celelalte femei care se vânturau pe culoare. Îl duceau cu gândul la nişte sinistre păsări de pradă. În cele din urmă văzu trecând o acolită care purta pe umeri un copil. Ce de mistere!

Măcar dacă aş dispune de-o legătură cu Sistemele navei!

Se sprijini de-un perete şi aşteptă, dar toată lumea sfârşi prin a dispărea după câte-un colţ sau în spatele unei uşi. Despre unele destinaţii avea o oarecare idee, însă altele rămâneau enigmatice.

Pe Sfântul Profet! Venise până şi Maica Superioară în persoană! O văzu trecând pragul unei uşi mari prin care se retrăseseră cele mai multe persoane.

Ar fi fost inutil s-o descoasă la următoarea lor întâlnire. Era la cheremul ei acum.

Profetul este aici, şi se află în mâini powindah!

Văzând că nu mai apare nimeni pe coridoare, Scytale se întoarse în apartamentul său. Monitorul de identificare din faţa uşii licări la trecerea lui, dar se sili să nu se uite la el. Releul lor de identificare, iată cheia. Cu ce mai ştia deja, această slăbi­ciune din Sistemele navei ixiene era o sirenă care-i urla în urechi.

Când va fi să trec la acţiune, vrăjitoarele nu-mi vor lăsa prea mult timp.

Avea să fie o tentativă disperată. Nava şi ocupanţii ei vor constitui ostaticii lui. Partida trebuia câştigată în câteva secunde. Cine putea şti ce dispozitive secrete fuseseră prevă­zute, din ce trape ascunse s-ar fi putut năpusti asupra lui aceste femei îngrozitoare? Nu putea însă îndrăzni să-şi asume nici un risc înainte de a fi epuizat toate celelalte căi! Mai cu seamă acum... când Profetul se reîntorsese.

Vrăjitoare viclene! Ce alte modificări vor fi adus navei? Era un gând care nu-i dădea pace. Mai sunt valabile cunoştinţele mele?

Prezenţa lui Scytale în spatele barierei nu-i scăpase neobservată lui Odrade, dar deocamdată o preocupau altele. Lăuzia Murbellei (arhaismul îi plăcea lui Odrade) venise la momentul oportun pentru a-l distrage pe Idaho, pe care-l voia alături de ea în cursul încercării Sheeanei de a restabili memoria Basharului. Idaho se lăsa adesea distras de gândurile îndreptate către Murbella. Iar azi, cel puţin, era evident că Murbella n-avea să poată fi lângă el.

Odrade rămânea în continuare vigilentă în prezenţa lui. Idaho era, totuşi, un mentat.

Îl găsise, din nou, în faţa consolei sale. Când, ieşind din tubul de coborâre pe coridorul de acces spre apartamentul lui, auzise ţăcănitul releelor şi bâzâitul caracteristic al câmpului com, ştiuse numaidecât unde să-l caute.

Idaho era într-o dispoziţie bizară când îl conduse în sala de observaţie de unde aveau să-i urmărească pe Sheeana şi Teg.

Se frământă din cauza Murbellei? Sau din cauza a ceea ce ştie că urmează să vadă?

Sala de observaţie era lungă şi îngustă. Trei rânduri de scaune fuseseră dispuse în faţa peretelui transparent în sens unic, comun cu încăperea secretă în care avea să se desfăşoare experienţa. Sala era cufundată într-o penumbră cenuşie, cu doar două licurigloburi mici amplasate la colţurile tavanului, în spatele scaunelor.

Doi medici Suk erau prezenţi... deşi Odrade avea îndoieli în privinţa eventualei lor eficacităţi. Jalanto, doctoriţa Suk pe care Idaho o considera cea mai competentă, rămăsese cu Murbella.

Dovadă a grijii noastre. Reale, de altfel.

Mai multe scaune pliante fuseseră aliniate de-a lungul peretelui transparent. În caz de urgenţă, o uşă putea fi deschisă spre camera secretă.

Streggi aduse copilul pe unul dintre coridoarele exterioare, de unde nu se putea bănui existenţa sălii de observaţie, şi-l introduse în mica odaie amenajată conform instrucţiunilor date de Murbella. Mobilierul era cel al unui dormitor obişnuit, cu câteva lucruri ale lui Teg, aduse din camera lui, şi altele provenind din apartamentele ocupate de Idaho şi Murbella.

Un bârlog, îşi spuse Odrade. Locul avea un aspect întrucâtva sordid, mai ales din cauza dezordinii deliberate ce caracteriza îndeobşte locuinţa lui Idaho ― haine aruncate neglijent pe un scaun, o pereche de sandale zăcând într-un colţ... Salteaua care ţinea loc de pat era una pe care o folosiseră Idaho şi Murbella. Când o examinase, cu puţin timp înainte, Odrade remarcase mirosul specific, ca de salivă, al intimităţii sexuale. Era un alt factor menit să acţioneze asupra subconştientului lui Teg.

Aici e obârşia filonului sălbatic, a acelor imbolduri pe care nu putem să le suprimăm. Ce cutezanţă, să credem că le-am putea controla. Dar trebuie.

Când Streggi dezbrăcă băiatul şi-l lăsă gol, pe saltea, Odrade simţi cum i se accelerează pulsul. Îşi trase scaunul puţin mai în faţă, conştientă că tovarăşele ei Bene Gesserit îi imitau gestul.

Cerule! gândi. Oare nu suntem altceva decât nişte perverse care se uită prin gaura cheii?

Asemenea gânduri erau necesare într-un moment ca acesta, dar se simţea diminuată din cauza lor. Pierdea ceva prin această intruziune. Raţionament câtuşi de puţin Bene Gesserit. Dar cât se poate de uman!

Duncan adoptase o atitudine de indiferenţă studiată, o poză uşor de recunoscut. Prea mult subiectivism în gândurile sale pentru a funcţiona normal pe modul mentatic. Adică exact ce voia ea de la el în acest moment. Mistica participării. Orgasmul ca energizant. Bell identificase corect fenomenul.

Adresându-se uneia dintre cele trei Instructoare de lângă ea, alese anume pentru forţa lor fizică, dar prezente, oficial, ca simple observatoare, Odrade spuse:

― Ghola-ul doreşte să-şi redobândească amintirile anterioare, dar, în acelaşi timp, se teme cumplit de acest lucru. E principala barieră care trebuie înlăturată.

― Vax! interveni Idaho. Ştiţi ce lucrează în favoarea noastră în clipa de faţă? Maică-sa a fost Bene Gesserit şi i-a dat Învăţătura Profundă: Cât de probabil e faptul ca ea să fi omis să-l protejeze contra Impregnatoarelor voastre?

Odrade se răsuci brusc spre el. Mentat? Nu; se întorsese doar în trecutul său recent, retrăindu-l şi făcând comparaţii. Referirea la Impregnatoare, însă... Aşa să-i fi redat prima lui "coliziune sexuală" cu Murbella amintirile tuturor vieţilor sale de ghola? Rezistenţa profundă la Impregnare?

Instructoarea căreia i se adresase Odrade preferă să ignore intervenţia impertinentă a lui Idaho. Ca şi colegele ei, citise materialul de la Arhive când Bellonda le explicase care era rolul lor. Toate trei ştiau că ar fi putut fi nevoite să omoare copilul-ghola. Poseda puteri periculoase pentru ele? Observa­toarele n-aveau să ştie, decât în măsura în care încercarea Sheeanei avea (sau n-avea) să reuşească.

― Streggi i-a spus pentru ce l-a adus aici, i se adresă Odrade lui Idaho.

― Ce anume i-a spus? vru să ştie Idaho.

Tonul poruncitor pe care-l folosise cu Maica Superioară îi atrase priviri aprige din partea Instructoarelor.

Odrade răspunse cu deliberată blândeţe în glas:

― I-a spus că Sheeana va încerca să-i restabilească memoria.

― Şi el ce-a zis?

― "De ce nu Duncan Idaho?"

― Răspunsul ei a fost cinstit?

Profită ca să-mi plătească o poliţă, gândi Odrade.

― Cinstit, dar fără să dezvăluie nimic. Streggi i-a spus că Sheeana cunoaşte o metodă mai bună şi că tu ai fost de acord.

― Uită-te la el! Nici măcar nu se mişcă. Sper că nu I-aţi drogat!

Le privi la rândul lui aprig pe Instructoare.

― N-am fi îndrăznit, răspunse Odrade. E doar profund introspectiv. N-ai uitat, cred, că asta e o condiţie indispensabilă. Idaho se lăsă pe spate în scaunul său, punând capul în piept.

― Murbella nu contenea să repete: "E doar un copil, doar un copil. " Ştii că am avut şi-o ceartă din cauza asta.

― Iar argumentul tău a fost întemeiat. Basharul nu era un copil. Noi pe Bashar îl redeşteptăm.

― Sper, rosti Idaho ridicând o mână şi încrucişând două degete.

Odrade făcu ochii mari, privind degetele încrucişate.

― Nu ştiam că eşti superstiţios, Duncan.

― M-aş ruga şi lui Dur, dacă aş crede că poate fi de vreun ajutor.

N-a uitat suferinţa propriei sale redeşteptări.

― Nu arăta prea multă compasiune, murmură el. Retrimite-i tot timpul mingea. Obligă-l să privească în el însuşi. Trebuie să-i provoci mânia.

Erau cuvinte din propria sa experienţă. Brusc, izbucni:

― Poate că asta-i ideea cea mai stupidă pe care-am avut-o vreodată. Ar trebui să plec de-aici, să stau cu Murbella.

― Eşti în bună companie cu noi, Duncan. Iar Murbellei n-ai cu ce să-i fii de folos în momentul ăsta. Priveşte!

Teg sărise de pe saltea şi privea ţintă ochii com din tavan.

― Nu vine nimeni să mă ajute? întrebă el cu mai multă disperare în glas decât era de aşteptat în acest stadiu. Unde-i Duncan Idaho?

Odrade puse o mână pe braţul lui Idaho când el dădu să se ridice din scaun.

― Rămâi pe loc, Duncan. Nici lui nu-i poţi fi de folos. Nu încă.

― Nu-mi spune nimeni ce am de făcut? răsună din nou vocea subţire, nesigură, a lui Teg. Ce-aveţi de gând?

Era replica pe care-o aşteptase Sheeana pentru a intra în odaie printr-o uşă secretă din spatele lui Teg.

― Am venit.

Sheeana purta doar o robă azurie de borangic, aproape transparentă, care i se lipi de trup în timp ce ocolea salteaua pentru a veni în faţa lui Teg.

Băiatul o privi năuc. Asta era o Cucernică Maică? Nu văzuse nici una înveşmântată astfel.

― Dumneata ai să-mi restabileşti memoria?

Îndoială şi disperare în glasul iui.

― Te voi ajuta să ţi-o regăseşti singur.

Spunând acestea, Sheeana îşi dezbrăcă roba şi-o azvârli departe de ea. Veşmântul pluti spre podea ca un uriaş fluture siniliu.

― Ce faci? întrebă Teg uitându-se lung la ea.

― Tu ce crezi că fac?

Sheeana se aşeză lângă el şi-i puse o mână pe penis.

Teg înclină capul de parcă i-l apăsase cineva în jos şi privi erecţia incipientă din mâna ei.

― De ce faci asta?

― Nu ştii?

― Nu!

― Basharul ar şti.

El ridică ochii spre faţa atât de aproape de-a lui.

― Ştii şi dumneata! De ce nu vrei să-mi spui?

― Nu sunt memoria ta!

― De ce murmuri aşa?

Sheeana îşi lipi buzele de gâtul lui. Murmurul ei se auzea clar în sala de observaţie. Murbella îl numea "intensificator", un stimul menit să creeze un efect de retroacţiune la răspunsul sexual. Murmurul crescu în intensitate.

― Ce faci?

Fusese aproape un ţipăt, în clipa în care Sheeana îl aşeza călare deasupra ei şi începu să-şi unduiască trupul, masându-i şalele.

― Răspunde-mi, fir-ai afurisită!

Un ţipăt în toată puterea cuvântului, de data aceasta.

De unde i-o fi venit "fir-ai afurisită "? se întrebă Odrade.

Sheeana îl strecură în ea.

Gura lui Teg formă un "ooooh" mut.

Observatorii o văzură pe Sheeana concentrându-se asupra privirii lui, dar ea îl "urmărea" şi cu alte simţuri.

Fii atentă la contracţia coapselor lui, la semnele de vagotomie şi, mai cu seamă, la momentul în care încep să i se închidă la culoare areolele. Când ajunge la acest stadiu, menţine-l până când vezi că i se dilată pupilele.

― Impregnatoare!

Strigătul lui Teg îi făcu să tresară pe toţi cei din sala de observaţie.

Teg izbea cu pumnii în umerii Sheeanei. În spatele peretelui transparent, toată lumea observă zbaterea spasmodică a pleoapelor lui în timp ce se balansa înainte şi înapoi, ca şi cum ceva se lupta să iasă din el.

Odrade sări în picioare.

― Ce s-a întâmplat?

― Exact ce-am prezis eu, rosti Idaho, rămânând aşezat.

Sheeana îl îmbrânci pe Teg pentru a scăpa de unghiile lui. Băiatul zbură la podea, dar se ridică şi se răsuci cu o rapiditate care-i năuci pe observatori. Preţ de câteva clipe lungi, Sheeana şi Teg se priviră în ochi. Încet, el îşi îndreptă spatele şi abia în momentul acela coborî privirea spre propriu-i trup. În momentul următor îşi strămută atenţia la braţul stâng, pe care-l ţinea ridicat. Apoi se uită, rând pe rând, la tavan şi la fiecare perete al camerei. Din nou, îşi examină corpul.

― Pe toţi demonii din fundul iadului, ce...

Aceeaşi voce subţire, de copil, dar cu o stranie intonaţie matură.

― Bun venit, Bashare-ghola, rosti Sheeana.

― Ai încercat să mă Impregnezi! izbucni el mânios. Crezi că maică-mea nu m-a învăţat cum să mă apăr? (Apoi expresia feţei i se schimbă dintr-o dată. ) Ghola?

― Unii preferă să te considere clon.

― Cine eşti?... Sheeana!

Se răsuci brusc, făcând ochii roată. Încăperea fusese aleasă pentru intrarea ei secretă. Nu se vedea nici o uşă.

― Unde suntem? întrebă el.

― La bordul non-navei pe care-ai dus-o pe Dune cu puţin timp înainte de-a fi ucis acolo.

Sheeana continua să respecte instrucţiunile primite.

― Ucis...

Din nou, el îşi privi mâinile. Observatorii avură impresia că văd cum cad ecranele impuse de ghola amintirilor sale.

― Am fost ucis... pe Dune?

― Aproape tânguitor.

― Comportându-te eroic până în ultima clipă, spuse Sheeana.

― Şi... oamenii pe care i-am luat de pe Gammu... au fost...

― Onoratele Matres au vrut să facă din Dune un exemplu. Nu mai e decât un glob fără viaţă, carbonizat.

Furia schimonosi trăsăturile lui Teg. Se aşeză şi-şi încrucişă picioarele, punând un pumn încleştat pe fiecare genunchi.

― Da... Am citit asta în cronica vieţii... mele.

Din nou, privirea lui se îndreptă spre Sheeana. Ea şedea pe saltea, nemişcată. Acest plonjon vertiginos în abisul memoriei nu putea fi înţeles cu adevărat decât de cineva care trecuse prin Agonie. Era esenţial, acum, ca ea să păstreze o tăcere absolută.

― Nu interveni cu nimic, Sheeana, şopti Odrade. Lasă lucrurile să evolueze de la sine. Lasă-l să rezolve totul el singur.

Le făcu un semn scurt cu mâna celor trei Instructoare. Acestea se ridicară şi se postară în dreptul uşii de acces, rămânând însă cu ochii la Maica Superioară, nu la camera secretă.

― Mi se pare straniu să mă consider subiect de istorie, murmură Teg.

Vocea îi rămânea de copil, dar cu aceeaşi intonaţie matură. Închisese ochii şi respira adânc.

În sala de observaţie, Odrade se lăsă pe spătarul scaunului şi întrebă:

― Ai remarcat ceva deosebit, Duncan?

― Când l-a îmbrâncit Sheeana, s-a întors cu o rapiditate pe care n-am mai văzut-o decât la Murbella.

― Chiar mai rapid.

― Poate că... e din cauza trupului său mai tânăr şi a antrenamentului prana-bindu început de timpuriu.

― E altceva. Tu însuţi ne-ai atras atenţia, Duncan. Un factor necunoscut în celulele marcatoare ale Atreizilor.

Odrade le aruncă o privire Instructoarelor care-o observau şi scutură din cap. Nu. Nu încă.

― Afurisita de maică-sa, reluă ea, l-a supus la o condiţionare hipnotică de protecţie contra Impregnatoarelor şi ne-a ascuns asta.

― Dar uite ce ne-a oferit în schimb, zise Idaho. Un mijloc mai eficace de restabilire a memoriei originale.

― Ar fi trebuit să descoperim asta singure! făcu Odrade, furioasă pe ea însăşi. Scytale pretinde că tleilaxu utilizau durerea şi confruntarea. Mă întreb.

― Întreabă-l pe el.

― Nu-i chiar aşa simplu. Dreptvorbitoarele noastre nu sunt sigure în privinţa lui.

― E un maestru în arta disimulării.

― Cu ce ocazie l-ai studiat?

― Dar! Ai uitat că acum am acces la înregistrările ochilor com?

― Ştiu, însă...

― La dracu'! Mai bine-ai fi atentă la Teg! Priveşte-l! Ce se întâmplă?

Odrade îşi strămută brusc atenţia la copil. Teg îşi ţinea privirea aţintită spre ochii com, cu o expresie de cumplită încordare.

Pentru el, totul se petrecuse ca şi cum ar fi fost trezit brusc din somn, în plin conflict militar, scuturat de mâna unui aghiotant. Ceva cerea neapărat atenţia lui! Îşi amintea că şedea în postul de comandă al non-navei, având-o alături pe Dar, în picioare, cu o mână pe ceafa lui. Îl scărpina? Avea ceva urgent de făcut! Ce? Corpul lui era o sursă de senzaţii bizare. Gammu... Iar acum se aflau pe Dune şi... Amintiri diferite îi reveneau, încetul cu încetul. Copilăria în Canonicat... şi Dar, care era... era... Alte amintiri îşi făceau loc. Au încercat să mă Impregneze!

Şuvoiul percepţiilor sale se învolbura în jurul acestui gând, ca un torent ce întâlneşte în calea sa o stâncă.

― Dar! Eşti acolo? Ştiu că eşti acolo!

Odrade se înfundă în scaun şi-şi apucă bărbia în mână. Ei, şi-acum?

― Mamă! strigă Ted.

Şi pe ce ton acuzator!

Odrade atinse o tastă trans de pe marginea scaunului.

― Bună, Miles. Mergem să dăm o raită prin livadă?

― Să lăsăm joaca, Dar. Ştiu pentru ce aveţi nevoie de mine. Ţin, totuşi, să te avertizez: violenţa propulsează la putere oameni cel mai adesea nepotriviţi. De parcă n-ai şti asta!

― Tot loial Comunităţii Surorilor, Miles, în ciuda a ceea ce am încercat?

Teg o privi pieziş pe Sheeana, atentă la fiecare mişcare a lui.

― Tot câinele vostru credincios.

Odrade îi aruncă o privire acuzatoare lui Idaho, care zâmbea. "Tu şi poveştile tale afurisite!"

― În regulă, Miles, gata cu joaca, dar trebuie să ştiu adevărul în legătură cu Gammu. Se zice că te mişcai mai iute decât puteai fi urmărit cu ochii.

― E adevărat.

Intonaţie neutră, indiferentă.

― Şi adineaori...

― Corpul meu actual e prea mic pentru a suporta sarcina.

― Dar ai...

― Mi-am consumat toată energia dintr-un foc şi acum mor de foame.

Odrade îl întrebă din priviri pe Idaho. El dădu afirmativ din cap. Teg spunea adevărul.

Odrade le făcu semn Instructoarelor să-şi reia locul pe scaune. Maicile şovăiră înainte de a-i da ascultare. Ce le spusese Bell?

Teg nu terminase.

― Să-mi spui dacă mă înşel, fiica mea. De vreme ce, în ultimă instanţă, fiecare individ este răspunzător în fata propriului său eu, formarea acelui eu nu cere cea mai mare grijă şi cea mai mare atenţie?

Afurisita de maică-sa l-a învăţat tot!

― Îmi cer scuze, Miles. N-am ştiut cât de bine te-a pregătit mama ta.

― A cui a fost ideea? întrebă Teg, privind spre Sheeana.

― A mea, Miles, răspunse Idaho.

― Ah, eşti şi tu acolo?

Noi amintiri îi reveniră, pic cu pic.

― Şi n-am uitat suferinţa pe care mi-ai pricinuit-o când mi-ai restabilit memoria, spuse Idaho.

Cuvintele lui avură darul să-l calmeze pe Teg.

― S-a marcat, Duncan. Nu-i nevoie să-ţi ceri scuze. (Se uită la difuzorul care transmitea vocile celor din sala de observaţie. ) Cum e aerul acolo, la vârf, Dar? Destul de rarefiat pentru gustul tău?

Ce idee ridicolă! gândi ea. Şi ştie asta. Rarefiat? Nu-i rarefiat deloc. Aerul era, dimpotrivă, îngreunat de respiraţia tuturor celor care-o înconjurau ― inclusiv a celor ce voiau să se împărtăşească din importanta ei -, a celor cu idei (uneori, cu ideea ca s-ar descurca mai bine dacă ar fi în locul ei), a celor care întindeau mâna pentru a oferi sau pentru a cere. Rarefiat, într-adevăr! Dar simţea că Teg voise să-i spună ceva special. Ce anume?

Câteodată trebuie să mă comport ca o autocrată!

Se auzea spunându-i aceste cuvinte în cursul uneia dintre plimbările lor prin livezi, explicându-i ce însemna "autocrat" şi adăugând: Am puterea şi sunt obligată s-o folosesc. Asta mă sâcâie îngrozitor.

Ai puterea, atunci foloseşte-o! Iată ce încerca să-i spună Basharul mentat. Ucide-mă sau eliberează-mă, Dar.

Încercă, totuşi, să câştige timp, deşi ştia că el îşi va da seama.

― Miles, Burzmali e mort, dar a păstrat în rezervă, aici, o forţă de elită instruită de el însuşi. Cei mai buni...

― Nu mă lua cu fleacuri!

Ce voce autoritară, de comandant! Tot subţire şi piţigăiată, dar toate celelalte atribute esenţiale erau prezente.

Fără a fi primit ordin, Instructoarele se întoarseră în faţa uşii. Odrade le făcu semn, furioasă, să se dea la o parte. Şi în clipa aceea înţelese că decizia ei era deja luată.

― Daţi-i hainele şi scoateţi-l de-acolo, zise ea. Spuneţi-i lui Streggi să vină aici.

Primele cuvinte pe care le pronunţă Teg când trecu pragul sălii de observaţie o alarmară pe Odrade şi o făcură să se întrebe dacă nu cumva comisese o greşeală.

― Şi dacă refuz să port bătălia aşa cum vreţi voi?

― Dar ai spus...

― Am spus multe la viaţa... la vieţile mele. Bătăliile n-au contribuit niciodată la întărirea simţului moral, Dar.

Odrade (ca şi Taraza) îl auzise nu o dată pe Bashar expunându-şi ideile asupra acestui subiect: Războaiele lasă în urma lor un reziduu de genul " mănâncă, bea şi veseleşte-te", care, adesea, conduce în mod inexorabil la o prăbuşire morală.

Era adevărat, dar nu ştia ce avea el în cap când îi reamintea asta. Pentru fiecare combatant care se întoarce acasă cu sentimentul unui destin nou ("Am supravieţuit; asta trebuie să fi fost vrerea Domnului"), există numeroşi alţii care abia îşi îneacă amărăciunea şi sunt gata să cedeze la orice soluţie facilă, sub pretextul că au văzut destule în timpul războiului.

Erau cuvintele lui Teg, însă corespundeau şi convinge­rilor ei.

Streggi intră în grabă, dar, înainte de-a apuca să vorbească, Odrade îi făcu semn să stea deoparte şi să aştepte în tăcere.

Pentru prima oară, acolita se încumetă să nu-i dea ascultare Maicii Superioare.

― Duncan trebuie să ştie că mai are o fată. Mama şi copilul se simt foarte bine. (Apoi, întorcându-se spre Teg: ) Bună, Miles.

Abia după asta Streggi se retrase în fundul sălii şi rămase tăcută.

Se comportă mai bine decât am nădăjduit, gândi Odrade.

Idaho se lăsă pe spate în scaun, mai destins, dar abia acum conştient de starea de tensiune care-l împiedicase să evalueze cu o eficacitate deplină evenimentele la care asistase.

Teg răspunse cu un semn din cap la salutul lui Streggi, dar i se adresă lui Odrade:

― Mai sunt ceva cuvinte de şoptit la urechea lui Dumnezeu? (Era esenţial să capteze atenţia generală şi conta pe faptul că Odrade va observa. ) Dacă nu, îţi reamintesc că sunt hămesit.

Odrade îi făcu un semn lui Streggi şi o auzi pe acolită ieşind. Înţelegea încotro bătea Teg. Şi, într-adevăr, acesta urmă:

― Poate că aţi lăsat cu adevărat o cicatrice, de data asta.

Era o săgeată îndreptată împotriva pretenţiei Comunităţii Surorilor conform căreia: "Noi nu lăsăm niciodată să se acumuleze cicatrice în trecutul nostru. Adesea, cicatricele ascund mai mult decât dezvăluie. "

― Unele cicatrice dezvăluie mai mult decât ascund, rosti el şi se uită la Idaho. Nu-i aşa, Duncan?

De la mentat la mentat.

― Mă simt de parcă aş fi picat în mijlocul unei discuţii mai vechi, spuse Idaho.

Teg se întoarse din nou spre Odrade.

― Vezi, fiica mea? Un mentat ştie să recunoască o discuţie veche atunci când o aude. Vă lăudaţi, toate, că ştiţi ce se cere de la voi la fiecare cotitură, dar monstrul ce pândeşte la această cotitură e unul pe care I-aţi creat chiar voi!

― Maică Superioară!

Era una dintre Instructoare, care nu mai suporta să i se vorbească astfel Maicii Superioare.

Odrade n-o băgă în seamă. Simţea o mâhnire adâncă şi neîndurătoare. Prezenţa Interioară a lui Taraza îşi amintea controversa: Suntem modelate de relaţiile Bene Gesserit. Acestea ne tocesc în felul lor aparte. Oh, sigur că suntem capabile să tăiem fără zăbavă şi în carne vie atunci când e nevoie, dar asta nu-i decât o altă formă de tocire.

― N-am de gând să contribui la tocirea voastră, declară Teg. Aşadar, îşi amintea şi el.

Streggi reapăru cu un castron aburind, o fiertură cafenie în care pluteau bucăţi de carne. Teg se aşeză pe podea, cu castronul pe genunchi, şi începu să înfulece, lingură după lingură, cu mişcări grăbite.

Odrade rămase tăcută, îndreptându-şi gândurile încotro le dirijase Teg. Cucernicele Maici se închideau într-o cochilie dură, pe suprafaţa căreia tot ce venea din exterior (inclusiv sentimentele) se afişa asemenea proiecţiilor. Murbella avea dreptate. Trebuia ca surorile să reînveţe trăirea sentimentelor. Dacă rămâneau în continuare simple observatoare, erau condamnate.

I se adresă lui Teg:

― Nu ţi se va cere să ne toceşti.

Atât Teg cât şi Idaho percepură şi altceva în glasul ei. Teg lăsă jos castronul gol, dar cel care vorbi primul fu Idaho.

― Chestiune de cultură, rosti el.

Teg era cu totul de acord. Surorile se arătau rareori impulsive. Chiar şi în momente de mare pericol, reacţiile lor erau întotdeauna ordonate. Depăşeau ceea ce majoritatea oamenilor înţelegea prin cultură. Surorile nu erau într-atât motivate de visuri de putere, cât de propriile lor teluri pe termen lung, o combinaţie de acţiune nemijlocită şi bizuire pe o memorie aproape nelimitată. Cu alte cuvinte, Odrade urmărea un plan bine gândit. Teg aruncă o privire spre Instructoarele care stăteau cu ochii pe el.

― Eraţi pregătite să mă ucideţi, spuse.

Nu-i răspunse nimeni. Nu era nevoie. Toată lumea recunoscuse proiecţia mentatică.

Teg se întoarse şi privi încăperea în care îşi redobândise memoria. Sheeana dispăruse. Noi amintiri şuşoteau la hotarul spiritului său conştient. Aveau să-i vorbească la timpul potrivit. Corpul acesta mic, însă... Asta era o dificultate. Şi Streggi... Întoarse privirea la Odrade.

― Ai fost mai iscusită decât îţi închipui. Dar mama mea...

― Nu cred că a anticipat asta, spuse Odrade.

― Nu... Nu era chiar atât de Atreides.

Un cuvânt încărcat de electricitate în actualele circumstanţe. Făcu să se aştearnă în sală o tăcere de un fel aparte. Instructoarele se apropiară pe nesimţite.

Maică-sa, mereu maică-sa!

Teg ignoră mişcarea insidioasă a Instructoarelor.

― Ca să răspund la întrebările pe care încă nu mi le-ai pus, reluă el, nu pot să explic ce mi s-a întâmplat pe Gammu. Viteza mea fizică şi mentală desfide orice explicaţie. Dacă aş avea talia şi energia necesare, aş putea, într-o singură clipire de-a voastră, să părăsesc această încăpere şi să fiu pe cale să ies din navă. Oh! (Ridică o mână. ) Rămân câinele vostru credincios, nu vă temeţi. Am să fac ce vreţi, însă poate că nu tocmai cum vă imaginaţi voi.

Odrade observă stupefacţia de pe feţele Surorilor ei.

Ce-am slobozit asupră-ne?

― Suntem în măsură să împiedicăm orice fiinţă să părăsească această navă, zise ea. Poate că eşti rapid, dar mă îndoiesc că ai putea fi mai rapid decât flăcările care te-ar înghiţi în clipa în care ai încerca să ieşi din navă fără îngăduinţa noastră.

― Am să ies când voi socoti eu că e timpul, şi cu îngăduinţa voastră. Care e cifra efectivelor de elită ale lui Burzmali despre care vorbeai adineaori?

― Aproape două milioane, răspunse Odrade, luată prin surprindere.

― Aşa de multe!

― Avea de peste două ori mai mulţi oameni sub ordinele sale, pe Lampadas, când i-au nimicit Onoratele Matres.

― Va trebui să fim mai dibaci decât sărmanul Burzmali. Ce-ar fi să mă lăsaţi să discut în linişte despre asta cu Duncan? Ăsta-i motivul pentru care ne ţineţi prin preajmă, nu-i aşa? Specialitatea noastră! (Aruncă o privire zâmbitoare ochilor com din tavan. ) Sunt încredinţat că veţi studia cu de-amănuntul discuţia noastră înainte de-a aproba ceva.

Odrade şi celelalte Surori schimbară priviri care însemnau: Ce altceva am putea face?

În timp ce se ridica, Odrade îi spuse lui Idaho:

― Iată o excelentă problemă pentru un mentat Dreptvorbitor! După plecarea femeilor, Teg se săltă pe un scaun şi privi camera goală din spatele peretelui transparent. Experienţa fusese dură şi-şi simţea încă inima bătând cu putere de pe urma încercării.

― Straşnic spectacol, rosti el.

― Am văzut şi mai bune, răspunse pe cel mai sec ton Idaho.

― Ce mi-ar prii acum ar fi un pahar zdravăn de marinărească, dar mă îndoiesc Că acest trup de copil ar putea să-l suporte.

― Bell va vrea să stea de vorbă cu Dar de îndată ce va ajunge în Sectorul Central, spuse Idaho.

― Ducă-se-n fundul iadului Bell! Ceea ce avem de făcut este să le dezamorsăm pe aceste Onorate Matres înainte de-a ne descoperi.

― Iar viteazul Bashar are un plan numai bun.

― Fir-ar afurisit de titlu!

Idaho inspiră scurt, şocat.

― Am să-ţi povestesc ceva, Duncan! reluă Teg cu voce înfrigurată. Într-o zi, când soseam la o întrevedere importantă cu nişte inamici potenţiali, l-am auzit pe un aghiotant care îmi anunţa sosirea: "A venit Basharul. " A fost cât pe ce să mă împiedic, surprins de abstracţie.

― Pata mentatică.

― Exact. Dar ştiam că acest titlu mă îndepărta de ceva ce nu-mi puteam îngădui să pierd. Bashar? Eram mai mult decât atât! Eram Miles Teg, cu numele pe care mi-l dăduseră părinţii mei.

― Ai intrat în angrenajul numelor!

― Întocmai. Şi mi-am dat seama că numele meu se afla la distanţă de ceva şi mai primordial. Miles Teg? Nu, era ceva mai profund decât asta. O auzeam pe mama mea spunând: "Oh, ce bebeluş dulce!" Iată-mă, aşadar, cu un alt nume: Bebeluş Dulce.

― Ai coborât şi mai adânc? întrebă Idaho, fascinat dintr-o dată.

― Eram prins. Un nume duce la alt nume care duce la alt nume care duce la nici un nume. Când am intrat în sala aceea, unde avea loc o întrevedere importantă, eram cineva fără nume. Ţi-ai asumat vreodată un asemenea risc?

― O singură dată, admise Idaho cu reticenţă.

― Ni se întâmplă tuturor măcar o dată. Mă aflam, deci, acolo. Mă documentasem în prealabil. Studiasem bine dosarele, aveam referinţe despre toţi cei prezenţi în jurul acelei mese -fizionomii, nume, titluri, plus întregul context al situaţiei.

― Dar, de fapt, nu erai acolo.

― Oh, vedeam chipurile atente care mă măsurau, evaluau, se frământau. Dar ei nu ştiau cine eram!

― Şi asta îţi conferea sentimentul unei mari puteri?

― Exact lucrul despre care am fost avertizaţi în şcoala de mentaţi. Îmi puneam întrebarea: "Acesta e Spiritul Primei Deşteptări?" Să nu râzi. E o întrebare chinuitoare.

― Aşadar, ai coborât şi mai adânc?

Captivat de ce-i spunea Teg, Idaho ignora semnalele de avertisment care clipeau la marginile spiritului său conştient.

― O, da. Şi m-am pomenit în faimoasa "Sală a Oglinzilor", care ne-a fost descrisă şi de care am fost preveniţi să ne ferim.

― Iar atunci ţi-ai amintit cum să ieşi şi...

― Amintit? Înţeleg că ai fost şi tu acolo. Memoria a fost cea care te-a scos la liman?

― M-a ajutat.

― Ei bine, în pofida avertismentelor, eu am mai zăbovit un pic. Mi-am văzut "eul eurilor", cu permutări infinite. Reflecţii de reflecţii, la nesfârşit.

― Fascinaţia exercitată de "miezul ego-ului". Sunt afurisit de puţini cei care izbutesc să scape din acest abis. Ai avut noroc.

― Nu-s sigur că-i vorba de noroc. Ştiam că trebuie să existe o Primă Conştiinţă, o Deşteptare...

― Care descoperă că nu-i prima.

― Dar eu voiam să găsesc eul care se află la rădăcina eului!

― Cei prezenţi la întrunirea aceea n-au remarcat nimic ciudat la tine?

― Am aflat, mai pe urmă, că avusesem permanent o expresie împietrită, care nu lăsase să răzbată la suprafaţă nimic din toată acea gimnastică mentală.

― N-ai rostit nici o vorbă?

― Eram, pur şi simplu, amuţit. Dar ei au interpretat asta drept "reticenţa de aşteptat din partea Basharului". Iată la ce-i bună reputaţia.

Idaho fu cât pe ce să zâmbească, dar îşi aduse aminte de ochii com. Înţelese numaidecât cum aveau sa interpreteze câinii de pază aceste dezvăluiri. Talentul eratic prezent la un descendent periculos al Atreizilor! Surorile cunoşteau feno­menul oglinzilor. Oricine scăpa cu mintea întreagă era, în mod automat, suspect. Ce-i arătaseră lui Teg oglinzile?

Ca şi cum ar fi auzit periculoasa întrebare, Teg spuse:

― Eram prizonier şi-mi dădeam seama de asta. Mă şi vedeam sub forma unei vegetale ţintuite la pat, dar nu-mi păsa. Oglinzile erau singurul meu univers, până în clipa în care, asemeni unui obiect care iese la suprafaţa apei, am văzut ivindu-se făptura mamei mele. Arăta, mai mult sau mai puţin, cum arătase chiar înaintea morţii.

Idaho inspiră tremurat. Îşi dădea seama Teg ce le dezvăluise în clipa aceasta ochilor com?

― Surorile or să-şi imagineze acum că sunt cel puţin un potenţial Kwisatz Haderach, continuă Teg. Un nou Muad'Dib. Vax! ― cum îţi place ţie să spui, Duncan. Nici tu, nici eu nu ne-am asuma un asemenea risc. Ştim ce-a creat el şi nu suntem proşti!

Idaho era incapabil să-şi înghită nodul din gât. Aveau Surorile să accepte cele spuse de Teg? Rostea adevărul, desigur, dar...

― Mama m-a prins de mână, urmă Teg. Îi simţeam mâna! Mama mea a fost cea care m-a scos din Sala Oglinzilor. Mă aşteptam s-o văd alături de mine când m-am pomenit şezând la masa de conferinţă. Mâna îmi mai tremura încă în urma atingerii ei, dar ea dispăruse. Ştiam precis asta. Mi-am venit în fire şi m-am concentrat asupra negocierilor. Comunitatea Surorilor avea de câştigat câteva avantaje importante şi le-am obţinut pe toate.

― Ceva implantat de mama ta în...

― Nu! Am văzut-o exact aşa cum Cucernicele Maici au acces la Celelalte Memorii. A fost felul ei de a-mi spune: "De ce naiba îţi pierzi vremea aici când ai atâta treabă de făcut?" Ea nu m-a părăsit niciodată, Duncan. Trecutul nu ne părăseşte niciodată, pe nici unul dintre noi.

Brusc, Idaho întrevăzu scopul din spatele acestui lung recital al lui Teg. Onestitate şi sinceritate, într-adevăr!

― Ai acces la o Altă Memorie!

― Nicidecum! N-am acces decât la ce are acces oricine în cazuri de urgenţă. Sala Oglinzilor a fost un caz de urgenţă, care mi-a permis să văd şi să simt existenţa unei surse de ajutor. Dar nu am câtuşi de puţin intenţia să mă mai întorc acolo!

Idaho acceptă explicaţia. Majoritatea mentaţilor riscau un singur plonjon în Infinit şi se lămureau asupra caracterului tranzitoriu al numelor şi-al titlurilor; relatarea lui Teg însă reprezenta mult mai mult decât o simplă declaraţie despre natura fluidă sau încremenită a Timpului.

― Mi-am spus că ar fi vremea să ne prezentăm Bene Gesseritului aşa cum suntem în realitate, zise Teg. Surorile trebuie să ştie până la ce punct pot să se încreadă în noi. Avem de lucru şi am pierdut destul timp cu stupidităţi.

Păstraţi-vă energiile pentru cei care vă fortifică. Cheltuirea energiei pentru cei slabi nu vă poate duce decât la pierzanie. (Pre­cept OM. ) Comentariu B. G.: Cine judecă?