Coda Bene Gesserit

Dosarul Dortujla

ÎN ZIUA în care fu anunţată întoarcerea lui Dortujla, nimic nu mersese bine pentru Odrade. O consfătuire referitoare la armament, cu Teg şi Idaho, se încheiase fără a se lua nici o decizie. Simţise, tot timpul cât discutaseră, ameninţarea Furiei cu toporul şi ştia că asta îi influenţa reacţiile.

În cursul după-amiezei, şedinţa de lucru cu Murbella se rezumase la vorbe, vorbe şi iar vorbe. Murbella nu reuşea să se despotmolească din problemele ei filozofice. Un impas cum rareori îi fusese dat lui Odrade să întâlnească.

Acum, în fapt de seară, stătea în colţul terasei de la periferia de vest a Sectorului Central. Era unul dintre locurile ei preferate, dar prezenţa lui Bellonda alături de ea o văduvea de liniştea pe care nădăjduise s-o găsească aici.

Sheeana, dând de ele, o întrebă pe Odrade:

― E adevărat că i-ai dat Murbellei libertatea de a părăsi nava?

― Poftim! izbucni Bellonda, pentru care aceasta era una dintre temerile profunde.

― Bell! îi tăie elanul Odrade, arătând cu mâna întinsă în direcţia livezilor. Vezi moviliţa aceea pe care n-am plantat nici un pom? Vreau să pui să mi se construiască acolo un foişor. Un pavilion, cu pridvoare de jur-împrejur, pentru contemplarea priveliştii.

Nimic n-ar mai fi putut s-o oprească pe Bellonda acum. Rareori îi fusese dat lui Odrade s-o vadă atât de furioasă. Şi cu cât mai tare tuna şi fulgera Bellonda, cu atât mai de neclintit devenea Odrade.

― Vrei un... un foişor? În mijlocul livezii? Pe ce altceva ai mai vrea să ne irosim bugetul? Foişor! Nici că se putea denumire mai potrivită pentru încă una dintre ideile năstruşnice care-ţi foiesc prin...

Era o dispută stupidă şi ştiau amândouă asta înainte de-a fi pronunţat primele douăzeci de cuvinte. Maica Superioară nu-şi putea permite să cedeze iar Bell ceda rareori, indiferent despre ce-ar fi fost vorba. Chiar şi când Odrade hotărî să se cufunde în tăcere, Bellonda continuă să atace meterezele goale. În cele din urmă, când o văzu că-şi consumase energia, Odrade spuse:

― Îmi datorezi o cină aleasă, Bell. Ai grijă să fie de cea mai bună calitate.

― Îţi datorez... Începu Bellonda, aproape bâlbâindu-se.

― Ca ofrandă de împăcare, zise Odrade. Vreau să fie servită în pavilion... În foişorul meu năstruşnic.

Când Sheeana izbucni în râs, Bellonda se văzu nevoită s-o imite, deşi râsul ei era cam strepezit. Ştia când era silită să plece capul.

― Toată lumea va spune, văzându-l: "Iată ce optimistă e Maica Superioară!" zise Sheeana.

― Ah, urmăreşti ridicarea moralului!

Ajunsă la acest punct, Bellonda ar fi acceptat aproape orice justificare.

Odrade îi zâmbi Sheeanei. Fetiţa mea isteaţă! Nu numai că Sheeana încetase s-o mai tachineze pe Bellonda, dar avea grijă, ori de câte ori se ivea ocazia, să consolideze amorul-propriu al mai vârstnicei Maici. Bell îşi dădea seama, fireşte. Rămânea inevitabila întrebare Bene Gesserit: De ce?

Conştientă de această suspiciune, Sheeana spuse:

― De fapt, ne ciondănim din cauza lui Miles şi-a lui Duncan. Iar eu, una, am început să mă satur.

― Măcar de-aş şti unde vrei să ajungi, Dar! zise Bellonda.

― Energia are propriile ei tipare, Bell!

― Ce vrei să spui? făcu Bellonda, sincer surprinsă.

― Or să ne găsească, Bell. Şi ştiu cum.

Bellonda rămase, la propriu, cu gura căscată.

― Suntem sclavii obişnuinţelor noastre, continuă Odrade. Sclavii energiilor pe care le creăm. Pot nişte sclavi să se elibereze? Cunoşti la fel de bine problema ca mine, Bell.

Măcar o dată, Bellonda era în încurcătură. Odrade o privi lung.

Orgoliul ― asta era ceea ce vedea Odrade când se uita la Surorile ei şi la locurile pe care le ocupau. Demnitatea era doar o mască. Adevărata modestie nu exista. Ceea ce exista era un conformism cât se poate de vizibil, un adevărat tipar Bene Gesserit, care, într-o societate conştientă de pericolul oricăror şabloane, suna ca un semnal de alarmă.

Sheeana era la fel de nedumerită.

― Obişnuinţe?

― Obişnuinţele ajung întotdeauna să te urmărească, să te hărţuiască. Eul pe care l-ai construit ajunge să te bântuie ca o fantomă ce dă târcoale în căutarea unui corp pe care să pună stăpânire. Suntem dependente de eul pe care l-am plăsmuit. Suntem sclavele faptelor noastre. Suntem dependente, ca de un drog, de Onoratele Matres, iar ele sunt dependente de noi!

― Iarăşi romantismul tău afurisit! făcu Bellonda.

― Da, sunt o romantică... la fel cum a fost Tiranul. El a devenit sensibil la forma încremenită a creaţiei sale. Eu sunt sensibilă la capcana preştiinţei lui.

Dar ― oh! ― cât de aproape e Furia! Şi cât de adâncă prăpastia!

Bellonda nu era împăcată.

― Ai spus că ştii cum ne vor găsi.

― Le va fi de ajuns să-şi recunoască propriile lor obişnuinţe şi... Ce este?

O acolită-mesageră îşi făcuse apariţia dintr-un pasaj situat în spatele Bellondei.

― Maică Superioară, Cucernica Maică Dortujla. Maica Fintil a adus-o la spaţioport. În mai puţin de-o oră vor fi aici.

― S-o conducă în biroul meu! spuse Odrade aruncându-i lui Bell o privire aproape sălbatică. A spus ceva?

― Maica Dortujla e suferindă, răspunse acolita.

Suferindă? Ce cuvânt neobişnuit, când era vorba de o Cucernică Maică!

― Să nu ne pripim cu aprecierile.

Cea care vorbise fusese Bellonda-mentatul, Bellonda-duş­manul romantismului şi al imaginaţiei descătuşate.

― Să vină şi Tam, ca observatoare, ordonă Odrade.

Dortujla intră şchiopătând, sprijinindu-se într-un baston, ajutată de Fintil şi Streggi. Privirea ei însă era fermă şi măsura totul cu atenţie. Gluga robei, dată pe spate, îi lăsa ia vedere părul marmorat cu şuviţe de culoarea fildeşului vechi. Când vorbi, în glas îi răzbătu doar o uşoară notă de oboseală.

― Am făcut ce mi-aţi ordonat, Maică Superioară.

În timp ce Fintil şi Streggi părăseau biroul, Dortujla se aşeză, fără a fi invitată, într-un scaun pliant de lângă Bellonda şi, după ce le aruncă priviri scurte Sheeanei şi lui Tamalane, aflate în stânga, o fixă pe Odrade.

― Au acceptat o întâlnire pe Joncţiune. Sunt încredinţate că ele însele au stabilit locul. Regina-Păianjen se află acolo.

― Când? întrebă Sheeana.

― La capătul unui interval de o sută de zile standard începând cam de pe acum. Pot să vă spun data precisă, dacă doriţi.

― De ce aşa de mult timp? vru să ştie Odrade.

― Părerea mea? Vor să folosească acest interval pentru a-şi întări apărarea planetară.

― Ce garanţii? interveni Tamalane cu obişnuitul ei laconism.

― Dortujla, ce-i cu dumneata?

Odrade era şocată de tremurul şi starea de slăbiciune din ce în ce mai vizibile la femeia din fata ei.

― M-au supus la câteva experienţe. Dar nu asta-i important. Ceea ce contează sunt înţelegerile pe care le-am stabilit. Au declarat că veţi putea debarca pe Joncţiune şi veţi putea părăsi planeta fără nici o oprelişte şi în deplină siguranţă. Dar să nu credeţi una ca asta. Veţi avea dreptul la o suită restrânsă, nu mai mult de cinci servitoare. E de presupus că vor ucide toate persoanele care vă vor însoţi, deşi... poate că voi fi reuşit totuşi să le conving că asta ar fi o greşeală.

― Se aşteaptă să le prezint capitularea Bene Gesseritului?

Vocea lui Odrade nu fusese nicicând mai îngheţată.

Cuvintele lui Dortujla prefigurau spectrul unei tragedii.

― A fost lucrul care le-a ispitit să accepte întâlnirea.

― Şi Surorile care erau cu dumneata? întrebă Sheeana. Dortujla îşi ciocăni fruntea cu degetul ― un gest cu o semnificaţie particulară în Comunitatea Surorilor.

― Sunt aici. Am căzut de acord că va trebui ca Onoratele Matres să fie pedepsite.

― Moarte? rosti Odrade cu dinţii strânşi.

― Au încercat să mă silească să mă alătur lor. "Vezi? O să omorâm încă una dacă nu accepţi. " Le-am spus că ar fi mai bine să ne omoare pe toate deodată şi să uite de întâlnirea cu Maica Superioară. Nu s-au lăsat însă până în clipa în care-au rămas fără ostatice.

― Ai făcut Împărtăşirea cu toate? întrebă Tamalane.

Era normal, îşi spuse Odrade, ca Tam să se intereseze de asta, într-un moment în care-şi simţea aproape propriul sfârşit.

― Prefăcându-mă că vreau să mă asigur de moartea lor. Cred că-i mai bine să vă dau toate amănuntele. Femeile acelea-s groteşti! Au cuşti cu Fiutari. Trupurile Surorilor noastre erau aruncate în cuşti, unde Fiutarii le devorau. Iar Regina-Păian­jen ― un nume pe care-l merită cu prisosinţă ― mă obliga să privesc de fiecare dată.

― Ce porcărie! exclamă Bellonda.

Dortujla oftă.

― N-aveau de unde să ştie, fireşte, că văzusem lucruri şi mai oribile prin intermediul Celorlalte Memorii.

― Încercau să-ţi răscolească sensibilitatea, spuse Odrade. Curată neghiobie! Au fost surprinse când au constatat că nu reacţionezi după cum ar fi dorit ele?

― Mai degrabă înciudate, aş zice. Presupun că au mai văzut şi pe altele reacţionând la fel. Le-am spus că era o metodă la fel de bună ca oricare alta pentru a obţine îngrăşăminte naturale. Cred că asta le-a înfuriat mai mult ca orice.

― Canibalism..., murmură Tamalane.

― Doar în aparenţă, spuse Dortujla. Fiutarii nu sunt, în nici un caz, fiinţe umane. Sunt animale sălbatice, abia dacă domesticite.

― Nu erau şi Îngrijitori? întrebă Odrade.

― N-am văzut nici unul. Fiutarii vorbeau. I-am auzit spunând: "Mâncare!" înainte de a li se da să mănânce şi batjocorindu-le pe Onoratele Matres din preajmă cu vorbe de genul: "Tu flămândă?" şi altele. Mai important însă e ce s-a întâmplat, într-o zi, după ce se hrăniseră.

Dortujla fu nevoită să se întrerupă din cauza unui acces de tuse.

― Au încercat pe mine tot felul de otrăvuri, rosti ea cu glas înecat. Nişte imbecile!

Când îşi recăpătă răsuflarea, continuă:

― După... ospăţ, un Fiutar s-a apropiat de gratiile cuştii şi, aţintindu-şi privirea la Regina-Păianjen, a început să urle. N-am mai auzit niciodată un asemenea sunet. Înfiorător! Toate Onoratele Matres prezente încremeniseră. Vă jur că erau pur şi simplu terorizate!

Sheeana puse mâna pe braţul lui Dortujla.

― Un prădător care-şi imobilizează prada?

― Fără doar şi poate. Anumite rezonanţe aminteau de Glas. Fiutarii au părut surprinşi că nu înlemnesc şi eu.

― Reacţia ulterioară a Onoratelor Matres? întrebă Bellonda cu intonaţia mentatului care cere date.

― O larmă generală, în clipa în care şi-au regăsit glasul. Multe îi cereau Preaonoratei Mater să ucidă Fiutarii. Ea însă părea mai calmă. "Sunt prea preţioşi vii", le-a replicat.

― Un semn încurajator, observă Tamalane.

― Am s-o trimit pe Streggi să-l aducă aici pe Bashar, spuse Odrade întorcându-se spre Bellonda. Obiecţii?

Bellonda scutură din cap. Ştiau toate că trebuia asumat riscul, chiar dacă nu erau încă lămurite asupra intenţiilor lui Teg. Adresându-se lui Dortujla, Odrade spuse:

― Vei locui în apartamentul rezervat oaspeţilor mei. Medicii Suk or să se ocupe de dumneata. Cere tot ce crezi că ţi-e necesar şi pregăteşte-te să iei parte la şedinţa plenară a Consiliului. Vei fi consiliera mea specială.

Ridicându-se anevoie din scaun, Dortujla zise:

― N-am dormit de vreo cincisprezece zile. O să am nevoie de o masă ceva mai bogată.

― Sheeana, te ocupi de asta şi chemi imediat medicii. Tam, de azi înainte vei rămâne cu Basharul şi cu Streggi. O să-mi prezinţi cu regularitate rapoarte. Teg va vrea să inspecteze personal cantonamentele militare. Să-i stabileşti o legătură com permanentă cu Duncan. Şi să nu întâmpine nici o piedică.

― Vrei să stau tot timpul cu el? întrebă Tamalane.

― Vei fi umbra lui. Streggi nu-l va duce nicăieri fără ştirea ta. Vezi c-o să-l ceară pe Duncan ca şef de armament. Ai grijă să înţeleagă bine necesitatea ca Duncan să nu părăsească non-nava. Bell, vei acorda prioritate absolută oricărei informaţii legate de armament pe care-o va cere Duncan. Întrebări?

Nimeni n-avu nici o întrebare. Cel mult, gânduri privitoare la consecinţe, dar hotărârea de care dădea dovadă Odrade avea un efect contagios.

Cufundându-se în fotoliu, Odrade închise ochii şi aşteptă până ce liniştea din jur îi spuse că rămăsese singură. Cu ochii com, care continuau să privească, desigur.

Îşi dau seama că-s obosită. Cine n-ar fi, în asemenea împrejurări? Alte trei Surori ucise de scorpiile alea! Bashare! E vremea să simtă muşcătura biciului nostru şi să-i înveţe lecţia!

Când o auzi pe Streggi intrând împreună cu Teg, deschise ochii. Streggi îl ţinea de mână, dar ceva din atitudinea lor spunea că nu era vorba de un adult care conducea un copil. Felul în care păşea arăta că Teg îi acorda acolitei permisiunea de a-l trata astfel. Streggi trebuia pusă în gardă, îşi spuse Odrade.

Tam intră în urma lor şi se duse să se aşeze într-un scaun de lângă ferestre, chiar sub bustul lui Chenoeh. Poziţie anume aleasă? Tam făcea lucruri ciudate în ultima vreme.

― Doriţi să rămân, Maică Superioară? întrebă Streggi lăsând mâna lui Teg şi oprindu-se în dreptul uşii.

― Aşează-te lângă Tam. Ascultă fără să ne întrerupi. Trebuie să ştii ce-o să ai de făcut.

Teg se săltă pe scaunul ocupat mai înainte de Dortujla.

― Presupun că-i un consiliu de război.

Cel ce vorbeşte cu această voce de copil e un adult, îşi reaminti sieşi Odrade.

― N-am să-ţi cer încă să-mi prezinţi planul tău, spuse ea.

― Foarte bine. Imprevizibilul necesită ceva mai mult timp de pregătire şi poate că nu voi fi în măsură să-ţi spun ce am intenţia să fac, decât în momentul în care voi trece la acţiune.

― Am urmărit discuţiile tale cu Duncan. De ce te interesează tipurile de nave din Dispersie?

― Navele de cursă lungă au o înfăţişare specifică. Le-am văzut în spaţioportul de pe Gammu.

Teg se lasă pe spătarul scaunului şi aşteptă ca răspunsul lui să-şi facă efectul. Era mulţumit de vioiciunea pe care o sesizase în comportarea lui Odrade. Se trecuse, în sfârşit, la decizii! Gata cu deliberările interminabile. Ceea ce era în perfectă concor­danţă cu nevoile lui.

Surorile nu trebuie să afle întreaga anvergură a capa­cităţilor mele. Nu încă.

― Vrei să camuflezi o flotă de atac?

Bellonda intră în birou la timp pentru a auzi întrebarea lui Odrade şi mârâi o obiecţie în vreme ce lua loc:

― Imposibil! Au, cu siguranţă, coduri de recunoaştere şi semnale secrete pentru...

― Lasă-mă pe mine să decid asta, Bell, sau ia-mi comanda, o întrerupse Teg.

― Noi suntem Consiliul! replică tăios Bellonda. Tu nu ai...

― Mentat?

Teg o fixă cu o privire care era, în mod indubitabil, cea a Basharului. Cum ea nu răspunse, el adăugă:

― Nu-mi pune la îndoială loialitatea! Dacă o faci pentru a-mi diminua forţele, mai bine înlocuieşte-mă!

― Lasă-l să spună ce are de spus, interveni Tamalane. Nu-i primul Consiliu în care Basharul se află pe picior de egalitate cu noi.

Bărbia lui Bellonda coborî o fracţiune de milimetru.

Teg i se adresă lui Odrade:

― Evitarea războiului e o chestiune de inteligenţă. Atât experienţa acumulată cât şi puterea intelectuală.

Ne serveşte propriul nostru jargon!

Odrade percepea în glasul lui mentatul şi cu siguranţă că-l percepea şi Bellonda. Inteligenţa în inteligenţă. Vederea la gradul al doilea. Fără ea, războiul se producea adesea ca un accident.

Basharul aştepta în tăcere, lăsându-le să fiarbă în propriile lor observaţii istorice. Impulsia războinică era îngropată mult mai adânc decât conştiinţa. Tiranul avusese dreptate. Omenirea se comporta ca "o singură fiară". Forţele care propulsau acest uriaş animal colectiv îşi aveau obârşia în epoca tribală şi chiar înainte de ea, asemenea atâtor alte forţe la care oamenii reacţionau fără să se gândească.

Amestecul genelor.

Extinderea spaţiului vital pentru propriii reproducători.

Captarea energiilor celorlalţi: acumularea de sclavi, peoni, servitori, iobagi, pieţe, muncitori... Termenii erau adesea inter­schimbabili.

Odrade înţelegea ce era el pe cale să facă. Cunoaşterea dobândită de la Comunitatea Surorilor îl transformase într-un Bashar-mentat fără egal. Lucrurile acestea erau, pentru el, instincte. Consumul de energie întreţinea violenţa războiului. Analizele vorbeau despre "lăcomie, frică (de a nu-ţi lua alţii avuţia), sete de putere" şi aşa mai departe, în disecări inutile. Odrade le auzise chiar şi din gura lui Bellonda, căreia ― era limpede ― nu-i pria faptul că un subordonat le reamintea ceea ce ele ştiau deja.

― Tiranul cunoştea acest lucru, declară în cele din urmă Teg. Duncan a citat cuvintele lui: "Războiul e un comportament cu rădăcini în celula unică din oceanele primitive. Mănâncă tot ce îţi iese în cale sau tu vei fi cel mâncat. "

― Ce propui? întrebă Bellonda pe un ton şi mai tăios decât înainte.

― Un atac simulat pe direcţia Gammu, apoi lovirea în forţă a bazei lor de pe Joncţiune. Pentru asta însă avem nevoie de observaţii de la faţa locului.

O privi ţintă pe Odrade.

Ştie! îi fulgeră lui Odrade prin minte.

― Crezi că informaţiile pe care le-ai cules despre Joncţiune, pe vremea când era o bază a Ghildei, mai sunt exploatabile? întrebă Bellonda.

― N-au avut timp să aducă prea multe schimbări faţă de ceea ce e stocat aici.

Teg îşi ciocăni fruntea, într-o curioasă parodie a gestului pe care obişnuiau să-l facă Surorile.

― O înglobare, rosti Odrade.

― Costul! făcu Bellonda, fixând-o cu o privire aprigă.

― A pierde totul este şi mai costisitor, spuse Teg.

― Detectoarele de pliuri spaţiale nu trebuie să fie neapărat mari, zise Odrade. Duncan ar urma să le regleze pentru a provoca explozii de tip Holtzman, la contact?

― Exploziile ar fi perfect vizibile şi ar defini o traiectorie pe care am putea s-o folosim, răspunse Teg.

Se lăsă pe spate şi-şi îndreptă ochii spre un punct situat undeva pe peretele dindărătul lui Odrade. Aveau să accepte? Nu îndrăznea să le înspăimânte cu încă o demonstraţie de talent eratic. Dacă Bell ar şti că el putea să vadă non-navele!...

― S-a făcut! spuse Odrade. Ai comanda. Foloseşte-o.

Avu impresia că aude clar chicotul lui Taraza, dinspre Celelalte Memorii. Dă-i frâu liber! Aşa am devenit eu atât de faimoasă!

― O clipă, zise Bellonda uitându-se la Odrade. Tu vei fi cea care-i vei servi drept spioană?

― Cine altcineva ar putea pătrunde acolo pentru a transmite observaţii?

― Dar e clar că ele vor supraveghea toate mijloacele de transmisie!

― Inclusiv pe cel care va anunţa non-nava noastră de pe orbită că n-am fost trădate? întrebă Odrade.

― Un mesaj codat ascuns în transmisie, zise Teg. Duncan a pus la punct un sistem de codare care ar cere luni pentru a putea fi descifrat, deşi ne îndoim, amândoi, că ele îi vor detecta măcar prezenţa.

― Curată nebunie! mârâi Bellonda.

― Am cunoscut un comandant militar al Onoratelor Matres, pe Gammu, spuse Teg. Era foarte neglijent în privinţa amănuntelor practice. Cred că păcătuiesc prin exces de încredere.

Bellonda îl privi lung, şi cel care-i întoarse privirea, cu ochii inocenţi de copil, fu Basharul Miles Teg.

― Lăsaţi orice raţiune, voi care intraţi! rosti el.

― Luaţi-o din loc, toată lumea! ordonă Odrade. Aveţi de lucru. Şi, Miles...

Teg sărise deja din scaun, dar rămase pe loc, privind-o cu aceeaşi expresie pe care o avusese întotdeauna când aştepta ca Mama să-i spună ceva important.

― Ai făcut aluzie la nebunia evenimentelor dramatice, pe care războiul o amplifică totdeauna?

― La ce altceva? Doar nu ţi-ai închipuit că m-am referit la Comunitatea Surorilor!

― Duncan joacă uneori jocul ăsta.

― Nu vreau să ne molipsim de nebunia Onoratelor Matres, zise Teg. Ştii că e contagioasă.

― Au încercat să exercite un control asupra instinctului sexual, spuse Odrade. E un lucru care-ţi scapă întotdeauna printre degete.

― Nebunia fugarului, încuviinţă el sprijinindu-se de biroul ei, pe care abia îl depăşea cu bărbia. Duncan are dreptate. Ceva le-a silit pe femeile astea să se întoarcă aici. Caută ceva şi fug de ceva, în acelaşi timp.

― Ai nouăzeci de zile standard ca să pregăteşti totul, zise ea. Nici o zi în plus.

Ish yara al-ahdab hadbat-u. (Cocoşatul nu-şi vede cocoaşa ― Zicătoare populară. ) Comentariu Bene Gesserit: Cu ajutorul oglinzilor se poate vedea cocoaşa, dar oglinzile pot să arate totalitatea fiinţei.