Coda Bene Gesserit

Basharul Teg

ERA O SLĂBICIUNE a Bene Gesseritului pe care Odrade ştia că, destul de curând, întreaga Comunitate a Surorilor va fi nevoită s-o recunoască. N-o consola cu nimic faptul că ea fusese prima care-o văzuse.

Respingerea celei mai bune resurse de care dispunem, în momentul în care avem cel mai mult nevoie de ea!

Dispersiile depăşiseră capacitatea umană de a asambla experienţele sub o formă exploatabilă. Nu mai putem să extragem decât esenţialul, iar asta e o chestiune de judecată. Date vitale rămâneau, în stare latentă, înlăuntrul evenimentelor de mai mare sau mai mică importanţă. Acumulările chemau instinctul. Aici ajunseseră, până la urmă. Erau nevoite să se sprijine iarăşi pe o cunoaştere indicibilă.

Era o epocă în care cuvântul "refugiaţi" îşi recăpăta coloritul pe care-l avusese în era prespaţială. Micile grupuri de Cucernice Maici trimise în pribegie de Comunitatea Surorilor aveau ceva în comun cu scenele de exod al populaţiilor de demult -oameni târându-se în coloane interminabile pe drumuri de ţară, cu puţinul avut strâns în boccele, împingând landouri vechi şi cărucioare pe două roti, sau înghesuiţi în camioane hodorogite, încărcate până la refuz, fiecare chip oglindind, în inexpre­sivitatea privirii sale, o deznădejde fără margini sau o furie neputincioasă.

Şi, astfel, repetăm istoria şi-o repetăm şi iarăşi o repetăm.

În timp ce intra într-un liftub, cu puţin înainte de ora prânzului, Odrade nu-şi putea lua gândul de la Surorile ei Dispersate: refugiate politice, refugiate economice, refugiate de război.

Asta ţi-e Poteca de Aur, Tirane?

Viziuni ale Dispersatelor ei continuau s-o bântuie când pătrunse în Cantina Rezervată a Sectorului Central, un restaurant cu autoservire, unde n-aveau acces decât Cucernicele Maici.

Douăzeci de zile trecuseră de când îl numise pe Teg la comanda garnizoanei. Zvonurile se înmulţeau în Sectorul Central, mai ales printre Instructoare, deşi încă nu se punea problema vreunei alte supuneri la vot. Noi decizii însă aveau să fie anunţate astăzi, şi nu era suficient ca ea să prezinte doar lista celor ce urmau s-o însoţească pe Joncţiune.

Făcu ochii roată prin cantină. Era o sală austeră, cu pereţi galbeni, tavanul jos, mese mici, pătrate, ce puteau fi alipite pentru a reuni grupuri mai numeroase. Ferestrele laterale dădeau spre o grădiniţă acoperită cu o copertină translucidă. Zarzări pitici, cu fructe verzi, o peluză, bănci şi măsuţe. Unele Surori preferau să mănânce afară, când lumina soarelui scălda grădiniţa. Astăzi însă nu era o zi însorită.

Ignoră locul care i se făcu la una din cozile de la bufetul cu autoservire. Mai târziu, dragi Surori.

La masa ce-i era rezervată într-un colţ de lângă ferestre, schimbă în mod deliberat dispunerea scaunelor. Caniscaunul maro al lui Bell vibră uşor la această tulburare neobişnuită a rânduielii. Odrade se aşeză cu spatele la restul sălii, ştiind că gestul ei avea să fie interpretat cum se cuvine: Lăsaţi-mă cu gândurile mele.

În vreme ce aştepta, contemplă grădiniţa. Gardul viu, alcătuit din arbuşti exotici cu frunzişul purpuriu, era înflorit -corole mari, roşii, cu stamine de un galben intens.

Bellonda sosi prima şi se trânti în caniscaunul ei fără a comenta asupra noii sale poziţii. Bell avea adesea un aspect neglijent: roba şifonată, centura nestrânsă, firimituri de mâncare pe piept. Astăzi, ţinuta ei era impecabilă.

Care să fie motivul?

― Tam şi Sheeana or să întârzie puţin, spuse Bellonda.

Odrade înregistră informaţia fără a înceta să studieze schimbările pe care le observa la vecina ei. Slăbise un pic? Nu era chip ca o Maică Superioară să poată fi izolată pe de-a-ntregul de ceea ce se petrecea în raza ei de acţiune senzorială, dar, uneori, preocupări mai presante o împiedicau să remarce unele schimbări infime. Terenul rămânea, totuşi, cel familiar pentru o Cucernică Maică, iar indiciile negative erau la fel de revelatoare ca şi cele pozitive. Gândindu-se mai bine, Odrade îşi dădu seama că această nouă Bellonda era printre ele de câteva săptămâni.

Ceva se întâmplase cu ea. Orice Cucernică Maică era în măsură să exercite un control rezonabil asupra siluetei şi greutăţii ei. Chestiune de metabolism, de atenuare sau de înteţire a arderilor lăuntrice. Ani de-a rândul, nonconformista Bellonda nu se sfiise să-şi afişeze obezitatea.

― Ai slăbit, îi spuse Odrade.

― Grăsimea începea să mă încetinească prea mult.

Ăsta nu fusese niciodată un motiv suficient pentru ca Bellonda să-şi modifice stilul. Compensase întotdeauna din plin cu iuţeala minţii, a proiecţiilor şi a mijloacelor de transport ultrarapide.

― Duncan te-a cam atins în amorul-propriu, aşa-i?

― Nu sunt nici ipocrită, nici criminală!

― Am impresia că-i cazul să te trimitem pe o planetă disciplinară.

Gluma aceasta, pe care Maica Superioară n-o făcea pentru prima oară, avea de obicei darul de-a o înfuria pe Bellonda. Astăzi însă Bell nici nu clipi. Dar, sub presiunea privirii lui Odrade, sfârşi prin a spune:

― Dacă te interesează neapărat, e vorba de Sheeana. M-a tot pisălogit să mă ocup de aspectul meu fizic şi să-mi lărgesc cercul relaţiilor. Agasant! N-o fac decât ca să-i astup gura.

― De ce întârzie Tam şi Sheeana?

― Au rămas să revadă ultima ta întâlnire cu Duncan. Am luat măsuri stricte pentru a limita accesul la înregistrarea aceea. Nu putem şti ce se va întâmpla când va afla toată lumea.

― Dar va afla.

― Inevitabil. Caut doar să câştig puţin timp pentru a ne pregăti.

― Nu voiam ca această informaţie să fie cenzurată, Bell.

― Dar! Ce ai de gând?

― Am să anunţ asta în cadrul unui Sinod.

Bellonda o privi înmărmurită, dar nu scoase nici un cuvânt.

― Am dreptul să convoc un Sinod, adăugă Odrade.

Bellonda se lăsă pe spate şi continuă s-o privească lung, chibzuind, evaluând... totul, în cea mai desăvârşită tăcere. Ultimul Sinod al Bene Gesseritului avusese loc la moartea Tiranului. Cel dinaintea lui, la preluarea puterii de către Tiran. Convocarea unui Sinod fusese considerată imposibilă după declanşarea conflictului cu Onoratele Matres. Pregătirea lui ar fi răpit prea mult timp preţios, necesar unor sarcini de importanţă vitală.

În cele din urmă, Bellonda întrebă:

― Îţi vei asuma riscul de a chema aici Surori din Citadelele noastre încă intacte?

― Nu. Le va reprezenta Dortujla. Există precedente, după cum bine ştii.

― Întâi, îi acorzi libertate Murbellei; acum, vrei să convoci un Sinod.

― Libertate? Murbella e legată cu lanţuri de aur. Unde s-ar duce fără Duncan al ei?

― Dar i-ai dat şi lui Duncan libertatea de a părăsi nava!

― A făcut-o?

― Crezi că se va mulţumi să ia doar informaţiile din arsenalul de bord?

― Sunt convinsă.

― Îmi aminteşti de Jessica întorcând spatele mentatului care ar fi putut s-o ucidă.

― Mentatul era paralizat de propriile sale convingeri.

― Uneori, taurul îl ia în coarne pe matador, Dar.

― Cel mai des însă, nu.

― Supravieţuirea noastră n-ar trebui să depindă de statistică!

― Întocmai. De-asta convoc Sinodul.

― Inclusiv acolitele?

― Toată lumea.

― Şi Murbella? Cu drept de vot ca acolită?

― Cred că, până atunci, va fi Cucernică Maică.

Bellonda avu o exclamaţie înăbuşită, apoi:

― Mergi prea repede, Dar.

― Aşa cer împrejurările.

Bellonda aruncă o privire spre intrarea cantinei.

― A venit Tam. Mai târziu decât m-am aşteptat. Mă întreb dacă nu s-au oprit s-o consulte pe Murbella.

Tamalane sosi gâfâind şi, după ce se aşeză în caniscaunul ei albastru ― observându-i noul amplasament -, zise:

― Vine şi Sheeana îndată. Îi mai arată câteva dosare Murbellei.

Bellonda i se adresă lui Tamalane:

― Are de gând s-o supună pe Murbella la Agonie şi să convoace un Sinod.

― Nu mă surprinde, răspunse Tamalane cu obişnuita-i exactitate. Situaţia acestei Onorate Mater trebuie clarificată cât mai curând cu putinţă.

Sheeana li se alătură o clipă mai târziu. În timp ce lua loc pe scaunul pliant din stânga lui Odrade, întrebă:

― Aţi observat cum merge Murbella?

Odrade fu surprinsă de felul în care această întrebare bruscă, enunţată fără nici un preambul, le fixă tuturor atenţia. Murbella păşind pe coridoarele navei. Aşa cum putuse fi observată chiar în acea dimineaţă. Exista în ea o frumuseţe pe care ochiul nu putea evita s-o remarce. Pentru Surorile Bene Gesserit, fie ele Cucernice Maici sau acolite, Murbella avea ceva exotic. Sosise, gata formată, din îndepărtatul şi periculosul Exterior. Era una dintre ele. Ceea ce atrăgea mai cu seamă privirea însă era mersul ei. Un echilibru homeostatic ce depăşea normele.

Întrebarea pe care-o pusese Sheeana avea darul de a reorienta punctul de vedere al observatorului. Ceva legat de mersul altminteri cât se poate de normal al Murbellei se cerea reexaminat. Ce?

Mişcările Murbellei erau întotdeauna cu grijă alese. Murbella excludea tot ce nu era absolut necesar pentru a se deplasa dintr-un loc în altul. Calea minimei rezistenţe? Era un mod de-a o vedea pe Murbella care îi provocă lui Odrade un fior pe şira spinării. Sheeana văzuse acest lucru, fără doar şi poate. Aparţinea Murbella acelei categorii de persoane care alegeau întotdeauna calea cea mai uşoară? Odrade desluşea aceeaşi întrebare oglindită pe feţele consilierelor ei.

― Agonia va decanta asta, rosti Tamalane.

Odrade o privi în ochi pe Sheeana. La urma urmei, ea era cea care ridicase problema.

― Ce zici?

― Poate că, pur şi simplu, îşi economiseşte energia. Dar sunt de acord cu Tam: Agonia.

― Nu cumva suntem pe cale să comitem o cumplită greşeală? întrebă Bellonda.

Ceva, în modul de formulare a întrebării, îi indică lui Odrade că Bell efectuase un calcul mentatic.

A înţeles ce intenţionez să fac!

― Dacă ştii vreo cale mai bună, exprimă-te.

Sau ţine-ţi gura!

O tăcere apăsătoare se înstăpâni în jurul mesei. Odrade îşi privi rând pe rând tovarăşele, zăbovind asupra lui Bell.

Ajutaţi-ne, zei, oricare veţi fi fiind voi! Eu, ca agnostică Bene Gesserit, nu pot înălţa această rugă decât cu o vagă nădejde de a acoperi toate posibilităţile. Nu dezvălui încă nimic, Bell! Dacă ştii ce voi face, ştii şi că asta nu va trebui să se afle decât la momentul potrivit.

Cu o tuse apăsată, Bellonda o smulse pe Odrade din reverie.

― Am venit să mâncăm sau să stăm de vorbă? Se uită lumea la noi.

― Să mai facem o încercare cu Scytale? întrebă Sheeana.

Vrea să-mi abată atenţia? gândi Odrade.

― Nu trebuie să-i acordăm nimic! zise Bellonda. Îl păstrăm în rezervă. Să-l lăsăm să transpire.

Odrade o privi cu atenţie. Era limpede că clocotea din cauza tăcerii pe care i-o impunea decizia secretă luată de Maica Superioară. Evita să întâlnească privirea Sheeanei.

Geloasă! Bell e geloasă pe Sheeana!

― Nu-s decât consultantă, acum, zise Tamalane, dar...

― Încetează, Tam! se răsti Odrade.

― Tam şi cu mine, interveni Bellonda, am discutat despre ghola-ul ăla. (Ori de câte ori Bell avea ceva rău de spus cu privire la Idaho, îl numea "ghola-ul ăla". ) De ce-a crezut că era necesar să comunice în secret cu Sheeana?

Îi aruncă o privire aprigă Sheeanei. Odrade înţelese că bănuielile ei erau împărtăşite.

Nu acceptă explicaţia pe care-am dat-o. Respinge predis­poziţia sentimentală a lui Duncan?

Sheeana rosti repede:

― Maica Superioară a explicat asta!

― Sentimentele! făcu batjocoritor Bellonda.

Odrade ridică tonul, surprinsă de propria ei reacţie:

― Reprimarea emoţiilor e o slăbiciune!

Sprâncenele stufoase ale lui Tamalane se înălţară.

Sheeana profită de ocazie:

― Dacă refuzăm să ne îndoim, riscăm să ne rupem.

Fără a-i da timp lui Bellonda să răspundă, Odrade spuse:

― Gheaţa poate fi sau spartă sau topită. Fecioarele de gheaţă sunt vulnerabile doar la o singură formă de atac.

― Mi-e foame, zise Sheeana.

Împăciuitoristă? Nu era un rol de aşteptat din partea "şoricelului".

― Vă propun o bouillabaisse, spuse Tamalane ridicându-se. Trebuie să mâncăm peştii înainte ca marea noastră să dispară cu totul. Nu avem suficiente depozite anentropice.

Într-un flux simultan abia perceptibil, Odrade le observă pe cele trei Surori îndreptându-se spre bufet. Cuvintele acuzatoare ale lui Tamalane îi aduseseră aminte de cea de-a doua zi petrecută la Sheeana, după decizia de asanare a mării. Privind, dis-de-dimineaţă, pe fereastra Sheeanei, Odrade văzuse, pe fundalul deşertului, o pasăre de mare. Pasărea zbura înspre nord, total nelalocul ei în acel decor, dar de o frumuseţe profund nostalgică tocmai datorită acestui motiv.

Aripi albe sclipind în primele raze de soare. O bănuială de negru sub ochi şi deasupra ciocului. Brusc, pasărea începuse să planeze, cu aripile întinse. Apoi, purtată de-un curent ascendent, îşi strânsese aripile asemenea unui şoim şi plonjase, dispărând în spatele unor clădiri mai îndepărtate. Când se ivise din nou, purta ceva în cioc, o bucăţică de hrană pe care-o înghiţise în zbor.

O pasăre de mare solitară, pe cale de a se adapta.

Şi noi ne adaptăm. Nu facem altceva decât să ne adaptăm.

Nu era un gând senin, liniştitor. Mai degrabă invers: şocant. Odrade se simţea smulsă cu brutalitate de pe-un făgaş ce devia în mod periculos. Nu doar Canonicatul ei iubit, ci întregul lor univers uman se lepăda de vechile forme pentru a dobândi altele, noi. Poate că era firesc, în acest nou univers, ca Sheeana să-i ascundă în continuare unele lucruri Maicii ei Superioare.

Căci îmi ascunde ceva.

Încă o dată, intonaţiile acide ale lui Bellonda o readuseră pe Odrade la realitatea înconjurătoare.

― De vreme ce nu vrei să te serveşti singură, presupun că trebuie să avem noi grijă de tine.

Aşeză în faţa lui Odrade un bol plin cu ciorbă de peşte răspândind un miros de plante aromatice şi un coltuc mare de pâine usturoiată.

După ce gustară toate patru din bouillabaisse, Bellonda lăsă jos lingura şi-o privi în ochi pe Odrade.

― Sper că n-ai să ne sugerezi să "ne iubim unii pe alţii" sau alte debilităţi de genul ăsta.

― Îţi mulţumesc că mi-ai adus mâncarea, zise Odrade. Sheeana înghiţi încă o lingură şi un zâmbet larg îi lumină

faţa.

― E delicioasă.

Bellonda se reapucă să mănânce.

― Cu plăcere, îi răspunse ea lui Odrade, deşi aluzia din replica acesteia nu-i scăpase.

Tamalane mânca în tăcere, privindu-şi rând pe rând comesenele. Părea să adere la o voinţă comună de a nu agrava tensiunile existente. Cel puţin, nu dădea glas nici unei obiecţii, deşi acesta era apanajul mai tuturor Surorilor vârstnice.

Dragostea pe care Bene Gesseritul se străduia s-o respingă era prezentă pretutindeni, îşi spunea Odrade. În lucrurile neînsemnate ca şi în cele importante. De pildă, câte moduri existau de a prepara feluri de mâncare savuroase şi nutritive, reţete ce erau, de fapt, întruchipări ale unor iubiri mâi vechi sau mai noi. Această bouillabaisse atât de bună la gust şi atât de întremătoare avea origini strâns legate de dragoste: nevasta pescarului, folosind peştii prinşi de bărbatul ei, pe care el nu-i putea vinde.

Esenţa însăşi a Bene Gesseritului îşi avea obârşia în dragoste. Altminteri, de ce s-ar fi îngrijit de nevoile tacite ale omenirii? De ce-ar fi trudit pentru perfectibilitatea speciei umane?

Terminându-şi ciorba, Bellonda puse deoparte lingura şi curăţă fundul bolului cu ultima bucăţică de pâine. Înghiţi, cu un aer îngândurat.

― Dragostea ne slăbeşte, rosti ea fără prea multă forţă în glas.

O acolită n-ar fi putut să se exprime altfel. Cuvintele veneau direct din Coda. Mascându-şi amuzamentul, Odrade ripostă cu ajutorul altui citat comod din Coda:

― Feriţi-vă de formule. De obicei ascund multă ignoranţă şi conţin puţină cunoaştere reală.

O expresie de respect prudent apăru în privirea lui Bellonda.

Sheeana îşi împinse scaunul înapoi şi-şi şterse buzele cu şervetul. Tamalane o imită. Caniscaunul se adaptă în timp ce ea se lăsa pe spate, cu un licăr amuzat jucându-i în ochi.

Tam a înţeles. Vrăjitoarea asta bătrână şi şireată mă cunoaşte îndeajuns. Dar Sheeana... Ce joc face Sheeana? Mai c-aş zice că speră să mă distragă, să-mi abată atenţia de la persoana ei. Se pricepe de minune la asta. A învăţat s-o facă stând pe genunchii mei. Ei bine... jocul ăsta se poate juca în doi. Am s-o iau în colimator pe Bellonda, dar voi fi cu ochii pe mica mea haimana de pe Dune.

― Care e preţul respectabilităţii, Bell? întrebă Odrade. Bellonda acceptă acest nou atac fără să replice. În jargonul

Bene Gesserit exista o definiţie a respectabilităţii pe care o cunoşteau toate.

― Trebuie să cinstim memoria Doamnei Jessica pentru umanitatea ei? întrebă Odrade.

Sheeana e surprinsă!

― Jessica a pus în pericol supravieţuirea Comunităţii Surorilor!

Iar Bellonda acuză.

― "Fii credincioasă Surorilor tale", murmură Tamalane.

― Străvechea noastră definiţie a respectabilităţii ne ajută să rămânem umane, declară Odrade.

Deschide bine urechile, Sheeana.

Cu o voce abia mai presus de o şoaptă, Sheeana întări:

― Dacă pierdem asta, pierdem tot.

Odrade îşi înăbuşi un suspin. Vasăzică asta era!

― Ne ţii o lecţie, fireşte, rosti Sheeana susţinându-i privirea.

― Gânduri de crepuscul, mormăi Bellonda. Mai bine să le evităm.

― Taraza ne-a numit "Bene Gesseritul din ultima vreme", zise Sheeana.

Dispoziţia lui Odrade luă dintr-o dată o turnură acuzatoare.

Otrava actualei noastre existenţe. Gândurile sinistre pot să ne nimicească.

Cu câtă uşurinţă putea imaginaţia să evoce un viitor care le contempla prin sticlirea portocalie din ochii unei Onorate Mater turbate de furie! Spaime izvorâte din nenumărate trecuturi stăteau ghemuite în sufletul lui Odrade, ca tot atâtea momente de aşteptare cu răsuflarea tăiată şi privirea aţintită la colţii pe potriva unor asemenea ochi.

Forţându-şi atenţia să revină la problema cea mai apropiată, Odrade spuse:

― Aşadar, cine mă va însoţi pe Joncţiune?

Nu puteau să nu se gândească la ceea ce avusese de îndurat Dortujla, a cărei poveste era cunoscută acum pe tot cuprinsul Canonicatului.

"Oricine va merge cu Maica Superioară riscă să sfârşească drept hrană pentru Fiutari. "

― Tam, continuă Odrade. Tu şi Dortujla. (Iar asta ar putea echivala cu o condamnare la moarte. Pasul următor este evident. ) Sheeana, vei face Împărtăşirea cu Tam. Dortujla şi cu mine vom Împărtăşi cu Bell. Iar eu voi Împărtăşi şi cu tine, înaintea plecării.

Bellonda era stupefiată.

― Maică Superioară! Eu nu sunt aptă pentru a-ţi lua locul.

Cu ochii la Sheeana, Odrade răspunse:

― N-am sugerat asta. Te voi face doar depozitara vieţilor mele.

Deşi frica i se citea limpede pe faţă, Sheeana nu ar fi îndrăznit să nu se supună unui ordin direct. Odrade îi făcu semn lui Tamalane.

― Eu voi face Împărtăşirea mai târziu. Tu şi Sheeana o veţi face chiar acum.

Tamalane se aplecă spre Sheeana. Constrângerile vârstei sale înaintate, precum şi proximitatea morţii o făceau să considere bine venit actul Împărtăşirii, dar Sheeana avu o mişcare involuntară de recul.

― Acum! repetă Odrade.

Să judece Tam ce anume ai de ascuns.

Nu exista posibilitate de eschivare. Sheeana îşi apropie capul de al lui Tamalane până ce frunţile se atinseră. Schimbul avu intensitatea unei descărcări electrice şi toată lumea din sala de mese îl resimţi. Conversaţiile încetară brusc, toate privirile se întoarseră spre masa din dreptul ferestrelor.

Lacrimi luceau în ochii Sheeanei când se retrase. Tamalane îi zâmbi şi, mângâindu-i obrajii cu ambele mâini, murmură:

― Nu-i nimic, draga mea. Avem, toate, asemenea temeri, care ne împing uneori să facem lucruri nesocotite. Dar sunt mândră să te numesc Sora mea.

Spune-ne ce-i, Tam! Acum!

Tamalane însă hotărî altcumva. Privind-o în ochi pe Odrade, zise:

― Trebuie să ne agăţăm de umanitatea noastră cu orice preţ. Lecţia ta a fost bine recepţionată, iar Sheeana a ştiut să profite de învăţăturile pe care i le-ai dat.

― Când Sheeana va Împărtăşi cu tine, Dar, interveni Bellonda, n-ai putea încerca să reduci influenţa pe care-o exercită asupra lui Idaho?

― N-am să slăbesc o posibilă Maică Superioară, replică Odrade. Mulţumesc, Tam. Cred că vom efectua călătoria noastră pe Joncţiune fără nici un bagaj excesiv. Bun! Până deseară, vreau un raport asupra progreselor realizate de Teg. Umbra lui a rămas prea mult timp departe de el.

― Va afla că acum are două umbre? întrebă Sheeana.

Ce bucurie în ea!

Odrade se ridică.

Dacă Tam o acceptă, trebuie s-o accept şi eu. Tam n-ar fi, niciodată în stare să trădeze Comunitatea noastră. Cât despre Sheeana, dacă există printre noi vreuna care dezvăluie pe deplin caracterul profund natural al rădăcinilor noastre umane, ea este aceea. Şi totuşi... aş vrea să nu fi creat niciodată sculptura aceea pe care-a intitulat-o " Vidul".


Religia trebuie acceptată ca sursă de energie. Ea poate fi dirijată conform nevoilor noastre, dar numai între anumite limite, dezvăluite de experienţă. Acesta este înţelesul ascuns al Liberului Arbitru.